Elisabeta Bathory ( Báthory Erzsébét in maghiara, Alžbeta Bátoriová-Nádašdy in slovaca) s-a nascut in Nyírbátor (in prezent pe teritoriul Ungariei) pe 7 august 1560. Provine dintr-o bogata si proeminenta familie nobiliara maghiara din Transilvania. Parintii sai provin din doua ramuri ale acesteia (Bathory de Ecsed si Bathory de Somlyó), fratele mamei Elisabetei fiind regele Poloniei Stefan Bathory.
Isi petrece copilaria in castelul Ecsed, pana la 11 ani, cand este fortata sa se logodeasca cu Contele Ferencz Nádasdy ( acesta era un razboinic deosebit de viteaz dar si crud, comandant al armatei Ungare in timpul razboiului impotriva Turcilor, carora le castiga admiratia numindu-l "Cavalerul Negru") si se muta la castelul Sárvár. Pe 8 mai 1575 Elisabeta in varsta de 15 ani si Ferencz in varsta de 26 se casatoresc.
Inca de mica Elisabeta manifesta semnele unei incipiente dereglari mentale exprimate prin frecvente crize de isterie si o agresivitate excesiva. Este de asemenea un copil precoce fizic ramanand gravida la 14 ani cu un taran, fiind nevoie sa fie sechestrata pentru a evita orice scandal. Unii cercetatori au incercat sa explice comportamentul deviant al Elisabetei prin epilepsie dar este clar ca prin venele ei curge un sange bolnav ,transmis din generatie in generatie, dupa cum vom vedea.
Matusa Elisabetei, Karla Bathory o "distinsa" doamna de la curte, avea o reputatie de lesbiana si vrajitoare dar in acelasi timp era si nimfomana ( exista legende ca ar fi fost "violata" de o intrega garnizoana) savurand voluptate crimei, toti cei patru soti decedandu-i in conditii misterioase. Un unchi era cunoscut ca alchimist si adorator a lui Satana. Fratele ei era bolnav psihic iar in jurul lui nici o femeie sau copila nu erau in siguranta. Iar ca paharul sa fie plin doica Elisabetei, Ilona Joo, era o ferventa practiciana a magiei negre care presupunea sacrificiul pruncilor.
Elisabeta era o faptura de o exceptionala frumusete. Parul lung, negru contrasta cu pielea fina, laptoasa de un alb parca rapit celor mai desavarsite perle. Ochii de culoarea ambrei aveau ceva de felina iar formele-i erau delicios de voluptoase. Era deosebit de vanitoasa iar narcisismul ei bolnav a impins-o spre noi culmi de perversitate. Petrecea ore intregi in fata oglinzii careia i-au fost atasate suporturi pentru a-si putea odihni bratele. Isi schimba garderoba si de sase ori pe zi, folosea dupa un ritual obsesiv diferite uleiuri si unguente pentru a-si mentine frumusetea.
In castelul Sárvár Elisabeta devine din ce in ce mai interesata de magia neagra de feluritele moduri de tortura si provocare a durerii si mortii, fiind incurajata si chiar invatata de sotul ei. Printre abominabilele torturi practicate, la loc de cinste era ungerea trupului gol a unei servitoare cu miere, legarea acesteia si lasarea bietei fapturi prada mustelor si albinelor. Arta inghetarii, din pacate posibila numai iarna, consta in turnarea de apa rece pe corpul unei femei pana cand aceasta urma sa fie invaluita intr-un vesmant de gheata. O alta practica, banala pe langa celelalte, consta in lovirea servitoarelor aproape pana isi dadeau duhul, ceea ce provoca Elisabetei o mare placere.
Pentru a-si cultiva viciul si rafina metodele de tortura Elisabeta se inconjoara de un anturaj format din adepti ai magiei, alchimiei si vrajitoriei. Unul dintre aceste personaje, un nobil cu pielea alba si cu un bogat par lung, avand reputatia de bautor de sange este invitat sa locuiasca la castel pentru ai releva Elisabetei aceasta taina.
Avand patru copii cu Elisabeta, trei baieti si o fata, Nádasdy moare in 1604 lasandu-si sotia vaduva la 44 de ani. Aceasta se muta temporar in castelul din Viena unde duce o viata sociala mai activa dar se reintoare in Ungaria unde are mai multa intimitate pentru sesiunile de tortura.
Antropologul german Michael Wagener puncteaza faptul ca moartea sotului, atat partener de viata cat si de viciu, nu a facut-o pe Elisabeta sa se opreasca, dinpotriva inaintarea in varsta ia accentuat nebunia de care suferea.
In curand apar problemele financiare si Elisabeta se vede nevoita sa se mute in castelul Csejthe (Cachtice) actualmente pe teritoriul Slovaciei, o masiva fortareata cladita, ca intr-o poveste gotica, pe crestele muntilor. Aici isi incepe noile experimente ajutata de supusii ei fideli Thorko, Ilona Joo, vrajitoarele Dorottya Szentes si Darvulia, precum si de majordomul pitic Johannes Ujvary. Cu sprijinul acestora sunt rapite numeroase fete si prunci din satele din imprejurimi. Toate aceste victime erau duse intr-o camera special amenajata unde erau supuse celor mai diabolice suplicii nascute de mintea omeneasca. Arse cu fierul inrosit si cu ceara fierbinte, mutilate, taiate, desfigurate, Elisabeta sarea pe ele ca o fiara salbatica rupand bucati de carne si gustandu-le sangele. Pentru ca spectacolul sa fie si mai grandios si-a dotat castelul cu cel mai infiorator instrument de tortura Fecioara de Fier o inventie patentata in orasul Nuremberg.
Cu trecerea timpului frumusetea a inceput sa-i paleasca si urmand instructiunile celor doua vrajitoare a inceput sa se imbaieze numai in sange de fecioara. Tratamentul nu a functionat iar companioanele si-au justificat esecul prin faptul ca este sange rosu de plebei ci nu sange albastru. Reuseste sa atraga 25 de femei tinere cu sange nobil sub pretextul pregatirii lor pentru inalta societate. Toate au fost ucise, paharul s-a varstat si latul a inceput sa se stranga de aceasta data in jurul gatului Elisabetei. Se aproximeaza ca in decurs de un deceniu au fost omorate 650 de femei.
Din motive politice Elisabeta nu a avut un proces public. A fost condamnata la inchisoare pe viata intre zidurile propriului castel. Ferestrele si usa camerei i-au fost zidite singura legatura cu exteriorul fiind o deschizatura pe unde primea mancarea. In acest fel isi petrece ultimii trei ani de viata fara nici o remuscare sau urma de regret justificandu-si faptele ca permise datorita spitei nobile din care se tragea. Moare pe 21 august 1614 creeandu-si o legenda de proportii colosale.