poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-06-19 | | Doina Roman a debutat în anul 2014, la Salonul Internațional de carte Bookfest cu romanul „Pragul”, proză fantasy. Tot în același an a avut loc lansarea volumului de debut în poezie -„Maestrul și jumătate lebădă ”, avându-l ca partener pe poetul Gabriel Gherbăluță din Galați. Povestea din „Pragul I” nu se termină în Gara Părăsită, așa cum reiese din ultimul capitol al primului volum, ea continuă în cel de-al doilea roman - Pragul II – Umbra martor, apărut la Editura Tracus Arte în 2015. Atât personajele cât și acțiunea romanului fascinează prin complexitate, imaginație, umor, dar și prin mesajul transmis care trage un semnal de alarmă asupra condiției umane. Trăind într-o lume coruptă, stăpânită de interese meschine, avidă după putere, oamenii încep să-și piardă valorile reale, sentimentele bune, fără de care lumea capătă o altă față. Pragmatismul și dorința de a crea perfecțiunea construită după anumite matrițe false și concepută întru interese duse până la extreme de un fananatism acerb, face ca acest roman să ne pună în față oglinda magică prin care ne descoperim defectele, determinându-ne, totodată, să ne dorim salvarea ca specie și să rămânem așa cum ne-a creat divinitatea. În primul roman se declanșează lupta dintre bine și rău, descoperim personaje care se încadrează în tipologia unor indivizi lipsiți de caracter și conștiință, asemenea celor pe care-i întâlnim și în societatea din care facem parte, personaje cărora autoarea le dă puteri supranaturale și o fizionomie fantezistă care poate concura cu success orice personaj din lecturile marilor scriitori ai genului fantasy. Iată câteva dintre acestea: Pisică, ”tânăr smead”, un escroc metamorf ce trăiește din furturi, Blati (Slăninuță), prietenul acestuia, colector de sentimente; Kat, catenă-krabor care își trădează neamul, alegând să se alăture celor care vor să distrugă lumea; fratele Liei, Kor - face parte din neamul vindecătorilor, dar urmărește pieirea acestuia pentru supremație; Alk - tatăl lui Kor și al Liei - își folosește puterile de vindecător pentru a distruge personajele pozitive, dorind astfel să stăpânească o lume construită de el; Crius, krabor care este conceput din bucăți, trei partiții, un slujitor al ligii; Urii - soldați urât mirositori, Leona etc. Imaginația Doinei Roman nu are limite, începând cu descrierea indivizilor din diverse clanuri și continuând cu ideea de a polimi vietăți cărora le dă nume nemaiîntâlnite, conferindu-le astfel caractere puternice, generatoare de conflicte. Fiecare personaj devine lider pe segmental său - Șarkan, conductorul trenului dintre cele două lumi, un reptilian bine intenționat, îndrăgostit de Lia-vindecătoarea; Gri Mătase, sora reptilianului; simpaticul Neel, un krâk ce trăiește în galeriile întunecate de subcetate împreună cu neamul său; jucăușii simicovi, mingi de foc; Umbre Martori care aveau calitatea de a reda activitatea tuturor celor implicați în acțiune, plutind în timp etc. Balanța nu este nici pe departe în favoarea ființelor pozitive. Pentru a crea suspansul, acestora li se adaugă alte specii care încearcă să-i extermine pe apărătorii binelui. Astfel asistăm la scene de luptă în care apar fibosii - ucigașii de dragoni care aveau „fălcile mai mari decât capul, un grumaz cât un trunchi de copac și platoșă zimțată.”, vameșii tavanci, dragoni cu cocoașă; ochilidele, vietăți mici ,,cât o linguriță, cu o trompă subțire și răsucită”; Cap de ceapă ,,…balaur jumate șopârlă, jumate algă sau jumate grănicer și jumate dracul să-l ia cu copiii lui cu tot, că tare urât mai miroase a ceapă clocită!”; bicramul ,,O zburătoare neagră … cu două creste cornoase arcuite spre coadă, ca două coarne, cu ochi de cafea și clonț puternic ascuțit….”. Fantastice sunt și locurile în care se desfășoară acțiunea (Hanul cu plopii de tărâțe), descrieri incredibile a unor meleaguri, târguri și mărfuri de pe tarabe. Iată un fragment uimitor, captivant, relevant în acest sens: ,,Marfă era din belșug pe tarabe, un soi de pește uscat cu solzi colorați în cutii de carton… Sticle cu sirop de tinage care creșteau în căpițe doar în insulă, trabucuri de sola din sud, colorate - de la roșu sângeriu, la mov închis - conserve de bicar, carne afumată și șunculițe subțirele. Un soi de cârnăciori din ied de smârc, picanți și fripți pe un grătar mai la marginea târgului, îți lăsa gura apă... Vin de sagave, o minunăție alb-lăptos-sidefiu trona în sticle burtoase cu mâner și câțiva negustori care vindeau vinul, îți dădeau să guști. Îmbulzeala era mai mare decât dacă ai fi dat gratis snopi de marbe marinate… Unii vindeau animale vii, răzori colorați, scumpi și foarte căutați... - iezi de smârc vii, cu coarnele lor de alabastru și ochi umezi, acvarii cu mezede și grabenițe de apă dulce…”. Romanul cuprinde patru planuri: acțiunea care se petrece în trenul dintre cele două lumi unde Josette, traficanta de minți, om de încredere a Liliacului tomnatic, trebuie să-și ducă la bun sfârșit misiunea, având asupra ei bile în care erau colectate minți aparținând unor personaje importante din ligă și cetate; tot în tren se află și salvatorul lumii frumoase, Lia-vindecătoarea precum și celelalte personaje metamorfe care întregesc scena: Pisică, Blati, Șarkan, Gri Mătase, Cufărul burlac etc. Cel de-al doilea plan are în centrul atenției Cetatea în care se refugiază diabolicul Kor cu ,,gărzile lui, neamul ăla spurcat de uri din noua generație”, cu colectorii care ,,au găsit o cale să facă profit mai mare, așa că au scos alt produs de care se ocupă Liliacul tomnatic.”, cu bicramii, cu Leona care trăia de mii de ani datorită zeeatinei și cu temutul Cap de ceapă, stăpânul Lacului Negru - ,,Un vrej de culoare movuliu-scârbit, spre indigo, se arătă mai întâi ca o ceapă de apă uriașă… Lighioana cu creastă mov se răsuci de câteva ori și târî după ea trunchiul care se făcea din ce în ce mai gros. Se târî până în fața lui Kor, se înălță până deasupra serei, lăsă acolo o cocoașă și coborî cu repeziciune, cu capul în jos, împrăștiind frunze violet în aer. ” Al treilea plan se desfășoară pe Tărâmul lui Alk, o lume rece, neprimitoare, ciudată, unde neamurile pe cale de dispariție erau conservate în figurine din marmură - ,,un fel de magazie cu coșuri împletite, pline ochi, cu modele mici cât un degetar sau cât un breloc mai mare, cu figuri de welstgi, krâci, uri și krabori.”. Trecerea se făcea printr-un tunel din sticlă, unde existau misterioasele Umbre Martori. Acțiunea din cel de-al patrulea plan se petrece în culisele subcetății. Aici întâlnim personaje pozitive: krâcii, simicovii, Algar, personaje care trec prin întâmplări greu de imaginat pentru a ajunge în cetate, unde aveau să întâlnească, La Hanul cu plopii de tărâțe, celelalte personaje, urmând ca împreună să salveze lumea, eliminând neamurile care au contribuit la distrugerea ei. Romanul este scris cu nerv, curge natural, dezinvolt, e savuros, are mult suspans, abundă în intrigi, conflicte, o gamă variată de secvențe ce stârnesc interes: lupta dintre reptilieni, răzmerița dintre pescari și bicramii lui Kor, conflictul dintre clanuri și liderii acestora, declanșarea puterii ceasului. Fără nicio reținere pot spune că ,,Pragul” poate fi obiectul unui scenariu de film. De ce este interesant romanul Pragul? Pentru că declanșează motorașele minții lectorului, stârnind imaginația acestuia prin descrierea felului în care sunt prezentate personajele, locurile și mai ales acțiunea fantastică. Atât la finalul primului roman, cât și la finalul celui de-al doilea, m-am trezit dând din picioare de ciudă și spunând: ,,mai vreau”, asemenea unui copil căruia îi închizi televizorul în mijlocul acțiunii filmului preferat. Dacă doriți să aflați ce mistere ascunde Cufărul burlac, cum arată lumea fascinantă creată de Doina Roman, dacă doriți să descoperiți tainele ,,Cușetei cu sens unic” și ale ,,Cabinei de probă” sau pe cele din ,,Baia de aburi perverși”, vă invit să citiți romanul Pragul, suspans, acțiune, conflict, fantezie, mister, fantastic, toate adunate în spiritul ludic al lumii scrise într-un limbaj artistic special, original –„ gawsk”. Rămâne să ne întâlnim cu autoarea și personajele ei la un pahar cu ,,vin de sagave, alb-lăptos-sidefiu”, adunați în jurul unei mese unde vom servi ,,unt de tinage”, fripturi de bicrami în ,,sos de egene” și vom fuma ,,trabucuri de sola”. ,, Una derva gutika! Icunasto! Roga uve!”- nu știu ce înseamnă în gawska veche, dar am preluat-o din roman pentru a vă ura: Lectură plăcută! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate