Ș.G. - Sunteti sigura ca poezia este doar o "aventură a limbajului", sau un "balet de cuvinte"?
Nu stiu, dar ma gandesc de exemplu ca politicienii, mai mult ca poetii, se pricep tare tare bine la acest "balet" al cuvintelor, cum il numiti dvs.

M.P. –E sigur că întrebarea a pornit de aici: Daca proza merge, despre poezie se poate spune că dansează, poezia este un balet de cuvinte, o aventură a limbajului, o experiență ce se are pe sine scop și capăt. Dansul cuvintelor comunică, ceva unic și esențial despre ființa care se ridică în fața noastră așa cum dinspre priviri se vor naște fluturi. Poezia Nichitei danseaza cu atâta verde și cu atâta soare și grație lăsând impresia unui joc superior al spiritului, unde în zbor se îndreaptă spre un vișin aburind a ram. ***

Din spusele mele se vede clar că nu am folosit cuvântul doar și nici sau, aici e o interpretare proprie că poezia este un balet, o aventură a limbajului… de ce?, așa o văd eu așa mi-o închipui, fiecare dintre noi poate percepe poezia într-un anumit fel. Referirea era acum la poezia Nichitei, nu este o definiție generală. Referitor la politică, știu că sunt mulți politicieni poeți așa că…

O definiție a poezie o putem găsi și aici ***

O altă variantă de interpretare: Ca să observi fondul adevărat și adevărata valoare a unei poezii trebuie să înregistrezi mișcarea ei interioară și să-i studiezi cardiograma. Aici cuvintele nu au atât importanță, câteodată nu au mare importanță nici imaginile, dacă sunt; e vorba aici să prinzi și să deosebești acel cântec interior, acea pulsație a inimii poemului, pulsație care e suingurul indiciu sigur despre valoarea lui adevărată. Inima poemului este sub cuvinte, sub imagini, sub sensul inteligibil. ***

Poezia lui Daniel are versul spontan, plin de viață…. E greu uneori să pătrunzi în misterul cuvintelor sale, mai ales că totul pare rispit în umbre, doar vântul cu ironia lui, mai vântură câte-un cuvânt aruncat spre neant de catre fulgii de nea…O poezie, o strofă, un vers se deosebesc prin conținut și prin sunet. Conținutul poate fi asemănător la mai mulți poeți. Sunetul este deosebit la fiecare sau, mai bine-zis, este unic pentru fiecare. Fiecare poet are sunetul lui, deosebit de sunetul celorlalți…Sunetul versului său este catifelat, mângâie auzul, înlocuiește anumite gesturi ale atingerii, prin subtile descrieri, fragmentând poemul după legea subconștientului creator***


Iosub Mircea: cuvântul în poezie are rolul de a ascunde sufletul și-ai oferi o haină plină de culoare… poezia, din punctul meu este trăire...cuvintele sunt ca o amintire a lor, întâi trăiești, și-apoi un fel de nostalgie se așează peste eveniment sub formă de cuvinte. Aventura cuvintelor sună interesant - totul este o aventură, poate fi și o căutare, dar poate fi și ceva distractiv, ceva simplu ... iar `balet` te duce cu gandul întâi la joc-joacă și apoi la o formă de artă opusă raționalului ... se spune că prin dans omul își depășește cel mai ușor condiția.


Ioan Ravel: în poezie cuvântul încearcă să spună ce-i în suflet și dormitează acolo așteptând să fie revelat... să trezească la viață frumosul în diversele lui forme... aventura… pentru mine spun, trăiesc aventura acelui univers mai mult sau mai puțin conștient într-un oarecare timp și lume fie ea fizică, psihică mentala...sau subtilă

...poezia este o "aventura a limbajului", un "balet de cuvinte" -mai întâi de aventura limbajului poezia este o aventură a sinelui... de-acolo vin apoi cuvintele, depinde mult de cel ce scrie…



…poezia este începutul realității, cuvintele ei nu sunt semne convenționale, ci inaugurări ale acțiunii. Aminteam de existența unor revelatoare reflecții, ele sunt o solidă punte de comunicare cu Athanor: "Poezia este un avans, un promițător avans, o profeție a gândirii noi și reale…Poezia adâncește rănile pe care le face rațiunea. Acesta e poate singurul lucru care îi justifică existența ***


...scrie o poezie a nevazutului, a 'de nemarturisitului', în care copilaria si prezentul sunt aduse în acelasi prezent derutant, întretesându-se si contrazicându-se cu malitie. ***


Într-un catren postum, Eminescu defineste foarte expresiv ce este poezia, si anume o transcendere fulgurantă într-un dincolo al idealitătii absolute, iar pe de altă parte, enuntă necesitatea aripilor pentru ca să putem recepta poezia:

Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi
La voi, inimi cu arìpe.
Ah, lăsati ca să vă ducă
Pe-altă lume-n două clipe.

Astfel, conchide Hölderlin, poezia trebuie să devină adevărata religie a omului.... Poetii l-au descoperit pe Dumnezeu si Dumnezeu le scrie poemele... Poemul smulge timpului o oră care face dragoste cu vesnicia pentru ca să ne nască din nou. Poemul nu este un alter-ego, ci esti, cel care, altfel, nu te-ai fi cunoscut niciodată... Poemul este „imaculata nastere” a poetului.

Pentru a intelege un poem: Ceea ce trebuie să stie cei ce fac critica poeziei este că pentru a întelege un poem avem nevoie de aripi. Iar pentru a comunica si altora întelesul unui poem si bucuria primită, este nevoie de un cer de aripi.

Căci poezia ne oferă o poartă, dar nu toti avem cheia. Poezia nu constă în cuvinte mortificate, ci este o făptură vie care ne lasă bolnavi de negrăit, neantul bolnav de existentă, iar existenta bolnavă de năzuinta spre un mai înalt început.

Poezia este un fulger care face să ne pierdem imploziv în noi însine si exploziv în restul firii, într-o contopire de erotism absolut. La judecata din urmă, poezia va fi îngerul apărării noastre.Poezia este cea care a văzut totul – din lumea vădită si din cea ascunsă – dar pe care, asemenea lui Dante, lumina supremă a orbit-o si s-a făcut uimire pură, negrăire pură.

Poezia este activitatea spirituală care oferă omului cea mai înaltă sansă a unei trăiri la modul superior. Este treapta regală a imaginarului. Căci poezie însemnează ceea ce purifică si înaltă inima, sufletul, spiritul către idealitate. Si există două forme de poezie : cea a creatiei si cea a vietii. Adică, există poeti ai scrisului, ale artelor în general, si sunt poeti ai vietii, ceea ce este infinit mai dificil. Sunt mult mai mult poeti ai artelor decât poeti ai propriei vieti, si anume, cei care satisfac dezideratul lui Hölderlin: "numai poetic merită omul să trăiască pe pământ." Orice activitate umană care ne poartă către o simtire ori gândire ideală, este poezie : muzica, pictura, sculptura, dansul, si bine înteles scrisul. Aristotel a avut dreptate să spună că "poezia este mai adevărată si mai elevată decât istoria." ... ***





Ș.G. - Nu credeti ca poezia are mai mult de a face cu un "balet" al sentimentelor mai mult decat al cuvintelor?

M.P. – Da eu sunt de acord cu acest lucru, sigur poezia e esența sentimentelor care se găsesc în personalitatea cititorului, de multe ori poezia se mulează pe trăirile noastre, poezie poate să fie sau nu în cel care o citește. Mintea este responsabilă cu rațiunea și gândirea, cu înțelegerea lucrurilor. Cu ea ne orientăm asupra relației dintre cauză și efect. Poezia este muzica minții , deci poate fi și un balet al sentimentelor. Dar cine este sediul sentimentelor? Inima! Inima își are trăirile ei și limbajul ei specific. Inima creează muzică, iar muzica poate fi poezia inimii, iar poezia poate fi muzica minții, putem continua…



Ș.G.- Nu credeti ca de fapt poezia se refera in primul rand la fond si abia apoi la forma?

M.P. – Ar fi fost bine să fie și trimiterea de unde a venit această întrebare. Îmi este destul de greu să caut contextul în care am spus acest lucru și de ce. Voi încerca să raspund așa cum înțeleg eu: Fiecare poezie trebuie să transmită ceva, ceva numit mesaj, mesaj care este de fapt cuprins în partea de fond a poeziei, apoi acest mesaj îmbracă forma… daca ar fi fost conetextul aș fi răspuns cum se spune direct pe subiect.


Iosub Mircea: ...e mai greu, poezia se afla în cuvinte sau în dedesubtul lor, cuvântul este doar cuvânt sau trimite la un dincolo? Din punctul meu de vedere nimic nu trebuie ocolit , poezia este `completa` doar atunci când cele doua situații se împletesc armonios. Degeaba avem un continut `revoluționar` dacă mesajul nu este îmbrăcat în mod satisfăcător și numai o curgere frumoasă de cuvinte nu înseamnă neaparat poezie - dar asta e numai ceea ce cred eu. Astazi s-a renuntat la `mesaj ascuns`, eu cred ca nu trebuie renuntat la nimic, poezia nu poate renunta la un mesaj, dar nici nu trebuie sa ramana la expresia strabunicilor. Fondul este mesajul, este ceea ce `spune` poemul , este ceea ce ar trebui să perceapa un cititor, forma reprezinta cuvintele ...prin sintaxa lor, prin retorica lor, iar forma poate fi fixa sau libera, cuvintele `imbraca` continutul este `potirul` in care zeii detin `ambrozia`



Ș.G. - Nu credeti ca daca poezia ar fi "o experiență ce se are pe sine scop și capăt" acest fenomen ar fi ingrozitor de plictisitor? Pentru poeti in primul rand.

M.P – depinde din care punct este privita, a cititorului sau a poetului. Poezia uneori te scrie pe tine, dar nu întâmplător, tu deja ești vasul pregătit pentru acest lucru și atunci pot lua poezia ca scop, si poate capăt, de fapt asta mi-am dorit să fac ( mă refer strict la un poem) apoi o iau de la capăt… Cred că important nu e să creezi, să compui, important e să te pui în starea de a crea, să ajungi la starea respectivă și atunci poți privi poezia din mai multe perspective. (dacă exista și contextul, îmi era poate mai ușor să văd de unde până unde ați ajuns la întrebarea respectivă)

Iosub Mircea:… acum, poezia este pentru poet sau pentru cititor ? Ea trebuie să exprime interioritatea poetului sau expectanțele cititorului? Nu cred ca scopul poeziei e `poezia` Poezia este ori un mijloc de a accede într-un spațiu `transcendent`... ori o `senzatie`, `o expresie a trairii`. Exista o poezie a `analogiilor`, a metaforei, a transcendenței în care cuvintele sunt simple pretexte pentru formă…și poezia de astăzi, în care totul se reduce la `scriitura`, în care textul rezuma lumea, în care nu mai există nici un dincolo în afară de text- textul e totul…nici macar autor sau cititor sau traducator , nimic ... simpla spunere de fapt azi cred ca termenul de `poezie` e desuet se vorbește de`proezie` sau tot felul de substitute, realitatea e că e greu să deosebești între poezie, proza, jurnal, drama (joc scenic) în ce se scrie astazi



Ș.G. - Dumneavoastra propuneti sa privim poezia ca pe un text construit din cuvinte frumos slefuite? Ca pe un fel de mestesug?

M.P. – iar lipsește contextul ( altă dată poate reușiți să punctați și contextual, nu știu dacă am propus sau nu, dar se poate să aveți dreptate, dar să nu uitați, doar am propus!), încerc să dezvolt un răspuns, luând întrebarea dumneavoastră ca orice altă întrebare. În viziunea mea poezia este și un exercițiu, de multe ori curge fără nici un fel de retuș alteori vin doar ideile, metaforele și pentru ca ele să nu se piardă le așezi pe hârtie, apoi ca un inventator, începi să șlefuiești, sunt poeme care au un anumit număr de fișe. Așteptăm revelația și apoi poemul se naște, există cred câteva etape pregătitoare, dacă luam spre exemplu un haiku, aici totul trebuie concentrat, consider că e un meșteșug. Vrei să redai o anumită imagine o anumită experiență trăită și atunci te folosești de fantezie, poate fi considerat tot un meșteșug?

Pentru orice iubitor de artă este evident că între operele de artă însemnând poezie, muzică, dans, pictură… există deosebiri ușor de recunoscut. Aceste deosebiri pot fi de conținut sau de temă, de formă, dar, de multe ori ele pot fi de concepție sau chiar și funcționale.

Este însă posibil ca unele răspunsuri să fie doar ipotetice si ca ele să dea naștere altor întrebări importante care să nu-și găsească însă nici un răspuns sau foarte multe.

Supun dezbaterii toate acestea în binele și folosul nostru a celor care sunt deja aici și a celor care poate în trecere pe aici vor să afle lucruri interesante.




Eseul .... Eseul consta în consemnarea unor idei, a conexiunilor dintre ele, a parerii personale, într-o maniera eleganta. Adrian Marino spune ca "eseistul încearca sa dea o solutie, nu o impune, nici n-o dogmatizeaza. Doar o propune. El ridica o problema, punându-se pe sine si pe altii la încercare. Isbuteste si incita adevarul".

Un eseu poate să abordeze o operă literară, sau un aspect al ei (o idee, o temă, un simbol) de pe poziții filosofice, poate să apeleze la informații sociologice sau psihologice, poate să facă asociații în diverse arte, pe o temă oarecare etc. Este admis în literatură pentru că autorul prezintă plastic viziunea sa despre lume, dar prin tendința de a defini varii probleme, se apropie în spirit de o lucrare stiințifică. Nicolae Balota îl numește "gen semiliterar", fixându-l ca fiind "între structurile imagistice și cele ideologice", iar Adrian Marino, în articolul dedicat eseului îl consideră ca un gen de frontieră, "hibrid" situat între literatură și filosofie.

Eseul are câteva elemente specifice:
- subiectivitatea asumată
- prezentarea unor idei fără obligația de a fi demonstrate, argumentate
- asociații libere de teme, motive, simboluri, gânduri
- libertatea totală de a alege un anume stil
- atingerea mai multor domenii

Tiparul compozițional al speciei a fost preluat și în stilul jurnalistic, în special pentru articolele în care se îmbină comentariul și relatarea succintă a unor impresii pe marginea unui eveniment, a unei carți, a unei idei etc.

Eseul este un studiu sau o creație artistică sau filozofică, în care autorul tratează, în chip original probleme literare, filozofice, fără intenția de a le epuiza.