Stă-n picioare (fi-miu). Mă-ntreabă: cum să fac... pipi pe mine de frică?
Mi-am ieșit nițel din... ritm, și i-am înșirat, repede, următoarele:
- paișpe sindicate-n ratebeuri sună mai tare decât clopotele bisericilor din Bucureștiu' “Vinerei mari”;
- alte șase-șapte-opt-nouă-zece-ș.a.m.d. sindicate (din învățământ de data asta!) bat copiii-n cap fără să le dea note – de fapt părinții lor sunt cumplit de bătuți în cap de tot felul de lumi și de luni adunate de prin lumi fără cap-coadă prin capul lor;
- mediciniștii de familie au uitat că scrierea și cititul sunt chestiuni care te ajută să înțelegi ceva, câtă vreme nu ești bătut în cap pentru a-ți da seama că fără atâția “dependenți” morți ori vii mori și tu, numai că tu nu plătești asigurare pentru că-ți parvine din asta ceva enorm... cu alte cuvinte!;
- îi trec cu vederea pe inamovibilii din justiție, mai ales!;
- mai e una cu ăștia din presă, dar sună ca un dispozitiv automat.

Fiule: tontul, sau nimic!