Actul I

Personaje:
- Manole (brunet, cu plete, barbă și mustață
- Ana (tânără)
- Meșterul 1 (brunet, păr tuns normal, fără barbă și fără mustață)
- Meșterul 2 (brunet, păr tuns normal, cu barbă, dar fără mustață)
- Meșterul 3 (brunet, păr tuns normal, fără barbă, dar cu mustață)
- Meșterul 4 (blond, păr tuns normal, fără barbă și fără mustață)
- Meșterul 5 (blond, păr tuns normal, cu barbă, dar fără mustață)
- Meșterul 6 (blond, păr tuns normal, fără barbă, dar cu mustață)
- Meșterul 7 (roșcat, păr tuns normal, fără barbă și fără mustață)
- Meșterul 8 (roșcat, păr tuns normal, cu barbă, dar fără mustață)
- Meșterul 9 (roșcat, păr tuns normal, fără barbă, dar cu mustață)
- Domnul
- Curteni

Scena 1

(Ziua, pe un platou între dealuri. O masă plină de hărtii și instrumente de calculate specifice vremii aruncate la întâmplare. În mijloc machete la scară a bisericii. În jurul mesei Meșterul 1 și 4)

Meșterul 4 – Și cu asta le-am terminat iarăși de calculate. Tot ca ale lui Manole au ieșit și ca ale celorlalți?
Meșterul 1 – Tot. Bine că am făcut toți la fel. Altfel ne punea să le luăm totți de la capăt.
Meșterul 4 – Iar Domnul vine din nou să ne vadă dacă am început ctitoria.
Meșterul 1 – Măcar că ne-a legat Manole să nu scoatem nici un cuvânt decât între noi, eu tot nu mă pot uita în ochii lui când ne mustră.
Meșterul 4 – Manole și jurămintele sale. De ce s-o fi jurat că nu poate face altă biserică mai frumoasă când știe că are și alte închipuiri la fel de măndre.

Scena 2

(Aceeiași. Apare alergând meșterul 7)

Meșterul 7 – Vine! Domnul!
Meșterul 1 – Anunță-l pe Manole.
Meșterul 7 – Domnul! Vine!



Scena 3

(Manole, toți meșterii, Domnul, curteni. Manole cu meșterii apar din dreapta scenei. Manole este în frunte, restul sunt așezați în linie după culoarea părului și în coloană după barbă și mustață, ușor deplasate astfel încât să se vadă toți. Domnul apare din stânga scenei, în fruntea alaiului).

Manole – Bine ai venit Doamne!
Domnul – Mă bucură urarea ta, meștere, dar mă întristează locul acesta.
Manole – Nu te intrista Doamne. Ci mai bine veselește-te. Căci de mâine începem să-ți clădim cea mai frumoasă ctitorie care a existat până acum.
Domnul – Se pare că uiți jurământul meștere. Și de acum încolo.
Manole – Și de acum încolo să ne ajute Cel de Sus pentru că multă treabă avem și trebuie să o isprăvim.
Domnul – Bine meștere. Atunci să auzim de bine și la întoarcerea mea să mă pot odihni pe treptele ctitoriei.

Scena 4

(Domnul și cu alaiul ies prin dreapta, după ei și meșterii. Rămâne doar manole. Tot din dreapta apare și Ana)

Ana – Ce-a zis Domnul?
Manole – Nimic. A venit și a plecat cum a venit. Așa cum îi stă bine unui domn. Mai mare decît noi, mai înțelept decît noi, mai puternic.
Ana – Că doar n-o fi fost nălucă? Doar l-am văzut cu toții.
Manole - Da, așa e. Nălucă sau vis.

(Manole apleacă capul și se duce spre masa cu macheta bisericii.)

Ana – Ce ai meștere? De ceva vreme încoace te ridici din pat și umblii până în zori. Ce este? Ce s-antâmplat?
Manole – Eu am un vis groaznic.
Ana – Doar nu-mi spui că ai început să crezi în vise?
Manole – În vise nu. Doar în vise groaznice.
Ana – Care este visul? Spune-mi ca să-ți spun de ce ți-e frică.
Manole – Ãn fiecare noapte, când dau să adorm, încep să se perinde imagini cum mă mănânci și arunci oasele chiar în locul acesta. Iar meșterii clădesc cu ele biserica. Doar că ei toți seamănă cu mine. Și mă trezesc plin de sudoare și de gânduri negre.

(Ana râde. Îl apucă pe manole de mâini și îl trage în mijlocul scenei.)

Ana – Te-o fi deocheat vre-o babă pe care ai speriat-o sau vre-o fată pe care n-ai speriat-o. Vino să te descântec.

(Manole îngenunchează în fața Anei. Ea începe să-l mângâie pe păr și pe față.)

Ana – Pe ape să se ducă
Cu pământ să se-ngroape
De vânt să se spulbere
Cu foc să ardă
Zâmbet de codană
Ochiul de babă
Coada de șarpe
Gura de popă
Ce te aleargă
Ca somn să nu prinzi
Să fii doar îndrăgit
De copii și nebuni
De nevastă și de casă
Și pe ape să nu te duci
Cu pământ să nu te-ngropi
Vântul să nu te împrăștie
Focul să nu te ardă
(Ana îl sărută pe frunte.)
Ana – E mai bine acum?
Manole – Pentru mine era deajuns să zâmbești. Las descântecul pentru babe.
Ana – Și pentru codane?
Manole – Pentru ele o să-l lași tu.

(Râd amândoi. Se iau de mână și se îndreaptă spre partea din dreapta a scenei)

Ana – Hai să mănânci acum și să te întorci la muncă apoi.


Actul II

Scena 1

(Același loc. Temelia unei biserici în centru. Aceeași masă. Meșterii bruneți sunt acum fără barbă și mustață, cei blonzi au toți doar mustață, iar cei roșcați doar barbă. Toți meșterii lucrează la biserică uniți în trei grupuri, după culoarea părului. Manole stă în fața mesei cu macheta bisericii. Din dreapta vine Ana cu un coș de mâncare.)

Ana – Ziua bună meșteri harnici.

(Meșterii îi răspund la salut în cor, dar fiecare când o aude.)

Ana – De când ne-ați alungat de lângă biserică ce s-a mai înălțat! Până la genunchiul broaștei!
Manole – Ana! Nu-ți mai bate joc de săracii oameni. Nu vezi că suntem și așa destul de amărâți?
Ana – Așa vă trebuie! Toată ziua vă uitați la calcule sau la ziduri. De ce nu vă opriți să vă mai vadă și soarele, să vă miroasă iarba, să vă mângâie vântul. Uită-te la voi! Mai că semănați cu toții. De parcă v-ar fi făcut o maică și două mătuși.

(Ana râde. Manole îi ia coșul și-l pune jos. Apoi o ia de mână și o duce în centrul scenei.)

Manole – Ana, lasă-ne să trăim. Iar s-a dărâmat biserica.
Ana – Acum ce mai e? Iar a venit ploaia și a inundat mortarul? Iar a bătut soarele prea tare și l-a uscat înainte de vreme? Iar a luat foc lemnăria?
Manole – Nu, s-a cutremurat pământul. De fiecare dată când ajungem cam la o înălțime de om se dărâmă. Numai temelia rămâne. Și o luăm de la capăt. Și iar se dărâmă. Nu apucăm să punem schela.

(Ana râde.)

Ana – Poate trebuie sâ le țină cineva. Vin eu și vi le țin. Și la fel și celelalte soațe. Că și așa nu putem să facem nimic de dorul vostru.
Manole – Fugi de aici! Locul ăsta nu-i pentru femei și alte vise în afară de cel mic de pe masă.
Ana – Și nici pentru copaci și râsete?
Manole – Așa-i. Hai! Fugi acasă că se apropie seara și nu vrei să calci legământul.
Ana – Da, legământul. Ce bine te pricepi să le-ntocmești. Bine, plec. Și o să mă întorc abia peste șapte zile. Dar cu inima grea.

(Ana iese prin dreapta.)

Scena 2

(Manole și meșterii.)

Manole – Haideți să mâncăm ceva.

(Meșterii lasă jos uneltele. Se duc înspre masă, iau hârtiile și celelalte instrumente de pe ea și le pun jos, punând pietre peste hârtii. Macheta bisericii rămâne pe masă. Iau masa și o aduc în mijloc. Se duc apoi și își atuc buturugi sau scaune. Manole ia cșul și pune mâncarea pe masă. Toți se așează obosiți și îngândurați.)

Meșterul 1 – Ce ne facem fraților? Că nu mai isprăvim.
Meșterul 2 – Stau schelele și putrezesc sau ard și nu apucăm să le înălțăm.
Manole – Locul sau Domnul sun de vină.
Meșterul 3 – Sau poate unul dintre noi.
Meșterul 4 – Atunci să plece căte unul pentru șapte zile și vom vedea care este.
Manole – Și dacă sunt doi? Sau trei? Și dacă sunt zece? Nu mai plecăm de aci decât dacă ne spune sau ne omoară Domnul.
Meșterul 5 – Aici suntem mai rău ca la ocnă. Acolo ai putea să dai vina pe paznici. Aici pe cine să dai? Pe flori și pe iepuri?
Meșterul 6 – Eu parcă aș pleca. Dar m-a țintuit ceva aici Și apoi, dacă terminați biserica, nu v-aș mai putea privi în ochi.
Manole – Și domnul nu vrea să schimbăm locul.
Meșterul 7 – Ar trebui să ne țină cineva zidurile.
Manole – Ce spuneți?
Meșterul 8 – Ne trebuie un om la temelie.
Meșterul 9 – Și pe cine să alegem?
Meșterul 7 – Ne trebuie om curat și drept.
Meșterul 8 – Iar noi cârtim și suntem nemulțumiți
Meșterul 6 – Să prindem un cerșetor.
Meșterul 5 – Și de unde să știm că este curat și drept?
Manole – Voi credeți că așa va trebui făcut? Voi știți că ar trebui să punem pe cineva cunoscut? Pe o soață sau un copil? Cine strigă să o punem pe a lui? Cine se lasă să îl punem să țină de ziduri?
Meșterul 4 – Nimeni.
Meșterul 3 – Nimeni nu vrea, dar tot trebuie.
Meșterul 2 – Să facem un legâmănt.
Meșterul 1 – Să-l facă Manole. El le-a făcut pe toate până acum.
Manole – Nu-l fac.
Meșterul 9 – Dacă nu-l faci vine domnul și ne retează capetele. Ș atunci o să ne moară soațele și copiii pe drumuri.
Manole – Să-l facă altcineva.
Meșterul 1 – Ba tu să-l faci. Tu ești căpetenia.
Manole – Fie. Dar cu mine sunteți toți și toți o să răspundem.

(Meșterii răspund în cor „Fie!”, dar cu voci decalate.)

Manole – Prima soție, primul copil de peste șapte zile. Dar ceilalți îl pun la temelie.

(Meșterii răspund în cor „Fie!”, dar în același timp.)


Actul III

Scena 1

(Același decor, dar lipsește masa. Înăuntru se ține o slujbă cu oameni îmbrăcați ca în timpul nostru. Meșterii lucrează la aceleași ruine. Acum toți sunt brueți, cu barbă și mustață. Din stânga apare Manole.)

Manole – Unde este Ana? Trebuia să vină. Voi n-ați văzut-o? De ce tăceți? Dar mai bine așa. Munciți! Trebuie să vină Domnul și noi n-am pus nici măcar schelele- Și ce-i cu toată lumea asta? Cine i-a adus? Și Ana de ce nu mai vine? Voi n-ați văzut-o? De ce tăceți? Și ce port au... Uite și popi în Biserică. Parcă ar tămâia la icoane. Aseară stelele parcă nu mai erau puse ca altădată. Ce s-a întâmplat? Toată lumea asta de unde vine? Ana unde este? Voi nu ați vazut-o? De ce tăceți? Dar mai bine așa. Munciți! Trebuie să vină Domnul și noi n-am pus nici măcar schelele.

(Se aude vocea Anei: „Munciți! Trebuie să vină Domnul! Munciți! Domnul!”.)