poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-10 | |
Intrigată de originalitatea poeziilor lui Alexandru Drăgănoaia (a debutat în revista “România Literară”, în anul 2014, și de atunci i-au mai apărut poezii, nepublicate încă într-un volum), m-am îndreptat și spre proza sa cu maximă atenție. Primul imbold a fost, așadar, acela al curiozității și nu m-am înșelat. Fără a-și pierde din fondul muzical și percepția aparte, manifestate încă de la începuturile sale în ale scrierii, însușiri pe care de altfel le demonstrează și în viața de zi cu zi, Alexandru Drăgănoaia fiind și interpret de muzică folk, proza sa se întinde spre niște zone în care se manifestă din plin vechiul miez al tematicii sale poetice, augmentat în proză printr-o analiză psihologică și fragmente vii de descriere ale unor personaje, fapte, situații. Privind la rece și lăsând în urmă teritoriul poeziei, aș putea spune următoarele lucruri privind caracteristicile scrisului său de prozator.
Scriitura lui Alexandru Drăgănoia se caracterizează prin concizie în a descrie medii destul de complexe, tematica sa privind o arie a actualității, într-un mediu care nici nu mai poate fi neapărat definit ca rural sau urban. Aș putea spune că astfel Alexandru Drăgănoaia realizează în mini-prozele sale crochiuri de periferie urbană ale sau ale satului în vremuri mai vechi, pe vremea CAP-ului sau așa cum e azi, pierdut în deriva capitalismului actual, într-o împletire abilă a “realului” cu supranaturalul. În acest peisaj, se desprind portrete reușite ale unor personaje dinamice, dramatice ale unor oameni simpli, unii chiar la “marginea societății”, care, prin felul cum își trăiesc viața sau refuză să și-o trăiască, capătă aura unor eroi ai lumii noastre. Alexandru Drăgănoaia se îndreaptă spre indivizi aparent anoști, adesea ignorați de noi, pe lângă care trecem zilnic poate cu nepăsare sau chiar cu dispreț, dar care “mustesc” de poveste și de miracole. Oameni simpli care se exprimă agramat, muncesc cu ziua, se uită la televizor, stau la coadă la ghișeele statului, călătoresc cu trenul în aglomerație, păzesc cirezile de animale sau își urmează imboldurile erotice fără prea mare bătaie de cap, uneori cu umor, alteori cu obidă. Totuși, din toată această exhibiționistă banalitate, aș putea spune, rămâi cu mari întrebări privind sensul existenței, al iubirii, al moralei și înțelesului noțiunilor de bine și rău. Dacă e să mă duc cu gândul numai la Mircea Eliade, dintr-un lung șir de scriitori încadrați în această categorie estetică, și aș spune că lumea cealaltă, cea fantastică, ne pândește de după colț. Într-un mod simplu, acești oameni din prozele lui Alexandru Drăgănoaia nu-și duc uneori gândurile până la capăt, poate speriați, poate resemnați, duși de credințe populare sau de stereotipuri pe care și le cultivă cu grijă pentru a scăpa de povara înfruntării necunoscutului. Din acest punct de vedere intrăm într-o altă dimensiune, așa cum face Baba Ghicu, din mini-proza „Ghicu”, o femeie care pleacă de acasă în toiul nopții fără nicio explicație, rătăcește năucă pe marginea căii ferate, apoi moare într-o râpă, abia când își dă seama de absurdul faptei ei. Nici nu mai e nimic de înțeles aici, așa cum nu înțelegi nici gestul unui câine care atunci când îi vine sorocul morții alege să plece aiurea, într-un gest perfect natural, care face parte dintr-o ordine imuabilă, cosmică, străină moralei umane. E de remarcat aici felul cum descrie Alexandru Drăgănoaia acea pornire inexplicabilă a bătrânei femei, într-un fragment ce descrie într-un mod rafinat o trăire fulgurantă. Altădată, moartea vine prin accident, cum e în „Poveste din Cepari”, dar chiar și acest accident pare să se bazeze indirect pe fapte vii ale trecutului, țesute din vise, întâmplări în toiul nopții și coincidențe stranii. Oamenii trăiesc și mor, acceptându-și destinul sau revoltându-se împotriva lui, într-o fatalitate inexorabilă sau intrând fără de voie în contact cu supranaturalul, devenind ei înșiși, mesageri ai lumii de „dincolo” (cum este de exemplu în „Îngerul a strigat”). Subliniez în final, dincolo de fond și tematica abordată, naturalețea și sinceritatea narării, fără căutări și fără prețiozități, calități esențiale pentru a menține pe cititori atenți până la capăt. Un articol publicat și în revista Tribuna, Cluj |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate