poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-23 | |
Scena 1
Într-un magazin de lux pentru încălțăminte de femei. Patroana, Monica Popescu este o femeie trecută de 40 de ani. Intră nervoasă-n magazin și spune vânzătoarei Nina Ionescu: -Astăzi nu avem vânzare de peste 5 milioane de lei, te paște o concediere de zile mari,Nino! Nina Ionescu ,care era vânzătoare-n acest magazin de peste un an, știa placa șefei, spuse în gând; -Să te ia naiba de parașută, m-ai terorizat cu aceste vorbe timp de un an. A venit iar nervoasă la magazin. Monica o vede că face mărunt din buze și o întreabă: -M-ai înjurat cumva? Tresărind, Nina îi răspunse: -Nu șefo, mă uitam ce bine-ți stă cu blugii acestia, arăți super. Monica Popescu, fost recepționeră la un hotel din Mamaia, actualmente patroană, îi răspunse iritată: -Lasă gargara că acum sosesc clienții. Tu te gândești doar la pârlitul de bărbat al tău. Te-a părăsit, a plecat cu proasta aia de Roza. Pagubă-n ciuperci, clopotari pe toate drumurile. Oameni cu caracter nu găsești. Apare o clientă îmbrăcată modest, care dorește o pereche de pantofi. Alina Munteanu, fostă inginer chimist, lucrează astăzi ca profesor la o școală din mediul rural. Ea spuse vânzătoarei Nina ,care o măsura din cap-n picioare; -Drăguto, te rog ,perechea aia roșie cu toc mic. Nina îi spuse agitată: -Doamnă ,sunt de piele, cred că nu dispuneți de bani ca să-i cumpărați? Alina tare curioasă o întrebă: -De unde știi dumnata că eu nu am bani să-mi cumpăr acei pantofi? Strâmbând din nas, Nina-i răspunse: -După bluza necălcată de pe dumneata și lipsa flecului de la pantoful din piciorul drept. Apare patroana Monica ,spunându-i: -Uite Doamnă, aceștia sunt din înlocuitori, vi se potrivesc excelent cu frumoșii cercei. Alina Muntean,îi probă,scoase banii din portofel și plecă, trântind ușa de la intrare. Monica-i spuse Ninei: -Avem baftă de clienți second hand,cum a fost și țoapa asta, care a plecat. După o jumătate de oră ,apăru cu o falcă-n cer și cu alta-n pământ Alina Munteanu, care le avertiză: -Nu vă este rușine? -Vindeți pantofi defecți, nu mai există nici un toc la acest pantof din înlocuitori. Nina Ionescu, holbă niște ochi și spuse: -Cucoano, duci lipsă de bărbat că ești așa isterică? -Pantofii erau buni și nu se mai primesc înapoi. Alina Munteanu o amenință: -Mă duc să vă reclam la Protecția Consumatorului, să vedeți voi, amenzi pe capul vostru. Apăru Monica Popescu, dându-se mare patroană, spuse; -Schimbă , dragă pantofii acestei femei necăjite, să nu mai facă tămbălău. Alina-i arătă cu degetul la obraz și spuse: -Necăjită ești tu , parașuto! Eu nu am bărbat-n casă, dar tu ai trei straturi de cremă pe față, nu te vede soțul tău că arăți ca o paiață. Monica se pregătea să îi tragă o palmă, atunci apăru Nina care spuse: -Dragă, șefa nu are bărbat, eu nu am, dacă zici sincer că nici tu nu ai, facem un sindicat al femeilor divorțate. Scena 2 Toate trei proaspete prietene s-au întâlnit la o cafea . Cea care le-a invitat a fost Nina Ionescu. Aici după o mică bârfă, Monica le spuse: -Sunt multe femei divorțate-n aceste vremuri și la nimeni nu a venit ideea să formeze un sindicat al acestor femei. Alina Munteanu ,le spuse: -La noi în Învățământ, cred că sunt cele mai multe femei divorțate. Avem meseia de așa natură, nici un bărbat nu ne mai suportă. Monica,ca o filozoafă spuse: -Idiotul meu de soț s-a încurcat cu fata prietenei mele cele mai bune. Merge și acum cu alte fete mult mai tinere decât actuala lui soției Nina ,supărata ,le spuse : -Copii mei zic : tatăl lor nu este decât un donator de spermă, nu-l interesează nimic, dar va veni ea și bătrânețea. Alina, le anunță calmă: -Spuneți unde stabilim sediul? După ce stabilim sediul , ne ocupăm și de anunțul legat de membrele noastre de sindicat Alina, le propuse următoarele: -Putem deschide acel sediul al sindicatului la mine. Eu nu am copii, am doar un câine prietenos cu musafirii. Monica replică: -bine, am găsit sediul, dar anunțul despre acest sindicat îl dăm pe Internet, este mai modern decât la ziar. Nina, sări de bucurie de pe scaun și le spuse; -Este fain, eu am avut o prietenă care s-a căsătorit cu-n japonez la Osaka. A nimerit așa de bine că o duce ca-n rai ea cât si toți ai săi. Timpul a trecut ca o săgeată iar peste un an rezultatul înființării acestui sindicat a fost următorul: Sindicatul Divorțatelor avea 5ooo de membre din Constanța și împrejurimi. Toate aveau șepcuțe cu sigla S.l.D(SINDICATUL LIBER AL DIVORTATELOR). Plăteau cotizație lunar și erau într-o dispoziție de zile mari. Cele trei prietene au ajuns bogate însă amnezice- au uitat ca pe vremuri unele cochetau cu sărăcia. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate