„Poezia este cel mai puternic organ al omului, cred eu și care-ți poate da cele mai puternice „orgasme” atunci cand o practici cu întreg trupul și sufletul, nu doar cu sufletul, pentru că nu este un „organism” descărnat, un vestigiu isihast.”

Aurel Pop: Recent am primit volumul de debut al Mirelei Lungu; „Biografia coapselor”, (2011) op-ul, bucurându-se de aprecierea unor critici de marcă ai prezentului: Horia Gârbea, Liviu Antonesei, Dan Silviu Boerescu, etc. care remarcă în cronicile lor că: „poeta abordează subiecte tabu și, mai presus de toate, impune un aer de senzualitate greu de suportat de către pudibonzi” (Dan Silviu Boerescu), sau că autoarea scoate la suprafață „comunicarea tranșantă și dezinhibantă” (Horia Gârbea), iar în cele din urmă Liviu Antonesei să remarce „tonul” autoarei de a ridica cinismul pe „culmile entuziasmului, ale extazului”. Citindu-i volumul și aprecierile criticilor m-a determinat sa-i adresez autoarei câteva întrebări, renunțând la formele de politețe întucât autoarea afirmă că „detest politețea asta scorțoasă” așa că vom fi mai în largul nostru de zi cu zi, iar cititorii să se bucure de conversația noastră liberă. De acord ?
Mirela Lungu: Da, ador interviurile „dezinvolte” și urăsc „scorțoșeniile”.

Aurel Pop: Spicuind versuri din poemele volumului în care spui că: „sunt o femeie înaltă// sunt o femeie puternică”, în altul „eu intru în biserică și mă rog/ ca Dumnezeu să-mi ia mințile” sau că „prima dată am făcut dragoste într-un spital de nebuni”; iată câteva afirmații care mă obligă să te-ntreb „cine ești” cu adevărat ?
Mirela Lungu: Pai, aș începe cu un răspuns de genul: câte puțin din fiecare, adică orice om este un conglomerat de putere, ne/credință, nebunie, acum depinde care dintre ele predomină, conduce adică sau, ele pot face și cu schimbul. Mai pe scurt, puterea o reprezintă credința nebună sau, altfel spus, nebunia credinței.

Aurel Pop: Și totuși mai insist asupra CV-ului fiidcă spui că „există lucruri despre care pur și simplu nu poți vorbi” parafrazând titlul unui poem; chiar are Mirela Lungu taine ale biografiei sale ?
Mirela Lungu: Cu siguranță are și voi lăsa cititorilor plăcerea de a le descoperi, cine va reuși nu va avea ce să regrete... Și, ca să dau totuși un indiciu, iubirea însăși e o taină, cea mai mare dintre ele.

Aurel Pop: „în liceu visam la zâne și feți-frumoși”; la ce visează Mirela Lungu la ora actuală ?
Mirela Lungu: La o vilă în Pipera, un 4 x 4 argintiu și un pui de chihuahua. Glumesc, deși, recunosc, am și eu o latură profund materială, mundană, chiar dacă nu sunt și nici nu voi fi vreodată o „material girl”... Visez acum la o activitate serioasă în domeniul cultural, la un partener de cursă lungă în toate sensurile cuvântului, la niște brațe puternice care să mă prindă înainte să ating pământul, la niște ochi senini care să mă ridice în slăvi.... Cam atât.

Aurel Pop: Þi-am văzut poza pe facebook „ești o femeie frumoasă”, și totuși spui că „noi nu ne vedem încă defectele”; are Mirela Lungu defecte ?
Mirela Lungu: Da, normal și încă destule. Însă pentru cine (mă) iubește, ele nu există. Despre asta era vorba și în poem. Cel mai important este să ți le vezi pe ale tale și să nu le vezi pe ale celorlalți. Dar, desigur, aceasta este doar o situație ideală, nu pretind că m-aș afla la nivelul ei.

Aurel Pop: Ce te face să afirmi că „iubirea e o crimă organizată” ?
Mirela Lungu: Ei, bărbații sau, mai exact, unii dintre ei, deși trebuie să admit că și femeile sunt la fel de „capabile” să ucidă „din dragoste”, atunci când își propun. Și, pentru a „ucide”, fie și simbolic, e nevoie de „puțină organizare”.... Îndrăgostiții, în schimb, sunt haotici... Sper că am fost suficient de clară.

Aurel Pop: Care sunt „trucurile unei felații perfecte” ?
Mirela Lungu: Ei, la întrebarea asta voi răspunde printr-o comparație sugestivă: aceleași ca și cele ale unei „relații perfecte”. Ironic, nu?

Aurel Pop: La un moment dat spui că „ne tratăm de complexe cu multă literatură ...” Care e următorul pas al Mirelei Lungu în acest sens?
Mirela Lungu: Cu siguranță, literatura de tip jurnal va fi, o confesiune cu valențe poetice, intenționez să scriu proza în viitorul apropiat și, probabil, asta se va întâmpla chiar în... dormitorul meu.

Aurel Pop: „poemele sunt doar un fetiș transcendent o meditație asupra cărnii inventate de vegetarieni cu simțurile atrofiate”, este vorba despre poemele tale sau poziția ta despre poezia momentului ?
Mirela Lungu: Nu, mai degrabă despre celelalte poeme, cele extrem de intelectualizate, în care autorul filozofează despre una și despre alta, neavând carne și sânge în el/e, ca un trup de ascet vlăguit, atrofiat. Poezia este cel mai puternic organ al omului, cred eu și care-ți poate da cele mai puternice „orgasme” atunci cand o practici cu întreg trupul și sufletul, nu doar cu sufletul, pentru că nu este un „organism” descărnat, un vestigiu isihast. Ea este sânge din sângele nostru.

Aurel Pop: „stau picior peste picior în camera acea obscură cu țigara aprinsă// stau în casă în week-end// singurătatea e o pisică ce ți se cuibărește la piept”. Suferă Mirela Lungu de singurătate ?
Mirela Lungu: Uneori, da, mi se întâmplă să mă simt singură, mai singură decât aș vrea să fiu în clipa respectivă, alteori singurătatea mi se cuibarește la piept și nu-mi vine să-i mai dau drumul. Glumesc un pic, însă am și eu momentele și nevoile mele interioare legate de ea, de exemplu, nu aș putea scrie pe stradă, în aglomerație, în vizită etc. Meditația și reculegerea sunt necesare chiar și firilor tumultuoase ca a mea, altfel aș innebuni sau m-aș pierde, probabil, într-un haos total emoțional.

Aurel Pop: Chiar te rog sa-mi spui „cam câtă suferință încape între picioarele unei femei” ?
Mirela Lungu: Ca să răspund la întrebare, mă tem că ar trebui să mai scriu o carte, cel puțin, aș putea scrie chiar și o viață despre asta, cu siguranță, exista biblioteci pline de posibile răspunsuri. Dar cel mai adevărat este cel pe care-l va da o femeie reala, în carne și oase, dincolo de poem și poeți existând fiica, soția, mama, văduva, acestea fiind doar câteva dintre ipostazele de tip feminin, desigur.

Aurel Pop: „din ani adolescenței visam la iubiri absolute// eu căutam iubiri adolescentine”. Să fie oare volumul „Biografia coapselor” rodul acelor căutări ?
Mirela Lungu: Da, cu siguranță, este rodul iubirilor mai mult sau mai puțin adolescentine, rezultatul a numeroase experiențe de viață pe toate planurile, nesfârșitelor încercări de autocunoaștere prin relația eu-celălalt care, la un moment dat, eșueaza datorită lipsei iubirii, pentru că despre asta e vorba, vezi poemul „it’s all about love”.

Aurel Pop: Ce e scrisul tău: act de iubire ? act de narcism ? act de ... ?
Mirela Lungu: În primul rand este un dialog între mine și celălalt, dar și un act de iubire & cunoaștere simultan pentru că a cunoaște ceva fără a iubi nu valoreaza nimic, în schimb poți iubi fără a cunoaște și prin asta să devii cu obiectul/subiectul, accedând automat și la cunoaștere. Vezi motto-ul cărții: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Sigur că exista și o doză de narcisism în orice creație, aș fi ipocrită să afirm contrariul.

Aurel Pop: „femeile joacă roluri atent studiate în cărți”. Vezi viitorul omenirii guvernat de matriarhat ?
Mirela Lungu: Nu, chiar nu m-am gândit la asta când am scris versul respectiv. Ideea cu rolurile vizează mai mult jocurile psihologice practicate adesea între sexe în scopul seducției, dominării etc. Mie îmi place să fiu spontană și, deci, autentică, nu să livrez „facsimile”. Cine se îndrăgostește de o păpușă barbie nu e demn de o femeie cu sânge în vine. Legat strict de matriarhat, nu visez la așa ceva, pur și simplu cred că o lume condusă doar de femei ar deveni plictisitoare și i-ar face pe bărbați niște jucării... „impotente”.

Aurel Pop: Ce întrebare ți-ai fi dorit să-ți pun și nu ți-am pus-o ?
Mirela Lungu: Mi-ar fi plăcut să fiu întrebată care este poetul (în viață) pe care-l iubesc cel mai mult, literarmente vorbind, dar pentru că nu am fost întrebată acest lucru, voi lasa chestiunea în suspans.

Aurel Pop: Îți mulțumesc,