- Era a cincea zi cu care depășeam termenul-limită fixat de editorul meu . Știam ca vânzările neașteptate, aproape colosale pe care le avuseseră celelalte 12 cărți ale mele , precum și nesperatul prestigiu de care mă bucuram îl împiedicaseră să-mi facă orice reproș . Însă simțeam că peste doua zile , timp în care își va fi găsit un pretext total nobil și total ipocrit , pretinzând a fi îngrijorat de starea sănătății mele , îmi va face o vizită și, printre multe altele , va aborda și subiectul noii cărți . Probabil va încerca să aplice psihologia inversă , probabil îmi va spune că-mi dezamăgesc miile de fani din toată lumea care tot așteaptă cu sufletul la gură următoarea “operă” , și, după cum îl știu, nu m-ar mira dacă ar începe să-mi spună că oricând o tornadă ar putea ( „Doamne- ferește , dar nu știi niciodată”) să mă transporte într-o altă dimensiune a existenței , privând , astfel, lumea ( „că acum, crede-mă , toată lumea , din America până-n China, te iubește” ) de o altă „capodoperă” ( “ Da , da , capodoperă , că ceea ce faci nu e doar așa, un hobby . Nu… cărțile tale sunt capodopere , vânzările o dovedesc .”) .
Aveam, așadar, 2 zile să-mi scriu următoarea “capodoperă” … a 13-a din carieră . Poate că presupusa influență nefastă a numărului 13 și-a spus cuvântul , poate că stresul de a ști că nu am dreptul să greșesc, că toți se așteaptă să scriu o carte genială m-a afectat prea tare , cert e că mă aflam într-o criză de inspirație fără precedent… . În toată cariera mea literară nu am făcut altceva decât să “adopt” o poveste, pe care s-o lustruiesc, să-i mai adaug și câte ceva de la mine și apoi s-o redau lumii. N-am avut niciodată curajul de a scrie despre mine și despre viața mea ; n-am avut nicio experiență suficient de interesantă pentru a merita să fie publicată. Însă mă hotărâsem ca, pentru a scrie această carte, să nu mă mai folosesc de o altă poveste . Decisesem să scriu odată și despre ceva personal , pentru a simți că povestea îmi aparține și nu e, într-un fel sau altul, plagiată … Doar că termenul de predare al manuscrisului venise și trecuse, iar eu tot nu trăisem ceva suficient de…palpitant .
În dimineața acelei zile simțeam stresul aproape palpabil, agățat, parcă , de picioarele mele , nelăsându-mă să fac nicio mișcare . În încercarea de a recâștiga controlul asupra proprie-mi existențe, mi-a îndeplinit ca de obicei ritualul de dimineață : îmi beam cafeaua în timp ce-mi verificam mailul și citeam edițiile online ale celor mai importante ziare. Nimic nou. Vreo 7 crime, 5 violuri, 3 încăierări în baruri soldate cu rănirea gravă a câtorva butoaie de bere, câteva cutremure prin Japonia, un tablou celebru furat, o nouă lege care să protejeze drepturile de autor, o nuntă secretă între două vedete [ a cincea pentru el și a șaptea pentru ea], un nou microcip care va fi implantat în viitor nou-născuților… . Ceva mi-a atras atenția - Noua lege pentru protejarea drepturilor de autor. Am citit articolul pe larg și am aflat despre cea mai recentă variantă a legii : presupunea pedepse cu detenția de pana la 3 ani pentru cei care aduc prejudicii morale grave unor autori, plagiindu-i . „ Ar fi bine să am grijă” Mi-am spus în gând , râzând, gândindu-mă la cărțile mele , mai mult sau mai puțin inspirate de diverse surse. „Te pomenești că acum mă bagă ăștia la închisoare, și să vezi apoi material pentru cinci cărți inspirate din realitate, nu una .” .Am continuat pentru mine, păstrând tonul glumeț . Însă m-am oprit brusc. Era momentul unei veritabile revelații . Ideea aia era atât de ciudată și totuși atât de plauzibilă! Da... ce experiență putea fi mai marcantă, importantă și mai…inspiratorie decât detenția? Câți autori celebri, autori adevărați nu ca mine, în ciuda nivelului nebunesc al vânzărilor, câți autori adevărați nu-și transformaseră experiența detenției în literatură pură de cea mai bună calitate?Prețul era chiar mic – cel mult 3 ani – ani care probabil ar fi trecut ca și ceilalți , pe nesimțite, aproape inutil , fără a produce vreo schimbare marcantă asupra ființei mele . Reputația o voi putea spăla scriind o nouă carte, o carte serioasă.
Hotărârea fiind luată, rămâneau de pus la punct detaliile. Totul trebuia gândit cu meticulozitate, altfel s-ar fi putut preschimba într-un imens fiasco . Mai întâi trebuia să citesc integral textul legii , pentru a fi sigur că o încalc. Apoi trebuia găsită o carte pentru a fi plagiată, făcând unele mici , mici modificări , ca să pară mai credibil. Lucrul acesta nu era prea greu de realizat, aveam sub birou teancuri de cărți și manuscrise pe care necunoscuți din toate părțile mi le trimiteau de când devenisem celebru, sperând că le voi descoperi genialitatea și îi voi lansa , făcându-i la fel de celebrii și bogați ca mine. Una din aceste cărți i-o voi preda editorului meu peste două zile . Dar trebuia să o iau sistematic .
Ar fi fost prea dubios să-i cer avocatului meu să-mi dea detalii despre noua lege și să-mi spună cum aș putea intra la închisoare. Așa că trebuia să mă documentez singur – m-am deghizat și m-am dus la bibliotecă . Am cerut textul noii legi . Bibliotecara a refuzat să mi-l dea. Trebuia mai întâi indexat, de abia îl primiseră . Atunci am cerut o carte scrisă de mine ( a 7-a , cea în care arătam cel mai bine în poza de pe copertă) și când s-a întors cu ea , bibliotecara m-a găsit fără ochelari, mustața falsă și căciula aia caraghioasă ( oricum era august și muream de cald). M-a recunoscut și a început să se bâlbâie imediat. Ochelarii aproape că îi se aburiseră . Mi-a spus printre „Ãăă…”-uri prelungite că e o mare fană, că mi-a citit toate cărțile și că o așteaptă cu nerăbdare pe următoarea . ( „ Și ..ăăăă… când o să apară următoarea… ăăăă carte. Următoarea carte când apare . Și… ăăă …. despre ce o să fie ?”). Atunci, ușor afectat, recunosc, i-am spus că trebuia să fie despre o bibliotecară drăguță care ajută un detectiv ce se informa despre textul unei noi legi , dar se pare că n-o să mai fie nici o carte, din moment ce nu am găsit nicio situație în viața reală care să mă inspire . Bineînțeles că a prins aluzia și mi-a dat imediat ceea ce-i cerusem ( o altă situație în care poți să profiți cu nerușinare de faimă) . Am avut grijă să-i pun destule întrebări și să iau chiar și câteva notițe despre ea . ( „Te cheamă Alex ? Hmmm… Alex , ce nume potrivit pentru personajul meu… . A , ție nu-ți prea place? Nu-i nimic , nici personajului meu. Aha… și de cât timp porți ochelari? Da? Și ce dioptrii ai? Minus doi? Ce coincidență, și personajul meu la fel ! Mereu porți fuste lungi? Serios? Pisica ta Pufi și-a rupt o labă astă-iarnă alunecând pe gheață? Ce interesant… Da, cred că o să am și un personaj pisică.”)Într-o oră am plecat de acolo cu o copie xerox a textului noii legi și cu invitația lui Alex de a o vizita pentru a-l studia pe Pufi . (Ciudat, dar părea mai încântată de ideea că voi crea un personaj după motanul ei decât de aceea de a apărea ea într-o carte .)
Acasă am studiat cu atenție textul legii. Așa cum mă temeam exista riscul ca avocatul meu să poată să ceară eliberarea pe cauțiune . Suma de plată era destul de mare, dar eu mi-aș fi putut-o permite de 25 sau chiar 30 de ori. Cum de avocatul meu prea priceput, din păcate, nu puteam să mă descotorosesc, trebuia să scap de avere . M-am dus la cutia poștală și pentru prima dată am desfăcut plicurile cu diverse prostii publicitare pe care le tot primeam . Am scris vreo 10 cecuri pentru organizațiile caritabile care-mi trimiseseră poze cu copii subnutriți din Africa, am comandat toate produsele dintr-un catalog ( „Comandând acest minunat prăjitor de pâine muzical aveți șansa de a intra în cursa pentru marele premiu de UN MILION DE EURO!!! ) și le-am cerut să-mi trimită mie factura și produsele unui cămin de nefamiliști. Mai rămăsese riscul ca prostia pe care aveam s-o plagiez să-mi aducă venituri, dar aveam să-i donez lui Alex, bibliotecara , toate încasările din urma vânzărilor. ( Sau poate motanului ei Pufi ).Detaliile astea fiind puse la punct, mai rămânea problema cărții . Am scos de sub birou cutiile cu cărți și manuscrise. „Aventura londonezei singuratice” , „Crima din fundu grădinii” (chiar așa era scris!) , „De ce-a trecut găina strada” , „O noapte cu Monique” , „Povestea tristă a tristei mele vieți” , „Când câinii urlă la lună” , „7 zile în New York” , „Maria Guadalupe Magdalena și Jose Felipe Manuel Arturo”, „Cum să-ți tunzi singur peluza – 5 trucuri de întreținere a frumuseții și vitalității ierbii”, „ Bărbații chiar că e niște porci” , „Frumoasa măturătoare” , „Aventurile uimitoare ale cățelușului Bob la munte” , „ Pe mama o chema Diana, dar tata îi zicea Fă-vino-ncoa” , etcaetera .
Norocoasa care avea să-mi poarte semnătura era o carte mică , cu vreo 80-100 de pagini , numită „ Pisica Miau-Miau salvează planeta”. Mi s-a părut atât de imbecilă, încât lumea cu siguranță va realiza imediat că nu aș fi putut s-o scriu chiar eu. În plus , cartea fiind deja tipărită, va fi cu atât mai ușor de depistat plagiatul meu . Aveam chiar să-i trimit varianta mea autorului, cu autograf, pentru a fi sigur că sunt dat în judecată. Așadar m-am apucat să rescriu cartea , schimbând , pe ici , pe colo, unele nume , corectând greșelile gramaticale și ortografice, mai inversând câte ceva, mai modificând altceva, dar nu îndeajuns de mult pentru ca asemănarea să nu fie izbitoare
După două ore terminasem . Cartea acum se numea „Pisica Pufi salvează lumea” și avea 89 de pagini . În varianta inițială Miau–Miau era pisica unui dentist și, noaptea se ducea și spăla pe dinți copii leneși, în timp ce aceștia dormeau. Avea chiar un costum de „SuperMiau” pentru a-și menține secretă identitatea . Eu am vrut să-mi țin totuși cuvântul și am modificat puțin povestea , pentru a o face și pe Alex personaj. Ea era tot o bibliotecară al cărei motan , Pufi , noaptea se transforma însă în „SuperPufi” și se ducea să recupereze cărțile pe care cititorii nedisciplinați nu le aduceau înapoi. Mi-am permis chiar să-i dau lui Pufi super puteri , acesta putând să scuipe gheme de blamă dacă era prins de vreun câine în timpul misiunii . Din când în când Pufi (care știa și să scrie) ajuta câte un puști să-și termine temele sau restaura cărțile deteriorate.
Grijuliul meu editor a venit chiar mai devreme decât am presupus, a doua zi sunându-mi la ușă . S-a bucurat așa mult când , fără un cuvânt, i-am pus manuscrisul în brațe, încât și-a uitat și pretextul vizitei. A dat cartea imediat la tipărit, fără a o citi, fără a o corecta .(„ Ce , parcă nu te știu de atâția ani cât de perfecționist ești. N-am găsit niciodată vreo greșeală în manuscrisele tale”). Două săptămâni mai târziu se afla deja în librării . După prima săptămână era deja best-seller. Asta nu m-a mirat așa mult ca reacția criticii . În loc să mă sfâșie, să mă nimicească, îmi elogia „minunata simplitate a cuvintelor” , „extraordinarul talent de a imagina o parabolă despre lumea de azi și de a spune o poveste cu copii pentru oameni mari”. Am avut grijă să expediez cartea, așa că la o lună de la apariția ei eram citat la proces . Iată de ce , Onorată Instanță, merit pedeapsa maximă. Am chiar și un martor, puteți s-o citați pe domnișoara Alex , fosta bibliotecară. E blonda din primul rând. De când i-au intrat în cont încasările obținute din vânzarea cărții a demisionat , și-a pus lentile de contact și-a modificat puțin nasul , s-a vopsit și și-a deschis o sală de fitness . Motanul Pufi are cosmeticiana lui, trei menajere, și două gărzi de corp, că doar e o celebritate . Așadar aștept verdictul. Fiți nemilos !
- Și dumneavoastră vă așteptați să cred asta ? Știam că scriitorii au cam prea multă imaginație, dar nu mă așteptam să-mi scorniți o asemenea poveste!
- Dar , Onorată Instanță , e purul adevăr !
- Încetați când vă spun , de nu vă voi acuza de sfidarea Curții ! Dumneata , domnule, când e atât de evident că o asemenea carte nu poate decât să va aparțină, având în vedere cariera dumneavoastră literară, insistați în mascarada asta de a vă face din victimă ,vinovat. Desigur că vă găsesc nevinovat de acuzațiile aduse, ba chiar v-aș sfătui să intentați dumneavoastră proces pentru calomnie. Dacă, prin absurd povestea asta ar fi adevărată, pierderea stupidă a averii să vă fie pedeapsă suficientă !
- Legat de asta… știți că v-am spus despre tombola aia cu prăjitorul de pâine muzical? Ei bine… am câștigat marele premiu !