Senzațional! Johannes Chrystostomus Wolfgangus Theophilus Mozart a fost la noi în oraș. „Noaptea lui Mozart la Ingolstadt” – titlul suplimentului de duminică a cotidianului meu, abonat, desigur, DONAUKURIER. Și o poză a clădirii, în care a stat adoratul, veșnicul copil minune, este reprodus în culori, imediat sub titlul articolului, articol lung de două pagini de ziar. Ce sentiment! Trec zilnic pe acolo, în drum spre locul meu de muncă. Parcă s-a oprit timpul. Mozart și eu, în aceeași stradă, pe același trotuar... Sau? Citesc mai departe și aflu, undeva, mai spre mijlocul articolului că „indici precise pentru o ședere adevărată la Ingolstadt nu prea se găsesc, dar ruta oficială a trăsurilor de poștă de la Regensburg la Straßburg, prin Ingolstadt și Donauwörth, arată o astfel de posibilitate.” . . . . . Nu-i bai. Trăim într-un an Mozart, așa că orice asociație cu compozitorul sărbătorit este binevenită, chiar dacă rămâne pur imaginară.

Hanns-Josef Ortheil a luat la 23 ianuarie 2005 o decizie importantă pentru viața sa: a hotărât să asculte zilnic ceva de Mozart. Patru zile mai târziu avea loc prima ascultare, acasă, un Andante și un Allegro în Do major, prima compoziție a băiețandrului de 5 ani. A doua zi Hanns-Josef al nostru ascultă Sinfonia în Mi bemol major, în tren spre Stuttgart. La 30 ianuarie, scurt timp înainte de miezul nopții, răsună pentru domnul Ortheil Sonata pentru pian și vioară in Re major. Cinci Sonate pentru pian a ascultat același meloman în timpul unui drum mai lung pe autostradă, deci Mozart în mașină, în ziua de 31 ianuarie 2005. Concertul în Do minor la 2 februarie 2005: „încordare/ extindere/ bătaie/ șovăială/ bolboroseală/ turbare/ relaxare...” O zi mai târziu, o constatare senzațională: Sonatele pt. pian nu merg în cafebar, dar se poate asculta foarte bine Trioul pt. pian în Sol major...ș.a.m.d. . . . . .Ah, uitasem să vă spun cine este melomanul în cauză: Hanns-Josef Ortheil, unul din cei mai citiți autori germani. „Das Glück der Musik. Vom Vergnügen, Mozart zu hören” (Fericirea muzicii. Despre plăcerea de al asculta pe Mozart) se numește cartea în care sunt tipărite toate aceste trăiri emoționale cu muzica lui Mozart. Da. Ați ghicit desiguri, cartea a apărut în librării la 27 ianuarie 2006, deci exact 250 de ani după ziua de naștere a compzitorului austriac – sau german? Strategiile marketingului vor rezolva și această dilemă.

Cotidianul elvețian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG a dedicat ultimul număr al suplimentului său LITERATUR UND KUNST (Literatură și artă) aproape în exclusivitate lui Mozart. Un eseu se ocupă de influența pe care a avut-o asupra imaginii lui Mozart spre sfârșitul secolului XX o biografie scrisă în anul 1977 de Wolfgang Hildesheimer despre compozitorul controversat.// Un alt articol analizează urmările unui film care a primit opt premii Oscar. Este vorba despre filmul regizorului Milos Forman, „Amadeus”, devenit azi „elementul dominant în procesul de popularizare a compozitorului.”// Cu diversitatea modurilor de interpretare a compozițiilor mozartiene se ocupă eseul „...gewaltig viel Noten, lieber Mozart” (...enorm de multe note, dragă Mozart), - o exclamație a împăratului Iosif II. după o înscenare a operei „Răpirea din Serai”.// Laurenz Lüttecken încearcă să descrie o „arheologie a existenței artistice” a lui Mozart.// O ziaristă a recenzat cinci cărți despre Mozart. „Lipicioase până luminoase” sunt cunoașterile culese din aceste cărți// De „Mozart și biografii săi” se ocupă Ivana Rentsch. Aflăm că prima biografie despre Mozart datează din anul 1798 și a fost scrisă de Franz Xaver Niemetschek. „L-am cunoscut pe Mozart” este titlul cărții, acum reeditată de editura Langen Müller din München.// „Mozart în toate gurile” este titlul unui alt articol, o temă dulce, aceste bile de ciocolată. . . . . .Cine a citit toate aceste articole, știe tot despre Mozart... sau nimic, fiindcă Peter Hagmann scrie deja în editorialul revistei: „Ce trăim aici are numai condiționat de a face cu Mozart, dar foarte mult cu noi înșine. [...] Cine a fost Mozart nu putem ști, putem să ne facem doar o imagine despre el, imaginea noastră. [...] Așa își creează fiecare generație propriul ei Mozart.”

La Augsburg a fost inaugurată Casa-Mozart. 400.000 de Euro a costat restaurarea acestei case, în care s-a născut tatăl lui Mozart, Leopod Mozart (1719-1787), și el compozitor. De un muzeu însă nu se poate vorbi, fiindcă din gospodăria familiei Mozart nu a rămas aproape nimic. Mai mult, Leopold a părăsit orașul ca bărbat tânăr și biografii lui Wolfgang Amadeus vorbesc de legături nu chiar strânse ale genialului componzitor cu orașul familiei Fugger. . . . . .Oare? Nu a trăit acolo și verișoara lui Wolferl, Maria Anna Thekla? Despre ea se spune că l-ar fi introdus pe fostul copil minune din Salzburg în tainele iubirii. S-a scris anul 1777. Cam târziu, va spune astăzi un tânări de 21 de ani.

Chiar de ziua lui Wolfgang Amadeus desfac, ca în fiecare dimineață, ziarul și mă uit întâi pe paginile de cultură. O pagină întreagă apare sub titlul „În căutarea celei mai frumoase compoziții a lui Mozart”. Opt muzicieni din regiune vorbesc despre geniul salzburgez. Printre ei se află și un „cântăreț și saxofonist” care recent a părăsit scena muzicală, ocupând un post de manager într-o firmă (industrială și nu culturală) destul de potentă financiar. Acest manager se arată fascinat de „Răpirea din Serai”, fiindcă în această operă se transportă „ideea luministă despre pretinsul barbar care în realitate este un mesager al umanității adevărate”. Fălindu-se în continuare cu interpretarea lui Osmin (la un teatru muzical de mâna a doua), aflăm că tocmai această figură odioasă îl fascinează, datorită faptului că depășește granițele morale, privind „orice ordine, măsură și țel”.Și mai departe: „Provocarea, de a prezenta aceste fațete cât mai plausibil pe scenă, mă stimulează mereu.” . . . . . Exact cu o săptămână în urmă am fost martor ocular la o scenă în care acest Osmin l-a concediat, în calitatea sa de manager răspunzător de activitățile culturale și de sponsorizare, pe dirijorul orchestrei de amatori a fabricii, pe motiv că ar fi prea bătrân pentru realizarea conceptelor artistice noi. Întradevăr, acest muzician – școlit de Celibidache – care conduce orchestra de 20 de ani cu un succes incontestabil are venerabila vârstă de...58 de ani. Mozart a ajuns doar la 35 de ani, dar în fața unui Osmin, mânat de un acționism caracteristic unei societăți contaminată cu o filozofie de shareholder value, nu avea probabil nici el vreo șansă de libertate artistică. . . Și acum bag un disc în CD-playerul meu. George Enescu: Rapsodii. Închid ochii și văd munți, împăduriți, miei și un cioban... o aură mioritică, departe de intrigile mozartiene.