Macar cat o farama





Actul 1, scena 1

(Intuneric total. Liniste. Scena cufundata in intuneric.)
(Se aprinde o lumina ce scoate chipul Oratorului din intuneric.Oratorul sta asezat in marginea scenei.Restul scenei ramane in intuneric.)

Oratorul (didactic): La inceput totul a fost bezna. Pe atunci nu exista nici timp nici spatiu, si nici macar "pe atunci".Marele nimic astepta.
Vocea (de undeva din intuneric):Astepta ca Dumnezeu sa se trezeasca.
Oratorul: Deodata s-a ivit o scanteie (se aprinde o lumina marunta in fundal).Si in punctul acela de lumina se afla atata dorinta de a fi incat punctul a explodat (zgomot de tropot, de pasi apasati, tipete, gemete, flashuri).
Vocea: Si atunci Dumnezeu s-a trezit. Si odata cu el a inceput timpul sa curga.
Oratorul: Si vazand atata haos, dar si atata bucurie de a exista si de a fi liber, Domnul a inceput sa faca ordine;sa le aseze pe toate dupa cum le vazuse in visul Sau.
Vocea ( se apropie, iese din intuneric si se asaza langa Orator, isi adreseaza cateva gesturi si saluturi din cap si maini): Intrebarea e alta: sa ne distrugem cat mai suntem in evolutie sau sa lasam involutia sa ne distruga?
Oratorul :Asa arata lumea contemporana!



Actul 1, scena 2

(Moment coregrafic pe tema haosului. Miscari dezorientate. Zgomot. Tipete.)




Actul 2, scena 1

(Omul, ghemuit in colt. Ingeul, sezand lanaga el, privindu-l.)

Omul: Iar m-am visat azi noapte intre stanci, zdrobit, insangerat. Si pasari negre imi ciupeau din trup. si era frig, si intuneric, si batea vantul de apus.Dar pasarile astea erau mai negre decat noaptea, intelegi? (Ingerul intinde o mana sa il atinga, dar se opreste si si-o retrage dezamagit)...Mai negre decat noaptea insasi...erau urate si murdare si imi smulgeau carnea...(striga spre Inger)Intelegi?!
Ingerul (calm, bland): Eu inteleg, iubita umbra, eu inteleg tot ce e-n tine.Ma dor urechilecand aud cum ziduri desurpa in tine, cum se prabusesc peste tot ce ai simtit si poate inca mai simti! Aud cum sangele iti pulseaza in seisme!Aud, si urechile ma dor.
Omul (ridica ochii spre cer):Doamne! (ii coboara) Ma visam apoi intins in pat, trezindu-ma din somn langa un sarpe rosu care dormea langa mine, lipit de mine, atat de aproape incat ii simteam respiratia pe umar. Iar la picioarele mele era un ceas mare. In cateva minute ceasul avea sa sune, iar zgomotul soneriei ar fi trezit sarpele si acesta cu siguranta m-a fi ucis. (isi cuprinde tamplele intre palme si ofteaza adanc) Si o voce imi repeta :"Numai tu esti vinovat!Astepti sa-ti vina moartea sau te lupti pana la moarte sa o invingi?
Asta ai facut toata viata, ai ezitat.Numai tu esti vinovat pentru toate ce ti s-au intamplat!" Dar eu stiam ca nu e adevarat pentru ca...
Ingerul: Pentru ca stii ca ai dreptate. Dar ai tu oare cu adevarat?Oare dintre voi, cei care ati fost sau inca mai sunteti oameni, poate cineva sa stie ceva sigur?Numai eu stiu daca Pamantul e rotund sau nu, daca veti muri cu totii sau veti suprevietui, daca va veti salva sau va veti autodistruge. Numai eu! (se ridica si pleaca)
Omul: Nu pleca !(striga) Nu pleca!Tine-ma treaz! Nu mai vreau sa adorm, nu mai vreau sa visez! (domol) Iar sunt singur!Singur cu gandurile mele!




Actul 2, scena 2

( Intra gandurile.Se asaza in jurul Omului)

Omul: Voi stiti cel mai bine! Mi-au distrus copilaria, mi-au distrus viata. Cat as fi vrut sa ma intind pe albastru, sa ma arda soarele in ceafa, sa imi imbat ochii cu verdele de dedesubt.( ofteaza) De ce nu m-au lasat sa miros iarba? De ce m-au obligat sa traiesc intre cimentul rece si asfaltul spart? De ce nu m-au lasat sa rad la soare?
Gandul 1:Pentru ca esti produsul muncii lor.Pentru ca nu esti decat un cobai din generatia de sacrificiu.Pentru ca ei te lasa mereu sa crezi ca tu alegi, ca esti liber.
Gandul 2:Dar nu esti! Esti scalvul vointei lor.Joci dupa cum ti se canta.Asculta bine si ai sa auzi melodia.
Gandul 3:Dar se pare ca te considera un rebut al programului pentru ca tu nu esti frivol ca ei, nu vrei carnalitate ca ei, nu vrei materialismul lor. Tu vrei ceea ce ei nu pot sa iti ofere, ceea ce ei au uitat sa inteleaga. Si de asta esti aici, la margine.
Omul (tipa furios): Plecati de aici!Lasati-ma in pace! Lasati-ma sa mor! (spre cer) Doamne! Ia-ma la tine! Da-mi liniste!
Ingerul (intr-un colt):Avea dreptate vocea, mereu eziti!Dar eu zic sa cauti cea de a doua sansa...Cu siguranta va veni... (se pierde in intuneric)...cu siguranta!

Cortina



Actul 3, scena 1

(Intra in scena doua umbre, una alba si una neagra.
Vorbele celor doua umbre sunt insotite de miscari ample.)

Umbra neagra: Im prima zi mi s-a parut aiurea. Nu eram obisnuit cu prezenta EI. (umbra alba se intoarce brusc spre cea neagra), nu stiam ce zgomote se aud prin casa (merge tropaind spre fundal), credeam ca a intrat un hot (priveste repede si atent stanga-dreapta). Si cand aparea in prag, pentru o clipa incremeneam, incruntam sprancenele intrebator. Apoi imi aminteam ca intrase in viata mea fugara. Iar seara (se intinde pe jos), cand nu m-am regasit iar singur in patul rece, m-am refugiat (se face ghem) intr-o margine de frica sa nu o supar atingandu-i obrazul cald prin somn.
Umbra alba: Iar dimineata, pe cand el dormea, i-am facut clatite. Cand a simtit mirosul de fum, s-a trezit. Si m-a privit mirat. Probabil simpla idee ca s-a gatit in casa lui l-a facut sa ma priveasca asa. Dar eu nu l-am luat in seama. I-am acoperit ochii cu o mana (se apropie si ii acopera ochii) si i-am pus in brate farfuria cu clatitele putin arse (ii pune in mana o farfurie cu clatite).
Umbra neagra: Iar cand mi-a redat vederea (Umbra alba se indeparteaza) am vazut-o fugind usoara spre usa, spre usa camerei mele, acum camera noastra. Imi facuse clatite. Mie, cel care manca in fiecare dimineata la cafeneaua de la coltul blocului. Ma simteam ciudat, aiurea. Imi facuse clatite...mie! (se ridica si paraseste scena impreuna cu Umbra alba)



Actul 3, scena 2

( Intra Corul si se opreste intr-un colt al scenei.)

Corul: Ii facuse clatite!(merge spre coltul opus al scenei) Da, lui, cel care manca in fiecare dimineata la cafeneaua de la coltul blocului! (se asaza in centrul scenei in forma de semicerc, recita pe rand cate un vers)
Stai atarnata-n colt
Si nu vrei sa te uiti la mine.
Cu genunchii stransi la piept
Tot ce-i rau,
Tot ce e bine
Pentru tine e tot una.
Nici soarele,
Nici luna,
Nu te clintesc din coltul tau.
Ca un copil prea imbufnat,
Tot ce am gresit candva
Ai tunat,
Ai adunat
Si-acum te-ai suparat pe mine.
Si stai cu ochii atintiti
In unghiul drept;
Te uiti in gol
Si te tot legeni atarnata.
Eu, stand intins pe covor,
Te privesc si tot astept.
O singura persoana:
- Esti un copil!Poti sa si plangi,
Oricum te vede doar un colt.
Eu te astept aici, pe jos,
Desi stiu ca e fara rost
Ceea ce faci.
O alta persoana:
-Vrei sa ma-mpaci?
Corul:
Sopteste cu ochii spre zid.
Prima persoana:
-Cum, draga mea?
A doua persoana:
-Sa imi citesti din cartea cu coperta neagra,
Sa desenam pe geamul vechi,
Sa mazgalim peretii goi,
Sa umplem casa de gunoi
Si golul care zace-n noi.
Sa fii si tu copil ca mine.
Corul:Asa a renuntat la moarte si a-nceput sa o viseze, si si-a trait copilaria... Si-acum se ascunde in voi, macar cat o farama.(corul se ridica in sir, face un tur al scenei si iese in culise; scena ramane goala, se lumineaza si abia dupa cateva clipe actorii intra in scena)

Cortina




Nota bene
Cand vorbim despre mediul in care generatia mea creste, se formeaza, se dezvolta, evolueaza, niciodata nu luam in considerare faptul ca mai orice tanar al urbelor este nascut intr-o cladire rece si isi petrece mai tot restul vietii in una asemanatoare. Generatia mea, la fel ca si cele urmatoare ei, sufera de sindromul traiului la bloc, un trai cat se poate de nefast pentru conceptul de copilarie ca experienta strans legata de infinit si de visare.
Televizorul, joaca pe casa scarii, contactul prea direct cu aglomeratia si cu zgomotele nocive ale maturitatii ne invadeaza involuntar visele copilariei, transformand zmeii si Fetii-Frumosi in roboti, extraterestrii si criminali sangerosi.
Si ajungem intr-un moment in care ne dorim sa evadam, sa fugim de rutina si de calculatoare, si sa ne refugiem in "verdele de dedesubt", dar constatam cu groaza ca nu putem face acest lucru pentru ca suntem involuntar legati de lumea in care traim pentru ca ea ne-a educat sa ii fim slujitori pe viata.
Dar exista si o scapare, ascunsa aici, in lumea moderna,cel mai pur sentiment uman, dragostea. Erosul este singura cale de evadare pentru ca erosul este singurul care ne deschide poarta considerata ferecata.
E singura noastra scapare si totodata singura compensatie pe care o primim pentru ca suntem subjugati contemporaneitatii, rutinei si traiului la bloc.