Toate au vremea lor. Cartea aceasta, deocamdată o plimb prin Tomis și-i caut loc în Bibliotecă. Ea este cu rezonanțe în inima mea, din mai multe motive, pe care le voi descoperi mai târziu.


Când iau o carte frumoasă în mână, o învârt pe toate părțile. Sunt cărți pe care le-am lăsat fără copertă pentru că erau urâte cu draci. Când caut o carte-n biblioteca vaporului, mai întâi îmi aduc aminte de cum arată coperta. Așa-mi place să văd lucrurile: față, verso și profil, adică interiorul.

Într-un zbor de clipă lungă, v-ați atins de Infinit și-ați găsit coperta-n care personajul v-a simțit. Nu doar că v-a simțit, dar a făcut în așa fel încât să-l simțiți și voi. Ce-am aflat despre el știu din faptele sale. Două gemene nebune au devastat scara fără nume. Atunci a ieșit George Pașa și-a zis:

“Prietene, mâna aceea n-a putut ucide cuvântul,
ce-i semănat cu dragoste nu piere vreodată.
Scara fără nume n-a fost și nu va fi nevăzută,
a prins aripi în cer și rădăcină în inimă”


Ca prin minune, o parte din scară a reapărut. Luaserăm scara cu noi, pe la Zidul Schitului, proptit cu saci de nisip. Ben Cioglu a cărat 7 roabe de nisip. Când am dat mâna cu el, să-l felicit, mi-a spus că cele 7 roabe sunt pentru mama sa.

“Ada nici nu bănuiește
că au s-o cuprindă durerile facerii,
dar înăuntru un boț de lumină
dă din picioare să iasă la viață.

Hazardul făcuse pactul cu viața.
E soare și cald, albinele culeg nectarul din flori,
semn de îndulcire a sorții celui ce va trăi din suferință.
O pasăre însoțește c-un tril sfâșietor chinurile femeii.
Baba Marița îl scaldă pe prunc și îi leagă buricul.
Nimeni nu-i dă băiatului prea multe zile de trăit,
nici la spital, unde mama și fiul ajung prea târziu.
Doar ursitoarele știu cine are să fie Ben Cioglu. ”


Apoi l-am dus peste tot. Așa-s poeții. Ei povestesc despre ei, ca despre alții. Aceștia sunt mulți la început, până când unul din ei le seamănă mult și cu care se înțeleg. Așa și autorul lui Ben Cioglu. Deocamdată i-am găsit locul în Bibliotecă între Mărturii și revista Tomisul cultural, locul în care stau cărțile bune, aflate pe val.




Nu întâmplător dau semnul de apariție a cărții la ora amiezii, într-o zi specială. În Arcadele pontice ultramarine voi spune mai multe. Deocamdată, atât.




Ioan-Mircea Popovici
Constanța, 10 Mai, 2015