poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-14 | | Așa cum deja ne-au obișnuit, organizatorii Festivalului „Eterna Epigramă” editează o carte pe care o trimit participanților. Volumul de anul acesta – „Mafia și Democrația” a fost publicat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, al Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, dar și prin contribuția membrilor Cenaclului Satiricon. Apărut la „Casa Cărții de Știință”, în condiții grafice bune, volumul cuprinde, în cele aproape 200 de pagini, epigrame din concurs și nu numai. Articolul introductiv – „Epigrama sau viața în rime”, semnat de doamna profesoară Silvia Popescu, cuprinde o trecere în revistă a Festivalului Național „Eterna Epigramă”, din 24-26 septembrie 2010, ajuns la a XXI-a ediție. Este prezentată derularea evenimentului și sunt amintiți premianții ediției. Urmează o selecție a textelor participante la concurs, structurate în două capitole („Epigrame” și „Madrigale”), realizată de domnii Ion Bindea, Eugen Pop, Eugen Albu, Silvia și Marian Popescu. În carte se regăsesc și epigrame semnate de membrii site-ului Agonia: - Nicolae Bunduri - Brașov; - Grigore Chitul - Bistrița; - Ion Cuzuioc - Chișinău; - Ion Diviza - Chișinău; - Grigore Marian Dobreanu – Târgu Jiu; - Petru-Ioan Gârda Cluj-Napoca; - Laurențiu Ghiță - București; - Dan Norea – Constanța; - Laurențiu Orășanu- București; - Vali Slavu – Aninoasa, Hunedoara; - Ioan Toderașcu – Costești, Vaslui. Capitolul „Luminile adâncului” cuprinde o serie de catrene inspirate de locul desfășurării festivității de premiere: Salina Turda. Se știe că în epigramă este nevoie de sare (și piper), iar faptul că epigramiștii au fost duși… la sursă, a dat naștere unor catrene, din care voi reda câteva: Recunoștință (la Salina Turda) Primarului îi mulțumim Că am putut intra în ocnă- Firește, fără să plătim- Că ni-s veniturile BOC(nă)! (Eugen Albu, Cluj-Napoca) Recital de epigramă în Salina Turda Jos în ocnă, la răcoare, Epigrame se citeau Și-am gândit cu întristare: Unii chiar că meritau… (Mihai Batog-Bujeniță, Iași) Domnului primar Tudor Ștefănie, care a înmânat premiile Gândul meu cel nărăvaș La intrarea în salină: Dac-o să ajung ocnaș Doar primarul e de vină. (George Corbu, București) Întâlnirea epigramiștilor în Salina din Turda Deși-am venit cu tolba plină De poante vesele, sprințare, Am fost poftiți jos, în salină, Ca să avem mai multă sare. (Eugen Deutsch, Iași) Organizatorii Festivalului „Eterna Epigramă”, 2010 Cum lipsă-aveam de sare fină, Ne-au dus la Turda, în salină. La anu-or să ne ducă, sper, Într-o salină de… piper! (Marian Dobreanu, Târgu Jiu) Ultima dorință din Turda Statuia mea pe-un roib călare S-o amplasați în gura văii, Dar nu o dăltuiți în sare, C-or năvăli pe ea lingăii! (Vasile Larco, Iași) Domnului primar de Turda, Tudor Ștefănie El, ca un turdean sadea Și primar cu greutate, Ne-a băgat la ocnă grea… Să sperăm că ne și scoate! (Viorel Martin, București) Solnițe diferite Epigramiștii în Salină Au pus în poante sare fină, Dar unii, când ieșiră-afară, Parc-au în poante sare-amară! (Nicolae-Paul Mihail, Sinaia) Festivalul „Eterna Epigramă”, 2010, desfășurat la Salina Turda Original concurs – în mină – Și nu-mi închipui – din păcate – Cum mulți au spus, deși-n salină, Atâtea bancuri… nesărate. (Nicolae Nicolae, Caransebeș) Am citit că aerul salinei influențează starea generală a organismului Citind teribila cutumă, Am înțeles și-n ce măsură Când am intrat eram legumă Și la ieșire… murătură. (George Petrone, Iași) Legitimitate Am vrea ca la manifestare S-aducă orice condeier, Acolo-n muntele de sare, În poante cât mai mult piper. (Eugen Pop, Cluj-Napoca) Domnilor primari din Turda și Viișoara Mă întreb, când prompt apari, Ce ar fi, cinstită față, Nunta fără lăutari, Domnii fără de mustață. (Elis Râpeanu, București) Rugăciunea domnului primar Ioan Roman Doamne, am o minte-aleasă Și sunt mândru ca un munte, Dar aș vrea, mustața deasă, Să o pot purta pe frunte! (Vali Slavu, Aninoasa) Catrene subțirele Produc doar zâmbete și grime, Căci chiar și-n ocnă declamate, N-ating râvnita profunzime, Rămân la fel de nesărate. (Gheorghe Șchiop, Porumbacu de Jos, Sibiu) La Salina Turda S-a întâmplat un lucru curios: Fiind greoi, de-o vreme, în mișcări, Am coborât c-un lift silențios Și am urcat, uitând de el, pe scări! (Ioan Toderașcu, Costești, Vaslui) Organizatorilor Festivalului „Eterna Epigramă”, 2010 La adâncime-așa de mare Și versurile-ngheață bocnă; Considerați că n-avem sare De ne-ați băgat o zi la ocnă? (Nelu Vasile, Turburea, Gorj) Domnul Valentin Vișinescu semnează articolul „Cu poanta-n pas spre Viișoara”, în care este evidențiat faptul că epigramele de calitate sunt apreciate și în lumea satului. Ultimele pagini ale cărții conțin fotografii de la festival. Este lăudabil efortul organizatorilor de a edita această carte și de a face posibil ca ea să ajungă în casele noastre, drept cadou de Crăciun. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate