Omul cu cipilica vișinie



Secvența 1. ( Chivu la pândă)
Exterior, înserare. București. Rond cu părculeț (Filaret). În zilele noastre. Zi de iunie-iulie.



Pe cerul împurpurat de asfințit, deasupra unei grădini publice amplasate într-o piațetă pe culmea unui deal (Filaret), deasupra caselor din preajma unei autogări, se ridică un stol de ciori. Pentru o clipă orizontul înalt se întunecă, liniștea serii se umple de vibrația ritmică a croncănitului. Pe fațada unei clădiri înalte se aprind treptat lumini. La ultimul cat al clădirii cu patru etaje, pe o fereastră deschisă și intens luminată se aud hohote de râs. Un bărbat slab, șaten, osos, de vreo (26,28 ani) fugărește prin cameră o tânără femeie (22,23 ani) subțire, înaltă, cu părul lung, de culoarea mierii, care râde cristalin. Sunt frații Dan și Amia Ionescu. Amia se oprește o clipă în pervazul geamului și respiră adânc. Privește peisajul mirific al apusului peste grădina circulară, străbătută de câteva alei radiale pietruite și peste coasta înverzită a dealului, străjuită de un gard de parc, de-a lungul unei străzi în pantă pe unde trece o șină de tramvai (parcul Carol).

Amia

Dane, vino să vezi și tu ce minunăție!

Dan

Minunăție my ass…Ia să vezi tu minunăție!

Dan se apropie și o gâdilă, cei doi își reiau joaca. Din bucătăria de alături se aude clinchetul veselei și o femeie în jur de 60 de ani, mama celor doi, strigă:

Ana Maria

Copii, lăsați joaca, haideți la masă!

În fața autogării un bărbat de vreo 60 de ani, tatăl celor doi, grizonat, cu părul tuns perie, în halat și papuci, plimbă un câine care are la gât o plăcuță pe care stă scris Câine Rău. Câinele se oprește să urineze pe un zid. Vânzătoarea de la o tonetă de înghețată închide umbrela, trage în ghereta de tablă niște bidoane de aluminiu, bărbatul strigă spre ferestrele luminate ale casei cu mai multe etaje și care are o brutărie la parter.

Voicu

Ana Maria! Ana Maria!

Femeia plinuță, tunsă scurt, cu un chip vesel, drăgălaș, cu ochii vii, se apleacă în afara ferestrei de la bucătăria apartamentului ștergându-și mâinile pe un prosop de bucătărie.

Ana Maria

Zi Voicule și hai o dată la masă! Cu câinele ăla al tău…

Voicu își duce o mână pâlnie la gură. În timp ce strigă, la fereastra alăturată apare capul Amiei imediat asaltată de fratele ei care continuă să o gâdile.

Voicu

Întreab-o pe Amia dacă nu vrea înghețată…că pleacă Zaza de la tarabă!

Amia

Vreau, vreau, vrea și Dan una…da una ironic de cacao!

Voicu Ionescu se îndreaptă cu câinele spre vânzătoarea de înghețată care își strânge taraba. Cumpără înghețatele și cu ele în brațe se îndreaptă agale către casă. Privește pe partea cealaltă a autogării, grădina înverzită peste care zboară stolurile de ciori. La un moment dat zărește în grădină o siluetă în mișcare și întoarce capul să se uite mai atent. Silueta se ascunde după un pom. Voicu vorbește pentru sine. Câinele se așează în fund și latră în direcția părculețului. Voicu trage de el să-l urnească.

Voicu

Avem halucinații, așa-i Câine Rău? Zăpăucu’ de Chivu e plecat…cică la mare…așa de mult o iubește pe-aia mică…Și tu, mai taci! Hai acasă că ne bate mă-ta mare!


About Chivus temper Chivu and the workers
Secvența 2. (Despre temperamentul lui Chivu) (Chivu și muncitorii)
Exterior, zi. Grădina publică la intrarea în autogară (Filaret). O altă zi de iunie-iulie.



La marginea grădinii circulare amplasată în mijlocul pieței Filaret, tolănit la umbra firavă a unui pomișor firav, cu mâinile sub capul pe care poartă o cipilică din ațică vișinie, cu picioarele întinse pe aleea pietruită și privind spre intrarea autogării Filaret, stă un tânăr în jur de 26-28 ani, frumos, înalt, slab, cu părul castaniu, ondulat și ochi mari, căprui, îmbrăcat fistichiu. E Chivu zis Nebunu’. Are barba crescută de-o lună, două. În iarba palidă din jurul său sunt împrăștiate un rucsac din care iese un sul de hârtii, un walkman și căștile sale care stă lângă o sticlă de băutură, un sacou vișiniu, o eșarfă colorată, un bloc de desen desfăcut pe care se află un cărbune. La oarece distanță e aruncată o bucată de pâine din care ciugulesc câteva păsări. Tânărul urmărește cum porumbeii iau locul vrăbiuțelor la ciugulit. Urmărește zborul pripit al vrăbiuțelor spre o baltă în care se scaldă. Privește mașinile care trec pe stradă, destul de rare, lăsând în urmă trombe de praf. Un bărbat vinde ziare lângă intrarea în autogară. Lângă toneta de înghețată e o umbrelă decolorată sub care stă vânzătoarea cu picioarele lungite la soare. O femeie iese dintr-o brutărie care se află lângă intrarea în blocul vechi cu câteva etaje, cu două sarsanale din care se văd mai multe pâini. Intră pe ușa autogării. Câteva autobuze vin pe rând și intră în incinta autogării. O mulțime de oameni se revarsă din interiorul autogării, unii ocolesc parcul dar alții se îndreaptă spre aleea pe care tânărul are picioarele întinse. Sporăvăie și spațiul se umple pentru un timp de gălăgie. Păsările care ciuguleau lângă Chivu zboară speriate. Chivu le urmărește zborul. Își retrage picioarele de pe alee, din fața unui grup zgomotos de bărbați îmbrăcați muncitorește. Se așează în fund, cu picioarele încrucișate sub el. Se adresează grupului de bărbați când aceștia ajung în dreptul lui, dă să-și pună pe urechi căștile dar se răzgândește.

Chivu

Mai încet domne, că-mi speriați păsările!

Un muncitor

Na-ți-o bună că ți-am fript-o! Ce-i cu tine, nene, ești dilimandros?

Își însoțește vorbele de gest. Ceilalți pufnesc în râs. Grupul oprit se apropie amenințător de Chivu care însă nu catadicsește să se ridice și și-a întins mâna spre bucata de pâine din care mâncau păsările, ia un colț și-i invită ostentativ pe bărbați.

Chivu

Vreți și voi???… Dați-mi bani că mă duc și mai cumpăr una…

Arată cu coltucul întins magazinul de pâine de la parterul clădirii vechi, înalte. Bărbații dau semne de mânie. Unul ridică pumnul. Altul își pune brațele în șold, altul își lasă geanta de umăr jos. Altul se apropie și trage un picior rucsacului lui Chivu.

Alt ins

Gașpere ți s-a urât cu binele! Poate vrei o bătaie, ce calu’ meu?

Alt ins (Negricios)

Hai să-l haranjăm băieți pe…hartistu’ăsta…

Zicând aceste vorbe, insul se apleacă și smulge de pe jos blocul de desen și-i trage una-n cap lui Chivu. Acesta se smucește se ia la bătaie cu bărbatul. Cade, ceilalți îi trag picioare. Un bărbat la 40 de ani, solid, cu burtică, tocmai coboară dintr-un autoturism însoțit de un băiat de vreo 10 ani cu un smoc roșcat în vârful capului. Vede scena, se apropie. Rostește răspicat în timp ce-i apucă pe bărbați de gulere.

Inginerul șef

Marcu, Ștefănescule, Cozoroc, Stane, mă voi vreți să vă pierdeți slujbele? Ia, în pas alergător la fabrică! Azi predăm rulmenții la neamț și voi omorâți oameni în plină zi?

Unul din inși (Negriciosul)

Ne-a jignit dom’inginer! Să moară mama!

Alt ins

Ia uite dom’inginer cum stă cu băutura la cap! Huă, la muncă firi-al dracu’!

Insul scuipă lângă Chivu în iarbă. Puștiul inginerului îi aduce lui Chivu blocul răvășit și căzut ceva mai departe. Îi răsfoiește paginile umplute cu crochiuri de păsări în cărbune. Bărbații își îndreaptă hainele. Chivu se ridică din poziția cocârjată în care bărbații l-au lăsat pe jos. Inginerul îl ajută să se ridice. O femeie frumoasă trece pe aleea din parc pe lângă ei, se ferește de grup, îi ocolește, evită să-i privească.

Inginerul șef

Sper că ești întreg tinere, iartă-i pe băieții ăștia, se înfierbântă ușor dar…sunt de treabă, să știi. Mirciulică, nu dormi, dă-i omului foile-alea! Și voi la lucru! Acum!


Chivu

Ia mai scutește-mă domne, ia mâna de pe mine că n-am nevoie de ajutor! Și mai și du-te cu oamenii tăi de treabă cu tot! Hai, hai faceți pași că vă cheamă patria…faceți pași…valea…




Chivu se uită după femeia frumoasă care i-a ocolit, smulge cu un gest brusc blocul din brațele puștiului și se retrage dintre brațele inginerului.

Inginerul șef

Ușor băiete!…Mirciulică, hai să mergem.

Chivu trage în jurul corpului tricoul mototolit și face un gest obscen spre grupul de bărbați care se îndepărtează vociferând, aruncându-i priviri enervate peste umăr. Băiatul care urmează grupul la un pas înapoi se oprește și-i face un gest de salut cu mâna dusă la frunte, militărește, în semn de respect.
În piața Filaret e iar liniște, grupurile de oameni coborâte din autobuze au dispărut. Se aude o sirenă de fabrică, apoi un clopot de biserică, înalt, armonios începe să bată, un altul îi răspunde, Chivu se așează în iarbă, își așează cipilica, ia un cărbune din buzunarul rucsacului, roade o bucată de pâine, urmărește păsările care decolează, care fac loopinguri, ia o dușcă din sticla de alcool de lângă el. Aruncă un rest de pâine în iarbă. Un porumbel se apropie și-l privește cu ochiul fix. Chivu dă pagina blocului și cu o trăsătură scurtă și puternică imortalizează chipul porumbelului. O muscă se așează pe mâna artistului, Chivu o pocnește și înjură. Mai ia o dușcă de alcool. Aprinde o țigară. Privește intrarea pustie a autogării. Vânzătoarea de la toneta de înghețată cară dintr-o dubiță bidoanele mari de aluminiu. Chivu privește șirurile de ferestre ale blocului cu brutărie la parter. Fixează o anume fereastră de la ultimul etaj, o fereastră deschisă pe care flutură un colț de draperie. Se întinde în iarbă își pune căștile și fredonează.
Chivu se oprește din cântat, urmărește pe cer dâra unui supersonic. Apoi se ridică brusc în fund. În geam apare Amia care își usucă tacticos părul în razele soarelui.









Secvența 3. (Chivu își sparge sculptura)
Exterior, zi. Locuința lui Chivu. Tropotului 101. Zi de martie, răcoros. două, trei luni în urmă.



Un teren viran, cu ierburi și tufe scunde neînverzite, din care răsar bucăți de piatră de diferite dimensiuni, pare un cimitir. Formele umane, corpuri cât un stat de om, unele prăbușite, mâini, forme geometrice, capete, forme stilizate și abstracte, punctează grădina de sculptură a lui Chivu, înconjurată de un gard scund. Înspre stradă, gardul e flancat de un șir de cireși neînfloriți. Un câine lup, Diana, se zbenguie printre pietre.Dinspre stradă, o alee de pietriș din care răsar bălării, taie terenul de sculptură până în fața unei case mărunte de chirpici, vopsită turcoaz. Acoperișul este din carton asfaltat. Aproape de intrarea în casă, pe partea dreaptă se află o cișmea din care picură necontenit apă într-o găleată aflată dedesubt. Alte ligheane sunt sprijinite de cișmea. Pe partea cealaltă a aleii de pietriș e o masă de lemn negeluit cu două bănci de o parte și de alta.
Printre sculpturi, într-un balansoar de rafie stă Amia cu picioarele strânse sub ea, acoperită cu o pătură. Tricotează din ață vișinie un obiect de vestimentație și lălăie o piesă la modă.
Chivu stă în fund pe jos, are lângă el o sticlă de votcă, un bloc de desen cu schițe în cărbune, împrăștiate. Bocăne de zor la o piatră. Suflă praful. Izbește piatra din nou. Privește spre cer zborul înalt al unui cârd de păsări călătoare. Își șterge fruntea. Izbește cu furie dalta care sparge o bucată mare de piatră. Apoi din ce în ce mai furios izbește piatra începută spărgând-o în mii de bucăți.
Amia aruncă pătura de pe ea, lucrul îi cade pe jos. O ia la fugă spre casă. Din ușa casei privește la Chivu, care adună bucățile de piatră sparte și plânge peste ele. Apoi se lasă pe o parte și adoarme ca un copil cu genunchii la gură.








Secvența 4.(Amia și Chivu)
Exterior, zi. Aceeași curte, un pic mai târziu.



Amia se apropie precaută de locul în care doarme Chivu. Trage după sine un căruț vechi de copil cu bile de numărătoare, colorate pastel. Diana o urmează. Îl miroase pe Chivu. Amia se apleacă peste chipul lui. Îl sărută pe obraz.

Amia

Chivule, drăguțule...! Dormi...?

Chivu mormăie. Se întoarce pe partea cealaltă. Amia insistă.

Chivule, hai să mergem după pietre…

Chivu nu se mișcă. Amia se ridică îmbufnată și dă să plece trăgând căruciorul după ea. Chivu deschide ochii și o agață de piciorul încălțat cu o șosetă albă și un pantof școlăresc, care răsare de sub fusta lungă. Amia se împiedică și cade. Chivu o trage spre el. Cei doi se sărută. Se mângâie. (Eventual fac dragoste). Perechi de ochi curioși privesc prin gard și un stol de chicoteli se ridică. Diana aleargă spre gard și latră. Amia se ridică în fund, își netezește hainele mototolite, apoi se duce spre gard. Se uită peste gard după copii. Se uită în sus la cireșii care au câte un mugur pe ici pe colo. Se întoarce la Chivu care stă cu ochii larg deschiși, nemișcat, cu fața spre cer. În spatele său stă căruciorul jerpelit.

Monstrule, dacă n-ai chef să mergem după pietre, eu mă duc pe la mama…știi, mă gândeam să găsesc ceva de lucru…a venit și primăvara…

Chivu

Scutește-mă…am alte chestii în gând…

Amia

Cum spui tu...!

Amia se apleacă peste el și-l sărută pe obraz. Pune mâinile în șolduri și pleacă. Diana se așează lungită lângă el. Chivu își îmbrățișează câinele. Rămâne cu Diana printre pietre. Amia se duce spre casă, trăgând căruciorul de copil.


Secvența 5. (Dan aduce provizii)
Exterior, zi. Strada Tropotului. Peste o zi, două.


Pe strada lungă, pietruită, flancată de gospodării mărunte, improvizate, Amia trece spre casa lui Chivu trăgând după ea căruțul de copil în care e legată o butelie de aragaz. Căruciorul cu butelie zdrăngăne la fiecare piatră peste care trece. Din urmă, vine în pas alergător Dan, fratele ei, cu o sarsana de piață într-una din mâini. Îi ia mânerul de la căruț și trage. Amia se oprește o secundă, duce mâna la inimă.

Amia

Era să mă sperii...Dane...

Dan continuă să tragă la butelie.

Dan

Hai, nu mai dormi...ce face Chivu, e pe-acasă?

Amia se ține după Dan care merge relativ repede pentru ea. Gâfâie.

Amia

Îhî.

Câte un cap curios iese deasupra ulucilor de gard. În jur e hărmălaie de copii și animale. Un radio se aude câteva clipe urlând apoi e dat încet.

Dan

Vezi că ți-a mai trimis mama și niște ață din aia vișinie…cafea, zahăr…revistele de săptămâna asta…


Cei doi ajung în dreptul porții de la numărul 101. Un ins cherchelit se cocoață pe un gard. Strigă.

Insul

Bună ziua vecină, hai să trăiești vere…tragem una mică… ?

Amia dă din mână a lehamite. Dan deschide poarta în giumbușlucurile Dianei.



Secvența 6. (Amia și cipilica)
Exterior, zi. Dimineață. Tropotului 101. În curte. Peste câteva zile.



Amia vine din spatele casei cu un cazan cu apă fierbinte. Îl toarnă în covata pregătită lângă cișmea. Înmoaie rufe și toarnă dintr-o cutie de detergent. Scutură bine cutia. Nu mai curge. Din spatele casei se aude Chivu bocănind.

Amia

Fir-ar să fie…

Se duce printre sculpturi lângă gardul lateral. Strigă peste gard.

Vecinăăă !

O femeie cu broboadă se apropie de gard.

Auzi, dă-mi și mie o bucată de săpun…mi s-a terminat detergentul și tocmai am pus rufele la muiat...

Vecina

Of, of, of...

Un tren trece în apropierea casei. Face un zgomot infernal. Șuieră. Un stol de păsări zburătăcite se ridică în aer. Diana aleargă după ele. Vecina vine și-i dă Amiei bucata de săpun peste gard.

Amia

Rămân datoare...

Vecina dă din mână și întoarce spatele. Amia se întoarce la spălat. Ia dintre rufe o cipilică vișinie. Dă drumul la cișmea și o spală atent cu bucata de săpun. Se ridică și o prinde într-un cârlig pe o sârmă. Zâmbește către spatele casei, de unde se aud în continuare bocănituri de daltă care sparge piatra. Se întoarce la rufele din covată.



Secvența 7. (Invitația la Arghira)
Exterior, zi. O după amiază, a doua zi. Curtea din Tropotului.


La masa de lem din curte, Amia, Dan și Chivu, ciocnesc vin și scuipă coji de semințe. Amia este cu picioarele goale cocoțată pe bancă.

Amia

A, a, A...mi-am adus aminte...să vezi frate’miu...ce crezi că numai Chivu face ceva, mă rog, pietrele lui...

Scoate dintr-un buzunar larg al fustei lungi, cipilica vișinie. Bărbații scot sunete de uimire, în bășcălie.

Chivu

Ce e pleașca asta?

Amia se repede la Chivu și-l bate și-l mușcă. Chivu se apără. Dan strigă la ei.

Dan

Băi, potoliți-vă, că după ce că n-avem, mai vărsați și vinu’ăsta...

Cei doi se potolesc și Amia revine la locul ei, după ce i-a pus lui Chivu cipilica pe cap.

Mamă, nene, Armani…ce să mai… !

Amia se repede să-l ia la bătaie pe Dan. Dan scuipă niște coji și-o îndepărtează pe Amia.

Potolește-te, hai lasă-mă că vreau să vă zic o chestie. Auzi Chivule, e o petrecere la baba Arghira peste vreo două zile, nu veniți și voi, haleală, băgăm la ramazan, eu m-am lipit de unu’ Liviu Leia, un critic, poate-mi scoate și mie niște lucrări în față...

Chivu scuipă coji de semințe și se uită la Dan în zeflemea.

Chivu

Aoleu...pictoru’ lu’ pește...bine, mă, stai jos!

Amia entuziasmată

Venim domne, se mai pune problema? Mai ieșim și noi în lume !

Dan ofuscat

Bine că ești tu mare artist ! Că nici n-aveți după ce bea apă…noroc cu…

Chivu

Da ceva prafuri, găsim… ?

Dan

Posibil...

După o perioadă de liniște, în care cei trei rod semințe, Chivu se ridică.

Chivu

Eu mă duc să mai meșteresc ceva…Mă roade o idee...

Dispare după colț, în spatele casei.



Secvența 8. (Pregătirea de petrecere)
Exterior, zi. Peste câteva zile. Curtea Tropotului 101.

Chivu cioplește o piatră în fața casei, printre celelalte bucăți de piatră începute sau abandonate. Poartă cipilica vișinie pe cap. Amia îi pozează. Din când în când, duce spre buze o sticlă de alcool pe care i-o mai întinde și lui Chivu. Diana stă liniștită și dormitează. Se răsfață cu o voce de copil răzgâiat, nazală.

Amia

Hai mai repede Chivuuuule…drăguțule, hai mă, să mă-mbrac și eu…

Chivu

La naiba, hai că mă și enervezi…cum vrea mușchiu tău…du-te și-mbracă-te…ce să spuuun..

Mai trage o dată cu dalta în piatră. Apoi aruncă ciocanul pe jos. Diana se sperie. Amia sare zglobie din poziția în care poza. Se agață de gâtul lui Chivu, gata, gata să-l dărâme. Chivu o prinde și-o învârte. Îi trage un la fund.

Hai, marș în casă…ca pentru sine…muierile…

Amia fuge spre casă urmată de Diana. Chivu își pune mâinile în șolduri. Se uită împrejur. Ia din nou dalta și se apucă să dea în altă piatră cu o formă geometrică. Se șterge pe frunte. Trage o dușcă din sticla de alcool. Amia strigă din ușa casei.

Amia

Tu nu te-mbraci…???

Chivu

Da ce să-mi pun , nene, fracu’ pentru șlehta aia de odioși…?

Continuă să cioplească piatra geometrică. Din când în când se uită spre cer, din când în când trage dintr-o țigară. Amia se strâmbă la el din ușă și înalță din umeri. Apoi dispare în casă.



Secvența 9. (Chivu îl urmărește pe Dan)
Exterior, zi. Un drum în pantă pe lângă un parc. (Filaret intratrea în Carol). O altă zi de iunie-iulie. După o lună, două.



Pe ușa clădirii care are la parter o brutărie iese Dan Ionescu. E îmbrăcat în blugi și tricou, poartă o geantă de umăr și două tablouri mici, înrămate, sub braț. Vorbește la telefonul mobil. Câteva autobuze sunt parcate aliniat în fața autogării. Mirciulică îi taie calea pe role. Chivu îl urmărește pe Dan dintre pomii din părculețul Filaret.

Dan

…Nu știu, îmi bag picioarele, să văd, coane, dacă pot să trec și pe-acolo, acum tocmai mă duc la atelier la Teodosiu…e bine să-i faci un pic de anticameră tipului că are pile mari, pe la guvern, pe la naiba să mă ia, baștani din ăștia care mai cumpără…uite îi car acum vreo două lucrări…am dat ceva cu bățul la repezeală că trece unul de la PR, de la parlament și poate mă lipesc și eu…nu pot, coane, să te bag…cel puțin nu acum, să mai prind eu ceva rădăcini și p-ormă…mai stăm de vorbă…auzi, dai și tu un vin diseară…nu mă nu la Xenia la Orizont…păi da, păi nu acolo vine lumea bună? S-a făcut! Hai te-am pupat pe țeastă! Pa! Pa!

Dan mestecă gumă, merge în acest timp pe lungul drum care coboară din piațetă pe lângă gardul parcului de pe coastă (de la Filaret la intrarea în parcul Carol). Din când în când, își trece mâna prin păr și strânge din pleoape la praful pe care mașinile și basculantele care trec pe lângă el îl ridică. Din când în când, trece câte un tramvai scârțâind acut.
Chivu, cu cipilica de ațică vișinie, cam murdar și cu hainele extravagante, în dezordine, furișat pe urmele lui, se ascunde în spatele gardului și la umbra tufișurilor, plantelor și copacilor urmărește convorbirea și mișcările lui Dan, cu un ochi atent. Se agață în crengile hățișului, de care se descotorosește cu mișcări bruște, violente. Cară după el veșnicul rucsac cu suluri de hârtie și blocul de desen. La un moment dat Dan se oprește și trage cu urechea la foșnetele care vin de dincolo de gardul verde al parcului.

O fi vreun afurisit de tomberonez…Dracu îi mai stârpește și p’ăștia o dată!



Secvența 10. (Chivu șterpelește un fruct)
Exterior, zi. În fața parcului (Carol), un magazinaș. Aceeași zi.



Dan ajunge la capătul parcului și traversează spre un magazinaș aflat pe un colț. Bagă mâna în buzunarul de la spate al blugilor și scoate un portmoneu, intră în magazin. Chivu sare gardul parcului într-o mișcare felină, traversează în viteză printre mașini, se lipește de zidul magazinului, lângă un cărucior de legume și fructe, eclipsat de trecători. E tras la față și cu barba crescută. Dan iese din magazin cu o sacoșă în care se ghicesc câteva sticle. Pornește pe o stradă. Chivu se furișează pe lângă taraba cu legume și fructe și șterpelește în trecere un fruct. O dată dat colțul, se ține în umbra zidurilor la o distanță bună în urma lui Dan. Din când în când mușcă din fruct. Cei doi trec pe lângă un șir de magazine, printre trecători, ajung în fața atelierului profesorului Teodosiu. Dan traversează spre atelier.



Secvența 11.(Chivu urmărește atelierul lui Teodosiu)
Exterior, zi. În fața unui atelier cu geamuri foarte mari, deschise. Aceeași zi, mai târziu.



Chivu, palid și nebărbierit, se ascunde după un pom cu trunchiul solid, vis-a-vis de atelierul profesorului Teodosiu care are uriașe geamuri deschise, într-un unghi din care poate să vadă foarte bine ce se petrece în atelier. Vede un grup de studenți așezați pe scaune, pe capre, fac crochiuri Amiei care e așezată pe un scaun, pe o masă. Teodosiu fumează într-un colț al atelierului, așezat pe un scaun în dreptul unei mese. Dan deschide ușa atelierului. Profesorul Teodosiu, un bărbat uriaș de vreo 55-60 de ani, cu o barbă grizonată și ochi lăptoși, lipsiți de expresie, zgârcit în gesturi îl primește pe Dan ridicându-se în picioare și strângându-i mâna. Dan scoate din sacoșă sticlele și le pune pe masă în vreme ce Amia se dă jos de pe scaun și se alătură celor doi bărbați. Studenții încep să se foiască nervoși, întorc paginile blocurilor, discută între ei, unul se duce în fundul încăperii, altul se ridică și își îndreaptă spinarea. Amia bea un pahar cu apă, Teodosiu îi pune subtil mâna pe fund. Amia se întoarce la pozat. Teodosiu vine lângă postamentul pe care pozează și îi aranjează cu gesturi îndelungi faldurile drapajului, îi ridică cu gesturi provocatoare poalele drapajului, de-a lungul picioarelor, până la încheietura șoldului, lăsându-i picioarele dezgolite senzual. Îi aranjează capul pe spate și o mână sprijinită de un genunchi. Deschide un ventilator care face ca părul Amiei să fluture. Amia se strâmbă dezgustată, complice, spre studenții care încep să-și ocupe locurile de lucru și care răspund cu gesturi asemănătoare. Apoi zâmbește. Face cu ochiul fratelui ei care se așează la masa de băut cu profesorul Teodosiu.
Afară, Chivu îmbrățișează cu o grimasă de enervare copacul după care stă ascuns. Alunecă râcâindu-și obrazul și fruntea, se așează pe vine, la rădăcina copacului și desface blocul de desen. Ia un cărbune din rucsac și face crochiuri Amiei. Un trecător se oprește lângă el. Chivu închide blocul furios.
O mașină de lux oprește în fața atelierului. Un ins de vreo 30-35 de ani, blond, înalt, spilcuit, într-un costum impecabil, se dă jos și încuie mașina, apreciind cu o grimasă împrejurimile. Se îndreaptă spre ușa atelierului.
Chivu trage un pumn copacului în umbra căruia se ascunde.
Mirciulică vine spre el cu rolele.

Chivu

Pss, pss, puștiulică…

Puștiul se oprește și se apropie de silueta care stă lipită de copac.

Mirciulică

A! Dumneavostră sunteți nenea…v-a trecut bătaia?

Chivu

Lasă, mă…ia zi, vrei să mergem în parc să desenăm niște păsări împreună? Îți arăt eu…

Mirciulică

Îmi dați și foi și creion din ăla…cu fum?

Chivu

Da, mă…da nu mai sta în mijlocul drumului vino aici lângă mine! Așa! Uite vreau să fac o glumă unui prieten, vrei să m-ajuți?

Mirciulică se apropie de Chivu. În același timp pe stradă trece o căruță cu coviltir și țiganul cu țiganca strigă pe rând.

Þiganul și țiganca

Sticliii goaale cuuumpăăăr!

Mirciulică

Ce să fac?

Chivu

Uite vezi mașina aia mișto? La fix a venit și căruța asta. Te furișezi la mașină și cu briceagu’ăsta împungi repede cauciucurile, tragi și o zgârietură, două și fugi, ne întâlnim la fântână…desenăm niște pescăruși…

Mirciulică se luminează la față. Smulge briceagul și acoperit de căruța cu coviltir traversează strada la mașina de lux. Împunge cu briceagul roțile dinspre carosabil și trage în viteză o zgârietură adâncă, apoi o tulește pe role.



Secvența 12. (Amia în geam)
Exterior, zi. București. Stradă cu bloc vechi în Zona Filaret. În zilele noastre. Zi de septembrie, arșiță.



Este o dimineață de septembrie încă fierbinte. De la geamul larg deschis, la ultimul cat al unei clădiri, apare o tânără. Tânăra Amia, subțire, înaltă, cu părul dezordonat, despletit, de culoarea mierii, îmbrăcată într-o rochie albă, străvezie, mototolită de purtare, se ridică în cadrul ferestrei, stă pe pervaz. Pentru câteva fracțiuni de secundă privește păsările pe cerul albastru, senin. Privește trecătorii îmbrăcați colorat care abia se mișcă asaltați de zăduf. O femeie împinge un căruț în care se află un copil de vreo doi ani, cu zulufi blonzi și ochi mari. Se oprește o clipă și iși șterge copilul de transpirație, acesta începe să plângă. Femeia îi potrivește copilului pălărioara de soare. Își șterge cu batista decolteul. Îi dă copilului plângăcios un biberon cu ceai. Câțiva copii se bulucesc în fața tonetei de înghețată și ies din grămadă unul câte unul, plescăind din cornetele divers asortate. Un vânzător de ziare așezat pe trepte la umbră roade în sictir un pumn de semințe. O domnișoară zveltă se oprește și studiază teancul de reviste. Scoate din poșetă niște bani, cumpără o revistă de modă. O mașină cu geamuri deschise din care se revarsă o manea la modă trece pe lângă duduie, un tânăr balcanic cu ochelari negri face un gest obsecen din mașină. Tânăra cumpărătoare de reviste de modă răspunde cu același gest. Într-un autobuz dezabuzat care are în geam o placă de metal pe care stă înscris Cursa București-Râmnicu-Vâlcea, parcat lângă intrarea mare a autogării se urcă liniștiți, dintr-o coadă interminabilă, țărani mai mult sau mai puțin orășenizați, de diferite vârste și porturi, cărând diverse sarsanale cu diverse conținuturi. Un ins mai tinerel și mai spălățel care are un aparat de fotografiat atârnat la gât și care discută aprins cu un prieten care îi arată un articol de ziar își ridică privirea spre clădirea unde Amia s-a ridicat pe pervaz. Pare că tânărul și Amia schimbă o privire. Tânărul face o fotografie, două, trei. Comentează despre fata de pe pervaz cu colegul de breaslă. Pe fața pietrificată de durere a Amiei curg șiroaie de lacrimi. Nu clipește. Nu se aude nici un sunet. Se aude sunetul rochiei albe care fâlfâie pe lângă corpul ei. Tânărul fotograf, cu o figură descompusă, strigă.

Tânărul fotograf

Doamne, Dumnezeule....!



Secvența 13. (Începe discuția lui Leia cu Teodosiu)
Interior, zi. Atelierul profesorului Teodosiu, 11 iunie nr 19., octombrie târziu. Peste două luni.



De-o parte și de alta a unei mese stau profesorul Teodosiu (înalt, solid, cu o privire fixă, îmbrăcat de lucru, cu o pereche de blugi și-un pulover) și tânărul jurnalist și critic de artă Liviu Leia (înăltuț, subțire, poartă plete, ochi negri, privire atentă , ochii se mișcă mereu dintr-o parte în alta, își subliniază vorbele cu gesturi rotunde, are 26-28 ani, îmbrăcat în negru, cu mult bun gust). În jurul lor, rafturi care cuprind miniaturi, piese de sculptură în diverse materiale, vase care conțin unelte de sculptură, unelte de desen, creioane, cărbuni, coli de hârtie, scule electrice folosite în sculptură, freze și flexuri, perii, bucăți de șmirghel, sticle cu diverse soluții. Pe jos, sprjinite în diverse colțuri ale încăperii sunt sculpturi moderne de mari dimensiuni, mai înalte decât un stat de om, executate în bronz, inox, ceramică și mai ales în lemn. Sunt și câteva busturi în ipsos și ceară, alte figurine și statuete în ipsos și ceară, matrițe, etc. Pe un perete, un cuier în care stau agățate două haine. Un foc duduie într-o sobă veche de teracotă. Pe aceasta stă la încălzit un ceaun care conține ceară pusă la topit. Pe masă, între cei doi, se află o sticlă și două pahare cu vin. Profesorul Teodosiu ridică paharul și rostește.


Teodosiu

Eu nu l-am cunoscut foarte bine dar trista lor poveste nu poate să nu te impresioneze, dragă Leia... spune-mi, ea și-a revenit? Frate-său mi-a spus că a suferit un șoc...pierderi de memorie... așa ceva...

Liviu Leia

Nu profesore, Amia nu e bine, s-a izolat și nu mai vrea să vadă pe nimeni. O îngrijește mama ei...În ceea ce privește șocul, știți că a avut o tentativă de sinucidere...apoi, doctorii spun că e vorba și de o amnezie parțială....

Teodosiu

Pe toți ne așteaptă sfârșitul, noi, cei mai trecuți prin viață avem timp să ne adaptăm...dar, în fine, Chivu,...băiatul ăsta...a trăit fulgerător.. să-nchinăm în memoria lui...

Cei doi se ridică, lasă să se scurgă pe cimentul atelierului câte-un strop de vin, ciocnesc. Liviu Leia duce paharul spre buze și urmărește pe sub sprâncene, reacțiile profesorului Teodosiu.

Liviu Leia

În memoria lui Chivu, bun prieten și mare artist !

Cei doi beau, ciocnesc, beau, ciocnesc, un timp este liniște, cei doi stau cu capetele aplecate în piept, e liniște, din când în când se privesc pe furiș.

Teodosiu

Acum, dragă Leia, să văd cum te pot ajuta cu proiectul tău, desigur… e o acțiune de anvergură dar eu îți doresc mult succes. Este cu adevărat un gest nobil să vrei să scrii biografia prietenului tău…sunt sigur că vei avea concursul tuturor celor care l-au cunoscut…

Leia dă din cap, ține mâna pe pahar și duce paharul la gură, soarbe. Îl privește intens pe profesor.

Dacă-mi dai voie, acum, am să-ți atrag atenția,… și cu precauția pe care mi-o dă vârsta…nu cumva te încumeți la prea mult ?

Leia își arcuiește sprâncenele și-l fixează pe profesor. În vocea sa se distinge un ton sarcastic.

Liviu Leia

Prea mult ? Poate prea puțin…

Profesorul Teodosiu se albește la față, lasă nervos capul în piept, își aprinde agitat o țigară, dă afară iute fumul apoi rostește tăios.

Teodosiu

Prea bine, am să-ți povestesc cum i-am cunoscut, dar cred că erai și tu de față la petrecerea doamnei Arghira, baba aia bogată de la Cașin…eu m-am dus numai pentru că auzisem de la amici c-ar vrea să-mi facă o comandă de lucrare, voia neapărat o marmură pentru curtea ei, ceva modern, nu prea știa exact baba ce voia, dar altfel, de treabă…

Liviu Leia

Da, da îmi amintesc petrecerea, eram și eu pe-acolo cu Dan Ionescu mi se pare…în primăvară, să fi fost martie, aprilie? Era destul de cald și ușile terasei erau deschise...

Leia se îndreaptă pe spătarul scaunului, își trece mâna prin păr, se freacă la nas, la ochi, privește la profesor pe sub sprâncene. Fumează.
Ușa atelierului se deschide și un bătrânel cu cipilică vișinie intră, se duce glonț spre lada de gunoi, ia gunoiul, iese. Nici unul dintre cei doi nu-l bagă în seamă. Se aude zgomotul malaxorului de gunoi.

Teodosiu

Așa, așa, că pictorașul ăsta de doi bani și numai datorită ție se-nvârtea el pe unde se-nvârtea, mi-a făcut cunoștință cu ei, era prima dată când îi vedeam, de Chivu auzisem și eu ca tot omul, ca toată lumea bună, ea însă...

Liviu Leia

Între timp ați devenit prieteni, Dan Ionescu și dumneavoastră, făceați niște afaceri împreună...

Subliniază pe un ton amar Leia, și soarbe din pahar.
O rafală de vânt deschide ușa atelierului și câteva frunze de toamnă se strecoară înăuntru. Una din hainele din cuier cade pe jos. Liviu Leia se ridică și pune haina în cuier. Închide ușa. În spatele lui, profesorul Teodosiu îl fixează cu o grimasă de ură. Apoi când acesta se întoarce și se așează la masă, îi zâmbește trist. Își trece degetele peste gură...Fumează.

Teodosiu

Așadar, rămăsesem la petrecerea de la baba Arghira...



Secvența 14. (Petrecerea de la baba Arghira)
Interior, seară. Cartier select.(Mânăstirea Cașin). Cu șase luni în urmă. Sfârșit de martie, aprilie.



Un hol mic, îngust, întunecos, la intrarea în vila somptuoasă, pe două nivele. Într-un cuier zac claie peste grămadă haine, sacoșe, genți, pălării. Holul e carpetat cu un covoraș persan, pe perete câteva măști africane. Sub cuier aruncate la nimereală perechi de pantofi, de ghete, de papuci. O comodă cu tot felul de obiecte aruncate: coșulețe, un ambalaj din hârtie colorată rupt la repezeală, căzut într-un colț. Un suport de umbrelă cu umbrele mai vechi și mai noi. Un bec luminează slab holișorul și un bing-bang melodios răsună îndelung pe fundalul rumorii de petrcere ce răzbate din casă.O madamă la 56-58 de ani, opulentă, cu un coc japonez și ace lungi din baga în păr, îmbrăcată într-un costum tradițional românesc se îndreaptă către ușa neagră cu un gemuleț vertical. E urmată de un tânăr sfrijit și gălbejit îmbrăcat într-un costum negru, Lisandru, fiul său. Lisandru fumează duntr-un țigaret lung de abanos și are unghii lungi vopsite cu roșu. Baba Arghira deschide gemulețul și își măsoară oaspeții. O voce înaltă și vibrantă se înalță din pieptul falnic al cocoanei.

Baba Arghira

Lisandru, să nu-ți vină să crezi, a venit Carastan și încă însoțit de domnul profesor Teodosiu, ce onoare, dar poftiți… !

Lisandru s-a așezat în grabă pe treptele holișorului, pozează picior peste picior cu o figură glacială, trăgând din când în când din țigaretul lung de abanos, cu capul ușor dat pe spate. La intrarea celor doi întinde obrazul la sărutat, Carastan depune un sărut ușor pe obrazul tânărului, după ce a sărutat mâna bătrânei mame împreună cu Teodosiu. Carastan este un ins la vreo 30-35 de ani, de o frumusețe hieratică. Cei doi își lasă hainele în hol.

Carastan

Arghira, ți-am promis că o să ți-l aduc pe maestrul genial din mâna căruia au ieșit generații de aur…Lisandru știe foarte biens…N’est pas Lisandru ?

Lisandru, cu gesturi repezite scrumează pe covorașul persan și cu o voce infinit mai gravă decât constituția sa fizică.

Lisandru

Maman, Cara se referă la iconari…Profesorul i-a recomandat pe studenți, și i-a-nvățat și niște mici bagatele...

Teodosiu

A, nu, o nimica toată, am făcut doar niște recomandări…când eram puști, elev la liceul de arte, cu matricola cusută pe braț, mă duceam în vizită acasă în vacanțe, la mine în Ardeal, părinții se lăudau, că ăla e elev la școala de poștă, că ăla e la liceul militar, eu aveam o matricolă cu o paletă, un creion și o pensulă și taică-miu să se laude și el zicea că sunt elev la mase plastice…atunci lumea se schimba, « asta da, meserie de viitor ! » și taică-miu era foarte mândru dar eu abia cu timpul mi-am dat sema ce dreptate avea bătrânul…acum chiar că sunt profesor de mase plastice ! Înțelegeți Arghira ?Multă grijă și atenție îți ia să modelezi mase plastice…

Într-un colț al holului apare un ins în umbră, cu un dog german pe care îl ține din scurt. E un bodyguard.

Baba Arghira

Da? Habar n-am avut!...Grozavi băieți...într-adevăr..ce Rubliovi ce secol șaișpe de Putna și de Voroneț.. .păcat că s-a-nfundat conducta...dar să mergem în casă...ne așteaptă nișe mizilicuri, mofturi și alte bunătăți...domnule profesor...

Teodosiu

Ei, conductele de-aia sunt ele conducte, se mai și înfundă dar se mai și desfundă, și altfel mai sunt și alte soluții...După dumneavoastră, ma chere madame...

Profesorul Teodosiu, statuar, ușor aplecat pe spate, privind pe sub pleoapa aproape nemișcată, cu mâinile în buzunarele blugilor, îmbrăcat comod, de zi, o invită pe baba Arghira să intre în sufragerie cu un gest galant.



Secvența 15. (Salonul babei Arghira)
Interior,petrecere. Aceeași noapte, un pic mai târziu.



Cei patru pătrund într-un salon vast, parchetat, fără covoare, luminat discret. Un perete mare comunică cu grădina din spatele casei pintr-un șir de uși franceze. Decorul eclectic îmbină elemente tradiționale din diverse culturi, ici, colo, țâșnește ca din pământ, puternic iluminat câte un obiect de sculptură mai mult sau mai puțin abstractă. Sunt aruncate pe jos perne orientale, șaluri, scoarțe oltenești, tatamiuri japoneze. În jururul pereților, câte o sofa sau un fotoliu îmbrăcate în materiale prețioase. O lume pestriță, de la tineri comun îmbrăcați până la bătrâni costumați de carnaval, de la doamne elegante, în rochii de seară până la fete de consum. Câteva perechi schițează pași de dans pe o melodie a Mariei Tănase. O negresă îmbrăcată în văluri, cu tălpile înroșite, servește băuturi fine, contorsionându-se în cele mai ciudate poziții de yoga, pe un bar modern, minimalist, iluminat cu spoturi pale. Câțiva fumează așezați pe jos din muștiucul unei narghilele. Discreți, tineri cu tăvi servesc aperitive, gustări, băuturi. Prin ușile franceze se vede curtea din spatele casei. Spoturi de lumină pun în valoare obiecte de sculptură împrăștiate prin verdeața care țâșnește sălbatică în jurul unui bazin decorativ. Pe marginea bazinului, perechi sorb din cocteiluri colorate. Baba Arghira îl monopolizează pe profesor, Carastan și Lisandru se retrag spre bar. Arghira se agață de brațul profesorului și-l trage spre curte. În drumul lor prin salon se intersectează cu personaje ciudate care le încetinesc trecerea.

Baba Arghira

Avocatul Carastan…amicul fiului meu, se ocupă de afacerile familiei dragă profesore, după cum cred că știi, soțul meu, ambasadorul, era mare amator de artă. După cum vedeți, a umplut casa de suveniruri de prin călătoriile noastre…apoi când ne-am retras…am început să facem din asta un mic bussiness, așa cum e la modă…Să mergem în curte…Văd acolo un grup care s-ar putea să vă fie apropiat…Rectorul Constantinescu cu criticul acela tânăr…Leia nu mai știu cum…

O puștoaică de vreo 14 ani, desculță, îmbrăcată și fardată provocator fumând o țigaretă aurie se apropie de cei doi.

Misisica

Maman, Lisandru nu-mi dă voie să beau vodcă...fă-i un scandal...Cine-i puștiul ăsta arătos? O lipeală de-a ta? Nu mi-l prezinți și mie? Ce barbă sexy...

Tânăra îl trage brusc de barbă pe profesorul Teodosiu. Acesta nu știe cum să reacționeze…îngână doar.

Teodosiu

Ei, ei…dar ce personalitate are tânăra domnișoară…

Baba Arghira

Misisica, dragă, du-te la copii tăi, la-să-mă-n seara asta că am treabă cu domnul profesor de la Academie…Tata s-ar supăra să știe că nu știi să te porți de față cu mosafirii... Domnule profesor să vedeți ce talentată e Misisica…înțelegeți, copil făcut la bătrânețe…

Misisica

Maman, tu nu-nțelegi că ăștia de la Academie nu sunt buni de nimic, uite, mai e unul acolo la bazin…tot un moș…mi-a zis că lucrările mele cu muștar sunt grozave, ce idiot, iar eu le-am făcut la beție…zice că am valoare…cred că tata l-ar fi luat la bătaie…dacă ar fi trăit…dar mai bine că e mort…n-ar fi suportat să mă vadă bând vodcă…hai maman…te rog…doar un păhărel…dacă nu, să știi că iau exstasy…

Baba Arghira

De unde ai tu extasy ?

Misisica

Cum de unde ? Păi Lisandru ce face cu gagii lui? Ã ?Crezi că și-o trag fără extasy ? Au vrut să mă ducă de nas cică sunt bomboane pentru cai…dacă iei una te faci puternic ca un cal, da’ ce cred ei că eu sunt o incultă, ce, n-am văzut eu inimioarele-astea într-o revistă ? Hai îmi dai vodca aia sau fur o sticlă de la bar ? Sau mă iau de toți academiștii tăi ?

Un ins drăguț, îmbrăcat în jeanși și o cămașă curată, se apropie de grup.

Hai maman acum, spune da, că-mi vine și bodyguardu’, uf, nu mă lasă să fac nimica meninblecu ăsta ! Tot cu ochii pe mine ! M-am săturat !

Micuța se îndepărtează îmbufnată de grup în timp ce numitul bodyguard-doică îi face un semn discret cu degetul și o dojenește cu o mișcare de cap. Cei doi ies în curte și se îndreaptă spre un pian alb care e așezat printre tufele de verdeață nu departe de bazin. Micuța se așează la pian și cântă un Chopin, pe care cu timpul îl transformă într-o improvizație de jazz în aplauzele audienței din curte.

Baba Arghira

Scuze profesore, e o dulce, mânca-o-ar mama de păpușică, vezi, cântă ca un înger...

Un băiat cu o tavă trece pe lângă ei și se postează cu o mână la spate.

Servește profesore...te rog.

Profesorul se servește cu un aperitiv și o servește și pe baba Arghira cu un pahar de șampanie luându-și un pahar și pentru sine.

Teodosiu

Absolut delicios...

Se aude sunetul de alamuri al bing-bangului.

Baba Arghira

N’est pas? Să ciocnim profesore în cinstea acestei prime vizite în casa noastră…Noroc !acum n-ai să te superi dacă trec direct la afaceri…s-ar putea ca îmbulzeala să nu ne permită alt moment în doi…Mă gândesc să vă solicit o sculptură mare, pentru curte…o marmură…n-ar fi rău să achiziționăm un Teodosiu…

Cei doi înalță și ciocnesc paharele de șampanie.

Teodosiu

În cinstea frumoasei gazde ! Merçi, avant la lettre…

Baba Arghira salută cu un zâmbet larg și o înclinare de cap, o pereche tânără care trece pe lângă ea, însoțită de fiul său Lisandru. Sunt Chivu Nebunu’ și Anamaria Ionescu, el îmbrăcat în veșnicele lui haine extravagante, cu cipilica vișinie pe cap și cărând un rucsac, iar ea, cu părul blond, lung, despletit, cu o cunună de forsiția pe cap, îmbrăcată într-o fustă lungă roșie cu floricele mărunte și o bluză albă vaporoasă. Cei doi se țin de mână și sunt în mari tandrețuri. Amia râde gâlgâit, grupul se oprește din când în când, Chivu trebuie să o ridice pe Amia de jos pentru că ea se lasă să cadă în joacă, alunecând din brațele lui ca-ntr-un leșin, spre podea. Lisandru scrumează pe jos.

Baba Arghira

Se-nțelege, marmura o dau eu…de oficializare, se ocupă Carastan, poate ajungem cu ea până la Veneția...dacă ia vreun premiu...crește valoarea bien sur...și cota artistului..ça va ?

Jocul se repetă până când Chivu o ia în brațe pe Amia și se duce s-o arunce în bazin. Amia dă din picioare, scapă și alergă prin bazin cu Chivu după ea pe partea cealaltă. Persoanele de pe marginea bazinului se feresc, aleargă, se scutură de jerbele de apă provocate de cei doi. Un pahar de cocteil lăsat pe marginea bazinului se răstoarnă. Dinspre casă, vine și Lisandru, cu un mers agale, ținând țigaretul în dreptul buzelor urmat de Carastan.
Cei doi ajung la grupul format din rector, un bărbat înalt, slăbuț, peste 60 de ani, îmbrăcat într-un costum gris, cu părul alb, criticul Leia și Dan.



Secvența 16.(În curte la petrecerea Arghirei)
Exterior, noapte, iluminație feerică. Un pic mai târziu.



Grupul de bărbați în picioare, din apropierea bazinului decorativ, destul de aproape de pianul la care cântă Misisisca, sporăvăie și sorb din pahare. Cel în costum gris, slab, cu un început de chelie în părul alb este rectorul Constantinescu. Un altul subțirel și nervos în mișcări, cu părul lung, negru pana corbului și o ținută avangardistă este tânărul critic de artă Liviu Leia. Al treilea este Dan. Apoi Teodosiu care fixează din când în când cuplul Chivu, Amia, care stau tolăniți și se giugiulesc în iarba de pe partea opusă a bazinului. Grupul stă în apropierea unui copac lângă care stau sprijiniți, tolăniți în diverse poziții, Lisandru, Carastan și un tânăr cu o claie imensă de păr rebel, îmbrăcat modest, Miron, poetul. Aceștia trei au ochii dați ușor peste cap cu pupile lărgite și zâmbete fixe. Fumează marijuana.

Rectorul

Ispititoare soră ai Dane, de ce nu ne-o aduci la școală...ar face un model excepțional...și cu timpul aranjăm un post de secretară, de asistentă, găsim noi ceva...o lași să umble cu bezmeticul acela de Chivu...fără bani, fără școală...

Dan
Eh, știți cum sunt femeile...cine să le-nțeleagă?

Teodosiu

Ionescule, cheamă-i câteva clipe, nu ne strică un pic de companie feminină...

Dan îi face semne soră-sii

Veniți încoace! Da, voi, hai odată!

Cuplul se ridică anevoie din iarbă, Amia își scutură fusta, își aranjează părul la spate, Chivu mai tage o dușcă din sticla pe care o ține strâns de gât. Cei doi se îndreaptă împleticindu-se de partea cealaltă a bazinului.

Măăă...da chercheliți mai sunteți…

Cei doi se apropie de grup și fac cunoștință cu membrii săi. Stau sprijiniți unul de celălalt și izbucnesc fără motiv în râs.

Chivu rostește tare către Amia

Știi ceva, ia stai tu cu… amuzanții ăștia, că eu mă duc la ai mei…

Liviu Leia îi trage una frățește pe spinare când Chivu trece pe lângă el. Se uită după el și-i zâmbește amical.
Bărbații din grupul oficial fac figuri mânioase. Chivu se îndreaptă către grupul care stă lângă copac. Teodosiu o monopolizează pe Amia și pleacă cu ea într-o plimbare pe aleile grădinii. El o ține camaraderește de după gât. Fata izbucnește în râs din când în când.



Secvența 17. (Ce face Misisica).
Exterior, noapte, iluminație feerică, ceva mai târziu.



În grădina iluminată feeric, în care oaspeții se plimbă nestingheriți pe alei, în sunetul dulce al acordurilor prelucrărilor Misisicăi, se aude un răcnet.

Misisica

Gata! Eu nu mai cânt! Și tu meninblecule să mă mai scutești eu mă bag în pian...Și să nu-ndrăznească careva să mă scoată de-acolo că îmi iau gâtu’ cu cuțitu’! S-a-nțeles???

Bodyguardul-dădacă (meninblecul care nu e de loc în negru), cel îmbrăcat în jeanși și cămașă curată, sprijinit didactic de pian, și care dădea din cap adormit a aprobare la acordurile Misisicăi, tresare. Fata smulge un cuțit meșteșugit de pe tava unui ins care servește prin curte.
În privirile stupefiate ale audienței fata deschide pianul și se vâră înăuntru, trăgând capacul după ea. Baba Arghira vine în pas alergător și tremurător dinspre casă spre bazin. Nu se aude nici un sunet. Meninblecul stă într-o poziție de rugăciune lângă capacul închis al pianului, asistența e cu gura căscată. În bazin nu se mai joacă nimeni. De pe alei și din casă, lumea vine în valuri. Grupul de la rădăcina copacului râde prostește. Chivu se ridică în picioare, se duce împleticit spre pian, însoțit de veșnica sticlă. Se apropie de pian. Toată lumea amuțește. Au venit aproape de pian și Lisandru și Carastan. Chivu bate în capacul pianului.

Misisica

Cine e acolo ?

Chivu

Sunt eu, Chivu, am venit să mă bag în pian...


Capacul pianului se deschide cu un ușor scârțâit...Chivu se bagă în pian, apoi, rând pe rând, intră în pian întreaga asistență, rectorul intră îndreptându-și nodul de la cravată, necunoscuții, inșii care servesc, Teodosiu cu Amia sar sărutându-se pasional, Lisandru scrumează în pian uitându-se adânc în jos, apoi se bagă ușor, Carastan se aruncă pe spate, meninblecu’ plânge și se schimonosește ridicând invocații spre cer...
Sprijinit de copac, rămâne în curtea goală, Miron, poetul...Rostește pentru sine, cu fața iluminată de bucurie...

Miron

Seara, când ies peștii din pian
Când aerul e dulce și colorat
Începe o nouă regată...

Adoarme.



Secvența 18.(Teodosiu se plimbă cu Amia)
Exterior, noapte. Pe aleile grădinii Arghirei. Mai târziu.



Teodosiu și Amia se plimbă pe aleile grădinii. În grădină se văd luminile casei îndepărtându-se. Amia se împleticește, se împiedică, sughiță, duce mâna la stomac. Nu se poate opri din râs. Profesorul o bate pe spate, îi dă să bea din paharul său… În sfârșit, Amia se liniștește cu oftaturi îndelungi. Ridică doi ochi sclipitori spre Teodosiu.

Teodosiu

Da știu că Ionescu are o mândrețe de soră…Ia spune Amia, bătrânului tău prieten, cum o duci cu viața? Dă-mi mânuța și să continuăm plimbarea…ce aer curat…!


Cei doi își continuă plimbarea mână în mână, Amia se zbenguie copilărește în jurul profesorului.

Amia

Care viață dom’profesor? Eu n-am carieră ca frate-meu, n-am talent, cum are Chivu…și izbucnește într-un râs isteric…nu știu să fac nimic. Dar, îl iubesc pe Chivu…și tare, tare mult mi-aș dori să avem o familie, să-i meargă bine, să putem avea un copil…

Teodosiu

Pun pariu că Nebunu’ nici nu vrea s-audă…

Amia

Normal…cu ce să creștem noi un copil?…Chivu e ocupat cu pietrele lui și cu …ale lui…

Teodosiu

Uite ce zic eu, ia dă-te doi pași mai încolo, așa, arăți bine, te-aș putea folosi de model în atelierul în care pregătesc eu viitorii studenți…Te-aș putea plăti cumsecade. Totul e să vii la ședințe. Crezi c-ai putea să faci asta?

Amia

Știu și eu?…cade pe gânduri…Mi-ar ajunge banii să cresc un copil? Dar ce, parcă de modele însărcinate aveți nevoie…se întristează.

Teodosiu

În cazul acela s-ar găsi o soluție…vorbim cu rectorul…Și-apoi, un model însărcinat, e o provocare…

Amia, care s-a așezat pe o piatră pe marginea aleii ridică privirea cu fața luminată. Se ridică și se îl ia pe profesor la învârtit.

Amia

Batem palma…

Câteva bubuituri de tunet și o pală de vânt, anunță începutul ploii. Cascade de apă încep să răpăie prin grădină și alungă musafirii speriați în casă. Teodosiu o strânge la piept pe Amia. Sărută brusc și pasional fata amețită pe gât, pe umeri. Amia se opune firav. Fug împreună spre veranda vilei. Apa lipește de trup hainele Amiei, se scurge prin părul lung, despletit.



Secvența 19. (Viziunea lui Miron)
Exterior, noapte. Iluminația din curtea Arghirei creează o atmosferă fantastică.



Plouă înspumat. Apa din bazin plescăie melodios. Lămpile din curte au halouri de argint. Pe pianul strălucitor apa curge șuvoaie luminoase. Lumea a fugit de afară, s-a îmbulzit în salonul imens și se bulucește să se uite prin ușile franceze la ploaia neașteptată.
Pianul alb se deschide ușor și din el ies pe rând musafirii petrecăreți nuzi, câte unul, câte doi, ca niște uriași pești pleacă prin ploaie spre casă. Persoanele bulucite la ușile franceze schimbă între ele figuri uimite.
La fel și turma de oameni, care se apropie lipăind de geamuri. E liniște, poetul rămas adormit în ploaie, deschide ochii, privește printre celelalte personaje, zâmbind complice, la spinările lucioase ale cunoscuților care ies din pian, Lisandru, Carastan, Amia, Misisica, Teodosiu, Arghira, Chivu.



Secvența 20. (Scandal provocat de Chivu)
Interior, noapte, salon Arghira. Aceeași seară.



În salonul ticsit cu persoane ude și mai puțin ude, unde rotocoale de fum se ridică în continuare din țigări, Chivu, cu cămașa descheiată pe piept, ud, beat și nervos, smucește brațul Amiei care intră pe ușa salonului cu Teodosiu, amuzată și amețită.

Chivu

Fato, tu nu poți să stai singură două minute…Ce cauți cu ăsta? Teodosiule, hai afară, hai să-ți arăt eu singurătate în ploaie…

O aruncă pe Amia într-un colț, Amia cade pe jos. Chivu sare pe Teodosiu. Cei doi se încaieră.

Teodosiu

Chivu, lasă fata, ai grijă, că ești beat mort…

Amia trage de Chivu.

Amia

Hai acasă nebunule, hai, lasă-l pe profesor…

Teodosiu

Amia, nu vezi că n-ai cu cine să discuți?

Chivu

Să te ia dracu de boșorog!

Mai multe persoane se bagă în încăierare. Un bodyguard îi ia pe Chivu și pe Amia de brațe. Chivu se smucește, își ridică rucsacul, o ia pe Amia de braț. Cei doi ies pe ușă. Bodyguardul trântește ușa în urma lor.



Secvența 21. (Cei doi așteaptă un taxi)
Exterior, noapte. În fața mânăstirii Cașin. Ploaie. Un pic mai târziu.



Chivu și Amia stau pe bordură, ghemuiți unul în altul. Chivu îi îngână Amiei un cântecel în timp ce-o leagănă. Amia e acoperită de haina lui Chivu. O mașină cu farurile aprinse trece prin ploaie. Îi stropește pe cei doi. Se apropie un taxi, cei doi se ridică dar se clatină, șoferul nu oprește. Chivu cu Amia se așează iarăși pe bordură. Chivu o leagănă.

Chivu

Cine e fetița mea cuminte…cine-l iartă pe Chivu…pe Chivu nebunu’, trage cu tunu’…Ajungem acasă și-ți face Chivu un ceai fierbinte, cu multă lămâie, cu zahăr…dacă avem…

După un timp oprește un taxi. Cei doi se îndreaptă spre portiere. Taximetristul îi măsoară.

Taximetristul

Unde vreți să mergeți?

Chivu agățat de portiera din față.

Chivu

Da ce-ți pasă ție unde mergem…mergem în Andronache…

Taximetristul

Da, bani, aveți pe voi, că…arătați...cam plouați.

Amia se suie în spatele mașinii. Chivu dă să se așeze și el pe scaunul de lângă șofer.

Chivu

Hai nene, fii și tu salon, nu vezi că nevastă-mea e ca vai de ea, găsim noi o soluție cu plata când ajungem acasă, îți dau o lucrare…

Taximetristul

Ia, hai, jos, nu ține nene…sari cu banu’, te duc, nu sari, mă piș pe tablourile tale, ce eu mănânc tablouri? Hai ia-ți curva și dă-te jos. Sau cer ajutor pe stație…

Taximetristul îl împinge pe Chivu jos din mașină. Amia se dă jos plângând în hohote. Þipă la Chivu.

Amia

Tu, să rămâi aici! Mă duc să fac rost de bani de la frate-meu, de la careva!

Amia aleargă plângând spre vila Arghirei. Chivu se așează iar pe bordură, în ploaie. Un șir de mașini pline de cheflii cu muzica dată la maximum, cu geamurile deschise, trec pe lângă el.



Secvența 22. (Amia se întoarce după bani)
Interior, noapte. Holul Arghirei.


Un bodyguard deschide ușa Amiei. Într-un colț stă încremenit dogul negru.

Bodyguardul

Ce dorește domnișoara?

Amia

M-am întors…uite ce e, cheamă-l te rog pe frate-meu, Dan Ionescu, e un tip șaten…nu foarte înalt…îîî…

Bodyguardul

Domnișoară, te rog să mă crezi că am treburi mai importante decât să caut acul în carul cu fân…

Amia

Uite ce te rog, e foarte important…profesorul Teodosiu, pe el îl recunoști mai degrabă, e un uriaș cu barba sură, prieten de-al Arghirei, cred…

Bodyguardul

Bine, să nu te miști, câinele te poate sfâșia.

Bodyguardul iese din hol. Amia sare de pe-un picior pe altul încercând să-și desfunde o ureche înfundată. Își stoarce hainele ude în mici bălți. Fixează câinele și-i face un gest obscen. Câinele nu se mișcă. Amia îi scoate limba. Se-ntoarce cu spatele își ridică fusta și-i arată fundul. Câinele nu se mișcă. Peste un timp bodyguardul se întoarce cu Teodosiu.

Teodosiu

Ce s-a-ntâmplat? Tremuri toată.

Amia

Nimic grav, tremur de frig și de furie. Am venit să spun că vreau un avans pentru ședințele de pozat, vin la atelier chiar mâine…

Teodosiu scoate câteva bancnote și le întinde Amiei.

Teodosiu

11 iunie 19, mâine la ora patru. Să fii punctuală.



Secvența 23. (Chivu îi interzice Amiei să-l vadă pe Teodosiu)
Exterior, zi. Curtea din Andronache. Dimineața următoare.



Amia iese din casă. Se întinde, se duce către cișmeaua din curte. Se spală. Ia de pe sârmă niște haine curate. Se îmbracă afară, schimbându-și hainele de pe ea, la piele, cu cele curate. Se grăbește, își pune bluza cu spatele în față.


Amia

Fir-ar al dracului! Când am și eu o treabă…

Își dă jos bluza și dă s-o îmbrace corect. Chivu iese din casă cu ochii lipiți de somn, aproape gol, dar cu cipilica pe cap. Se scarpină pe burtă.

Chivu

Da…unde pleci cască așa devreme…

Amia

Mă duc la dracu’, că deja am întârziat…și nu-i de loc devreme, e zece…

Amia reușește să-și îmbrace hainele ca lumea.

Chivu

Nu faci și tu o cafea?

Amia

Ba să-ți faci cafeaua singur că eu de azi mă duc să pozez la Teodosiu…cine crezi că ne-a scos din căcat azi noapte…?

Amia scoate dintr-un buzunar al fustei pe care o purtase în seara precedentă niște bancnote pe care le numără și i le aruncă lui Chivu pe masa de lemn.

Uite…să ieși la colț…să-ți cumperi cafea și ce mai vrei!

Amia își încalță sandalele. Chivu tună.

Chivu

Ba, n-o să pleci nicăieri!

Amia se ridică de pe bancheta pe care stătea aplecată să-și încheie sandalele. Se ridică și pleacă țanțoș spre poartă.

Amia

S-o crezi tu!

Diana aleargă după Amia spre poartă. Când Amia ajunge la poartă, Chivu începe și el să alerge după ea, în chiloți, cu cipilica pe cap.



Secvența 24. (Amia se duce la lucru)
Exterior, zi. Strada Tropotului. Peste un minut.



Amia merge țanțoș pe stradă. În urma ei iese Chivu în chiloți și Diana. Diana încolțește un trecător, Chivu aleargă gol după Amia care îl vede și o rupe la fugă. Strigă.

Chivu

Stai! Oprește-te!

La colțul străzii, Chivu se oprește, se uită după Amia, face un gest de lehamite. Câteva capete s-au ridicat de după uluci și se strică de râs. Câțiva copii ies din curți și strigă.

Copiii

Chivu nebunu’, Chivu nebunu’!

Chivu

Ia, caramba…

Copii se adună în jurul lui. Chivu o cheamă pe Diana și eliberează trecătorul care îi face un semn cu mâna la cap. Chivu îi mângâie pe copii. Șleahta îl însoțește până în fața casei. Capetele de după uluci se retrag.



Secvența 25 .(Amia la părinți)
Interior, zi. Sufrageria familiei Ionescu. După amiază, aceeași zi.



Un interior modest. O masă înconjurată de scaune. O bibliotecă, un bufet cu porțelanuri. Pe pereți lucrări în acuarelă. Amia își face unghiile pe fața de masă. Ana Maria Ionescu intră în încăpere cu o sacoșă pe care o sprijină de perete.

Ana Maria

Așaaa…cred că ți-am pus tot ce-ți trebuie…

Amia suflă în lacul de pe unghii.

Amia

Mama, uită-te în poșetă, vezi că am niște bani, ia de-acolo…

Ana Maria

Þine-ți banii fetiță, abia ai început și tu să câștigi și gata, te pui pe risipit! Cumpără-ți tu ce-ți trebuie ție!

Amia se îndreaptă spre geam. Se uită afară.

Amia

Hai că mi-a luat tata și revistele, pot să plec…deci nu vrei să-mi iei banii, bineeee! Mai vorbim noi! Și-acum pupici! Pa, pa!

Amia o pupă pe maică-sa. Apoi ia sacoșa și iese din cameră urmată de Ana Maria.



Secvența 26. (Liviu Leia vine la Chivu)
Exterior, zi. Strada Tropotului. O altă zi de aprilie.



O stradă pietruită la marginea Bucureștilor, în capătul căreia trece o linie de tren, după care se vede o lizieră de pădure. Sunt case modeste, cele mai multe din chirpici, lipite de sol, cu acoperișuri din carton asfaltat. În curți magazii improvizate, lângă și în care se văd vechituri, căruțe hârbuite răsturnate, butoaie sparte, ligheane, bucăți de tablă și alte acareturi, curți de plasă de sârmă după care cloncăne găini slăbănoage, pomi fructiferi înfloriți, buruieni care răzbat printre pietre, pe marginea gardurilor care lasă vederii activitățile din gospodăriile improvizate. Un nene taie o pasăre, un câine se repede către gard. Un cocoș dă un tril de luptă. Copii se aleargă în curți.
O mașină arătoasă, un Jaguar argintiu, este mașina criticului Liviu Leia, se apropie cu viteză de gardul dărăpănat cu numărul 101. Puștii care joacă fotbal sunt obligați să facă loc dar mingea desfundată le scapă și intră sub roțile mașinii care oprește nervos, cu scârțâit de frâne. Un tren cu locomotivă cu abur trece lent în capătul străzii. Copii cu fețișoare dezamăgite se duc să-și recupereze bucata de minge de sub roțile mașinii, în același timp Liviu Leia, al cărui pantof de cinci sute de dolari atinge pavajul cu pietre cubice dintre care răsare rostopasca, coboară din autoturism, îmbrăcat în stilul minimalist, cu părul lung, negru-pana corbului și ochelarii sclipind în soare. De lângă el coboară trântind portiera Dan Ionescu. Liviu Leia se adresează puștilor. Diana se apropie de gard și latră ca nebuna.

Liviu Leia

Ce faceți mă țâncilor sub roți? Vreți să vă am pe conștiință?

Unul mai măricel

Nenea, ai venit la Chivu Nebunu’? Vezi că e-n spate…

Unul mai mititel bocește

Nenea, ne-ai spart mingea…

Liviu Leia scoate din buzunar niște bancnote, le dă puștiului. Puștiul o rupe la fugă. Se uită spre Dan care s-a apropiat de gardul căsuței vopsite turcoaz și liniștește câinele. Amia vine dinspre casă îmbrăcată în fustă lungă, creață, ușoară și în sutien. Deschide poarta de lemn dărăpănată lăsându-l pe fratele ei să intre.

Liviu Leia

Ia mă, și taci…Bonjur Amia!

Amia

Bună…dar să știi, Chivu lucrează…

Liviu Leia se îndreaptă către portbagaj. Îl deschide și scoate niște sacoșe.

Liviu Leia

Am adus niște chestii…Sper să nu mă dea afară…

Două femei bătrâne ajung în apropierea curții și-și fac semnul crucii ocolind casa pe partea cealaltă a drumului. Liviu Leia se duce spre gard. Își aranjează cu un gest ochelarii. Diana latră. Dan o potolește, Liviu Leia reușește să intre pe poartă. Vorbește cu puștii care jucau fotbal și care stau așezați pe borduri cu mutre curioase sau bosumflate.

Aveți grijă la mașină!

Un puști

Nenea, îmi dai mie ochelarii tăi?

Dan în poartă

Coane, mai dă-le apă la moară, că nu mai scapi…hai, intră o dată c-o scap pe Diana…



Secvența 27. (Leia în curtea lui Chivu)
Exterior, zi. Curtea lui Chivu. Peste un moment.



O alee cu pietriș începe din poarta casei. Gardul scund este flancat de un șir de cireși care au dat în floare. De la gard spre căsuța joasă, turcoaz, cu ferestre curate prin care se văd perdelele albe, terenul viran, năpădit de iarbă este presărat cu pietroaie. Unelte de sculptură zac împrăștiate printre ele, dălți, ciocane, cârpe, sticle, cutii, pene de lemn. Aleea cu pietriș are pe-o parte o masă de lemn negeluit flancată de două bănci iar pe partea cealaltă o cișmea cu o găleată dedesubt în care picură apa. Un lighean de plastic și o covată de lemn stau sprijinite de cișmea. Un șir de rufe sunt întinse la soare pe o sfoară. Amia, Liviu cu sacoșele și Dan se îndreaptă pe alee către masa de lemn din fața ușii casei. Diana aleargă nepotolită din fața în spatele casei. Chivu apare curios din spatele grădinii la un colț al casei. E în blugi și cu pieptul gol, dar poartă pe cap cipilica vișinie. Se scarpină pe burtă. Se îndreaptă către camarazi încercând s-o potolească pe Diana care sare în sus și-n jos.

Chivu

Hai salut…

Chivu strânge mâinile celor doi bărbați. Ușor fâstâcit se adresează Amiei…

Pune și tu de-o cafea…dacă avem…hai, stați jos (arată spre masa negeluită) …aduc sticla de votcă din spate…Amia, niște pahare…Diana, stai o dată potolită…ce faci mă Liviule…vezi să nu-ți strici hainele, vezi că băncile au niște cuie…

Liviu Leia și Dan Ionescu se așează pe una din băncile de lemn. Amia dispare prin ușa deschisă a casei.

Liviu Leia

Stai omule liniștit că nu-mi stric țoalele, mai bine zi… ce făceai în spate, și ia-mi și mie sacoșele astea (întinde sacoșele peste masă)…

Amia apare cu o tavă cu câteva pahare. Și-a pus șlapi în picioarele goale, și a îmbrăcat un tricou. Se așează turcește pe un colț al băncii cu un picior atârnând. Își bălăngăne piciorul și-și dă părul pe spate. Pune tava cu pahare pe masă.

Chivu

Ce-i asta…ia tu sacoșele-astea Amia…

Chivu îi întinde sacoșele Amiei.

Liviu Leia

Am adus niște chestii…ai și niște cărbune pe-acolo, da zi-mi ce făceai în spate?

Dan se ridică și se duce cu Amia în casă. Diana se potolește și se așează lângă Chivu.

Chivu

Păi ce să fac? Pescuiam niște dubii…da tu, parcă n-ai mai fost pe la mine, așa-i? Stai să-ți zic…Am eu un pârâu care trece prin spatele casei, uneori trec pe-acolo niște dubii de toată frumusețea…

Un fluture mare trece printre cei doi și se așează pe masă.

…m-așez la pescuit și prind și eu câte pot, de obicei, una sau două…Poanta e că nu știu cum să le gătesc, asta e…

Chivu face vânt cu palma fluturelui, care zboară precipitat. Liviu Leia râde. Scoate un pachet de țigări și-l servește pe artist. Chivu trage adânc din țigară.

Așaaa…să trecem la chestii mai serioase, vino cu mine, te duc în spate că pun la cale o năstrușnicie, tocmai fierb un cap de capră…a tăiat unu’ o capră pe-aici și i-am cerut eu capu’….

Chivu se ridică alene de la masă urmat de critic. Cei doi se îndreaptă agale către colțul casei.

Liviu Leia

Ce faci?

Chivu

Fierb un cap de capră…mă gândesc la o chestie…la un happening, dar nu mi-e încă foarte clar… ceva legat de abur, la limita asta dintre real și ireal, la banda asta de interferență… așa că deocamdată, am băgat un cap de capră în leșie…

Liviu Leia

Hai să-nnebunesc…tu nu ești normal…pe bune?

Cei doi au ajuns la colțul casei.

Chivu

Să moară capra vecinului! Vino cu mine să vezi. Dar să stai departe.

Cei doi dau colțul.



Secvența 28. (Ideile lui Chivu)
Exterior, zi. Spatele casei lui Chivu.



Chivu și Liviu Leia stau într-o grădină cu pietre asemănătoare cu cea din fața casei, e zona privată a lui Chivu. Se mai zărește și o magazioară amenajată ca atelier. Pe niște priostrii e pus un ceaun în care fierbe capul de capră. Chivu apucă sticla de votcă lăsată pe jos lângă una dintre sculpturi și dă o dușcă pe gât. Îi întinde sticla lui Leia acesta trage și el o dușcă.

Chivu

Ãsta-i sanctuarul meu…

Chivu ia un băț și amestecă în ceaunul care fierbe. Leia își pune mâinile în șolduri și cântărește ambientul.

Liviu Leia

Mișto loc…

Liviu, cu mâinile în șolduri, privește aburul care iese din ceaun. Apoi măsoară cu privirea curtea cu pietre. Mai multe siluete sculptate în piatră, fără capete și fără mâini, de înălțimea unui stat de om, perfect executate dar cu un gol între rebordul costal și marginea bazinului îi atrag atenția. Se plimbă printre ele și le măsoară. Câteva au o prelungire posterioară geometrică, ce se sfârșește printr-o lamă îngustă și înaltă de material, ca și cum personajul respectiv și-ar fi lăsat urma trecerii în spațiu. Un personaj n-are încă burta găurită, dar piatra e mușcată și uneltele de sculptură zac aruncate în dezordine împrejur.

Zi-mi despre monștrii ăștia…mă interesează de ce-au găuri în burtă…

Chivu

Aaaa, bună întrebare…

Chivu se îndreaptă spre o bucătărioară de vară din spatele casei unde Amia trebăluiește ceva. În geamurile bucătărioarei sunt aliniate câteva ghivece de flori. Se adresează Amiei, care stă cu spatele.

Hei, dă-mi și mie un ghiveci de flori!

Amia

La ce-ți trebuie ție un ghiveci de flori…nu vrei cumva să mi-l fierbi…

Chivu

Hai nu mă plictisi fată! Dă-mi ghiveciul…

Amia se apleacă peste pervaz și-i pasează lui Chivu unul dintre ghivecele de flori. Diana se ridică din bucătărioară cu labele pe pervaz. Chivu o mângâie, ia ghiveciul și se îndreaptă spre monștrii cu gaura-n burtă. Plasează ghiveciul în burta unei sculpturi.
Se dă un pas înapoi. Apoi îl întreabă pe Leia.

Ei, ce zici…din pământ de flori am venit, în pământ de flori ne întoarcem…

Chivu se așează pe jos și trage din sticla sa o dușcă în vreme ce Liviu Leia studiază obiectele de artă.

Am executat dragă amice, după cum vezi, niște jardiniere foooaarte drăguțe…niște îngeri cu gaură-n burtă și cu niște cozi geometrice…care-nseamnă că au prins viteză…Ia uite Leia ce săgeată…

Chivu arată spre cer zborul înalt al unei păsări.

…astea sunt niște prostii…Să zbori, să vezi lucrurile de sus, să fii liber…uite ce vreau eu să fac…am umplut blocuri întregi de păsări…

Liviu Leia continuă să se învârtă printre lucrări. Chivu învârte cu un băț în capul care fierbe în ceaun, cu coarnele ridicate în aer, printre aburi.
Chivu scoate capul de capră de pe care s-a topit carnea. Cu ajutorul bățului îl cară peste statuia cu flori în burtă, și-l fixează pe unul din cioturile de piatră făcute pe post de cap și gât. Leia se ferește de șirurile de leșie care se scurg din capul de capră descărnat. Un porc grohăie. O femeie zbiară la niște copii care zbiară.

Liviu Leia

Data viitoare îmi iau aparatul de fotografiat…sau mai bine de filmat…sau mai bine… chem salvarea!

Dan

Haideți fraților…a pus Amia masa, să ciocnim un pahar…

Chivu

Leia, stai, stai puțin! Și tu Dane…să intrăm în magazie, să v-arăt ce-am mai meșterit în ultima vreme, și dup-aia bem și ne veselim…



Secvența 29. (În magazia lui Chivu)
Interior magazie. Întuneric cu iluminație specială.



Cei trei pătrund în întunericul magaziei din lemn vechi, înnegrit. Chivu sucește un întrerupător și încăperea se iluminează din interiorul unor corpuri stranii. E o lumină difuză, alb-albăstruie brăzdată de forme întunecoase. Corpuri mari, transparente, de dimensiunea unui stat de om, corpuri din benzi de hârtie, folie de plastic sau sticlă sunt suspendate de tavan și iluminate din interior. O pădure de Lazări agățați de tavan în diverse poziții. Unii au capete din cranii de animal. Alte corpuri umane, forme făcute din oase sau sârmă zac pe fundul unor globuri sau corpuri geometrice făcute din hârtie transparentă sau plastic, sau sticlă. Aceste opere de artă bizare dau impresia unui cer de figuri geometrice. Iar siluetele umane din interiorul corpurilor geometrice desenează sub influența diverselor surse de iluminat, o masă de nori cu forme umane.
Ca replică la acest cer de corpuri, pe pardoseala din pământ bătătorit, stau alte câteva obiecte geometrice mari, executate din același tip de fâșii transparente prin care se zăresc siluete umane. Niște oameni de sârmă și oase, unii cu capete ciudate, închiși în corpuri geometrice uriașe, transparente.
Liviu Leia și Dan, înaintează fără suflare prin această lume fragilă și terifiantă. Artistul rămâne în ușa magaziei, profilat pe lumina zilei. Rostește:

Chivu

Un om, într-o fantă de lumină, pe fundul unei bezne geometrice…

Liviu Leia

Absolut fantastic…



Secvența 30. (Leia în pană)
Exterior zi. Tropotului 101.



Liviu Leia, Dan Ionescu și Chivu dau să se îmbarce în Jaguarul parcat în fața curții. Își iau rămas bun de la Amia, rămasă sprijinită de poartă, cu o mutră îmbufnată. Cei trei urcă în mașină. După câteva încercări nereușite de a porni mașina din contact, Liviu coboară din mașină împreună cu cei doi. Se uită la motor. Amia le face cu degetul din poartă apoi se apropie. Copiii de pe stradă fac cerc în jurul lor. Liviu Leia scoate telefonul mobil.

Liviu Leia

Bogdane, am rămas în pană pe Tropotului 101, în câtă vreme poți veni?…În Andronache…Un sfert de oră e bine…

Chivu îi alungă pe puștii îngrămădiți în jur.

Chivu

Ia, hai, spectacolu’ s-a terminat, cărați-vă…către Amia…iubito, ne-au ajuns blestemele tale…

Amia

Așa vă trebuie dacă ați vrut să mă lăsați acasă! Să vă distrați numai voi!

Liviu Leia

Da cu jaguaru’ ce-ai avut? …auziți, vine Bogdan, și-n juma de oră suntem buni de drum…

Între timp Dan cercetează cu atenție motorul mașinii. Chivu îi trântește capota peste nas, gata, gata să-i prindă mâinile.

Chivu

Expertule…!

Dan

Idiotule!

Cei trei intră din nou în curtea casei.



Secvența 31.(Mecanicul și Leia)
Exterior, aceeași după amiază.



Liviu, Chivu și Dan privesc spre un bărbat îmbrăcat sportiv care cuplează Jaguarul la mașina de tractare ACR. Se șterge pe mâini.

Bogdan

Îmi pare rău Liviule…la treaba asta cu motorul n-am ce să-ți fac…O duc în service și mă asigur încă o dată că asta-i buba…apoi, dacă bănuielile mele se confirmă, răbdare…două, patru, șase luni până vine piesa de la unchiul Sam…io, ți-am zis să nu-ți iei o rablă așa de șmecheră…

Liviu Leia

Obrazul subțire, cu cheltuială se ține…

Bogdan se urcă în mașina de tractare și demarează ușor.

Ai grijă de ea…

Bogdan

Te sun pe seară…Toate bune!



Secvența 32.(Cei trei pleacă cu taxiul)
Exterior, seară. Tropotului.



Cei trei se urcă în fața casei într-un taxi. Chivu strigă către Amia care le face cu mâna și râde în timp ce taxiul demarează și cei trei fac semne de la revedere.

Chivu

Femeile, la cratiță!…

Mașina se pierde în capătul străzii. O pală de vânt face ca florile de cireș să se scuture peste Amia care se întoarce să intre în curte. Dispare în casă însoțită de Diana.



Secvența 33. (Acasă la Leia)
Interior, seară. Vilă în cartier select. Aceeași zi.



Un living modern dar presărat cu câteva opere de valoare. Chivu și Dan sunt așezați în canapele fine de piele, în fața lor e o sticlă de băutură scumpă, pahare, gheață. Pe peretele din fața lor e un șemineu cu lumină artificială. Dan are o telecomandă în mână și butonează lumina șemineului, echipamentul acustic digital, aparatul de aer condiționat, spoturile reglabile. Chivu se așează mai comod, se întinde cu picioarele pe canapea având totuși grijă să nu-și pună încălțămintea sus. Învârte cuburile de gheață în pahar. Soarbe impasibil la schimbările de muzică și de decor pe care le face prietenul său.

Dan

Coane, cred că Liviu-și teleghidează și gunoiul…dacă are!

Chivu

Hai c-ai reușit să mă faci curios! O să-l întreb dacă are vreo comandă să te ghideze și pe tine…da așa, nițel mai departe…

Dan îndreaptă telecomanda către el.

Dan

Auzi, ciocu’ mic că-ți iau mau’!

Leia intră în living vârându-și un portmoneu în buzunarul de la spatele pantalonilor. Telefonul mobil lăsat pe măsuță zbârnâie. Leia răspunde.

Da moșule. M-am scos…nici că se putea mai bine…eh, asta e, merg pe mâna ta. Fă-o și ne socotim…acum pot să-mi fac crescătorie de ciuperci în garaj, să scot și eu un ban cinstit…Bine, hai salut, ne vedem…

Către camarazii de pe canapele, formând un număr.

Fac o comandă la taxi. De mașină m-am lins pe bot câteva luni…Ceasu rău pisica treișpe…Să-mi bag niște picioare…



Secvența 34. (Se pun premisele happeningului)
Interior, noapte. Club Orizont. Tot aceeași seară.



Cei trei intră într-un club care are pereții ticsiți de lucrări de pictură mediocră. Într-un colț cântă o trupă de jazz formată din trei inși. Un baterist, un basist, un saxofonist. Localul e plin ochi. Cei trei își fac loc spre o masă dublă de lângă scenă la care stă doar un ins. E patronul localului, un ins la 30 de ani, bărbos.

Patronul

Bună seara, salut…bine c-ați ajuns că nu mai puteam să țin masa, e o seară full…uite c-a venit și rectorul cu Teodosiu și-a trebuit să dau pe niște puști mai amețiți afară ca să le fac loc…

Cei trei se așează.

Liviu Leia

Asta e bine nu? Fă și tu semn după o sticlă…Da tu cum ești aici?

Patronul face semn unei puștoaice care umblă prin bar cu o tavă cu comenzi.

Patronul

Locație de gestiune, cu chiu cu vai...șpaga de rigoare la ăl care era atunci în funcția a mai mare la Asociație arată spre Teodosiu…și cu asta mi-am tras și obligația de a vernisa în fiecare săptămână câte un „artist cu perspective”, vezi și tu…dezastru!


Liviu Leia

Te scoți cu muzica…trupele sunt tari…hai să bem…

Puștoaica pune sticlele și paharele pe masă. Muzica se revarsă senin. Chivu scoate din rucsac blocul de desen. Ia un cărbune și se apucă să schițeze pe cei trei muzicieni.



Secvența 35. (Leia ia hotărârea de a face happeningul lui Chivu)
Interior aceeași noapte, Club.



Lumea e cherchelită. Chivu se ridică dintre prietenii cu care stă la masă. Acum sunt acolo și Miron și Carastan. Urlă și se așează brusc continuându-și schița pe care o face lui Carastan.

Chivu

Hău!

Miron care e deja beat mort și cade adormit când în dreapta când în stânga, tresare, se ridică și declamă ca răspuns la provocarea lui Chivu, apoi cade pe scaun, de gâtul lui Chivu care desenează.

Miron

Și păsările au împotriva lor vântul
Imensa,
Cealaltă pasăre…

Îl ia pe Chivu care desenează, de după gât și se bălăngăne cu el într-o parte și-n alta. Chivu se enervează. Se scutură de Miron.

Chivu

D-mi drumul băi că nu pot să mă mișc ca lumea…

Miron insistă în urechea lui Chivu

Imensa…
Cealaltă pasăre…
Cu ochii de Chivanț,
Cu ochii de franț,
Cu ochii de faianț!

Chivu vădit nervos

Cuțu cuțu nagrivei
Poate vrei în bot s-o iei…

Chivu îl împinge pe Miron care cade pe claia lui de păr, într-o parte, pe umărul lui Dan, continuându-și perorația.

Miron

Și păsările au împotriva lor vântul, imensa cealaltă pasăre cu bot…da, da…imensa cealaltă pasăre cu ochi de bot…

Patronul către Chivu

Foarte bună lucrarea, nu mi-o dai mie?

Chivu

Nu vrei s-o cumperi?…urlă Jos animalele de pe pereți!

Patronul către Liviu Leia

Mă nenorocește ăsta Liviule, temperează-l domne…

Chivu către Liviu Leia și patron

Hai să facem o abureală…nu sponsorizați o abureală? O întâmplare cu aburi…Marea Abureală..

Chivu își subliniază vorbele împleticite cu gesturi largi…

Dan

Da o abureală mai mică ce-are?

Chivu se ridică în picioare și rupându-și cu gesturi violente munca de-o seară face câteva avioane de hârtie și cu o brichetă le aprinde și le dă drumul să zboare prin local zbierând…

Chivu

Ia să mă pupați în cuuur!

Mai multe persoane se reped să stingă micile focuri, altele îl imobilizează pe Chivu. Patronul șterpelește blocul de desen cu cele câteva lucrări rămase întregi. Le pasează chelneriței făcându-i un semn către o ușă care duce spre birouri.

Liviu Leia ca pentru sine

Un om, într-o fantă de lumină, pe fundul unei bezne geometrice…O să mă ocup de asta…



Secvența 36.(Furtul de pietre)
Exterior, Șantier în care se află , blocuri de piatră, nisip, pietriș și alte materiale de construcție. Seară spre noapte.



O gheretă în care se află un paznic ațipit. Amia apare în dreptul gheretei, privește înăuntru și constată că paznicul doarme, îi face un semn lui Chivu. Paznicul se trezește și-i fixează pe cei doi. Amia conștientizează că sunt priviți și dă să strige către Chivu. Paznicul îi face semn Amiei cu degetul spre buze și se ghemuiește ca și cum ar dormi. Amia surâde. Paznicul privește printre gene pe Chivu care înainteză spre movilele de pietriș. Apoi închide ochii. Amia fuge după Chivu, târăște după ea căruțul de copil. Se pierd printre movilițele de materiale de construcție. Amia se oprește cu căruțul lângă un bolovan pe care se poate așeza. Mai departe Chivu bolborosește cuvinte indescifrabile unor bucăți de piatră pe care le ridică în brațe, le lasă, le ocolește în lumina lunii.

Chivu

Ia uite ce colțuroasă ești, da tu ești barosană…ce formă de ozeneu, și tu parcă ești stonehengeancă, ce să scot din tine?

Buhuie o bufniță. Chivu îi face semn Amiei să vină cu căruțul.

Amia

Ai găsit ceva?

Chivu

Niște porcării, dar le iubește nea’ Chivu mult…zice mângâind pietrele…hai să nu mai vorbim că-l trezim pe Gigi de la cabină…hai tiptil…

Încarcă o piatră apoi se furișează afară din șantier, pe sub nasul paznicului care sforăie zgomotos. Trecând pe lângă gheretă Amia se uită peste umăr și face cu ochiul paznicului adormit. Acesta face și el la rândul său cu ochiul. Chivu o apucă brusc pe Amia de mână și o trage pe ea de-o parte și căruțul pe cealaltă.
Chivu bolborosește în șoaptă, târând pe Amia și căruțul cu piatra.

Chivu

Zi și tu fată, la șutit pietre sunt bun da’ când, când o să am o bucată de marmură?…Când?

Cei doi se îndepărtează sub razele lunii.



Secvența 37. (Un om într-o fantă de lumină pe fundul unei bezne geometrice)
Exterior, parc. Peste câteva zile. Seara.



Într-o zonă a unui parc, amenajată cu șiruri de spaliere de lemn pe care trebuie să se dezvolte plante agățătoare, pe marginea unor alei largi, flancate de o parte și de alta de apă (există o asemenea zonă de parc în Herăstrău), cu două poduri miniaturale, figurile iluminate de lanterne ale lui Chivu sunt aranjate precum lampioane chinezești de dimensiuni umane. Câte-o imensă siluetă bandajată în hârtie albă, cerată, străbătută de lumină, îl întâmpină pe participantul la happening, de după câte un stâlp ornamental al parcului. În cufere luminoase de forme paralelipipedice se văd siluete de sârmă și os care încearcă să iasă afară. Câte-un cap de berbec sau de capră fixează trecătorii cu ochi luminoși. În vase sau farfurii largi de lut, arde câte-o siluetă de ceară. Forme de piatră cu găuri în burți în care ard candele. Unele dintre formele de sticlă sau hârtie cu siluete prinse în interior sunt balansate ușor de vânt, altele ies din pământ în cele mai diverse forme și poziții. Pe aleile acestei lumi fantastice, se plimbă printre alte persoane, părinții Amiei, Bogdan mecanicul, puștiul roșcat cu tatăl său, Carastan cu Lisandru, Teodosiu cu un grup de inși gomoși. Necunoscuții trec printre sculpturile fragile cu gura căscată.
Amia, Dan și Liviu Leia conversează cu câte un pahar în mână la un bar improvizat în aer liber.

Liviu Leia

Amice, te așteaptă o pantă ascendentă…lumea ta fabuloasă a uimit asistența…O să-ți iau niște grafici în Spania, poate reușesc să le plasez…

Chivu

Hai mă, lasă-mă, ce dracu, vorbești cu mine nu ții speechuri…auzi, eu mă gândesc foarte serios la treaba cu zborul, cu păsările, și cred c-am prins ideea… Zboară pasărea ce zboară, dar pasărea e un aparat, înțelegi? Ea scobește zborul în aer, sculptează în aer…sculptează invizibilul în vizibil…face un fel de antisculptură…te-ai prins? Las’ că-ți arăt…

Amia, îmbrăcată într-o rochie lungă, neagră, cu spatele gol, conversează cu barmanul care-i umple paharul o dată, și-nc-o dată. Teodosiu se apropie de bar și face din cap un semn de salut către cunoscuți. O ia pe Amia de braț și cei doi pornesc la o plimbare printre sculpturi. Băiețașul cu părul roșu, Mirciulică, vine spre bar cu un glob de hârtie pe care abia îl ține, în care e prins un personaj cu brațe lungi de sârmă încolăcite de jur împrejurul globului și care scoate limba. E secondat de taică-său.

Mirciulică

Domnule artist, tata a zis că poate să-mi cumpere opera asta…dacă nu e prea scumpă…

Inginerul

Mirciulică, lasă opera domnului artist că sigur noi nu ne-o putem permite, lucrurile astea sunt foarte scumpe…nu-i așa???… Bună seara domnilor…

Chivu

Dacă puștiului îi place omul cu limba scoasă, băiete, ia-o e a ta!

Inginerul

Dar nu se poate…sunt convins că ne costă o avere…

Chivu

Domnule, e plăcerea mea să-i dau cadou puștiului, omul ăsta cu fanta sa de lumină cu tot…nu aveți nici o datorie…hai puștiule, du-te…!

Puștiul și Chivu își zâmbesc amical, își fac cu ochiul. Chivu îl cifulește și-l ia de umeri să se-ntoarcă, să se ducă. Părintele mulțumește uimit din priviri.
Liviu Leia care între timp a scrijelit cu vârful pantofului în pietrișul aleii, cu mâna în buzunar, ridică privirea spre Chivu și-i face un semn de nemulțumire din cap. Un cameraman se apropie de cei doi, filmând, cu reporterul după el. Liviu Leia își adaptează atitudinea. Între timp Mirciulică se întoarce înapoi cu obiectul care-l depășește în înălțime. I se adresează ci seriozitate lui Chivu.

Mirciulică

Auziți nenea domnule artist, ați uitat să-mi dați instrucțiunile de folosire…ca să le citesc cu atenție….

Pe Chivu îl pufnește râsul în timp de Leia care dă un interviu televizat îi face semne să facă liniște. Chivu se apleacă spre Mirciulică și-i spune la ureche.

Chivu

Obiectele de artă se folosesc fără instrucțiuni de folosire!

Mirciulică dă din cap în semn de profundă înțelegere.



Secvența 38. (Club, cearta lui Chivu cu Amia, hotărârea de plecare cu Dan)
Interior aceeași noapte, club.



În clubul ticsit, cu lucrări de pictură mediocre agățate pe pereți, fum mult, rumoare, trupa de jazz. La una din mesele apropiate de scena pe care se cântă, profesorul Teodosiu, Dan, Chivu Nebunu’, Amia stau în poziții răsturnate cu câte un pahar de băutură în față. Savurează muzica. Profesorul Teodosiu, care stă în fața Amiei întinde mâna și-i toarnă acesteia din conținutul unei sticle în paharul aproape gol. Aceasta face semn să se oprească.

Amia

Nu se mai poate, și-așa e prea mult!

Teodosiu

Ei, e prea mult, dragă ia și bea, plătește bătrânul!

Chivu mârâie spre Teodosiu

Domne, cum de-și permit nemernicii ăștia să agățe pe pereți asemenea aberații? Mie personal mi-ar plesni obrazul de rușine! Ziceți profesore, nu merită să-ți bagi picioarele? Meditativ, adaugă: I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni…

Dan

Nebunule, nu știi și mai departe? Nu spera și nu ai teamă, ce e val, ca valu…trece… hc!

Teodosiu

Nu te mai necăji măi Nebune’ din orice fleac, uite, unu ca mine, am eu ceva ani de predat pe la Academie, a ajuns și la expoziția ta, ba s-avem pardon la happening, ca să zic așa, mai bine…și să știi că eu cred că tu nu ești prost de loc…da, da!

În timp ce vorbește cu Chivu o mângâie discret pe Amia pe mână. Amia privește când spre Chivu când spre profesor. Profesorul face semn baterisului trupei de jazz, care s-a sculat de la instrument pentru că trupa face o pauză.

Chivu

Profesore, o tâmpenie mai mare n-am mai auzit, păi pot eu fi comparat cu animalele astea de pe pereți?

Teodosiu

Nebune, sari calu’, uite și ca să-ți dovedesc ce apreciată e Academia în cercurile mai înalte îl rog pe Nelu (bateristul care între timp s-a apropiat de masă) să ne aducă țigări din alea, din cele mai scumpe, ai grijă Nelule… Ce zici îți place fata asta frumoasă?

Nelu

Dom profesor, toată lumea o cunoaște pe Amia…

Teodosiu

Ha,ha, dar Amia nu cunoaște toată lumea, ha,ha, vom îndrepta noi acest rău!

Nelu pleacă să aducă țigările cerute.

Chivu

Ce vrei să spui cu remarca asta căcăcioasă profesore? Ã? E cumva ce cred eu?

Se ridică și-l ia pe profesor de guler.

Dan

Chivu! Nebune! Stai dracu jos, hai fii salon, profesorul a trimis după țigări din ălea bune…tragem și noi una. După nebunia din seara asta merge…

Chivu

Ia dă-te mă jos de pe mine , ce crezi că dacă mă face sor-ta mă faci și tu? O strânge pe Amia în brațe și o sărută cu foc. O privește galeș. Ce zici, ți-a plăcut pisico, parcul, oamenii luminați…?

Amia

Mie-mi place tot ce faci tu, iubitule. Îl mângâie duios…dar zi-mi și mie happeningul ăsta o să ne-aducă vreun ban? Pentru că eu o să continui să pozez pentru profesor…chiar dacă ție nu-ți convine!

Chivu se ridică ofensat în picioare, răcnește în plin local

Nu! Nu! Nu! și NU!

Nelu care tocmai s-a apropiat cu țigările cerute îi vâră lui Chivu pachetul sub nas, acesta se servește cu o țigară, apoi se servește Dan. Își zâmbesc unul altuia. La masă se întoarce și Liviu Leia. Îi salută pe Teodosiu și pe Dan.

Liviu Leia se adresează lui Chivu

Hai c-am făcut o notiță despre expoziția ta și-am trimis-o pe fax. Sper că mai apucă s-o bage la tipar.

Îl bate pe umăr pe Dan și-l tachinează.

Ia zi, mă, ai apucat să-l citești pe Rimbaud?

Chivu

Poate pe Rambo frate, zău că se pricepe…hai, boule, zi și tu, nu-i așa că-ți plac animalele astea de pe pereți? Și unde drac’ e Amia?

Chivu o vede pe Amia în brațele unui ins blond, care stă la o altă masă. Plânge și-și șterge lacrimile de fața lui. Apoi își șterge nasul de fața lui. Insul o mângâie tandru pe păr, îi șterge lacrimile. Cei doi se ridică de la masă și pleacă. Chivu urmărește scena nemișcat. În ochii lui sclipesc două lacrimi.

Chivu

Știi cine-i Rambo, frate, slavatoru lu sor’ta, pictorașul Paul Gheorghe Rambo!

Teodosiu

Măi Nebune’, stai jos, nu face un scandal. Paul și Amia sunt ca frații, se cunosc de-o viață!

Profesorul se apropie de Chivu și vrea să-l așeze în scaun acesta urlă.

Chivu

Nu vreauuu! Să dați jos toate animalele de pe pereți!

Dan trage adânc din țigară

Nebune’, hai să ne cărăm la mare! Și să știi tu că Rambo nu e blond! Nici dracul nu e chiar așa de negru!

Chivu cu ochii înroșiți de droguri și alcool urlă

Ne cărăm la 2 Mai, dați jos animalele de pe pereți!

Jazzul începe și el să urle, băieții s-au întors pe scenă și-și pun în mișcare instrumentele. Câțiva inși de pe la alte mese se ridică să-i ia la bătaie pe scandalagii. Profesorul Teodosiu și Liviu Leia reușesc cu chiu cu vai să-i conducă până la ieșirea din local pe cei doi turmentați și să potolească șleahta de academiști ofensați.

Un ins

Animal ești tu mă Nebune’ că d’aia nu ești pe pereți!



Secvența 39. (Plecarea la gară)
Exterior, gară. Noapte.



Peron iluminat nocturn. Lume nu prea multă, însoțită de bagaje. Un tren tras la peron. Forfota obișnuită. Dan și Chivu, ținându-se de gât, se îndreaptă către una din ușile trenului. Chivu îl împinge pe Dan în tren. El se așează pe treptele trenului privind cum se urcă ceilalți pasageri, privind în lungul peronului, frământat, cu capul în palme. Se dă jos. Se urcă în tren, iar se dă jos, se uită lung în dreapta și-n stânga. Dă să se urce în tren dar trenul se pune în mișcare. În ușa trenului apare Dan care strigă.

Dan

Hai odată, ce dracu faci?

Chivu începe să alerge ușor pe lângă trenul care s-a pus în mișcare. Își aruncă în tren rucsacul și apoi se saltă și el.



Secvența 40. (Chivu desenează pe malul mării)
Exterior, zi, malul mării. Dimineața următoare. Sfârșit de aprilie, mai.



Dan și Chivu stau îmbrăcați pe plajă, într-un grup de prieteni, o sticlă trece din mână în mână, o piesă psihedelică ce se revarsă dintr-un casetofon se îmbină cu țipetele pescărușilor. Sunt aproape de malul mării și aproape de un grup de bărci pescărești. Pescărușii se plimbă ceva mai departe pe plajă, ciugulind resturi. Unul se duce să urineze pe bărci. Unul sforăie cu fața în nisip. Unul vine cu un termos și niște pahare de plastic. Se așează în fund, împarte paharele de plastic, toarnă din termos cafea fierbinte. Unul are o pătură în spinare, un altul dârdâie. Chivu apucă ferm paharul de plastic, privește lichidul cafeniu care se scurge în recipient. Soarbe. Privește în zare. Privește cu coada ochiului la Dan. Îi privește pe rând pe cei din grup cu o expresie rece. Se retrage ușor din grupul care dârdâie, îngână și soarbe cafea, luând după sine sticla. Merge pe malul mării și aruncă sticla în mare. Mai trage un fum din țigară. Se pierde în zare.
Chivu se urcă pe o coastă, se așează, scoate din rucsac blocul și cărbunele. Vântul suflă. Chivu ține cu greu paginile care se înfoaie. Face crochiuri unor ambarcațiuni și unor păsări. Închide blocul, își pune pe urechi walkmanul își ia bagajele și merge agale, încruntat dar respirând adânc și admirând peisajele pe jos pe marginea unei șosele. Face autostopul. Un automobil oprește și îl ia. Pe marginea șoselei se derulează superbe peisaje marine în răsăritul soarelui.



Secvența 41. (Liviu îl vede pe Chivu)
Exterior, zi. Piață. Peste o zi, două. Dimineața.



Liviu Leia se plimbă printre tarabele pieței. În piață e vânzoleală. Leia, îmbrăcat în trening, evaluează salatele, legăturile de ceapă verde, roșiile, ridichile. La un alt șir de tarabe, încărcate cu fructe, zărește silueta lui Chivu care e însă repede acoperită de câteva gospodine gălăgioase. Leia strigă după el.

Leia

Chivuuu!!! Chivule!

Leia abandonează taraba la care negocia cu țăranul. Încearcă să-l ajungă din urmă pe Chivu și se grăbește printre cumpărători spre taraba la care l-a văzut. Ajunge acolo, însă omul cu cipilica vișinie e de negăsit. Leia își spune în barbă.

Puteam să jur!



Secvența 42. (Plecarea lui Leia în Spania)
Exterior, zi, Tropotului. Peste câteva zile.



În fața curții străjuită de șirul de cireși, Amia și Leia cară în portbagajul unui taxi, un număr de lucrări de pictură, de grafică și câteva sculpturi mici ale lui Chivu. Diana e săltată pe labe în spatele gardului și latră prietenos. Cei doi termină de aranjat obiectele în portbagaj. Leia se adresează șoferului care între timp fumează o țigară, sprijinit de mașină.

Liviu Leia

Mergem șefu’! Amia vin’ să te pup…Ai grijă de tine și când apare artistu’, spune-i că-i fac lobby în Spania…Pa Diana!…

Cei doi se îmbrățișează. Șoferul se urcă în taxi.

Amia

Pa Liviu, drum bun și-ți mulțumesc eu și pentru Chivu…Când ai avionul?

Liviu Leia

Mâine dimineață…În câteva ore ajung la Mdrid și de acolo sunt curse pentru Barcelona din jumătate’n jumătate de oră, așa că sper să-mi iau prânzul în La Barceloneta!

Leia urcă în taxi. Amia vine aproape de mașină și-l mai pupă o dată pe Liviu care a scos capul pe geam.

Amia

Atunci, să ai poftă!

Mașina demarează. Amia face cu mâna.



Secvența 43.(Liviu Leia vede lumina din garaj)
Exterior, zi. În fața vilei lui Liviu Leia.



În portbagajul unui taxi, Liviu Leia își bagă ultima valiză de lux. Își scoate din buzunar o telecomandă și verifică luminile, ușile. Din greșeală apasă pe comanda jaluzelelor și acestea se ridică, după care el le coboară. Face un gest de aprobare. Se urcă în mașină lângă șofer. Mașina începe să ruleze pe aleea din fața casei. Prin gemulețele înguste ale garajului se strecoară o lumină. Leia verifică telecomanda. Leia se adresează șoferului.

Liviu Leia

E cu adevărat surprinzător ce de feste poate să joace lumina…Tocmai am avut o iluzie optică…o rază de soare pe geamul garajului și am avut senzația că lumina vine din interior. Cu toate c-am verificat…!

Șoferul

Mie-mi spuneți! Să vedeți iluzii în oglindă sau la drum lung pe șosea…vara…e-o nebunie…



Secvența44.(Dan revine de la mare fără Chivu)
Interior, zi. Atelierul lui Teodosiu. A trecut încă o lună. Iunie.



Amia deschide ușa cu propria ei cheie. Scoate cheia din yală. Se îndreaptă spre ferestrele uriașe, deschide una. Ia un ibric de pe un raft. Se îndreaptă spre spatele încăperii unde umple ibricul cu apă. Vine în față și pe un mic aragaz pune la fiert apa pentru cafea. Caută printre obiectele de pe raft și găsește un borcan. Îl deschide. Îl închide.

Amia

Iar nu mai e cafea…fir’ar să fie…

Se îndreaptă către poșetă și o deschide. Scotocește după bani. Pe ușă intră fratele ei, Dan, e îmbrăcat cu pantaloni scurți, cu cămașa descheiată și o pălărie de plajă pe cap. E bronzat. Amia se luminează la față. Se îndreaptă spre fratele ei îi scoate pălăria și-l ciufulește.

Ia uite cine a venit acasă!!! Măăă da ce bronzat, ia uite ai și nisip în cap!

Cei doi se îmbrățișează, se pupă. Dan își îndreaptă nasul către ibricul în care clocotește apa.

Dan

Care va să zică bem o cafea…

Dan se așează pe un scaun într-o poziție relaxată, cu geanta de umăr între picioare…

Unde-i profu’?

Amia

Teodosiu vine mai târziu. Am deschis eu pentru studenți atelierul și uite, mă duc să iau eu cafea că ăștia beau de sparg…

Amia ia ibricul care clocotește de pe foc. Se duce spre ușă cu banii din geantă.

Vin într-o secundă, mă duc pân’ la colț…

Se întoarce din pragul ușii și-l întreabă pe Dan.

Chivu unde e? S-a dus acasă? Nu l-ai luat cu tine să-i dea mama ceva de mâncare?

Dan

Chivu? Păi…n-a venit deja???

Amia

Nu!

Dan

Băi să știi că ăsta s-a cărat de-o lună…eu am crezut că s-a întors acasă…știi tu cum e el…m-am gândit că pleacă și Leia în Spania și nu i-a dat lucrările ălea pe care voia să le vândă acolo…

Dan se scarpină în cap. Amia se încruntă, face o mutră bosumflată, dă să spună ceva, înghite în sec. Dan scoate din geantă niște bani. Îi întinde Amiei care se strâmbă. Îi curge o lacrimă pe obraz pe care și-o șterge. Își ridică fruntea și ia banii.

Am făcut niște portrete pe-acolo…ia și ceva de băut că vreau să-l cinstesc pe profesor…

Amia

Vezi că ți-a vândut și lucrările-alea două…te-ai umplut de bani… hai că iau și de băut să ne facem mangă…



Secvența 45. (Amia mărturisește că e însărcinată)
Exterior, zi. Pe strada de lângă atelierul lui Tedosiu.


Amia merge cu capul în pământ pe asfaltul fierbinte. Pe față i se rostogolesc lacrimi pe care și le șterge cu dosul palmei. Strânge în pumn, spasmodic, bancnotele. Intră într-un magazin de delicatese. Iese cu cafeaua și două sticle de băutură în brațe. Paul tocmai trece pe lângă magazin. Se oprește în fața Amiei, îi ia sticlele, le bagă în geanta lui, o ia de după umeri. Amia își pune capul pe pieptul lui. Cei doi trec pe lângă un tei bătrân. După tei stă ascuns Chivu, cu fața suptă și obrazul neras de o lună.

Amia

…și încă o mie de motive de sărbătorit, că ești un tip grozav, că sunt însărcinată, că Mercur traversează Soarele, că Teodosiu…

Paul se oprește siderat.

Paul

Cum…?

Amia îl trage de mână își trage nasul și râde isteric. Cei doi depășesc bătrânul tei. În spatele teiului Chivu se zgârie la propriu pe ochi. Își ia rucsacul trântit pe jos și aleargă ca un nebun în sens opus celor doi.



Secvența 46.(Amia se îmbată)
Interior, seară. Atelier Teodosiu. Aceeași zi.



În jurul mesei profesorului, Dan, Paul și Teodosiu. Amia e cocoțată pe masa pe care pozează de obicei. E amețită și ține în mână un pahar cu băutură. Stă picior peste picior, cu capul aplecat într-o parte. Face figuri provocatoare către unicul student care îi zâmbește amuzat și desenează. Acesta începe să-i dea indicații.

Studentul

Cu picioarele mai depărtate, așa…

Amia întinde un picior în față cu talpa spre fața studentului. Studentul se ridică și o pupă pe talpă. Amia scoate limba. Teodosiu îl admonestează pe student.

Teodosiu

Măi, ia strânge-ți bagaju’ și du-te acasă, hai c-ai depășit programul…

Amia

Nu, nu să nu plece…Mai stai, hai că mă pun într-o poziție mai…un racourçi…

Studentul o privește zâmbind. O ajută să se dea jos de pe masă și o strânge ușor. Amia îl sărută. Studentul se uită la cei trei. Apoi o îndepărtează ușor pe Amia. Paul vine lângă ea, o aduce pe scaun. Amia întinde paharul.

Cine mai toarnă un pahar…?

Teodosiu îi toarnă să bea.

Și-o țigaretă de tutun?

Teodosiu o servește cu o țigară. Amia își ține părul lung și se apleacă peste masă după foc.

Paul

N-ar trebui…Dane, nu vrei s-o duci acasă?…

Dan

Eu…am de cinstit cu profesorul…

Paul

Amia, hai să te duc acasă, chem un taxi sau te duc aici, aproape, la ai tăi…

Amia, foarte cherchelită, acceptă.

Amia

Bine, bine, cheamă un taxi că-mi vine să vomit…

Studentul iese din atelier salutând și zâmbindu-i amuzat Amiei.



Secvența 47. (Paul o conduce pe Amia)
Exterior, seară. În fața atelierului lui Teodosiu. Aceeași zi.



Amia, sprijinită de Paul ies din atelierul lui Teodosiu. Cei doi urcă în taxiul parcat în fața ferestrelor larg luminoase ale atelierului. Teodosiu și Dan ies în prag și urmăresc taxiul cum dă colțul. O umbră se furișează după un copac.



Secvența 48. (Paul la Amia)
Exterior, seară. Tropotului 101. Aceeași zi.



Amia

Mă dărâm…

Spunând acestea, se lasă să cadă în brațele lui Paul care o duce aproape târâș spre casă. Amia râde în hohote. Ajunși la masa cu bănci din curte și cu Diana gudurându-se, Paul o întinde pe Amia pe bancă. Amia se agață de Paul.

Hai să mai bem ceva…Stai cu mine te rog…Nu pleca…

Amia se ridică în fund.

Vezi în spate, e o bucătărioară, găsești tu ceva de băut…

Paul își pune mâinile în șolduri, se uită cu capul înclinat către Amia, oftează, zâmbește, apoi se duce încet către spatele casei.



Secvența 49. (Paul se trezește la Amia)
Exterior, zi. Tropotului 101. A doua zi, dimineața.



În curtea năpădită de zgomotele de dimineață ale vecinilor, Paul se trezește întins pe bancheta de lemn. Diana mai doarme lungită lângă el. Apa susură în găleata de sub cișmea. Pe masă, o sticlă goală și două pahare, un rest de brânză pe care muștele au început să se plimbe. Se freacă la ochi, privește curtea, cireșii de la stradă care încep să se pârguiască, se ridică, dă o raită prin terenul cu sculpturi privindu-le admirativ. Își îndreaptă ținuta iese din curte.



Secvența 50. (Paul vine de la cumpărături)
Exterior, zi. Tropotului 101. Un pic mai târziu.



Paul intră pe poartă întâmpinat de Diana care latră prietenos și se zbenguie. Are în brațe o pungă mare de hârtie și într-o mână, sacoșe pline.

Paul

Stai Diana, că mă dai jos…da, mă, ți-am adus ceva bun! Dar mai întâi Amia. Hai în spate să facem cafea
.
Cei doi se duc în spatele casei.



Secvența 51. (Cei doi iau micul dejun)
Exterior, zi. Tropotului 101.



Pe masa de lemn din curte, Paul aranjează un mic dejun. Cafea, lapte, pâine, brânză, ouă, fructe, ciocolată, miere, mezeluri. Ia o felie de mezel și-o aruncă Dianei care sare nepotolită. Se duce spre ușa căsuței care e deschisă dar acoperită de o perdea împotriva muștelor. Strigă din prag.

Paul

Aaaamiiiaaa…! La masă!

Își repetă chemarea. Apoi se duce și se așează la masă. Își toarnă cafea din ibric într-o cană. Taie pâinea. Un cocoș cântă. Diana se repede spre gard și începe să scheaune. Amia iese în prag cu ochii lipiți de somn. Se îndreaptă îmbrăcată sumar spre cișmeaua din curte și mormăie.

Amia

Neța…



Secvența 52. (Chivu cu Diana lângă gard)
Exterior zi. Strada Tropotului în fața numărului 101. În același timp.



Chivu stă așezat în fund cu spatele lipit de gard, cu rucsacul alături. Diana plânge în spatele gardului.

Chivu

Taci fată!

Chivu se întoarce și-o mângâie pe Diana cu un fir de buruiană prin gard, îi atinge botul, câinele fuge spre masa din curte, apoi vine iar spre gard. Chivu se strecoară aplecat pe lângă gard spre capătul străzii. Pleacă.



Secvența 53.(Paul cu Amia continuă micul dejun).
Exterior, zi. Tropotului 101. Un pic mai târziu.



Amia și Paul iau micul dejun.

Amia

Mie chiar mi s-a rupt filmul aseară!

Paul

Nici o problemă, se întâmplă și la case mai mari…Și-apoi aveai motive!

Amia

Băi frate, o să întârzii la atelier și mă omoară Teodosiu!

Paul

Te duc eu, așa că mănâncă liniștită!

Amia lasă cuțitul cu care-și ungea o felie de pâine, jos. Îl fixează pe Paul care soarbe liniștit din cafea.

Amia

Auzi…vreau să-ți mulțumesc…

Paul se ridică de la masă și vine în spatele băncii pe care stă Amia. O îmbrățișează tandru. Se lasă pe vine lângă ea.

Paul

Nu-ți face griji…sunt lângă tine…

Amia își lasă capul pe umărul său. Diana scheaună.



Secvența 54 . (Chivu în față la Teodosiu rupe hârtii)
Exterior, zi, în fața atelierului profesorului Teodosiu. Peste o lună.



Chivu privește de pe partea cealaltă a drumului, prin ușa și geamurile larg deschise, pe Amia, care așezată pe masă, într-o poziție plastică, pozează unui grup de tineri cu blocuri de desen. Aceștia fac crochiuri, din când în când Amia își schimbă poziția. Chivu se ascunde după un arbore, scoate un cărbune din buzunar, face crochiuri odată cu studenții din atelierul lui Teodosiu, mârâie, îngână, oftează, rostește numele Amiei. Amia se ridică în picioare pe masă. Pe sub rochia largă, dar vaporoasă sarcina începe să se observe. Chivu scoate un geamăt de durere. Rupe schițele pe care abia le-a făcut. Fuge. În urmă rămășițele colilor rupte se ridică în aer într-o pală de vânt. Profesorul Teodosiu care tocmai vine spre atelier prinde una dintre ele, o studiază atent. Pe hârtie se poate deduce cuvântul SPIRIT. Se uită suspicios în jur. Îndeasă hârtia în buzunar și pătrunde în atelier.



Secvența 55.(Paul o ia pe Amia care izbucnește în plâns.)
Exterior,după amiaza. În fața atelierului lui Teodosiu. Aceeași zi mai târziu.



Paul iese cu Amia de mână din atelierul profesorului Teodosiu. Amia se oprește o secundă în fața atelierului, își prinde părul cu o clamă, își suflă în bluza decoltată. Privește în dreapta și-n stânga trecătorii. O mamă trece cu un copil în căruț. Brusc Amia țipă și izbucnește în plâns, se lasă în fund pe treptele din fața atelierului lui Teodosiu. Paul face un pas înapoi după ea, se lasă pe vine și-o mângâie tandru. Amia îl împinge, plânge nestăvilit cu fața spre cer.

Amia

Nu-nțeleeeeg, nu-nțeleeeeg..

Teodosiu iese din atelier. Îi face un semn lui Paul s-o lase în pace. Paul se așează pe scări lângă ea. Vorbește împăciuitor cu un zâmbet amar.

Paul

Nu-i nimic de-nțeles.

Amia plânge cu sughițuri, studenții din atelier se uită mirați pe geam. Un trecător se uită urât la Paul. Paul îl sfidează. Alții îi ocolesc. Încet, încet Amia se potolește. Paul o ia după umeri. Amia își lasă capul istovită pe umărul lui Paul. Cei doi se ridică și pleacă.



Secvența 56. (Amia cu Paul se plimbă, fac cumpărături)
Exterior, zi. Un pic mai târziu.



Cei doi merg pe străzi. Privesc în vitrinele magazinelor. Amia se oprește în fața unei tarabe cu bijuterii de argint. Admiră bijuteriile și-și șterge de la ochi ultimele lacrimi. Paul îi cumpără o brățară. Chivu îi privește din mulțime, de pe partea cealaltă a drumului. Amia zâmbește. Paul o ține de după umeri. Se opresc la o tarabă cu fructe. Cumpără. Se opresc la o terasă. Se așează pe scaune. Paul comandă prăjituri și sucuri. Chivu stă ascuns după o tonetă de ziare. Cei doi se ridică. Se duc spre o stație de tramvai. Se urcă într-un tramvai. Chivu îi urmărește.

Secvența 57. (Plimbare cu vaporașul)
Exterior, zi. Parc, lângă lac.

Amia și Paul se urcă într-un vaporaș de divertisment printre alți amatori. Marinarii fac pregătirile de plecare. Stâng frânghii. Strigă. Vaporașul pleacă într-un tur al lacului. Pe punte Paul o ține îmbrățișat pe Amia și amândoi privesc peisajul, de pe punte. Chivu îi privește de pe țărm, din umbra unei sălcii.


Secvența 58. (Chivu în întuneric)
Interior, întuneric. O altă zi.



Beznă. Un chibrit scapără și o lumânare se aprinde. Chivu pune lumânarea pe jos. E o încăpere goală din care se vede doar cât este luminat de raza palidă a lumânării. De peretele gol sunt sprijinite câteva cartoane, foi, desene. Se vede o conservă cu creioane, pensule, cărbuni. Cârpe aruncate. Un culcuș improvizat. Chivu se așează turcește pe culcușul improvizat, încălțat, îmbrăcat, nebărbierit de două luni, palid, tras la față. Scoate din rucsac o cutie de conserve. O desface cu un cuțit. Scoate din conținut cu cuțitul. Își vâră direct în gură. Mestecă. Se culcă. Lumânarea se stinge.



Secvența 59. (Se aduce marmura la atelier)
Exterior, zi. În fața atelierului lui Teodosiu.


În fața atelierului oprește o dubiță. Șoferul se dă jos din mașină și se duce la ușa atelierului. În ușă apare Teodosiu. Iese afară. Deschide ușa dubiței. În dubiță e un bloc de marmură. Se întoarce în atelier și cheamă câțiva studenți. Amia iese și ea afară și se așează pe bordură privind cum ceilalți cară marmura în atelier. După teiul bătrân, Chivu își duce mâna la frunte, apoi, la gură. Se uită lung, rugător, la bucata de marmură. O mașină de gunoi e oprită ceva mai departe. Gunoierii intră în curți și iau lăzile de gunoi. Unul, bătrânel, adus de spate, trece pe lângă bărbații care trudesc să care marmura și ia din atelier un coș mic de gunoi. Se duce cu el, alene către mașina de gunoi. Varsă gunoiul în malaxor. Se întoarce agale înapoi, pe lângă bărbații ocupați cu marmura, care icnesc și se opintesc. Teodosiu dă ordine și urmărește ca bucata să fie atent cărată. Bătrânelul iese din atelier fără lădița de gunoi. Pleacă după mașina de gunoi care se mută în fața altei curți.



Secvența 60. (Amia observă lipsa unor alimente)
Exterior, după amiaza. In bucătăria de vară a Amiei.



Amia pregătește ceva de mâncare pe aragaz. Printre ghivecele de flori se văd statuile cu găuri în burtă și intrarea la magazia din spate a lui Chivu. Amia se ridică pe vârfuri și caută printre borcanele dintr-un bufet de deasupra capului. Rostește pentru sine.

Amia

Măi să fie…nu mai am zahăr, cafea mai e pe fundul cutiei, erau două cutii de pateu în frigider, s-au dus…acum nu găsesc nici afurisitele-alea de plicuri cu praf de supă…da’ nesătul mai e și Paul ăsta…

Se strâmbă spre Diana care stă labă peste labă.

Și ce gusturi are…Stai așa, poate își bagă Dan nasu’…de fapt, ce importanță are? Folosesc praful ăsta de ciuperci…ce zici?

Diana ciulește urechile. Amia fredonează un cântec și amestecă în tocăniță. Diana începe să latre și aleargă în fața casei. Amia dă mâncarea la o parte. Se șterge pe șorț. Se duce după Diana.



Secvența 61. (Mustrarea lui Dan)
Exterior, după amiaza. Tropotului 101.



Diana se gudură pe lângă Dan Ionescu, care tocmai a intrat în curte și înaintează pe alee.

Dan

Hai să te pup sor’meo!

Cei doi se pupă.

Amia

Ai venit la fix, Tocmai am făcut o tocăniță…Să pun masa…

Cei doi ajung în fața mesei. Dan Ionescu se prăbușește obosit pe bancă. Apoi se ridică și se duce spre cișmea. Amia se duce în spatele casei. Dan își dă jos cămașa. Strigă ca să fie auzit, în timp ce se spală pe față, pe gât, pe bust.

Dan

Să-mi dau cu niște apă pe față că mor de cald…auzi sor’meo, mai dă și tu pe-acasă că mama plânge după tine…măcar de la atelier, când faci o pauză…că aici ești la capătul lumii, poți să crăpi liniștită că nu știe nimeni de tine…

Amia se întoarce cu tocănița. Dan își îmbracă din nou cămașa.

Amia

Are Paul mobil…

Dan

…apropo, vezi că mi-a zis Teodosiu ca mâine să te duci cu rochia aia albă că vrea să încerce niște crochiuri pentru marmura lu’ baba Arghira…Văd că s-au copt cireșele…după ce mănânc să-mi dai o găleată să ți le culeg…



Secvența 62. (La cules)
Exterior, după amiază, . Tropotului 101. Mai târziu puțin.



Paul stă cocoțat pe o scară sprijinită de unul din cireșii de la stradă. Amia ia o găleată plină cu cireșe de la el. Se duce spre cișmea și le varsă într-o covată plină cu apă. Apoi îi duce găleata lui Dan. Dan o agață în pom și-și reia culesul. Amia clătește cireșele în covata de sub cișmea, Scoate o parte într-un castron mare și le pune pe masa de lemn. Se apucă să le scoată sâmburii cu un ac de păr. Zeama roșie îi curge pe mâini. Amia își șterge cu gura sucul de pe braț. Continuă operațiunea de scos sâmburi. Dan strigă.

Dan

Auzi sor’meo, tu de ce nu te măriți cu Paul…

Amia se oprește din scosul sâmburelui. Se strâmbă a dezaprobare (băi, tu n-ai ce face?).

Amia

Pentru că nu mă cere de nevastă…! Na! Văd că-ți face rău culesul ăsta! Vezi să nu amețești că n-am telefon!

Dan

Hai, nu, pe bune! Cât o să mai trăiești la marginea lumii? Mă uit de jur împrejur…mai faci doi pași și cazi de pe hartă!

Amia

Măi tu ai făcut insolație…așa-i? Ia mai potolește-te c-o asmut pe Diana pe tine! Diana, șo pe el! Du-te la Dan și halește-l!

Diana se ridică și se repede spre cireșii din față dar se îndreaptă spre poarta pe care tocmai intră Paul, cu o figură gânditoare, un pic nervos, cu o sacoșă de cumpărături. Amia îi face cu mâna.

Paul

Ce faci Dane’n copac…te-apus sor’ta la treabă!

Dan

Da de unde… dacă vrei să știi, chiar eu m-am oferit…

Paul

Hai, pauză, c-am adus niște bere, pe căldura asta pică la fix.


Paul se îndreaptă spre Amia. Lasă sacoșele lângă bancă. Ia dintre cireșe, o pereche pe care i-o agață de ureche. O sărută pe obraz. Îngenunchează.

Bună iubito, ia spune, n-ai vrea să fii nevasta mea?

Amia pufnește în râs. Paul face o mutră bosumflată.

Pe bune…

Amia îl ciufulește.

Amia

Știi ceva? Până aici! Ia cară-te să duci cumpărăturile în spate!



Secvența 63. (Amia pleacă cu Paul din Tropotului)
Exterior, zi. Tropotului 101. Pe stradă. Altă zi.



Amia și Paul ies din curte. Diana așezată în fund scheaună. Amia încuie poarta dărăpănată a curții. Cei doi pleacă ținându-se de mână.



Secvența 64. (Chivu după casa de bilete)
Exterior, dimineață. Stație de tramvai.



Cei doi se urcă într-un tramvai. De după o gheretă de bilete privește Chivu. Se uită lung după tramvai, apoi se îndreaptă în direcția din care au venit cei doi.



Secvența 65. (Gunoierul intră, Teodosiu desenează)
Interior, zi. Atelierul profesorului Teodosiu. Mai târziu.



Amia, urcată pe un scaun, pe o masă, îmbrăcată într-o rochie albă, vaporoasă, îi pozează profesorului Teodosiu, care stă pe una din băncile studenților. Face niște crochiuri. Două ventilatoare fac părul acestei să fluture grațios. Se aude zgomotul specific mașinii de gunoi. Ușa atelierului se deschide și bătrânelul care ia de obicei gunoiul, intră discret și ia coșul. Teodosiu îl salută cu o mișcare de mână. Continuă să deseneze concentrat, fără să-și dezlipească privirea de pe model. Mâinile merg singure, febril. Bucata mare de marmură albă, tronează în mijlocul încăperii. Gunoierul se întoarce cu coșul gol și-l pune la loc. Se retrage discret.



Secvența 66. (Paul vine după Amia la atelier)
Interior, seară. Atelier Teodosiu.



În atelier, Amia aprinde lumina. Își face de lucru. Aranjează obiecte, face ordine. Dă mai tare o piesă preferată care curge la radio. Se uită pe fereastra deschisă. În atelier intră Paul cu o ramă de tablou sub braț. Amia se duce spre el îl îmbrățișează.
Paul sprijină rama de un perete. Se așează pe un scaun.

Paul

Ce faci, ești singură iar?

Amia

Iar m-a lăsat profu’ de pupăză, s-a cărat cu ăla de la parlament cică vin mai târziu că vrea să mă vadă la lumina de cameră…

Paul

Eu zic să închizi și să mergem acasă. Oricum dacă vin mai târziu știi că vin bine făcuți și n-or să aibă chef de lucru…


Amia oftează. Pune niște creioane într-un suport, strânge niște coli de hârtie sul. Aranjează niște pahare pe o tavă. Se duce în dreptul geamurilor, privește strada. Oftează. Închide geamurile.

Amia

Ai dreptate, hai să mergem…


Paul o mângâie tandru. Își ia poșeta. Stinge lumina. Cei doi ies. Trag ușa după ei.



Secvența 67. (Propunerea lui Paul)
Exterior, zi. Tropotului 101.



În fața casei, pe masa de lemn un șir de borcane goale. Paul stă tolănit pe o bancă și roade un fir de iarbă. Din când în când aruncă plictisit un băț Dianei. Diana se duce și-l aduce. Jocul se repetă. Din spatele casei vine Amia cu o cratiță. Pune cratița fierbinte pe masă. În cratiță e dulceață de cireșe. Cu un polonic, toarnă dulceața fierbinte, rubinie, în borcane.

Amia

Paul, dă-mi și mie o bucată de celofan.

Paul înmoaie o bucată de celofan într-un castron cu apă, o lipește pe gura borcanului umplut cu dulceață. O netezește, o leagă cu sfoară.

Bravoo, văd că te pricepi!

Paul rostește cu un ton amar și o privire tristă.

Paul

Eu ți-am zis că vreau să fiu nevasta ta…!

Amia zglobie

Nu-ncepe iar…

Operațiunea de umplere a altui borcan se repetă. Paul îl leagă cu celofan.

Paul

Pricepe că nu glumesc…

Amia pe un ton ofensat

Măi, eu nu te-am obligat să stai cu mine…a fost alegerea ta să mă ajuți și poți să pleci când vrei!

Paul se oprește din legat dulceața. O prinde pe Amia de mâini.

Paul

Te iubesc!

Amia

…Și???

Paul

Copilul…apleacă privirile…ridică privirile…e al meu…Nu se mai poate să stăm aici…aș vrea să ne mutăm la mine…

Amia își smulge mâinile din mâinile lui Paul și continuă să pună nervos dulceață în borcane până dau pe dinafară. Paul urmărește operațiunea.

Amia

Vorbești prostii…Eu nu-l voi uita pe Chivu…niciodată!



Secvența 68. (Chivu urmărește casa în care locuia cu Amia)
Exterior, noapte, curtea casei în care Chivu locuiește cu Amia, Tropotului 101, Andronache. Peste un timp.



O umbră se strecoară pe lângă pereții casei, câinele scoate scheunături ușoare. Chivu privește pe geamul luminat. Înăuntru se văd Amia și Paul Gheorghe. Cei doi cinează într-o atmosferă intimă. Amia dă să se ridice să aducă din bucătărie câte ceva. Paul o oprește de fiecare dată cu un gest tandru dar ferm. La un moment dat Amia insistă să se ridice. Pe sub bluza de in se vede conturul unei sarcini de aproximativ cinci luni. Chivu adună pietre de pe jos și le aruncă în geam, încet, metodic. Scoate scâncete la fiecare piatră aruncată. O dâră de lumină cade pe vârful capului umbrei lui Chivu, care poartă o cipilică de ațică vișinie. Lumina din cameră se stinge, apoi pe ușă năvălește afară Paul Gheorghe. Silueta o ia la fugă printre sculpturi. Paul fuge după umbra lui Chivu. Paul se împiedică de un ciot și cade. Silueta sare gardul și fuge. Câinele rămâne lângă gard scheunând.



Secvența 69. (Hotărârea lui Chivu)
Exterior, seară, septembrie fierbinte, în fața atelierului profesorului Teodosiu.



În fața atelierului profesorului Teodosiu, pe partea cealaltă a străzii,
ascuns după un copac, stă Chivu. Lumina din atelier străbate prin ușa și geamurile încăperii, care sunt deschise. Chivu privește în atelier unde se vede Amia, într-o rochie lungă, albă, vaporoasă. Stă pe un scaun între două ventilatoare. Stă cu capul aplecat pe spate și își face vânt cu un evantai improvizat dintr-o coală de hârtie. Îngână o piesă care se scurge monoton din aparatul de radio. Stă cu picioarele ușor desfăcute, sarcina e evidentă. Din când în când bea apă dintr-un pahar și-și ridică părul de pe ceafă într-un coc răsucit după care-i dă drumul. Chivu, în umbră se dă sacadat cu capul de pom, pe ritmul muzicii. Undeva, aproape de Amia se vede blocul mare de marmură care stă ne-nceput. De jur împrejur uneltele de sculptură. Chivu iese din umbra copacului și se îndreaptă ferm, cu capul în pământ spre atelier. Calcă apăsat. Are pe cap cipilica vișinie, chipul răvășit și o barbă de câteva luni, hainele murdare și în dezordine, privirea fixă. Bolborosește:

Chivu

Acum sau niciodată.

Traversează strada. O mașină frânează brusc. Chivu scoate mâinile din buzunar și întinde ambele mâini spre mașină într-un gest de mulțumire. Ajunge la atelier și intră.



Secvența 70. (Chivu sculptează Spiritul)
Interior, seară, atelier profesor Teodosiu.



Chivu intrând, spre Amia, fără să o privească

Taci!

Amia oprește mișcarea evantaiului. Privește spre Chivu în transă. Se aude zgomotul ventilatoarelor. Amia a încremenit cu mâna în care ține evantaiul, în aer. O dâră de sudoare îi curge pe față. Îl urmărește pe Chivu. Acesta închide zăvorul în urma sa, se repede la ferestre, le închide. Cară blocul de marmură albă din colț în centrul camerei. Îi poruncește Amiei.

Urcă-te pe masă!

Între timp caută printre dălți și printre scule, bagă un flex în priză, poartă căciulița vișinie.

Tu n-auzi, treci pe masă!

Amia nu reacționează. Chivu o ia în brațe și-o obligă să se urce pe masă. Amia se lasă manevrată. Singurul semn prin care se poate vedea că e vie este privirea care-l urmărește constant pe Chivu. Clipește rar și respiră foarte rar.

Ridică mâinile! Sus!…mai pe spate, mai pe spate, așa, ca o pasăre!

Chivu aranjează ventilatoarele în dreptul Amiei care stă într-o poziție statuară, cu mâinile ridicate, pe masă. Rochia albă flutură sub briza celor două ventilatoare. Chivu se apucă furibund de sculptură. Bucăți mari de marmură cad sub tăietura flexului. Rochia albă a Amiei flutură, sudoarea i se scurge pe gât, brațele stau împietrite într-o poziție nefirească. Chivu sculptează. Ia o sticlă de apă, se urcă pe masă și-o toarnă încet pe trupul Amiei. Aceasta nu schițează nici un gest. Întoarce doar un pic capul și-l privește în ochi. Chivu coboară de pe masă.

Să-mi spui când faci pipi. Să te pun eu la loc în aceeași poziție, dar poate reziști, nu durează mai mult de două, trei ore !

Flexul mușcă bucăți mari de marmură. Croiește o formă desăvârșită, geometrică și abstractă, seamănă cu pânza unei nave, în vânt. Marmura a devenit o felie transparentă, subțire de forma unui triunghi cu un din laturi ușor boltită. Tot atât de brusc cum a intrat, Chivu își scoate căciulița, o aruncă-ntr-un colț, se dă un pas înapoi și-și privește lucrarea în timp ce Amia stă nemișcată pe masă. Ventilatoarele huruie. Brusc, întoarce spatele, deschide ușa, mai rostește plecând.

Eu mi-am terminat treaba!

Amia se trezește din transă, coboară de pe masă, dă ocol lucrării, își freacă brațele, încet este apucată de o criză de plâns, în ultimă instanță iese pe ușa lăsată deschisă de Chivu.



Secvența 71. (Amia în criză)
Exterior, seară, în pragul atelierului profesorului Teodosiu.



Amia se așează pe prag, în lumina atelierului, se văd lacrimile care curg nestăvilite pe fața ei. Trecătorii se uită curioși la femeia care plânge ghemuită în prag dar ocolesc locul. De atelier se apropie Paul Georghe. Se așează lângă Amia în prag. Îi acoperă umerii cu brațul. Îi ține capul pe piept. Îi șterge lacrimile.

Paul

Amia, trebuie să te oprești măcar de dragul copilului. Hai să te
duc aici, aproape, la ai tăi.

În prag apare și profesorul Teodosiu care vine la atelier. Bărbații se salută.

Teodosiu

Ce face?

Paul

O duc la ai ei…cred că sunt amintirile! Cum a putut Chivu să iasă din viața ei…fără nici un cuvânt?

Teodosiu

Du-o, eu am întârziat cu treburi, oricum nu cred c-aș mai
fi lucrat în seara asta. Amia, e bine să uiți…ascultă un om bătrân.

Amia izbucnește într-un vaiet. Sprijinită de Paul pleacă. Profesorul Teodosiu îi urmărește cu privirea un timp apoi se răsucește pe călcâie și intră pe ușa deschisă a atelierului.



Secvența 72. (Reacția lui Teodosiu)
Interior, seară, atelier. Aceeași seară.



Profesorul Teodosiu intră în atelier. Vede lucrarea lui Chivu, pentru o clipă rămâne stană de piatră. Apoi vede într-un colț cipilica lui Chivu. O ia, o privește câteva secunde, apoi o aruncă scârbit la coșul de gunoi. Ocolește lucrarea lui Chivu. Îi trage câteva picioare.

Teodosiu

Nemernicule! Mi-ai stricat piatra, naiba să te ia de nebun!…morții și dumnezeii…

Se așează pe un scaun din atelier cu capul în mâini. Apoi își toarnă ceva de băut și fixează lucrarea de marmură. Bea, privește, se ridică și trage picioare.


Secvența 73. (În aceeași noapte Chivu se întâlnește în club cu Leia)
Interior, noapte, Club Orizont, centru.



La una din mese Liviu Leia face conversație cu câțiva prieteni.

Un ins

Ia uită-te Leia, nu cumva ăla care vine e Nebunu’?

Chivu se apropie de masă. Are chipul răvășit, nebărbierit, îmbrăcămintea ponosită. Leia se ridică în picioare îl îmbrățișează, îl așează lângă el pe un scaun pe care unul din comeseni îl aduce din altă parte.

Liviu Leia

Măi, omule, măi Nebunule, unde-ai fost frate, că te caută lumea disperată!

Chivu

Mda, ia uite la tine ce disperat ești!…cât despre mine, Liviule hai să bem ceva c-avem de sărbătorit…

Liviu Leia

Stai mă Chivule, tu nu vezi în ce hal arăți, hai la mine să mănânci
ceva, să-ți faci o baie, frumosule, să mergi la Amia…Hai să-ți arăt fotografii din Spania, ha, și eu am fost plecat să știi…Aaaaa! Mă băiatule, să vezi ce afaceri am făcut pentru tine, am vândut…

Chivu

Liviule, eu n-am chef de dădăceală, bă, care-mi dați ceva de
băut și vreo câteva țigări de-alea scumpe…face cinste Leia, să faci cinste Leia că azi s-a născut cel mai mare artist în viață!!! Am făcut spiritu’!

Liviu Leia

Chivule, Nebune’, cert e că pe tine nu te-ntrece nimeni la spirite…face semn spre chelneri și spre Nelu s-aducă la masă ce e nevoie. Bine, stăm să bem, slavă cerului că ești întreg. Și-altă dată, dacă vrei să te muți pe litoral, ia-mă și pe mine, pe bune…mai pleacă omu’, da mai și vine…

Toată lumea bea și se veselește. Cei doi camarazi se țin pe după gât, râd și fac glume pe seama comesenilor. Chivu fumează țigară după țigară, bea pahar după pahar, din când în când se ridică și urlă:

Chivu

Acum pot să beau și să fumez, jos animalele de pe pereți!

Leia îl înconjoară protector. Lumea din local privește amuzată. Cunoscuții vin la Chivu și-l salută.

Liviu Leia glumește

Chivu a-nviat din morți! Masa îngână refrenul bisericesc, Cu moartea pre moarte călcând…

Chivu stă alb, agățat de gâtul lui Leia. La masă se face din ce în ce mai liniște. Comesenii privesc fix spre Leia, Leia este ultimul care-și dă seama că ceva nu e-n regulă cu Chivu.

Liviu Leia urlă

Chemați o salvare!

Jazzul se oprește. Leia își ia prietenul în brațe, îl așează pe un scaun, îi
ascultă inima, cade în genunchi și tună cu pumnii strânși spre tavanul barului.

De ce Doamne, cei mai buni?



Secvența 74.(Liviu Leia aduce familiei Ionescu vestea morții lui Chivu)
Interior apartament, dimineața de după noaptea precedentă, zi fierbinte de septembrie.



Liviu Leia, răvășit, stă la o masă de sufragerie cu Dan Ionescu și domnul Ionescu. Pe ușa camerei intră doamna Ionescu sprijinind-o pe Amia, îmbrăcată în rochia albă din ajun, abia trezită din somn.

Ana Maria

Leia, nu cred că Amia poate afla vestea în starea în care se află…e ca în transă, nici nu vorbește, nu-nțeleg ce s-a-ntâmplat…

Mama o conduce pe Amia la masă, bărbații o ajută să se așeze.

Amia rostește foarte încet, întorcând capul spre Leia

L-ai văzut, nu-i așa?

Liviu Leia îi apucă mâna Amiei

Draga mea, te rog să fii foarte tare, de dragul copilului ăstuia, rămâi cu Paul, consideră că el…Chivu… nu mai e.

Amia repetă automat

Chivu nu mai e…Chivu nu mai e…

Privește în ochii lui Leia. Se ridică și iese din cameră. Rostește cu spatele.

Mă duc și eu…

Comesenii se privesc cu figuri triste.

Dan

Leia să-ți dau o mână de ajutor cu formalitățile… Chivu n-avea pe nimeni, o să fie greu…

Liviu Leia

Mă descurc Dane, ai grijă de Amia…

Din stradă se aud strigăte din mulțime. Mama Amiei fuge în cealaltă cameră . Cei doi bărbați îi aud țipetele.

Ana Maria

Fetița meaaaa!

Cei trei sar spre camera alăturată.

Secvența 75. (Teodosiu își însușește lucrarea)
Exterior, zi. În fața atelierului lui Teodosiu. Aceeași zi, pe după amiază.



Oprește o dubiță. Șoferul coboară, intră în atelier. Apoi iese și în urma sa o formă geometrică de marmură albă, ca o lamelă fină de forma unei vele în care vântul bate din plin, e scoasă cu mare precauție din atelier de câțiva studenți ghidați de Teodosiu. Încarcă sculptura în dubiță. Aduc din atelier cartoane, bucăți de burete și polistiren expandat. Sprijină bine și împachetează cu atenție sculptura din dubiță. Teodosiu se uită pe furiș în dreapta și-n stânga. Teodosiu se urcă lângă șofer. Studenții intră în atelier și dubița pleacă. Pe stradă trece apoi mașina gunoierilor. Bătrânul gunoier scoate din atelier coșul de gunoi, privește în el. Scoate ceva de acolo și îndeasă în buzunar. Duce gunoiul la mașina de gunoi, apoi aduce coșul în atelier.



Secvența 76. (Lucrarea e dusă la baba Arghira)
Exterior, zi. În fața vilei babei Arghira.



Un bodyguard iese pe ușa casei. Vine la mașină. Teodosiu se dă jos. Deschide ușa din spatele dubiței. Bodyguardul se uită în dubiță, apoi deschide cu o telecomandă, poarta mare a curții prin care se vede grădina cu bazinaș și sculpturi. Dubița intră pe o alee. Misisica iese dintre tufișuri și aleargă spre dubiță. Ușa metalică a curții se închide.



Secvența 77. (Dan și Leia în Tropotului)
Exterior, zi, curtea din Tropotului. După o săptămână.



În curtea din Tropotului 101 intră Dan Ionescu, însoțit de Liviu Leia care o duce pe Diana de lesă. La intrare, îi dă drumul Dianei să zburde. Diana se duce printre sculpturi, amușină locurile. Se pune în mijlocul sculpturilor în fund și urlă. Cei doi bărbați se îndreaptă cu o oarecare grabă spre dosul casei. În trecere pe lângă cișmea, Dan , varsă găleata în care picură apa peste niște plante din apropiere. Pune la loc găleata. Diana vine după el. Dă cu laba.



Secvența 78.(Desenele din magazia lui Chivu)
Exterior, zi. Spatele casei din Tropotului.



Dan și Liviu sunt în ușa magaziei din lemn înnegrit. În spatele lor se vede bucătărioara de vară cu ghivece de flori uscate. Din burta unei statui se ridică mai multe capete care miaună îngrozitor. Ionescu sucește comutatorul. Cei doi intră în pădurea de corpuri geometrice iluminate.

Dan


Acesta e ultimul loc în care mai avem de scotocit. Acolo în spate, mai are el…mai avea el niște cartoane, niște hârțoage…niște scheme de-ale lui…

Cei doi înaintează precaut prin lumea fragilă de cufere transparente, în care siluete stilizate stau prinse ca muștele în chihlimbar. Cei doi cercetează cu atenție pereții magaziei de care mai sunt sprijinite lăzi, obiecte vechi. Ridică obiectele, deschid lăzile. Leia găsește un vraf de cartoane, lucrări de pictură, blocuri de desen, sprijinite de un perete. Pe-un dulap vechi, înalt, din fundul încăperii Leia mai găsește o stivă de lucrări.

Liviu Leia

Ajută-mă să dau astea jos…!

Leia trage de un colț al vrafului. Un nor de praf se împrăștie în încăpere, Leia se scutură și strănută.

Dan

Mă duc s-aduc un scaun de-afară…

Leia continuă să se scuture de praf, se ține cu degetele de nas, se scutură pe pantaloni, face eforturi să respire. Cu capul în jos ridică privirea spre un cufărul luminos de lângă el. Se îndreaptă pe picioare, clipește des, strănută din nou. Din cufărul luminos, Chivu, așezat turcește, cu cipilica vișinie pe cap, îi face cu mâna. Baloane transparente de săpun ies din gura lui Chivu. Leia face ochii mari. Clipește. În cufăr e o siluetă de sârmă așezată turcește, care face cu mâna. Dan vine cu scaunul. Se urcă pe el și trage de vraful de desene de pe dulap. Leia le prinde…

Liviu Leia

Era să fac atac de cord…!

Dan

Hai mă, că e doar un pic de praf…



Secvența 79.(Cei doi triază desenele)
Exterior, zi. Curtea din Tropotului. În față, după puțin timp.


Leia și Dan Ionescu, sortează și cercetează lucrările lui Chivu, așezați pe băncile din fața casei, la masă și lângă masă. Diana stă așezată cu botul pe labe. Leia se oprește asupra unui set de grafici în cărbune cu o formă geometrică neobișnuită care sugerează ideea de zbor.

Leia

Parcă mi-e familiară forma asta…eh, oricum e de scos pe interval…ar da perfect în catalog…

Dan

Îl caracterizează genul acesta de cristalizare a mișcării…merge…Tu te gândești chiar serios să-i scoți un catalog…

Telefonul mobil sună. Leia răspunde. Rostește o serie de da-uri.

Leia

Bine, pa…mai bine mai târziu decât niciodată! Ironia soartei, îmi aduce Bogdan mașina din service…hai să luăm lucrările cu noi și continuăm sortarea la mine, de acord? Chem un taxi…

Leia formează un număr, Dan adună lucrările de pe jos într-un vraf.



Secvența 80. (Bogdan aduce Jaguarul)
Exterior, zi.În fața casei lui Liviu Leia. Mai târziu.



Liviu Leia și Dan stau în fața vilei lui Leia în plin soare. Jaguarul înaintează majestuos pe aleea de la intrare. Liviu Leia deschide cu telecomanda ușa garajului. Jaguarul alunecă silențios. Bogdan le zâmbește complice celor doi prin geamul mașinii. Jaguarul pătrunde pe jumătate în garaj. Apoi dă înapoi. Bogdan se dă jos și cei doi se apropie.


Bogdan

Leia, vezi că ai niște chestii prin garaj, de ce nu le-ai scos că era să și julesc mașina…!

Leia

Ba să am pardon, eu n-am intrat în garaj de astă primăvară, și din câte știu eu, e pustiu…

Bogdan


Mda, e o lădiță de roșii chiar în mijloc și să nu vorbesc de alte ciurucuri. Hai să vezi!

Dan

Da tu n-ai alarmă pe garaj? Þi-o fi intrat vreun scamator…

Cei trei intră în garaj.

Leia

Ba da domne, dar cred…cred că n-am pus-o când am plecat în Spania tocmai pentru că n-aveam mașina acolo…ce naiba ar fi fost de furat? Și eu sunt cam neglijent cu treburile astea… Să fi intrat careva? Mă-ndoiesc…

Cei trei înaintează în garajul luminat cu lumină albă de neon. O lădiță de roșii tronează în mijlocul garajului lângă o alta peste care este așezat un placaj, obiecte care creează astfel o masă și un scaun improvizat. Lângă un perete e un culcuș format din tot felul de țoale și cârpe puse pe cartoane. Pe lângă pereți stau sprijinite coli, planșe, desene. În jur se văd unelte de pictură și desen. Gunoaie, cutii goale de conserve, șosete, ziare, sunt semne că în garaj locuiește o persoană.

Sfinte Sisoe, astea sunt planșe făcute de mâna lui Chivu…

Cei trei bărbați se privesc consternați.

Dan

Eu ziceam că se prăjea la mare, la soare…Ce-o fi fost în capul lui?

Liviu Leia

Să adunăm lucrările Dane…Bogdan, dă-mi și tu o mână de ajutor…Să ducem lucrurile astea-n casă…pe ușa din spate…

Cei doi ies din garaj pe ușa din spate, care e o ușă obișnuită. Liviu Leia se așează pe lădița de roșii și-și pune capul în mâini.



Secvența 81. (Teodosiu e premiat)
Interior sală de expoziții. Festivalul de artă de la Veneția.



O sală amplă de expoziții și printre lucrări se vede și aceea făcută de Chivu în atelierul profesorului Teodosiu. Purtătorul de cuvânt al unui juriu simandicos dă verdictele unei alegeri de la o tribună fistichie așezată în fața unui public stilat.

Prezentatorul(în italiană)

Pentru toate aceste calități dar mai ales pentru ultima sa lucrare „Spirit”, premiul special al juriului revine marelui profesor, care ne-a uimit cu talentul său de adevărat magician al materiei sculpturale. Adrian Teodosiu!

Din mulțime se aud aplauze. Lumina se stinge în sală iar obiectul de artă
este luminat spectaculos. Lângă el, își face apariția profesorul Teodosiu care dă din cap în semn de mulțumire, împarte zâmbete și-și duce mâna spre inimă, împărțind gestul cu publicul spectator. Se aprinde lumina, lumea servește cupe înalte de șampanie, admiratorii și presa îl înconjoară pe profesor. Lângă lucrarea de artă rămasă stingheră, criticul Liviu Leia scoate de la piept o hârtie și privește atent asemănarea desenului cu forma sculpturii.



Secvența 82. (Recepția lucrării)
Exterior, zi. Curtea babei Arghira.



În curtea babei Arghira, petrecerea e în toi. Pe grătare încinse sfârâie mititei. Curge berea și vinul. Printre celelalte piese de sculptură din curte, într-o poziție centrală față de miezul petrecerii este o sculptură acoperită de pânză. Misisica, cocoțată pe o scenă improvizată atrage atenția publicului de la un microfon.

Misisica

Stimați concetățeni…Băăăi!…

Misisica așteptă un pic cu o mutră bosumflată și dând nervos din picior până când rumoarea din grădină se atenuează.

Așa e mai bine…Ne-am adunat aici, după cum v-a zis maică-mea Arghira…

Lumea izbucnește în aplauze la auzul numelui și cocoana îmbrăcată în costum popular se ridică de pe un fotoliu de rafie așezat la umbra unei umbrele la care șade alături de rector , de Teodosiu de fiul său Lisandru și de Carastan.

Liniște, liniște…Mamo, stai jos! Așa…După cum vedeți, în spatele meu, aici, acoperită ca o mumie, se află o chestie…O chestie făcută de gagiu’ lu’ maică’mea…PROFESORUL TEODOSIUUUU!!! APLAUZEEE! Gata! Să dăm jos textila!

Un bodyguard trage pânza care acoperă sculptura lui Chivu. Lumea aplaudă în delir, privind spre baba Arghira. Cocoana se îndreaptă către microfon.

Baba Arghira

Stimați prieteni, simt nevoia să fac câteva precizări, nu înainte de a-i mulțumi fiicei mele pentru introducere…Merçi, dragă…

Baba Arghira, o pupă pe Misisica și o împinge jos de pe scenă. Aceasta se dă jos îmbufnată.

Acum câteva luni, discutam cu profesorul Teodosiu despre posibilitatea de a-i comanda o sculptură semnată de domnia sa…Demersurile s-au concretizat în lucrarea Spirit și trebuie să vă mărturisesc…eu n-am văzut o lucrare de o asemenea semeție… materializată efectiv peste noapte…Într-un timp record, profesorul Teodosiu a reușit să ne aducă și-un premiu de la Festivalul de la Veneția…dragi oaspeți…priviți, vorbele sunt de prisos, avem printre noi un geniu…

Profesorul Teodosiu se ridică în picioare la aplauzele frenetice ale oaspeților. Pe rând, oaspeții petrecăreți vin să-l felicite pe Teodosiu. Rumoarea crește. Nimeni nu bagă în seamă lama fină de marmură. Singur, Liviu Leia se duce și dă târcoale obiectului. Lângă el, Misisica.

Misisica

Așa-i că-i mișto rău, fulgulașu’ăsta…Eu nu-nțeleg cum a putut prostu’ăla să facă așa o chestie…Eu cred c-a șutit’o…

Liviu Leia se uită pătrunzător la Misisica.

Liviu Leia

Să știi că…ai dreptate, mititico…E tare mișto.

Liviu Leia o ia de după umeri pe micuță.



Secvența 83. (Leia și gunoierul)
Interior, zi. Atelier Teodosiu. Octombrie.



Leia închide ușa atelierului prin care vântul a adus înăuntru câteva frunze ruginii. Se aude zgomotul mașinii de gunoi. Profesorul Teodosiu zâmbește rece, duce la gură paharul. Liviu Leia se întoarce de la ușă, se așează pe scaun, în fața profesorului. Nici un zgomot, numai ronțăitul găunos al mașinii de gunoi. Cei doi se privesc în ochi, rece, distant. Profesorul Teodosiu ridică sticla și toarnă în pahare. Leia se foiește. Ușa atelierului se deschide iar sub o pală de vânt. Leia se ridică și se-ndreaptă s-o închidă din nou, dar un bătrânel gârbovit se strecoară în încăpere cu capul plecat și se îndreaptă în liniște spre coșul de gunoi din colțul încăperii. Leia în picioare și Teodosiu așezat jos pe scaun fixează consternați cipilica bătrânului gunoier. E cipilica vișinie a lui Chivu. Teodosiu și Leia se privesc o fracțiune de secundă. Teodosiu bea nervos. Leia îl oprește pe bătrânul care a lăsat coșul gol de gunoi și se îndreaptă spre ieșire. Îl apucă ferm de braț. Bătrânul ridică o privire moale, speriată.

Liviu Leia

Stai așa moșule…De unde ai cipilica asta?

Moșul

Mmm,hhh,mmm…

Moșul se smucește molatic. Se uită speriat în jur. Scoate sunete guturale. Leia îl scutură.

Liviu Leia

Hai moșule, dă pe goarnă!

Moșul face semne disperate, arată cu degetul spre gură și hârâie. Teodosiu se luminează la față.

Teodosiu

E mut, moșu…

Leia îl smucește agresiv pe moș. Urlă.

Liviu Leia

Zi moșule, lasă bălmăjeala, de unde ai cipilica…?

Leia îi smulge moșului cipilica de pe cap. Moșul dă din cap. Arată cu degetul spre coșul de gunoi pe care l-a adus în atelier. Leia îi dă drumul la braț.

Ce vrei să zici acolo, ă? Că vrei s-arunci asta la gunoi…? Þi-arăt eu moș afurusit!

Leia îl ia pe moș de guler. Teodosiu se foiește. Moșul scoate sunete guturale și-și apără capul. Arată insistent spre cipilică și spre coșul de gunoi.

Ce mă, ce…? Ce vrei să zici cu hârâielile tale moș afurisit, spune adevărul!

Moșul face isteric tot felul de semne. Cu degetele mari arată în spate, îi smulge cipilica lui Leia și o aruncă în gunoi. Leia o scoate.

Ce? vrei să zici c-ai găsit-o în gunoi?

Moșul dă bucuros din cap. Zâmbește cu o gură știrbă. Leia îl scutură, îi îndreaptă hainele. Teodosiu face fețe, fețe.

Hai că-ncepem să ne-nțelegem…Uite ia aici niște bani…pentru cipilică…

Moșul face semne de mulțumire și dă să iasă. Leia îl reține. Teodosiu se sucește pe scaun cuprins de panică.

Nu pleci nicăieri…Stai așa. Stai așa! Îmi iau haina…

Leia își ia haina din cuier. Se îmbracă în viteză, nici nu-l mai bagă în seamă pe Teodosiu.

Și plecăm împreună, vreau să aflu totul despre cipilica asta, ai înțeles? Îți plătesc eu salariu’ pe toată viața! Să mergem…

Moșul hârâie, se uită în dreapta și-n stânga amețit. Leia îl târăște afară din atelier, îl ține amical de gât.



Secvența 84. (Reacția lui Teodosiu)
Exterior, zi. În fața atelierului. Octombrie cu vânt. Câteva clipe mai târziu.


Liviu Leia deschide portiera Jaguarului și-l împinge pe moș înăuntru. Se îndreaptă apoi spre portiera șoferului. Teodosiu iese în ușa atelierului și zâmbește și rostește arogant.

Teodosiu

Și ce crezi c-o să rezolvi cu moșu’ ăsta…domnu’Leia…

Liviu Leia distant și amenințător

Mai vedem noi!…

Liviu Leia se aruncă în mașină lângă moș. Demarează în trombă.



Secvența 85. (Leia pleacă cu gunoierul)
Interior mașină, zi. Peste un moment.


Mașina e în mers. Liviu Leia i se adresează zâmbind moșului.

Mergem să vedem o fată frumoasă, ce zici?

Moșul dă din cap nedumerit în semn de aprobare. Schițează și el o urmă de zâmbet.

Mă, da urât mai miroși! Ai nevoie de-o baie!

Moșul râde cu gura știrbă și dă din cap.
Jaguarul urcă pe lângă Parcul Carol, în care copacii au frunze zburătăcite arămii, pe șina de tramvai spre Filaret. Pe trotuar se grăbesc trecători zgribuliți.

Vezi că ne-nțelegem?…

Moșul dă din cap și râde.