poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-25 | |
-Plata-
Episodul 3 Exterior. Clinica Medicală III – Dimineață Clădirea strălucește scăldată de razele soarelui. Un vânticel freamătă frunzele celor doi mari mesteceni ce veghează curtea spitalului. Noianul de alei înconjurate de acel gărduleț viu de mică înălțime, e ticsit de pacienți care se desfată în colțișorul de natură pregătit anume pentru ei. Interior. Salon – Dimineață Tăcere deplină. Cu excepția patului în care doarme cineva, nici un alt suflet nu pare a fi în încăpere. Deodată vedem clanța ușii coborând și apoi o siluetă înveșmântată într-un halat alb pătrunde înăuntru. E o asistentă pe care o recunoaștem din episodul anterior. Femeia se apropie de pat și cercetează atent cele două monitoare din imediata apropiere a pacientului adormit. ASISTENTA (1): Doamne ferește! Cu teamă, își apropie fața de a tânărului și ascultă cu atenție. În acel moment ușa se deschide din nou și asistenta sare ca arsă de lângă Gabriel. Lidia, deoarece ea intrase, o fulgeră scurt cu privirea apoi o salută cu răceală: LIDIA: Bună dimineața. ASISTENTA (1): ‘Neața, domnișoară! LIDIA (îngrijorată): Cum e? ASISTENTA (1): La fel, domnișoară. Nu s-a trezit de două săptămâni după cum bine știți! LIDIA: Credeam..., a mai slăbit nu-i așa? ASISTENTA (1): Asta e normal, domnișoară. Gândiți-vă că nu a mai mâncat mâncare solidă de atâta timp. LIDIA: Da. În timp ce frumoasa tânără se așeza pe pat lângă Gabriel, asistenta se îndreptă spre ușă. Apoi, amintindu-și ceva, se opri. ASISTENTA (1): Mă scuzați..., domnul doctor Moldovan mi-a spus ca în cazul în care vă văd și astăzi, să vă transmit că trebuie neapărat să-l vedeți pe domnul doctor Inclea... LIDIA: Știu acest lucru. Domnul Moldovan a avut bunăvoința de mă suna aseară acasă. Asistenta iese. După ce se asigură că asistenta plecase, Lidia se așează mai aproape de trupul adormit al lui Gabriel. Îl privește atentă, ca și cum ar vrea să surprindă cel mai mic gest pe care acesta l-ar face. O vedem înghițind în sec. Vorbește apoi încet, tremurat, plină de emoție. Din când în când mai netezește câte o șuviță de pe fruntea tânărului și îi umezește buzele cu un prosop din apropiere. LIDIA: Vreau să-ți spun că nu o să te mai pot vedea un timp. Nu depinde de mine deloc, crede-mă! Oare de ce-ți spun toate astea? Îi vorbea așa cum îi vorbești unui vechi prieten. LIDIA: Ce bine că nu mă poți auzi! Sau poți oare? Nu contează, eu voi fi aici când te vei trezi și atunci te voi întreba..., o să-ți cer să-mi explici cum ai putut să faci ceea ce eu cred că ai făcut acolo? Și de ce mă simt atât de atrasă de tine acum? Nici măcar nu-mi amintesc să te fi cunoscut vreodată! Îl mângâie pe obraz, absentă, apoi realizând ce face își retrage cu iuțeală mâna. Se ridică și apropiindu-se de fereastră privește în depărtare. Vântul începe să se joace prin părul ei. LIDIA: Le-am spus că nu-mi amintesc nimic din acea seară. Am mințit! Nici n-aș fi știut cum să spun adevărul. De ce de câte ori închid ochii văd seringa aceea? Apoi frigul și întunericul ce au urmat.., pădurea aceea ieșită din iad, și apoi pe tine! Și o dată cu tine căldura și viața! Ușa se deschide și dr. Moldovan intră zâmbind în salon. Lidia tresare dar se străduiește să zâmbească. DR. MOLDOVAN: Bună dimineața! Domnișoară Marinescu, vă rog, veniți cu mine! Tonul autoritar dar politicos în același timp al medicului nu admitea replică, așa că tânăra își luă geanta și se îndreptă spre ușă. Înainte de a ieși se întoarce și depune un sărut pe fruntea lui Gabriel. Uluit, dr. Moldovan rămâne cu gura căscată. O urmează apoi pe tânăra care părăsise deja salonul. Dizolvă la: Exterior. Peisaj rural – zi On screen: Cu trei zile în urmă. O căsuță modestă dar cochetă în apropierea unei grădini. De undeva din casă se aude un aparat de radio pârâind. De pe drum putem vedea o siluetă micuță plivind legumele grădinii. ZOOM IN. De aproape putem vedea fața MARIEI (49), e teribil de întristată. Se oprește din muncă și privește cătrănită cerul. Un porumbel alb ca spuma laptelui zboară deasupra ei, atât de aproape încât l-ar fi putut atinge dacă ar fi întins mâna. Aproape imediat o vedem ducându-și mirată mâna la piept. Chipul împietrește de durere și femeia se clatină. Reușește să se sprijine de un stâlp de gard și privește disperată după ajutor. Nu e nimeni! Înțelege că acela era sfârșitul și alunecă spre pământ. Mai privește o dată plină de mirare cerul, apoi... gata. Dizolvă la: Interior. Clinica Medicală III / Hol – zi Holul e acum pustiu. Din apropiere se aud pași. Cristi și Alex apar de după un colț. Sunt îmbrăcați complet în negru și chipurile lor sobre nu pot aduce nimic bun. Cei doi se opresc în fața salonului pe care îl cunoaștem deja ca aparținând prietenului lor. Alex se apleacă și întredeschide puțin ușa. ALEX: Nu e aici. E singur. Cei doi se fac nevăzuți în interiorul salonului. INTERIOR. CABINET MEDICAL – ZI Lidia îl fixează pe bărbatul din spatele biroului. LIDIA: Nu sunt nebună, domnule Inclea! Expresia ei spune clar că ar vrea să fie oriunde în altă parte, numai acolo nu. DR. INCLEA (44), e mic de înălțime și destul de rotunjor. Are o pereche de ochelari cu o sticlă foarte groasă și se joacă tot timpul cu un pix pe care îl ține între degetul arătător și index ca și cum ar fuma. DR. INCLEA: Nici n-am spus asta domnișoară! Psihologul tace răsfoind cu grijă un dosar. Lidia își întinde gâtul dar e prea departe și nu poate citi. DR. INCLEA: Observ că l-ați vizitat pe Gabriel Florea în fiecare zi de când e internat. Ba chiar ați cerut să stați cu el și peste noapte... . Vă pot întreba care este motivul acestei subite prietenii cu un bărbat aflat în comă? LIDIA: Pentru că... Ezită. DR. INCLEA: Dați-mi voie să vă amintesc că acum eu trebuie să decid dacă sunteți în deplinătatea facultăților mintale sau nu. Pentru că, părerea mea personală e că mă mințiți. Cred că îl cunoșteați pe Florea dinainte și mai cred că ați încercat să vă luați viața în acea seară. LIDIA: Domnul Moldovan mi-a povestit ce s-a întâmplat atunci..., am stat pe lângă domnul Florea pentru a-i mulțumi. Se pare că îi datorez viața domnului Florea! DR. INCLEA: Cum așa? LIDIA: Nu știu. DR. INCLEA: Interesant. O ultimă întrebare: de ce v-ați injectat? Pauză. LIDIA: Mă durea piciorul foarte puternic..., am văzut că asta i-au dat domnului Florea pentru dureri și m-am gândit că o să mă ajute și pe mine. DR. INCLEA: Va să zică că habar n-aveați că sunteți alergică la cam orice medicament de pe lumea asta? LIDIA: N-am fost bolnavă niciodată. DR. INCLEA: Interesant..., da, foarte interesant! LIDIA (plictisită): Foarte. Medicul notează ceva în dosar. DR. INCLEA: Aș vrea să vă mai văd și săptămâna viitoare dacă e posibil... Lidia se ridică. DR. INCLEA: La revedere, domnișoară! Lidia iese fără a-i mai răspunde. TAIE LA: Interior. Salonul lui Gabriel – ZI În timp ce Alex și Cristi se apropiau agitați de el corpul lui Gabriel se scutură violent speriindu-i pe cei doi care încremeniră. ZOOM IN pe chipul inert al tânărului. Dizolvă la: Exterior. Peisaj arctic – ZI Un ocean de zăpadă de jur împrejur. Undeva în depărtare o pădure întunecată tronează sumbră deasupra stratului gros de nea. Pe o colină, în mijlocul acelei splendori albe îl recunoaștem pe Gabriel înaintând spre pădure. E îmbrăcat complet în negru, întregul cadru e ireal, ca și cum ar fi un vis. Deodată, de undeva din înaltul cerului plumburiu, o voce cade asemeni unui tunet în direcția lui. Vocea nu era nici masculină, nici feminină, nu avea nici un accent și nu vorbea în nici una din limbile cunoscute pe Pământ. Totuși atât Gabriel cât și noi o putem înțelege cu ușurință. VOCEA: Oprește-te! Nu trebuie să intri! Altfel totul e pierdut! Gabriel continuă să meargă. Cercetează cerul iar apoi, privind spre pădure constată că e mult mai aproape. VOCEA: Întoarce-te! Acum! Un urlet macabru sfâșie atmosfera. Părea a veni din pădure. Gabriel se opri. GABRIEL (strigând spre cer): Cine..., cine ești? VOCEA (cu ecou): Eu sunt... Moartea! GABRIEL(ironic): Deci am murit? VOCEA: Nu, nu încă. Dar dacă intri în pădure totul se va sfârși pentru tine, și pentru mulți alții! GABRIEL (privind în jur): Unde sunt? VOCEA: Acolo de unde toate au început, acolo unde toate se termină. GABRIEL: Sunt sigur că visez, de ce aș crede așa ceva? VOCEA: Pentru că tu ești unul dintre ei..., tu ești ultimul! GABRIEL: Nu înțeleg... VOCEA: Nu mai e timp. Te vei trezi în orice moment de acum... Încă de la începuturile Timpului se cunoaște existența celor 13. Spiritele care-l slujeau pe Unul. Sunt mai bătrâne chiar și decât mine... De-a lungul mileniilor toate cele 13 spirite au prins viață pe Pământ modelând dezvoltarea rasei umane într-o direcție sau alta. GABRIEL: Și ce legătură pot avea eu cu... Urletul se auzi din nou și de data asta Gabriel se resimți în urma violenței cu care îi fusese lovit timpanul. Nu, cu siguranță nu, acesta nu era un vis! VOCEA: Tu ești al treisprezecelea! Acum și tu ești la ultima reîncarnare. Pentru că aproape ai murit la naștere, această treaptă a evoluției tale ți-a fost inaccesibilă până acum. A fost nevoie de moartea perechii tale pentru a o trezi. GABRIEL: Perechea mea... ? VOCEA: E timpul! Te vei trezi și vei fi cel care ești cu adevărat! Urletul acoperi din nou vocea Morții a cărei prezență dispăru la fel de brusc precum apăruse. Un vârtej îl înconjură pe Gabriel și acesta se evaporă ca prin minune din acel peisaj înfricoșător. TAIE LA: Interior. Salonul lui Gabriel – SEARÃ Același salon pictat însă de umbrele lungi ale serii. Lângă Gabriel e Alex care citește o revistă. Gabriel își ridică încet pleoapele, apoi ridică puțin mâna sănătoasă. Alex prinde mișcarea cu coada ochiului. ALEX (surprins): Gabi! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate