Alegerile pentru desemnarea noului președinte al Uniunii Scriitorilor din România, care vor avea loc pe 23 noiembrie la Teatrul Național, vor pune față în față două nume grele ale literaturii române: Nicolae Breban și Nicolae Manolescu. Confruntarea dintre cei doi va fi cu atât mai pasionantă cu cât relația de prietenie care i-a legat vreme îndelungată s-a răcit după evenimentele din decembrie 1989, în iureșul pasiunilor politico-literare.


Așadar, domnule Breban, v-ați hotărât să candidați.
Da, îmi declar candidatura la președinția USR. Dacă o lună de zile n-am fost decis, intru în această campanie. O mulțime de prieteni mi-au spus să candidez, pentru că sunt nemulțumiți de Manolescu. Într-adevăr, și eu sunt nemulțumit, dar nu de Manolescu, noi am fost de altfel buni prieteni, ci de starea actuală a scriitorului român și a literaturii române. E mai jos ca niciodată, mai jos decât sub Ceaușescu. Nu este acceptabil ca sute de scriitori din țară să fie atât de demoralizați. Nu numai că trăiesc prost, dar demnitatea lor este la pământ. M-am hotărât să-mi spun cuvântul după douăzeci de ani de tăcere.



Ce v-a determinat să vă hotărâți și care sunt coordonatele programului dvs.?
Mă enervează, mă irită și mă jignește situația scriitorului și a literaturii române actuale. Problema cea mai gravă în care se află scriitorii români este legată de faptul că editurile nu îi plătesc la adevărata lor valoare. Statul în ultimii douăzeci de ani s-a retras din edituri. Au rămas edituri comerciale pe care le interesează numai câștigul. Este necesar ca uniunea să poată face presiuni asupra Ministerului Culturii, asupra guvernului, iar eu dacă o să ajung președinte o să fac treaba asta. Până la urmă, Breban este Breban până la moarte. De aceea vor unii să merg la vot, pentru că dacă eu voi da un telefon la o instituție, va trebui să fiu ascultat. Dacă nu, o să chem ziariștii, lucru pe care Manolescu nu l-a făcut. Vreau să fac și un birou de presă la USR, în care o dată pe lună să chemăm ziariștii și să stăm de vorbă, mai ales că mulți dintre ei sunt scriitori.

Care sunt pârghiile care pot duce la o schimbare în USR?
În clipa în care Ministerul Culturii sau USR ar putea să facă presiuni asupra unor editori să plătească mai bine scriitorii buni, atunci lucrurile se vor schimba. Pe de altă parte, USR nu este o instituție care poate fi condusă din străinătate, așa cum a făcut-o Manolescu. Prietenii mei, care mă susțin, m-au rugat să spun în discursul meu că am să rămân în țară cei patru ani ai mandatului dacă voi câștiga. Voi sta în țară și am să mă dedic nu atât uniunii, cât cauzei scriitorului și a culturii române.



Care sunt cauzele dezbinării din literatura română de după 1989?
În 1990, când s-a făcut prima ședință a consiliului, era un grup cu Simion, cu Fănuș Neagu, și le-am zis: „Dom’le, hai să ne ocupăm de literatură acum!” Manolescu și Blandiana au zis nu, că ei intră în politică. Uite ce-a ieșit! S-a ales praful de lumea literară. Manolescu și cu Eugen Simion s-au înjurat 15 ani, pe motiv că Simion s-a dat cu Iliescu. Și dacă s-a dat cu Iliescu, ce? Pe urmă, noul tip de oportunism a fost pro-americanismul și pro-occidentalismul dus până în pânzele albe. Grupul lui Simion era compus din patru personalități: el, Valeriu Cristea, Fănuș Neagu și Marin Sorescu. Ei au mers, spre deosebire de mine, cu Iliescu. Revista «România Literară», tot grupul Liiceanu și GDS-ul (Grupul pentru Dialog Social – n.r.) i-au atacat imens, chiar se pare că săracul Valeriu Cristea, un excelent critic literar, a și murit de inimă rea fiind înjurat de vechii săi prieteni de la revistă. Zâzania politică a intrat în lumea literară și a creat fracțiuni foarte mari.

Ați pomenit de „grupul Liiceanu”. De ce credeți că a influențat în mod negativ atmosfera literară postdecembristă?
Acest grup a pus mâna pe putere în cultură și în politică, pentru că a stat zece ani la CNSAS și a aranjat dosare. Ei nu au influențat numai cultura, ci și viața politică, umblând la dosare foarte serios. Dinescu a ajuns chiar să condamne Biserica Ortodoxă, adică e clar că este un grup de manipulare foarte puternic. Grav nu e faptul că acest grup este unul de influență și de carieră, ci acela că dă la o parte mari creatori de după război din România, cum sunt Marin Preda, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu și încă vreo zece, cincisprezece, autori adevărați care au susținut literatura și cultura română.


Bălăcăreli pe tema premiilor USR

„La noi s-a creat zvonul ăsta, care vine dinspre partea grupului Liiceanu și a unei fete de la «România Literară», Ioana Pârvulescu, că tot ce a apărut în România după război nu are valoare. E o minciună, o calomnie. Au zis că premiile USR, timp de cincizeci de ani, sunt toate fără valoare. Așadar, în juriile USR, din care a făcut parte și șeful domniei sale, Nicolae Manolescu, au fost ori numai imbecili, ori numai ticăloși. Apar calomnii de genul ăsta care vin de la GDS și care au creat o falsă luptă în lumea noastră literară. O luptă politică fără rost, care a dus numai la injurii și bălăcăreli.” - Nicolae Breban


„Manolescu nu numai că nu a arbitrat această dispută, ci s-a lipit de ei. El a trecut de la mine la Liiceanu. Dacă va fi reales, scriitorii vor fi disprețuiți de toată lumea. Până și ultimul băcan va scuipa pe un scriitor.” - Nicolae Breban

(sursa - http://www.ziarulring.ro/stiri/8599/dupa-douazeci-de-ani-m-am-hotarat-sa-mi-spun-cuvantul)