poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-05-21 | |
Disputele pe teme culturale sunt destul de frecvente în foiletoanele germane. Ultima a fost generată de un articol din săptămânalul DIE ZEIT (16 mai 2024). Aticolul poartă titlul Die Jury adică Juriul și a fost scris de Juliane Liebert (născ. 1989, scriitoare și jurnalistă) și Ronya Othmann (născ. 1993, scriitoare și jurnalistă). Ambele au fost în primăvara anului trecut (2023) membri unui juriu, compus din șapte persoane, constituit pentru decernarea premiului Internationaler Literaturpreis (Premiul Internațional de Literatură), dotat cu 35.000 de euro. Premiul este decernat anual de către Haus der Kulturen der Welt [HKW] (Casa Culturilor Lumii) din Berlin. Se premiază cea mai bună carte de literatură contemporană a unui autor sau a unei autoare de limbă străină și traducătorul sau traducătoarea acestei cărți în limba germană. Autorul primește 20.000 de euro și traducătorul 15.000. Criteriile de desemnare stabilite, după care trebuie să fie alese cărțile pentru longlist și shortlist, sunt pur literare. Sau ar trebui să fie ...
Fiindcă chiar la acest punct a început disputa, nu pentru cea mai bună carte, ci pentru modul în care unii dintre cei șapte membri au calificat valoarea operei lor preferate. Juliane Liebert și Ronya Othmann scriu în articolul lor cu multe detalii de insider: „Era vorba de naționalitate, apartenență etnică, culoarea pielii, politică și nu de literatură. Atunci de ce i-am citit pe toți acești islandezi, spanioli și români, dacă la urmă tot nu erau luați în considerare. […] Experiența noastră nu este un caz singular. Am auzit întâmplări asemănătoare sau identice din diferite jurii.“ Și mai grav, cele două autoare constată prin cele întâmplate (anul acesta ele nu au mai mai fost cooptate pentru juriul acestui premiu) „o tendință actuală în spectrul cultural german“. Reacțiile la acest articol nu s-au lăsat așteptate – au fost multe și multiple, unele severe, altele mai cumpătate sau chiar neutre. Dirk Knipphals din cotidianul TAZ este de părere că „într-o ședință a unui juriu de literatură cuvântul rostit n-ar trebui să părăsească încăperea. […] Însă hotărârile unui juriu fără legimitate literară dăunează literaturii în ansamblu și ca atare autorilor, și celor premiați. Din acest punct de vedere Juliane Liebert și Ronya Othmann au dreptate.“ Insa Wilke face parte din grupul celor mai erudiți critici literar din spațiul de vorbire a limbii germane (Germania, Austria, Elveția). Ea scrie în săptămânalul DER FREITAG despre „nerespectarea acordului de discreție pe care fiecare membru al juriului trebuie să-l semneze. […] Membrii unui juriu pot discuta liberi, și despre criterii, numai dacă au siguranța că nimic nu răzbate afară.“ În cazul acestui articol din DIE ZEIT este vorba despre o defăimare a întregului juriu, scrie doamna Wilke. Unde are dreptate, are dreptate. Dar nici domnia sa nu va putea să nege faptul că ne mișcăm, unii mai vioi alții mai lenți, în domeniul literaturii, cel mai subiectiv gen al artei în general. Ne aflăm într-un spațiu intelectual în care predomină valori (subiective și ele) ca „moral“ și „amoral“, sau „estetică“ și „etică“ - toate caracteristici veșnice ale unui spațiu literar, indiferent de limbă și așezare geografică. Am citit acum câteva zile frumoasa propoziție: „Literatură este convorbirea unei societăți cu ea înșine.“ Așa este. Scriem, citim, criticăm … și o luăm mereu de la capăt. Fiindcă nici nu putem altfel, noi, cei care ne învârtim fără de sfârșit în cercul literaturii, cei cu premi (acordate pe drept sau nedrept) și cei fără premi – dar toți cu aceeași pasiune: literatura. În acest cerc vicios se învârt și juriile literare. Deja în anul 1972 câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură se numea Heinrich Böll și nu Günter Grass – după „o sugrumare (Gewürge) fără precedent“. (SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, 20 mai 2024). Fotografie: HKW - Screenshot: Anton Delagiarmata |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate