Pentru a te impune într-un spațiu cultural diferit trebuie să ai o cultură superioară. De aceea unele puteri reușesc, altele nu. Cele care nu reușesc doar chinuie persoanele aflate momentan sub influența lor. Și nu e vorba neapărat de forma socială de guvernare. Marile culturi s-au impus atît în sclavagism, feudalism, capitalism, comunism dar și în democrație. Pîinea și îmbrăcămintea, locul de muncă și locuința, timpul la dispoziție și cel ocupat, toate acestea contează puțin comparativ cu posibilitatea dezvoltării ca om. Gîndirea liberă, în sensul aprofundării tuturor formelor cunoașterii, dublată de un suport lingvistic adecvat și cu posibilități de dezvoltare, iată adevărata năzuință a ființei raționale.

Indiferent de capacitatea intelectuală sau de posibilitățile dezvoltării acesteia, omul este ființă dornică de evoluție spirituală. Și se va manifesta ca atare. Însă dacă manifestarea aceasta e îngrădită de cultura în care are șansa de a se exprima, omul va simți o greutate spirituală pe care cu greu o va tolera. Revoluțiile sînt de cele mai multe ori exprimarea nepuntiței de a se dezvolta a omului. Îngrădirea vine din două direcții. Prima este aceea a unei culturi inferioare, a unei națiuni neevoluate sau minuscule, a doua este cea a unei culturi uzurpatoare, a unei națiuni numeric mare, dar cu dezvoltare istorică puerilă. Ambele duc în final la același deznodămînt. Revoluția.

Avem șansa de a ne fi născut într-o cultură mare. Limba română e o patrie sănătoasă, în care ideile, sentimentele, năzuințele se pot exprima pînă la cea mai intimă vocație sufletească. Avem șansa de a nu fi căpușați de o altă cultură minusculă în valoare și mareață în barbarie. Trebuie să ne valorificăm șansa aceasta. Trebuie să ne respectăm locul, limba, să ne exprimăm fără reținere dorințele, să ne comportăm pe măsura propriei măreții.