Autor englez de origine indiană, Salman Rushdie a reușit să stârnească numeroase controverse prin cărțile lui, atacând tabuurile unei societăți de tip mozaic, aflată la granița dintre oriental și occidental. Exploatând la maximum mozaicul ideologic specific societăților moderne, Rushdie construiește romane luxuriante, adevărate feerii ale detaliului, îmbrăcând fiecare gest într-un limbaj colorat, care oferă savoare și îi atrage pe cititori într-o lume ciudată.
Implicat în numeroase scandaluri de-a lungul unei vieți tumultoase, Rushdie a reușit să-și apere cu tărie ideologia, militând pentru dreptul la liberă exprimare și pentru o lume lipsită de bigotism. Să învățăm să îi tolerăm pe cei din jurul nostru, să învățăm să înțelegem mecanismele ascunse. Nimic nu este sigur, viața se transformă adesea într-o ficțiune halucinantă. Scriitorul ne invită să pătrundem în universul magic al imaginației, să înțelegem ce înseamnă ființa umană. Nu trebuie să construim teorii. Este îndeajuns să ne relaxăm și să întoarcem pagina...
Rushdie creează un univers magic, un univers plin de creaturi fantastice și plin de pildele acestora, care pot fi aplicate în numeroase situații în viața reală. Cartea poate fi citită de copii, care găsesc o istorie fantastică, o incursiune printr-o lume a poveștilor atât de dragă lor, însă și de cititori maturi, care se pot delecta cu simbolistica rafinată ascunsă în spatele numeroaselor scene aparent superficiale. Meditații asupra dreptului la liberă exprimare, asupra conflictului dintre o lume capitalistă, nouă, lipsită de prejudecăți și o lume încă închistată în tradiție, asupra conflictelor interumane inerente oricărei societăți...
Rushdie proiectează în lumea sa magică multe teme centrale ale filosofiei sale existențiale, teme reluate în aproape toate romanele sale. Cartea surprinde și impresionează prin perspectiva degajată, fiind avantajată de bogăția limbajului și de numeroasele legături lingvistice aproape imperceptibile. Rushdie trage un semnal de alarmă, pentru că fără povești, fără inocență, lumea este pierdută, se va autodistruge într-o realitate ternă încă în profunzimea ei: “Trebuie să ne oprim?, răcni el peste umăr. Trebuie să mergem așa de repede? Ei bine, domnii mei, dați-mi voie să vă spun următorul lucru: nevoia-i un șarpe alunecos, asta-i nevoia. Băiatul ăsta zice că dumneavoastră, domnule, Aveți Nevoie De O Priveliște Înainte De Asfințit, și poate că așa e sau poate că nu. Și s-a spus despre mine că Darr Are Nevoie De Viteză, dar dar dar s-ar putea ca inima mea să aibă de Un Alt Fel De Fior. Oh, Nevoia-i o mare ciudățenie: îi face pe oameni nesinceri. Toți suferă de asta, dar nu sunt întotdeauna dispuși să recunoască. Ura! adăugă el, arătând cu degetul. Zăpadă la orizont! În față, porțiuni de gheață! Suprafața șoselei, fărâmicioasă! Curbe strânse! Pericol de avalanșe! Cu toată viteza înainte!” (Harun și Marea de Povești)
Stilul lui Rushdie este baroc în esență. Autorul ne oferă de fiecare dată o bogăție luxuriantă a detaliilor, împinsă la extrem. Mimetismul care caracterizează multe dintre personaje oferă veridicitate romanelor, reușind să îl convingă pe cititor că lumea descrisă acolo îi aparține. Suntem și noi personaje, trăim alături de eroi, simțim fiecare explozie, fiecare izbucnire a sentimentelor. Proza reușește să ofere viață, redând lumea din juru nostru din mai multe perspective, transformând miturile în evidențe și construind paradigme noi. Descoperim suferință, descoperim erotism, descoperim detalii aparent nesemnificative, care oferă în final un mozaic autentic, impunător.
Salman Rushdie construiește un arhetip ideatic în jurul ideii de iubire, o iubire mistuitoare, o iubire care consumă indivizii, acaparându-i. Scriitorul prezintă dualitatea iubirii, modalitatea prin care aceasta se poate transforma într-o ură profundă. Simbolismul reinterpretării este prezent pe parcursul romanelor sale. Oamenii traversează o perioadă de tranziție, marcată de violență și de o contestare a valorilor tradiționale, o reinterpretare paradigmatică. Iubirea se metamorfozează, devenind din tabu un stindard și alunecând apoi într-un con de umbră odată cu înșelarea speranțelor. Rushdie relatează cu măiestrie degradarea indivizilor, metamorfoza acestora, întrepătrunderea contrariilor. Binele se confundă cu răul, dragostea se perpetuează prin ură, lumea este divizată între extreme. Rushdie politizează cartea, reușind să sintetizeze conflictul dintre lumea islamică, hinduism și occident prin această extrapolare metaforică. Microuniversul lui Rushdie este remarcabil pentru că respectă tiparele macrocosmice și redă prin intermediul unei simbolistici complexe întregul mozaic cultural actual, transformând romanul într-o frescă dureroasă a decăderii: “Văzduhul se umplu de cacofonia alarmelor, căreia i se alăturară sirenele zgomotoase ale mașinilor de poliție ajunse de-acum aproape. El păși înspre camera de toaletă. Ea era pregătită pentru el. Nu era flacără ci gheață. Arcul era întins la maximum. Simți cum coarda îi apasă buzele întredeschise, simți capătul săgeții pe dinții încleștați, lăsă să treacă și ultimele secunde, expiră și trase. Nu putea să rateze. Nu exista o a doua șansă. Nu exista nicio India. Nu existau decât Cașmira și Shalimar clovnul.” (Shalimar clovnul)
Stilul lui Rushdie îmbină numeroase elemente, de la trimiteri mitologice complexe până la artificii lingvistice rafinate. Dialectul local, elemente de hindu, argoul englez, toate sunt îmbinate într-un stil inconfundabil, antrenant. Acțiunea începe în forță, se dezvoltă fulgerător, planurile se întrepătrund, stabilind coordonatele sistemului, care însă, pe parcursul desfășurării evenimentelor, se metamorfozează de nenumărate ori. Nimic nu este sigur, certitudinile nu există. Întrepătrunderea limitelor afectează fiecare personaj. Indivizii își caută drumul, se îndoiesc, își pun întrebări, meditează asupra sensului existenței lor.
Folosind cu precădere naratorul omniscient, Salman Rushdie își concepe romanele plecând de la ideea unei omnisciențe definitorii. Niciun element nu apare întâmplător, totul este integrat într-o rețea complexă, care transcende universul vizibil. Fără să facă referiri directe, Rushdie construiește o metafizică fină. Ideile se ridică deasupra evenimentelor, folosindu-se de acestea pentru a exemplifica. Cărțile apar aidoma unor parabole, iar cititorul descoperă un mesaj profund, ambalat într-un stil atrăgător, pigmentat cu erotism și violență. Concentrându-se pe subiecte tabu, Rushdie reușește să șocheze, obligându-i pe cititori să intre în joc, să meargă mai departe, până la limita imaginației.
Rushdie analizează lucid disputele care contribuie la alienarea indivizilor și scoate în evidență pericolul ideologiilor extremiste. Fiecare roman al autorului englez militează împotriva fanatismului, insistând pe distrugerea unui microunivers și pe transformarea unei povești frumoase într-un coșmar. Fiecare cuvânt, fiecare gest făcut de personaje, apare cititorului sub spectrul acestei dualități, ce este și ce ar fi putut să fie. Alegerile revin, trecutul bântuie prezentul, personajele se dizolvă în fondul ideologic al cărții. Nu trăsăturile individuale sunt scoase în evidență, ci sistemul din care provine fiecare personaj, sistem care se regăsește transpus în acțiunile sale. Prin simboluri, Rushdie construiește arhetipuri, conflictele apar la nivel intercultural. Lumile se ciocnesc iar indivizii sunt condamnați la o inerență implacabilă: “Și atunci are loc explozia, unda de șoc care demolează casa, după care vine globul de foc al incendiului, rostogolindu-se ca marea spre orizont, iar la urmă de tot, norul, care se înalță, se întinde și rămâne suspendat peste nimicul scenei, până când nu mai văd ceea ce nici nu există; norul tăcut, de forma unui bărbat uriaș, cenușiu și fără cap, o siluetă din vis, o stafie cu o mână ridicată într-un gest de bun-rămas.” (Rușinea)
. Prin metafora transformării iubirii în ură, el reușește să scoată în evidență diferențele fundamentale dintre diferitele culturi și modalitățile prin care aceste diferențe pot modela destine. Drama lui Shalimar este repetabilă și intensitatea trăirilor portretizate de aceasta este incredibilă. Crima devine un argument pentru onoare, promisiunile sunt scrise cu sânge. Lumea se transformă, iar oamenii sunt prinși în mijlocul acestui uriaș malaxor. Ei nu mai au puterea să aleagă, ei sunt obligați să urmeze cursuri predefinite.
Rushdie ne invită să medităm asupra sensului existenței noastre, să înțelegem că nu trebuie să ne pierdem individualitatea în mijlocul meleului de ideologii antagonice. Iubirea trebuie să fie protejată, iubirea trebuie să rămână ceva pur. Dincolo de limite, dincolo de prejudecăți, în afara granițelor. Nu mai există India, nu mai există nimic în afara celor doi adversari, care se află în cele din urmă față în față.
Romanele lui Rushdie sunt cărți percutante, care ascund, în spatele limbajului rafinat, construit cu migală, drama unei lumi, drama unui popor care a fost invadat. Conflictul dintre nou și vechi, dintre progres și tradiție, devine procesul ființativ cel mai important, modelând destine. Un semnal de alarmă, pentru că atunci când iubirea este distrusă, omul devine un simplu animal. O pledoarie adusă iubirii și o pledoarie adusă rațiunii. Depinde doar de noi unde vom ajunge...
Limbajul simplu, natural, specific zonelor geografice evocate, numeroasele elemente surprinzătoare, asocierile inedite, transformă cartea într-o frescă orientală de proporții, o frescă din care nu lipsesc deopotrivă momentele înduioșătoare și cruzimea. Împlinirea îmbinării dintre cele două lumi introduce un element nou, surprinzător. Pentru prima dată, apare speranța, apare promisiunea unui nou început. Lumea nu se prăbușește. Drama se individualizează, lupta finală este tensionată, însă această dispută se va termina până la urmă. Va exista o singură șansă, totul se va juca într-un singur moment, însă acea clipă răzleață înseamnă până la urmă o izbândă: “Și lumea mea fusese în flăcări. Încercasem să sar din văpaie, dar nimerisem chiar în foc. Însă viața ei, a lui Aoi, nu merita un astfel de deznodământ. Rătăcise destul și avusese și ea parte de suferință, dar cât de în largul ei părea în dezrădăcinarea aceasta, cât de firească în ea însăși! Deci se poate ca sinele să fie într-adevăr autonom și ca Popeye marinarul – ca și Iehova – să nu fi greșit prea tare. Eu sunt cel ce sunt si asta sunt, la naiba cu rădăcinile și alte tâmpenii de genul ăsta. Numele Domnului se dovedi a fi și al nostru. Sunt, sunt, sunt, sunt, sunt. Spuneți-le că SUNT m-a trimis la voi.” (Ultimul suspin al maurului)
Limbajul este unul dintre principalele atuuri ale lui Rushdie. Folosind multe elemente de argou, împletind engleza cu dialecte hindi, el reușește să contureze o atmosferă aparte, specifică societății multiculturale care caracterizează mileniul III. Actuale, romanele autorului englez sunt o frescă a dialectului local, colorat, specific majorității oamenilor. Cititorii se regăsesc cu ușurință în cărți, descoperindu-i acolo pe cei de lângă ei. Mergem pe drumul trasat de Rushdie, descoperim lumi noi, obținând astfel perspectivă. Învățăm ce înseamnă ura, descoperim obsesii în fiecare moment. Autorul oferă lecții, ilustrând principii complexe prin intermediul existenței simple, cunoscute fiecăruia dintre noi. Cititorul își va regăsi propriile gânduri, va descoperi că viața lui ascunde mult mai mult decât și-ar fi închipuit. Aidoma unui psiholog fin, Salman Rushdie sondează inconștientul, reliefând multe dintre tarele ființei umane. Nu putem evita concluziile, oricât de dureroase ar fi acestea.
Prin stilul incisiv al personajelor create de el, Rushdie scoate în evidență capacitatea sa analitică. Acțiunea se derulează repede, însă în același timp se trag concluzii, se scot în evidență greșelile și reușitele. Analiza se face concomitent cu desfășurarea faptică ce urmează a fi analizată, oferind astfel cititorului chei spre înțelegerea fondului ideatic al romanului. Cărțile încearcă să transmită ceva, să pună probleme și să invite la o meditație asupra situației actuale. Orașele triste ilustrate în primele pagini, fabricile de durere, nu vor mai fi pentru mult timp iluzii dacă oamenii nu își doresc cu adevărat să facă ceva...
Cărțile sunt pline de simboluri, făcând legături interculturale fie prin intermediul miturilor, fie prin intermediul transpunerilor acestora din urmă în legende sau povești. Fondul principal rămâne însă Orientul și în principal India. Imensul mozaic cultural specific acestei zone este ilustrat de multitudinea de personaje fantastice și numeroasele elemente lingvistice specifice. Dansurile clasice, dialectul hindi, filmele specifice Bollywood-ului, toate se regăsesc într-un fel sau altul în această acumulare a poveștilor din jurul nostru. Rushdie folosește asocierile inedite, alternanța dintre frazele arborescente și propozițiile foarte scurte, dialogurile lungi, monologul, descrierile metaforice complexe, toate integrate într-un stil propriu, rafinat, o adevărată frescă a limbajului, care definește fiecare volum, închinând parcă proza puterii regeneratoare a cuvântului...
Desăvârșindu-și sistemul filosofic prin eseuri, Rushdie se dovedește a fi un gânditor profund, angrenat în angrenajul social. Trebuie să renunțăm la bigotism, trebuie să înțelegem că tradiția este una dintre cele mai periculoase reminiscențe ale umanității. Rushdie lansează un apel la normalitate, cerând imperios o întoarcere la un bun simț elementar. Oamenii nu ar trebui să lupte pentru ficțiune, pentru că viața este de multe ori mai mult de atât. Să lăsăm cărțile în bibliotecă și să învățăm să trăim, să renunțăm la iluzii și să ne bucurăm de fiecare clipă:“Pentru asta s-a luptat Voltaire și asta am putea face și noi, cele șase miliarde, spre binele nostru – revoluția în care fiecare dintre noi ar putea să-și aducă mărunta contribuție, adică a șasea miliarda parte din întreg. Am putea să le refuzăm o dată pentru totdeauna preoților – și ficțiunilor în numele cărora pretind că vorbesc ei – dreptul de a fi gardienii libertăților noastre și ai comportamentului nostru. Am putea să punem o dată pentru totdeauna ficțiunile lor acolo unde le e locul, adică înapoi în cărți, apoi să punem cărțile pe rafturi și să trăim într-o lume deschisă și liberă de dogmatism. Imaginează-ți, dragul meu locuitor cu numărul șase miliarde, că Raiul nu există, și deodată calea spre cer îți va deschisă!” (Dincolo de limite)
Construit pe baza numeroaselor raporturi antagonice existente între cultura occidentală și cea orientală, sistemul rațional al scriitorului britanic impresionează prin forța de percuție de care dă dovadă în privința problemelor sociale arzătoare. Criza apărută cu ocazia atentatelor de la World Trade Center este analizată obiectiv, Rushdie reușind să surprindă ipostazele unui conflict care a împărțit lumea în două...
Unul dintre cei mai mari autori contemporani, Salman Rushdie rămâne un promotor al libertății de exprimare, pe care o apără fără să se gândească la consecințe. Impresionând prin pasiune și prin devotament, scriitorul britanic fascinează milioane de cititori, demonstrând că împletirea dintre Orient și Occident poate oferi opere de artă impresionante. Aidoma unui taifun, Rushdie oferă cititorilor senzații intense, îi aruncă într-un carusel halucinant, de unde vor rămâne întotdeauna cu ceva. Iubirea, ura, speranța, disperarea, eșecul, strălucirea, toate sunt amestecate, filtrate prin intermediul unui mediul cultural autentic și oferite cititorului. Nu trebuie decât să deschidem cartea. Restul va veni de la sine.
Emoționant, profund, Rushdie oferă povești care reușesc să ne atragă atenția. Cel mai important este mesajul care, filtrat de straturile de proză, ajunge la cititor. Nu trebuie decât să ne bucurăm de lectură, iar lecțiile vor apărea firesc. Viața găsește întotdeauna o cale. Drumuri nebănuite se vor deschide în fața noastră, iar aroma mirodeniilor ne va invada trupurile. Fericirea are gust de piper.



Bibliografie


Salman Rushdie

Grimus – 1975
Midnight’s children (Copiii din miez de noapte) – 1981
Shame (Rușinea) – 1983
The Jaguar Smile: A Nicaraguan Journey – 1985
The Satanic Verses (Versete satanice) – 1988
Harun and the Sea of Stories (Harun și marea de povești) – 1990
Imaginary Homelands (Patrii imaginare) – 1992
East, West (Orient, Occident) – 1994
The Moor's Last Sigh (Ultimul suspin al maurului) – 1995
The Ground Beneath Her Feet (Pământul de sub tălpile ei) – 1999
Fury (Furia) – 2001
Step Across This Line (Dincolo de limite) – 2002
Shalimar the Clown (Shalimar clovnul) – 2005