poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-18 | |
Medalionul cenaclului Agonia deschis pe 16 iunie a înfățișat cuprinse între capacele sale portretele unor autori distincți, Adrian Firică și Petre Fluerașu, neobișnuitul fiecăruia dintre ei evidențiindu-se cu atât mai mult în această inedită alăturare care demonstrează cu prisosință bogata varietate a exponatelor poetice precum și a exponenților poetici de care dispune colecția auctorială poezie.ro
Dacă despre recentul volum „Autoportrete” lansat de Adrian Firică pe care, cu onoare, l-a și prefațat de altfel, moderatorul Felix Nicolau „nu și-a schimbat părerile bune” poezia tânără a lui Petre, de extracție romantică în care „fiecare vers este un slogan” nu are nimic de-a face cu așa numitul „2000 plus” al generației considerate „pixelice”. Felix Nicolau Amintind prin „forță și masivitate” de Aron Cotruș, nefast adumbrite de „retorica păunesciană”, vexațiunile acestui suflet pur încercat de „regretul pierderii purității și iubirii” sunt prezentate sub forma unor proteste demonstrative însă nu fățiș expuse ci doar constatate, lipsindu-le suflul mobilizator , fapt din cauza căruia „umorul și ironia nu există”. Petre Fluerașu Teodoru Coralia a rămas cu aceeași impresie de abrutizare a sentimentului în fața naturii „excesiv tehnologizate”, în care au învins repudiatele „influențe ale romanelor SF” (avem nevoie de un munte de electronică pentru a mirosi o floare) ca dovadă limbajul de „satiră amară” (blestemele tale nu pot să-mi facă nimic/ trăim într-un univers de plastic) și nemăsurata extindere corporatistă care substituie strivitor fundamentele reale ale omenirii: „brandul iisus a fost cumpărat de coca cola”. Eliana D-l Florin Iordache uniformiza ambele selecții prezentate considerându-le „cât se poate de exprimabile”, pe înțelesul tuturor, lipsite așadar de apanajul surprizei. A subliniat voluminoasa biografie a lui Petre precum și „calitatea aforistică, de sentințe” datorită căreia, in ansamblul lor, textele acestuia „capătă aspect de haiku” poetul jucând rolul înțeleptului oriental (florile nu știu încă să moară/ speranța este unicul lor sfânt). De asemenea în urma strădaniilor de a nu folosi cuvinte de legatură între versuri rezultă „poeme într-un singur vers” dar inserțiile în engleză, acolo unde apar sunt total nepotrivite „și nu facem decât să ne strivim pe geamul de os/ johnny bravo keep walking” și „dragostea trece foarte bine prin sânge/ the big mac/ why change perfection?”; aidoma inconveniența unor titluri (Adio fetițo și n-am cuvinte) Florin Iordache „Agonia lui Boris” l-a dus cu gândul la răposatul „țar” Elțân iar „filosemitismul” afișat (totul mă duce cu gândul la Auschwitz,/ doar că astăzi ardem ioni grei/ în loc de oameni...) reprezintă un procedeu favorabil „luării Nobelului literar” crede domnia sa, ceea ce, până la urmă, chiar și ca virtualitate, dă măsura formidabilului potențial de care dispune acest tânăr comparat, nici mai mult nici mai puțin, cu un „meteor al literaturii contemporane” întrucât se pare că este la curent cu „tendințele literaturii occidentale” ; această capacitate de sinteză, „dacă am avea și alții ca el” ne-ar propulsa pe poziții fruntașe în topurile Uniunii Europene ( cei mai tari din UE) conchidea vorbitorul. Din creația domnului Firică, dumnealui oferind audienței lectura textelor din propriul volum, paginile 12-18 precum și poemul „în fază de mulaj” din Partea a –V-a, se desprinde „tendința de a condamna terorismul” (ca să nu ne confunde teroriștii cu acadelele făcute din zahăr ars/ o să le dau bani de-un ciorap și de câte un Ford Capucino/ le dau și fondul ăsta de ten să nu-i mai văd și să nu-i mai aud) ; în pofida curgerii scriiturii „osatura poetică nu se vede” mai ales că „nu ar trebui să ne ascundem după marile cărți ale omenirii” (oamenii aceștia ți-au greșit cartea/ de la al doilea cuvânt/ Tu te odihneai) Adrian Firică, un Parmigianino contemporan Felix observa, cu perspicacitatea bine calibrată a unui revolver Beretta că, după cum se arată într-un clip publicitar de curând lansat, un meteor „te izbește când te aștepți mai puțin” iar stilistica lui Petre Fluerașu poate fi mai curând comparată cu poeziile moderne japoneze senryo decât descinzând din filiația haiku-ului. Felix și koanele zen. În acest sens a oferit un exemplu percutant: „Creierul meu e destul de batrân ca să poată ieși la pensie”. Absolut surprinzător pentru unii, înainte de a lua cuvântul Cosmin Dragomir și-a cerut scuze celor pe care, în edițiile anterioare i-a tot criticat din spatele microfonului, recunoscând că „a fost foarte rău cu ei”. Dilema care i se prezenta acum era ce ar mai avea de spus despre Petre Fluerașu. În primul rând parcurgerea zilnică a mii și mii de pagini pe internet, pentru a se documenta asupra mișcărilor de trupe și a fluctuațiilor literaturii occidentale i-ar fi, fiziologic, impsibilă. Oricât de familiar îi este și lui Cosmin „fratele său, Google” nimeni nu face față citirii tuturor textelor care apar pe site-ul Agonia, darămite imensei producții beletristice din afara Europei de Est. Procedeele „neo moderniste” merită considerate drept aiuristice atunci cand apar într-o formă care „fentează” înțelegerea: „pământul de sub tălpile ei plânge după zmeul pierdut printre nori”. Nici la perierea termenilor îmbâcsiți din discursul poetic, amintind de „Cireșarii” lui C-tin Chiriță nu trebuie făcut rabat (azur într-un degradeu apăsat; vioara de cleștar suspină) fără să uităm că asemenea vocabule precum „ nu avem nevoie de dansatori cosmici cu membre inefabile” nu există, deoarece, departe de a fi „inexprimabil prin cuvinte”, însuși termenul „membru” explicitează fără nici un echivoc. La secțiunea No Comment, se încadrează și versul „soarele răsare încă o dată din găleata mea” alături de „pescărușii râd fără să se gândească la remușcări”, aici putând fi trasată o paralelă cu istoria politică a României care este „de o cruntă zoofilie” începând cu celebrul „măi animalule!” pănă la „măi păsărico”...oricum, deși se vede că autorul este pasionat de filozofie (cercurile sunt tot mai mici/ pe măsură ce avatarele se preling pe lângă teorii) ori „totul ține de karmă sau de numărul pi/ cubulețele de zahăr nu au fost inventate de filosofi” - în acest sens Cosmin recomandându-i cartea reputatului C-tin Bălăceanu-Stolnici „Despre karmă” – și științele naturii, prezentate în maniera lui Steven Hawking (iubirea mea nu poate fi măsurată în cuante) sau „ectoplasma trebuie întreținută/ viitorul aparține măștilor de castraveți” apar anumite neglijențe în exprimare, de exemplu „teoria scrijelită pe nisip urlă” care ar fi posibilă numai dacă „siliciul granulelor de nisip s-ar transforma în sticlă”, quid pro quo-ul termenilor (desconstrucție în locul deconstrucției „filosofia desconstrucției fără nicio legătură cu hamlet” formulări fără aplicare în trimiterea lor, chiar deficitare (apoi învățăm tenacitatea cămilelor) ; doar șeicii bogați fiind amatori de asemenea divertismente, ca alternativă a curselor de cai. Cosmin, un cerber neîmblânzit Chiar și făcând abstracție de faimoasa ecuație de la Green Bank (1960) care apreciază, dacă se iau cifrele absolute minimale, la 40 grupele de oameni inteligenți existente în Calea Lactee și la 50 de milioane după cea mai îndrăzneață posibilitate „ar fi inuman” să fim „singuri în univers pentru că avem oglinzi” ; din nou această „filosofie ufologica” se dovedește o „fundătură” după cum semnala Gabriel Funica, aceste referințe au mai fost spuse (moda sacrificiilor transcende moartea) iar despre porcii care „așteaptă să-și mănânce stăpânii” aluzia la filmul horror „Hannibal” este destul de străvezie. Nu se poate face abstracție nici de sintagmele șubrede, entomologia neângăduindu-i „țânțarului nemuritor” dreptul să aspire la acest privilegiu, intenționata deformare a realității, pentru a „tușa ecourile materialismului” întrucât brandul lui Moș Crăciun a fost achiziționat de coca cola sau exagerarea importanței concursului internațional de haiku organizat de clubul bulgar de profil, care este de fapt, judecând în teremenii lui Neagu Djuvara „o nenimica toată” afirmă Cosmin. O prezență îmbucurătoare a fost Radu Herinean. Foarte deschis, recunoscând că „nu mai are exercițiul microfonului”, al comentariului cenaclist în general, intervenția lui Cosmin i-a atras atenția prin faptul că deși „problemele de conținut” au fost abordate „punctual”, despre structură nu s-a zis nimic, „comentariile constructive” lipsind cu desăvârșire. În opinia sa, fie că sunt luate două câte două, fie aleator, toate versurile lui Petre Fluerașu prezintă o invariantă construcție, în care tocmai pattern-ul prepozițiilor și conjuncțiilor capătă statutul recognoscibil al unor permanente „mingi aruncate cititorului la fileu”, contrar opinei d-lui Iordache. În urma acestei „ploi de idei, noțiuni și cuvinte citite avalanșist” nu-i rămâne nimic de afirmat „nici de bine, nici de rău” ; un aspect care l-a amuzat referitor la primul text citit a fost încheierea acestuia cu „o minciuna” (și după atâtea mărgele șlefuite de spirit/ astăzi/ nu mai am cuvinte...) care nu prefigura absolut deloc taifunul lexical ce avea să urmeze, fenomen care dă senzația că autorul „suferă de o ciudată formă de autism” fără a exclude presupunerea că în spatele acestor vaste înșiruiri există, poate, dorința de a transmite ceva, din pacate disipat pe parcurs. Radu Herinean. O poezie bună „cu substrat și mesaj” s-ar putea face numai selecționând drastic anumite fragmente din acest amalgam; în proximitatea ideii sale despre poezie se află numai ultimul text, mai scurt, păstrarea justelor dimensiuni împiedicându-l să-și dea în petec. O altă problemă o constituie repetițiile, obsesia acestora „trebuind controlată” (cu mâinile împreunate bolboroseam mantre; dansam înveșmântați în mantre; construim statui silabisind mantre; mantre șoptite pentru dumnezeul somnului). Manolescu Gorun, revendicându-și din nou doar postura de comentator era convins că, din motive diferite „ambii autori nu scriu poezie” - Adrian Firică deorece „este prea inteligent” - incontestabilelor sale acumulări culturale condensate într-o erudiție neostentativă lipsindu-le „substratul afectiv” din cauza „meșteșugului prea vizibil” (din acest punct compozițional de vedere nu-i rămâne decât „sa-l felicite pentru tehnica însușită” dar exemplele oferite sunt „texte, nu poezii”) iar Petre fiindcă „scrie prea mult și prea le amestecă” ; desigur asta nu-i împiedică „să aibă succes în eseistică”. Manolescu Gorun. De la cel din urmă este de așteptat ca, pe măsură ce se va maturiza, reușita textelor să nu mai fie una sporadică (uneori le mai și brodește) iar inteligența „sa-i țină în frâu discursul copleșitor”, deocamdată acesta trăiește într-un fel de „Matrix reloaded” purtând o revoltă asupra căreia „nu s-a lămurit încă”. Ceea ce a găsit „extraordinar de frumos” la Petre provine din „ carnagiu marin” (dormi iubita mea/ apocalipsa asta nu are nicio legătură cu tine). Daniela Șontică îl compara pe același Fluerașu Petre cu „predicatorul unei noi religii pe care vrea să ne-o împărtășească” numai că incoerența l-a împiedicat să-și câștige adepți în acest „univers apocaliptic” descris în constatările sale. Chiar firea generoasă a Danielei plasa între „binișor și bine” următoarele versuri „speranța este unicul lor sfânt” întrucât inculcă ideea de purificare prin pelerinaj a florilor, luând în considerare și alte asemenea „acceptabile” exemple (atunci morții se vor topi încet, păstrându-și frumusețea; voi dansa în mijlocul furtunilor, voi săruta pământul). Ca de obicei, manifestările bonomiei nu aveau cum să-i scape neobservate: „împreună vom încerca să schimbăm lumea/ sau/ o vom arunca pur și simplu în aer/ râzând”. Daniela Șontică, o luminozitate discretă Se impune eliminarea abundenței de imagini concomitent cu prezența diriguitoare a unei necesare concluzii. Poezia lui Adrian Firică „mai pe placul ei” se distinge prin „șlefuirea” desăvârșirii formale „îndelung lucrate” prin modul aparte de asociere a cuvintelor, prin deosebita caligrafie și grafică, punerea în pagină cuprinzând elemente de virtuozitate, totodată prin neobișnuita deschidere de text printr-un apostrof: ’n darea de seamă despre cină lemn și cenușă/ cineva strigă femeia/ cina fosta-nainte/ prea scump era lemnul. Pentru Marius Conu răspunsul la solicitanta întrebare „de ce suntem atât de obsedați să scriem poezie?” se află în liminaritate: pe de o parte Petre „aleargă după artificii semantice” unele dintre ele „frizând nebunia” în lipsa liantului care să le închege laolaltă, simbolurile folosite nefiind asumate (într-o erupție Pygmalion se împletește cu Galateea) pe de altă parte Adrian Firică determină „sincoparea universului lexical către mesaj” ; tehnica tinde „să devină excepțională” fără să transmită „fiorul liric” capabil să zdrobească retina simțirii, să deschidă porțile „percepției obiectului”, nu ale „înțelegerii” (cuvinte aglomeate care dau mereu alt sens). Marius Conu Ambii autori reușesc însă „aceeași performanța” de a deveni „discursivi și sentențioși” se ajunge astfel „într-o altă sferă a exprimării” criticul având misiunea –susține Marius- „să se refere obiectual asupra textelor prezentate” nepermițând inferențe cu părerile personale avute asupra autorilor. Se vede că Petre citește mult, însă „alandala” preluând criterii „luate de-a gata” fără să verifice sursa reală; nu tot ce se transmite pe Discovery înseamnă că e și adevărat, iar acestă „anabolizare a rațiunii” din dorința de a epata conduce la „accente tragi-comice” ; remarca finală este că în timp ce la Adrian „livrescul sucombă textul” la Petre „ar vrea să vină dar nu are de ce să se agațe”. Felix, oferind mereu alte „piste” lansa ipoteza conform căreia „fetița” pe care Petre o lasă de izbeliște, nevrând să mai aibă de-a face cu ea reprezintă refuzul categoric de a mai frecventa vreodată lanțul magazinelor Mc Donald’s, simbol al globalizării influenței americane. Vocabularul nu i s-a părut peste măsură de încărcat, în schimb dacă nu sunt multe „cuvintele nu sunt folosite cum trebuie” – nu este „nimic senzațional” în faptul că virginele plâng- ( urme pe nisip/ pentagrame înconjurate de virgine care știu să plângă) doar aceasta le este menirea. Pe Adrian l-a comparat cu un corifeu „adresându-se inițiaților” care înțeleg că una din cele mai dificile valențe ale poziei este să stârnească „antifiorul” imaginativ nu doar pe cel al afectelor răscolitoare, de aceea preponderența acordată „filonului religios” – abia în ceasul al treisprezecelea am luat pe Avraam de braț/ el nu mă vede/ simțea numai nisipul gurii sale/ și l-am scos pe fratele meu din țara sa- . Cosmin reitera afirmația lui Borges, atât de dragă lui „este o crimă să scrii în 200 de pagini ce poți relata pe jumătate de foaie” pentru a sublinia cât de mult trebuie „să taie la sânge” Petre pentru a atinge ireductibilitatea formală a lui Adrian Firică, lipsită de acest balast împovărător unde „nu există cuvinte în plus” ;dacă ar fi scoase oricare dintre ele întregul edificiu ar fi afectat, un „atu imens” în ochii lui. Nu este un secret că din ’90 încoace „literatura română suferă de grafomanie” –nici Petre nu face rabat scriind „mult prea mult”. Dacă, dintr-un anumit unghi acest lucru „este perfect ok și aplaudabil” se-nțelege, odată coborâtă ștacheta pretențiilor, preceptul revoluției industriale anglo saxone „time is money” este la fel de stringent: nu este timp de pierdut, iar drumul de la București la Ploiești via Timișoara nu înseamnă altceva decât „benzină consumată”. Toate aceste texte „pline de expresii trandafiroase” nu-l mai încântă, inclusiv simbolurile „de tradiție mitologică” care încercă să câștige empatia cititorului se izbesc de „zidul monumental” care, de această dată, nu „absoarbe sufletele florilor” ci, la rândul său compus din „alte monumente mai mici” –comparații și metafore- determină o prohibitate sporită. Adrian, Magdalena Dale, Cosmin și Radu. Pe Adrian Firică l-a găsit „încifrat”, mult prea complex pentru înțelegerea sa, recunoscând că, după cum stipulează principiul enunțat de Peter (orice om avansează până la gradul de incompetență) atât de mulți „ne poticnim în primele 30 de pagini din „Ulysses” de James Joyce iar acest prim volum, pe care l-a citit, autorul oferindu-i, onorant, unul încă de când nu apăruseră decât 13 sau 16 exemplare este unul extrem de greu de digerat pentru vârsta lui (sfertul de secol, săptămâna viitoare!) Disputa care a urmat -de mirare întrucât nu au citit autori japonezi! - a fost generată de tranșanta declarație a lui Cosmin „este o mare porcărie să scriem haiku-uri în românește!” pornită de la identificarea în peisajul autohton a „efervescenței latino-balcanice” de care suferim cu toții uneori, cultura noastra „volubilă” lipsită de „ridigitatea bavareză” nefiind obișnuită cu asemenea „corelări arhivate la maxim” care nu generează aici decât simulacre și ifose simandicoase, neautentice. Unii auditori, Magdalena Dale și Florin Iordache, s-au simțit oarecum lezați, argumentând că este o „blasfemiere” a unei forme profunde de poezie, care a cunoscut o implementare serioasă în România, prin școlile și asociațiile de haikai și tanka. D-na Dale amintea de poemele într-un vers scrise de Ion Pilat, iar forța de sugestie combinată cu eliminarea risipei de cuvinte conduc la o esențializare care, într-o declarație de dragoste, determină „tăcerea să vibreze” fapt întotdeauna de preferat, conform filozofiilor extrem orientale, tiradelor goale de conținut. Radu, fără să țină cont de consacrările tehnicii prozodice nu a găsit viabil nici un demers al vreunui autor român, de aceea el este de părere că „unele lucruri sunt făcute să funcționeze în limba în care au fost gândite”. Adrian Firică a trecut în revistă lumea complet diferită a gramaticii, mentalului și aspectului intelectiv japonez care „se desfășoară după alte paradigme” incompatibile modului logico-matematizant al gândirii europene, cea care nu poate concepe o lume care nu este construită pe definitiva opoziție „sau da sau ba” în plus axată pe „fotografierea și glosarea realității, la nivel perceptiv, așadar incapabilă să înțeleagă efectiv modul de funcționare al ideogramelor. Mihai Zabet a avut amabilitatea să ofere cronicii aportul artei și aparaturii sale fotografice, surprinzând ipostaze interesante ale participanților reuniți la Deko; următoarele poze îi aparțin. Ofelia Prodan Ștefan Ciobanu, alături de Gesualdo autorul celorlate instantanee Gesualdo Demoiselle a l' éventail |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate