MIȘELUL

Teatru de Dragoș Nonciu

Nu mai mult ca în viață, oameni ce stau puțin pe gânduri pentru a-și face viața amară. Matei este iubitul Ioanei și ca orice bărbat ambițios, dorește să cucerească cât mai mult teren. Ioana însă, dovedește că este destul de matură și apasă pe rana proaspătă pentru a vedea cât de mult ține Matei la tăvăleală, dar să lăsăm personajele să-și spună păsul.

Actul I

Scena I

În stânga scenei este o canapea pentru două persoane, din aceea de pe vremuri, cu lemnărie lucioasă și perne cu motive florale. Pe centrul scenei, se află un mobilier pentru înfrumusețare feminină cu oglindă ovală și multe sertare, iar în dreapta o canapea normală având pe fundal fereastra cu perdele albe străjuită de o parte și de alta de perdeaua pentru seară din catifea vișinie.
Matei stă pe canapeaua mică cu eleganță, picior peste picior. Este îmbrăcat elegant, într-un costum crem, iar pantofii asortați strălucesc de curățenie.
Ioana stă liniștită pe canapea, într-un halat alb, privirea tânără pleznește de sănătate, ceea ce îl incită și mai tare pe Matei.

IOANA
-De ce, de flori, de iarbă verde
De flori zâmbate pe perete,
Se-alungă lunile de mai,
Mai repede copil cu păr bălai,
Ce fuge luat de vânt…

MATEI
-Frumoase versuri Ioana, acum le-ai preparat?

IOANA
-Matei, sunt gata să mă arunc în brațele tale, dacă aș fi sigură că mă iubești la fel de mult ca mine.


MATEI
-Ce te face să ai îndoială în privința aceasta? Spune-mi, sunt aici lângă tine și nu mai pot de furie acum!

IOANA
-Sunt sigură că ai un argument serios…

MATEI
-Pentru ce?

IOANA
-Pentru furia de care spuneai.

MATEI
-Și eu sunt gata să mă arunc la frumosul tău piept, să-ți sorb parfumul ce mă-mbată și mă face să zbor.

IOANA
-Auzi! Tu zbori oricum cu gândul aiurea, la femeile cu jupoane și elastice frumos colorate peste coapsele goale.

MATEI
-Draga mea, dar de ce trebuie să vorbești astfel, doar știi foarte bine că n-aș face nici un pas fără tine. Ioana, începi să mă îngrijorezi iubito, dragostea te macină tot mai mult.

IOANA
-Da Matei, mă macină, pentru că eu vreau să dau tot ce este mai de preț celui ce va fi cu mine în noaptea nunții mele.

MATEI
-Sunt de acord cu tine, iubito.

IOANA
-Da Matei, pentru că îți oprești poftele trupești mișelește, înjunghiindu-mă pe la spate.

MATEI
-Ioana, de sunt vinovat cu ceva, ia tu însuți țeapa și o împlântă în pieptul însângerat.
IOANA
-Matei, de ce sângerezi? Pentru că ți-am spus adevărul! Sunt o neprihănită care așteaptă înțelegere de la tine.

MATEI
-Draga mea, aceeași înțelegere ți-o cer și eu. Sunt de-a dreptul… epuizat.

IOANA
-Normal că ești epuizat! Că doar știu ele ce au de făcut! Auzi! Știi ceva? Până la urmă este mai bine, decât amândoi fără experiență, așa… măcar unul să știe ce are de făcut.

MATEI
-Problema este când…

IOANA
-Nu fi ridicol, dragul meu! Toate se vor face numai scrum, la timpul lor.

MATEI
-Ioana, ce vorbe sunt acestea? Începi să mă sperii, draga mea! De ce foc?

IOANA
-Matei, închipuiește-ți cum mă voi face după ce voi afla tot adevărul.

MATEI
-Parcă erai mai simpatică când recitai.

IOANA
-Matei, zi și tu, mai romantică, dragă.

MATEI
-Mă rog, dacă așa vrei tu.

În scenă intră Valeriu, un bărbat la fel de elegant, însă plin de ifose și talente greu de suportat pentru un om normal, vizibile la prima vedere. Se aude un ciocănit ușor.

MATEI
-Nu poate fi decât Valeriu. Omul ăsta nu are pic de vlagă în el, parcă se cuplează tot timpul.
IOANA
-Auzi, fii un pic mai bine crescut, măcar aici în casa mea, pentru că nu vreau să mă gândesc cum e la tine.

MATEI
-Poți afla doar într-un singur fel.

IOANA
-Și după al doilea fel, îmi arăți dormitorul! Lasă că știm noi!

Ciocănitul la ușă se repetă.

MATEI
-Ce faci, ai de gând să-i dai de înțeles că suntem ocupați? Mie îmi convine, îmi bag cămașa în brăcinari…

IOANA
-Uite vezi! De asta n-am eu încredere în tine! Lasă-l dragă, așa se cade!

MATEI
-A, precum la casele mari, majordomul vine greu la ușă, mai ales dacă este bătrân, de la mănușile albe îi scapă clanța…

IOANA
-Vezi că știi mai bine ca mine!

Se aude din nou bătând.

MATEI
-Auzi, mai bine mi-ai da halatul tău, dă mai bine!

IOANA (dă din mână râzând)
-Da! Intră, te rog!

MATEI
-Ooo! Te rog!

VALERIU (intră ca și cum i-ar fi făcut plăcere să stea la ușă)
-Bună ziua! (se apleacă principial către Matei, care la rândul său se scoală impunând cu forma sa atletică, Valeriu se îndreaptă către Ioana)
IOANA
-Bună ziua, domnule Valeriu!

VALERIU
-Sărut mâinile frumoasei zâne, ce se află în fața mea!

Matei face mimică fiind în spatele lui Valeriu, ca și cum ar săruta și el mâna Ioanei. Ioana zâmbește, devenind și mai înfloritoare.

VALERIU (întorcându-se către Matei)
-Domnule, respectele mele! (întinde mâna către Matei, schimbul se petrece monoton)

MATEI
-În deplinătatea acelor sentimente, domnule!

VALERIU (în centrul scenei)
-Dați-mi voie, am catadicsit să fac această vizită cu tot respectul, pentru a vă povesti lucruri, cu totul și cu totul noi.

MATEI (către sală)
-Buletin de știri!

IOANA (zâmbește pe ascuns, schimbând priviri cu înțeles către Matei)
-Doar n-o să ne spuneți că v-ați preumblat prin locuri pe care noi, cu greu le vom atinge vreodată.

MATEI (către sală)
-Ca de exemplu, patul meu!

VALERIU
-Și asta, dar pe mine cel mai mult mă frapează natura umană.

IOANA
-Domnule Valeriu, dar sunteți pe gustul meu, și eu, alături aici, de domnul Matei, vorbeam despre același lucru, dacă vreți să mă înțelegeți.

MATEI
-Sunt absolut de acord, omul… mai are încă de învățat de la preistoric, pentru că…
VALERIU
-Domnule Matei, eu nu m-aș duce atât de departe, pentru numele lui Dumnezeu dar…

IOANA (încercând să-l stopeze pe Matei)
-Mă rog, și…

VALERIU
-A, da! Eram pe malurile Dâmboviței, admirând luciul frumos al apei…

MATEI
-Pe ambele deodată!

VALERIU
Mă rog, pe malul apei da, și dintr-o dată, am fost așa... zguduit, dacă îmi dați voie…

IOANA (nerăbdătoare face semne cu mâna să continue)
-Îți dăm!

MATEI (către sală)
-Și eu care credeam că sunt singurul, bine Ioana!

IOANA
-Vreo pornire dintr-aia! (Valeriu întoarce puțin capul către Matei, pentru că numai de la el se aștepta la așa ceva, timp în care Ioana face semne "sâc", lui Matei)

VALERIU
-De-a dreptul am fost luat în brațe de către o doamnă, o tânără, mă rog…

MATEI
-Poate vroia să se înnece și nu vroia să fie singură, domnule Valeriu!

VALERIU
-A, nici pomeneală, domnule Matei! Ce poate crede domnișoara Ioana la cuvintele domniei voastre. (suficient timp pentru Matei, să întoarcă semnul înapoi)


IOANA
-Atunci înseamnă că… o cunoștință veche…

VALERIU
-Dați-mi voie!

IOANA (mima se întoarce către Matei)
-Vă rog!

VALERIU
-Vorbeam despre natura umană.

MATEI ȘI IOANA
-Și noi, tot de ea!

VALERIU
-Poftiți, n-am înțeles!

IOANA
-Vroiam să zic de fata, domnișoara sau doamna dumitale, domnule Valeriu!

VALERIU
-A, da! Păi bine faceți că sărăcuța m-a luat așa în brațe și dă-i sărutări peste sărutări, peste sărutări…

MATEI
-Și mai departe?

IOANA
-E intim! Nu, domnule Valeriu?

MATEI
-Păi vezi!

IOANA
-Mă rog, ziceți mai departe.

VALERIU
-Unde rămăsesem…

MATEI
-La sărutări, dar să trecem peste asta, introducerea este cea mai grea.

VALERIU
-Îmi pare rău că trebuie să vă dezamăgesc domnule Matei, dar n-am ajuns chiar așa departe, doar eram pe…

MATEI
-Dâmboviței și fata!

VALERIU
-A, fata după ce a terminat ce începuse, a pus capul pe pieptul meu și a pornit-o pe plâns.

MATEI (către sală)
-La cum arăți! (Ioana își ia semnul de rigoare)

IOANA
-De ce, domnule? Adică, de ce plângea așa?

VALERIU
-Dragii mei, am ținut-o așa… preț de 15 poate 20 de minute.

MATEI (către sală)
-Și cotele Dâmboviței creșteau și creșteau!

IOANA
-Nu v-a dat prin cap să o întrerupeți?

VALERIU
-N-am putut domnișoară Ioana, plângea atât de frumos!

MATEI
-Þi-era mai mare dragul!

IOANA (ca și cum ar fi fost auzită numai de Matei)
-Dezgustător, eu ies!

MATEI (către Ioana)
-Te dai bătută?
IOANA (între ei)
-Știi bine că în alte condiții te-aș mânca fript, dar e prea dramatic.

VALERIU
-Printre sughițuri, i-am luat obrajii între palme și…

MATEI (către sală)
-Mă mir că n-ai luat bătaie, când ți-a văzut fața!

VALERIU
-La momentul în care privirile s-au ciocnit, cu ochii plini de lacrimi, a început să mă scuipe și să mă înjure de mama focului, mai ceva ca la ușa cortului.

MATEI (către sală)
-Ce v-am spus!

IOANA
-Poate că de acolo era, de n-a putut aprecia faptul că ați ținut-o atâta preț de timp, în brațe.

MATEI (către sală)
-Păi, dacă i-a plăcut!

VALERIU
-Domnișoară Ioana, domnule Matei, așa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată, vă rog să mă credeți!

MATEI (către sală)
-Păi, dacă ai stat de lemn Tănase! Din prima, pac! Trebuia să o iei la sentiment!

IOANA
-Se pare că bunătatea nu mai este înțeleasă, nu-i așa, domnule Matei?

MATEI
-Mai mult ca sigur Ioana. Domnule Valeriu, dar poate… cum să mă exprim, fata sau ce era ea acolo, avea și ea nevoi!


VALERIU
-Exact la asta m-am gândit și eu, dar cum puteam să spulber toate acele lacrimi.

IOANA (face semnul caracteristic lui Matei)
-A plâns imediat, sau așa, după un timp de la îmbrățișare?

MATEI (către Ioana)
-Îmi pare rău, te-ai retras! (întoarce semnul)

VALERIU
-Tocmai la asta mă gândeam și eu, dar…

MATEI
-Lăsați că știm partea asta. Spuneți-ne mai departe!

VALERIU
-De unde, ați fost acolo?

MATEI
-Să fiu sincer, eu am fost acolo de fiecare dată…

IOANA
-Când? Hai spune, când?

MATEI
-Da, aveți dreptate domnule Valeriu, natura umană este imprevizibilă, din păcate.


Scena II

Așezarea rămâne aceeași precum în Scena I, numai că de data aceasta se vor război oamenii maturi, părinții odraslelor acestora.

GUNARIU (vorbește la telefon)
-Bineînțeles că nu sunt de acord domnule, să-mi pun semnătura pe asemenea… că nici nu știu cum să le spun, căutați să revizuiți dosarul, după care vom vorbi.

Se învârte în scenă nervos ca și cum nu l-ar satisface nimic, dând din mâini. Își face apariția soția sa îmbrăcată frumos, deopotrivă cu el.

MIRANDA
-Ia uite domne’ da’ cu ce-am mai greșit? Adică să ne lase cu marfa-n soare, ca și cum am fi ultimii netrebnici!

GUNARIU
-Ce s-a întâmplat, Miranda? Pot să am puțină liniște? Măcar acasă la mine, dacă acolo unde muncesc eu, nimeni nu are milă de mine.

MIRANDA
-Domnule Gunariu!

GUNARIU
-Ia stai, ....stai așa! Da, de când mă domnești tu pe mine, mai precis? (către sală) Nevasta mea mă domnește, deci este ceva grav, care va să zică!

MIRANDA
-Așa… mă gândeam că dacă…

GUNARIU
-Dacă ai nevoie de bani, ai putea să îmi spui mai direct, că sunt cu nervii la pământ, dar dacă ai nevoie la ginecolog, poți să o iei mai pe ocolite că…

MIRANDA
-Gunariule, ți-a ieșit un porumbel din gură!

GUNARIU
-Poftim cardul draga mea și să terminăm cu prostiile. Sper ca mărgelele pe care le-ai văzut, să-ți mai oprească melița puțin.

MIRANDA
-Domnule Gunariu!

GUNARIU
-E chiar așa de grav? Să știi că m-am certat cu doctorul Panait, la ultima întâlnire de poker, a pierdut tot, amărâtul!


MIRANDA
-Ooo, domnule Gunariu!

GUNARIU
-Miranda, sunt un nenorocit! Nu i-am lăsat bani nici de taxi! A plecat pe jos.

MIRANDA
-Gunariule, ai dat de belea!

GUNARIU
-Da ce, dragă! S-au terminat doctorii, hait?

MIRANDA
-Numai Panait putea să țină secret, toată povestea asta.

GUNARIU
-Auzi Miranda, ce secret dragă, că la ultimul avort am dat un chiolhan, de s-a dus vestea! Ia mai lasă-mă și prepară-mi ceva de băut!

MIRANDA
-Este vorba despre copilul nostru, Gunariu.

GUNARIU
-Auzi, ori n-am auzit eu bine, ți-au intrat ifosele în cap acum la bătrânețe. E copilul tău dacă e s-o luăm așa, pentru că mie-mi plac marinarii…

MIRANDA
-Dragul meu, dacă era să mă bizui pe tine, nu știu ce m-aș fi făcut în ziua de azi.

GUNARIU
-Uite vezi, de-aia îmi placi atât de mult, ești fată descurcăreață Miranda. Acum adu odată băutura aia, că pic jos de oboseală.

Miranda se supune și iese din scenă, întorcându-se cu un pahar în mână.

MIRANDA
-Poftim dragul meu! Auzi, știi de ce ți-am adus băutura, pentru că o să ai nevoie de ea.

GUNARIU
-Eu n-am avut niciodată nevoie de băutură, mă mai fandosesc și eu, așa… poate îmi ia din oboseală.

MIRANDA (vorbește deschis, fără joacă)
-Ioana este însărcinată, Gunariu.

GUNARIU
-Cum? Cu cine? Îl mănânc de viu pe Matei, mama lui…

MIRANDA
-Nu mi-a spus cu cine este însărcinată

GUNARIU
-Un gunoi, care nu este în stare să-și recunoască copilul, nu merită apărat!

MIRANDA
-Nu face păcate Gunariule, sunt doar niște copii fără minte, care au nevoie de sprijin, atâta tot.

GUNARIU
-Miranda, să le dăm timp dacă-i p-așa, iar după aceea, om rezolva noi într-un fel.

MIRANDA
-Încep să te recunosc ca pe bărbatul meu, domnule Gunariu.

GUNARIU
-Acum ce mai e? Ar fi bine să-mi dai doar o singură veste „bună” pe zi!

MIRANDA
-Părinții lui Matei…

GUNARIU
-Lasă-i în seama mea! Nu scapă ei așa de ușor, Miranda! Le arăt eu, ce pramatie au crescut la ușă!

MIRANDA
-Porumbița cu coda-n voltă…

GUNARIU
-Nu cumva ești complice…?

MIRANDA
-Nu, mai am așa, insomnie noaptea și aud, ce… n-aș vrea să aud.

GUNARIU
-Sper că n-am vândut secrete de serviciu, în timpul somnului, Miranda!

MIRANDA
-Tu nu dragule, dar Matei!

GUNARIU
-Cum? Aici în casa mea și tu lași cățeaua dezlegată în călduri!

MIRANDA
-A, a… rupt lanțul! Și, și… avea și coada ridicată.

GUNARIU
-Totuși, până la urmă părinții lui Matei, nu sunt chiar așa de lepădat, au ceva situație! O casă ici, una colo! Da, unde-i carte multă, mă rog!

MIRANDA
-Tocmai la asta mă gândeam și eu, domnule Gunariu!

GUNARIU
-Miranda, două îmi sunt de ajuns, pe ziua de astăzi.

MIRANDA
-L-am invitat și pe doctorul Panait la noi. În cazul în care nu iese una…

GUNARIU
-Aplicăm planul B! Unde am mai auzit eu figura asta?

MIRANDA
-Cred că la ultima concentrare, că ai venit cu urme adânci…

GUNARIU
-Armata, nu este o stațiune de clasa I, draga mea!

MIRANDA
-De la parașute Gunariule, de la parașute!

GUNARIU
-Adevărul este că erau una și una, adică săream cu…

MIRANDA
-Sunt sigură că ai avut tupeul, să parașutați… în grup!

GUNARIU
-Da, de unde, mai mult ele, săreau pe mine, adică pe noi!

MIRANDA
-Te cred și eu, la banii voștri!

Se aude ciocănind cineva la ușă.

GUNARIU
-Cineva se grăbește să și-o ia peste…

MIRANDA
-Fii bun te rog și deschide tu, eu mă duc să mă aranjez un pic.

GUNARIU
-De acord.

MIRANDA
-Și nu uita, fii un băiat bun.

Gunariu o salută pe Miranda cu două degete și poftește persoana care bătea de zor.

GUNARIU
-Da, poftiți, vă rog!

Panait intră și-și scoate pălăria simandicos, însă la vederea lui Gunariu, dă să se întoarcă.

GUNARIU
-Doctore, ce onoare! Da poftiți la noi, ne face o deosebită plăcere!
PANAIT (către sală)
-Cred că am greșit casa! Ãsta nu pare să fie omul care m-a ușurat de toată munca pe un an de zile, cât ai bate din palme.

GUNARIU (către sală)
-Ei, vroia să zică de munca de o după amiază, cunoaștem mai bine marfa!

PANAIT
-Vă salut, domnule Gunariu!

GUNARIU
-Și eu de asemenea, domnule Panait!

PANAIT
-Sper că nu este contagios sau ce naiba ai în seara asta!?

GUNARIU
-Se poate, domnule doctor! Vă rog să luați loc, vine și Miranda cu ceva băuturi imediat.

PANAIT
-Auzi, dacă ți-a prins iapa mânz, nu-i nevoie să fii cumsecade, că doar suntem între prieteni, iar în ceea ce privește paguba, mai vedem.

GUNARIU
-Ce frumos le zice, parcă-i doctor, domne!

Miranda intră cu băuturile pe tavă.

MIRANDA
-Bună seara, domnule doctor! Sper că nu v-am deranjat de la o convorbire prea importantă.

PANAIT
-Doamnă! Toată stima și respectul, pentru frumusețea dumneavoastră.

MIRANDA
-Lasă doctore, nu mă peria, că-mi cad firele albe.


GUNARIU
-Vă rog doctore, serviți!

Fiecare ia câte un pahar în mână, Miranda iese din scenă pentru puțin timp.

PANAIT
-Cărui fapt datorăm o băutură atât de rafinată?

GUNARIU (către sală)
-Uite de-aia a pierdut la cărți! N-are răbdare domnule, n-are răbdare!

MIRANDA
-Toate la timpul lor, doctore. De ce atâta grabă? Te-am invitat pe la noi să mai discutăm, să râdem, una, alta!

PANAIT
-Oricum, bani nu mai am, așa că, vă răciți gura degeaba cu mine!

GUNARIU
-Mânușițele dumitale dibace, găsesc aurul ascuns, chiar și în cele mai întunecate cotloane.

PANAIT
-Uneori, trebuie să o mai faci și pe moca, să-ți dea milostenie Cel de sus, că…

MIRANDA
-Ei vezi Gunariule, oamenii se gândesc la viața…

GUNARIU
-De dincolo de mare! Hai mamă, lasă-mă cu textele astea că mă…

La ușă se aude ciocănind.

MIRANDA
-Mă duc eu, de data aceasta. Stați liniștiți, dragilor.

GUNARIU
-Bineînțeles că ai să te duci, dar nu înainte de a rezolva problemele, draga mea!
MIRANDA
-Vezi că te-am auzit!

În scenă intră soții Scârbatu, urmați de Miranda.

SCÂRBATU MARIA
-Bună seara domnilor, Scârbatu Maria, mă numesc!

PANAIT
-Încântat de cunoștință doamnă, doctor Panait! Bună seara!

MARIA
-Ooo! Da ce frumos! O meserie nobilă ca a dumneavoastră, aduce întotdeauna satisfacții.

GUNARIU (către sală)
-Mai ales la masa de joc!

SCÂRBATU FALCON
-Bună seara! Mă bucur să am în preajma mea un doctor, întotdeauna acest lucru mi-a dat un plus de siguranță.

GUNARIU
-Stai liniștit Scârbatule, este medic ginecolog.

FALCON
-O! ce scârbos! Să-ți bagi mâinile…

GUNARIU
-Cunosc pe unii care-și bagă…

MIRANDA (vine cu tava plină de pahare)
-Poftiți, vă rog! Serviți câte o băutură!

FALCON
-Mulțumim doamnă! Drăguță ca întotdeauna!

GUNARIU (către sală)
-Cred că la oamenii aceștia este o chestie genetică domnule, acuma se ia de nevastă-mea!
MIRANDA (aproape șoptindu-i la ureche)
-Uite, învață și tu să te comporți, așa arată un domn!

GUNARIU (între ei)
-Îți face curte gratuit, văd asta!

MARIA
-Sunt atât de bucuroasă că mă aflu aici, în casa dumneavoastră. Matei mi-a vorbit foarte frumos despre dv.

GUNARIU
-Și nouă ne pare bine. De fapt tocmai de aceea v-am invitat, spre a ne cunoaște mai bine și noi, copii noștri au făcut-o deja.

PANAIT (către Gunariu, între ei)
-Încep să se lege, acuma! Prezența mea este…

GUNARIU
-Este, este… auzi doctore, anunță-mă când ai bani! Nu pot să ți-i dau moca!

PANAIT
-Lovești la gioale ca-ntotdeauna, dar cel puțin ai intenții bune, domnule!

MIRANDA
-Gunariule, sper că nu mi-l superi pe Panait, tocmai în seara aceasta!

GUNARIU
-Ei, nu se supără dragă, când îi bagi bani în buzunare!

MIRANDA
-Ce mitocan!

MARIA
-Îmi place casa dv. Atât de simplă, dar tumultoasă în același timp.

FALCON
-Dragii mei, am ridicat anul acesta case, toată mâna, dar una mi-a atras atenția cu totul și cu totul deosebit. La una din camere, stăpânul a dorit gratii la ușă și geamuri.

GUNARIU
-Ei, nu mai spuneți! Până la urmă, cred că este utilă! Am uitat să vă spunem că toți din familia Scârbatu, sunt arhitecți, domnule Panait.

PANAIT
-Frumos, foarte frumos! Iată o meserie de creație, domnule Falcon.

MIRANDA
-Unii, chiar pro…

GUNARIU (tușind ușor)
-Draga mea, cred că oamenii sunt bine intenționați, poate că o partidă ca aceasta nu ar strica fiicei noastre, nu! Ce zici?

MIRANDA
-Dar Matei taie…

GUNARIU
-Lasă dragă, nici Ioana nu taie altceva! Bine că avem noi, doar nu vrei să chinuim copii.

PANAIT
-Ce șușotiți acolo, copii?

MIRANDA
-Ne gândeam.

FALCON
-Domnule Gunariu, sunt îndreptățit să cred că băiatul meu, o place foarte mult pe Ioana.

MIRANDA
-Atât de mult, încât…

GUNARIU (îi ia vorba Mirandei)
-Da, sunt de acord cu dv., însă ar mai fi o chestiune de mic detaliu.

FALCON
-Întotdeauna, detaliile contează!

MARIA
-Nu cred că la detaliile acestea…

GUNARIU (către sală)
-Minune, a început să vorbească cuscra, deci exis…

PANAIT
-Păi, dacă v-ați înțeles, eu plec.

MARIA
-La ce să ne înțelegem? Stați puțin, eu nu mai înțeleg nimic!

FALCON
-Lasă dragă, vedem noi, până la urmă ți se va deschide poarta și vei intra.

PANAIT
-Eu, chiar am treabă, vă rog să mă scuzați domnilor, doamnelor, bună seara!

GUNARIU
-N-am știut că ai bani, dacă vrei, facem una mică aici în trei! Ce zici?

PANAIT (iese din scenă)
-Poate altă dată. Bună seara!

MIRANDA
-Se câștigă bine în arhitectură, doamna Maria?

MARIA
-Atât cât să-mi mai cumpăr măcar o dată pe an, ceva îmbrăcăminte de la Paris.

GUNARIU
-Băiatul, Matei! Se pricepe și el cred, nu?

FALCON
-El nu este decât băiatul nostru deocamdată și atât.

MIRANDA
-Mă rog, până la urmă, cred că aveți dreptate.

GUNARIU
-Ce atâta dreptate dragă, parcă Ioana ta, face altceva!

FALCON
-Oricum, afacerile dv. prosperă destul de bine, după câte am înțeles. Și atunci?

MARIA
-Cei mai importanți sunt copii, ei trebuie să se înțeleagă bine.

GUNARIU
-S-au înțeles atât de bine, încât…

MIRANDA
-Nu te grăbi dragă, cred că doamna Maria are dreptate.

GUNARIU (între ei)
-Da ai dreptate, să lăsăm copii să facă primul pas.

FALCON
-Sunt absolut sigur că viitorul copiilor este asigurat, dragii mei. Cel puțin din partea mea!

MIRANDA
-Vom găsi o cale, împreună!


Scena III

Miranda stă liniștită pe canapea cu o carte în mână. Își șterge o lacrimă cu batista. În scenă intră Ioana.

IOANA
-Nu credeam că am să te văd plângând cu cartea în mână.

MIRANDA
-Poftim? A, eram prinsă în acțiunea aceasta.

IOANA
-Mai bine mi-ai spune ce te doare, mamă?
MIRANDA
-Ioana, fata mea, întotdeauna noi părinții, visăm la o viață mai bună pentru copii noștri. Avem un soi de…

IOANA
-Mamă, stai liniștită, ne vom descurca, ăsta mic (pune mâna pe burtă) va fi bine.

MIRANDA
-Tocmai de asta mi-e frică.

IOANA
-Cum așa?

MIRANDA
-Eu te-am făcut pe tine în sânul unei familii, tu cum vezi situația, întotdeauna în discuțiile noastre nu-mi spui nimic despre Matei. Este obligația ta să-i spui și tatălui despre hotărârea ta.

IOANA
-Asta mă privește numai pe mine.

MIRANDA
-Știu, sunt de acord cu tine, dar atunci când l-ați… mă rog!

IOANA
-Da mamă, știu, un copil se face întotdeauna în doi sau mă rog.

MIRANDA
-Tocmai despre asta vroiam să…

IOANA
-Auzi, lasă că vorbim altă dată, am să vorbesc cu Matei și te țin la curent.

MIRANDA
-Ioana, hotărârea ta este bună?

IOANA
-Să sperăm, îți mulțumesc pentru grijile tale pentru mine, totul va fi bine, mamă.
MIRANDA
-Matei este o partidă bună, din toate punctele de vedere.

La ușă ciocănește cineva.

IOANA
-Mă duc eu mamă, sigur e Matei, a venit să mă ia în oraș.

MIRANDA
-Bine, bine, ai grijă.

Intră în scenă Panait, urmat de Ioana.

PANAIT
-Bună ziua! Sărut mâinile, doamna Miranda!

MIRANDA
-Bună ziua! Domnule Panait! Cu ce ocazie atât de principial, ca să zic așa, Gunariu nu mi-a dat nici un semn în privința dumitale?

PANAIT
-În schimb mi-a dat mie, Miranda.

IOANA
-Despre ce este vorba?

PANAIT
-Poate că ar fi bine să stați jos, domnișoară! Mai ales în poziția dv.

IOANA
-Ce poziție mamă, ce tot?

PANAIT
-Stai liniștită Ioana, e meseria mea, fizionomia te-a dat de gol și alte semne.

MIRANDA
-Panait, lasă asta! Stai jos Ioana! Acum spune ce s-a întâmplat, doctore.



PANAIT
-M-a sunat domnul Gunariu și m-a anunțat să mă prezint la Clinica de cardiologie din spitalul la care lucrez. La început am crezut că are un prieten bolnav și m-am dus lejer către…

MIRANDA
-Nu ne mai fierbe atâta Panait, că-ți dau cu cartea asta…

PANAIT
-Domnul Gunariu a suferit un atac de cord. Este la spital.

IOANA
-Cum așa, este puternic ca un leu?

PANAIT
-Nici mie, nu mi-a venit să cred!

MIRANDA
-Care să fie cauza?

PANAIT
-Am înțeles că i-a spus tot adevărul lui Matei și…

IOANA
-Nu se poate, dar Matei a picat nevinovat, nici nu știe!

PANAIT
-Tocmai asta este. Nu a recunoscut nimic și Gunariu s-a enervat. Povestea o știți mai departe.

MIRANDA
-Orice, dar mie tot nu-mi vine a crede. Gunariu meu, chiar și când am avut probleme cu afacerile, el era tare ca o stâncă, asta nu se poate!

Ioana plânge pe un colț al canapelei.

IOANA
-Puteam să-l omor cu prostiile mele, am să-i spun imediat tot, lui Matei.

La ușă se aude ciocănind.
PANAIT
-Acum a aflat oricum, Ioana.

IOANA
-Ai dreptate!

La ușă ciocănitul se repetă.

PANAIT
-Lăsați că deschid eu, e bine să stați liniștite doamnelor, este de ajuns domnul Gunariu pe ziua de astăzi.

MATEI (intră în fugă și se apropie de Ioana)
-Bună ziua! Ioana, cum ai putu să ne faci una ca asta? Un copil se face…

IOANA, MIRANDA și PANAIT
-Știm, între două persoane de sex diferit!

MATEI (consternat)
-Exact! Cum ai putut să iei această hotărâre de una singură? Fără mine! Te-ai folosit de bunătatea mea, Ioana!

PANAIT
-Într-un fel ai dreptate, dar să știi că se mai fac și excepții. Ea nu era atât de sigură că tu vei accepta să ai o familie și atunci iubindu-te atât de mult…

MATEI
-A hotărât… să ia o amintire de la mine, fără acceptul meu.

MIRANDA
-Dar acum ai aflat și sunteți împreună, nu?

PANAIT
-Ce dar mai frumos, poate să dea o femeie bărbatului ei.

MATEI
-Decât un plod! Așa, pe nepusă masă!



IOANA
-Uite vezi! Tocmai de aceea nu am putut să iau hotărârea împreună cu tine, mă speriam de comportarea ta, îmi imaginam toate acestea.

MATEI
-Ce să spun! Săracii părinții mei! Ce-or să spună când vor afla?

MIRANDA
-N-o să le spună nimeni, dacă tu asta vrei!

MATEI
-Sunt sigur că domul Gunariu, va bate toba peste tot.

PANAIT
-Eu am să mă duc la spital, să mă asigur de contrariu, dacă vrei!

MATEI
-Am să merg și eu, domnule doctor, poate discutăm pe drum, unele detalii.

IOANA
-Luați-mă și pe mine, vreau să-l văd pe tata.

MIRANDA
-Stai aici, vom merge împreună!

IOANA
-Să plecăm mamă, hai acum, nu mai este timp de pierdut.

MIRANDA
-Să le dăm un avans domnilor.

PANAIT
-Atunci, bună ziua!

MATEI
-Bună… ziua!

Matei și Panait salută și ies din scenă.


IOANA
-Și acum?

MIRANDA
-Stai liniștită! Mie tot nu-mi vine a crede că Gunariu al meu…

IOANA
-Ai dreptate, este puternic ca un bivol.

MIRANDA
-O să dau un telefon, chiar acum, la cardiologie.

Miranda formează numărul la telefon.

MIRANDA
-Alo! Spitalul? Vă rog frumos la cardiologie. Alo! Cardiologia? Aș vrea să mă interesez dacă aveți internat pe domnul Gunariu… da, aștept.

IOANA
-Auzi mamă, dar dacă este o farsă de-a tatei, ca să-i spună lui Matei, despre copil.

MIRANDA
-Exact la asta m-am gândit și eu, Ioana.

IOANA
-În orice caz, farsa nu a ținut, Matei nu a primit vestea prea bine.

MIRANDA
-Dar a primit-o!

IOANA
-Asta da!

MIRANDA (vorbește din nou la telefon)
-Alo, da! Sunt aici, da! A fost internat, dar a plecat. A, o ușoară amețeală și-atâta tot. Da, da, da… vă mulțumesc!

IOANA
-Þi-am spus că tata e puternic ca un…
MIRANDA
-E puternic pe naiba! Dacă era puternic, îl confrunta în față, ca un bărbat adevărat, nu ca o muiere, în vârful patului!

IOANA
-Adică, chiar a avut un atac ușor.

MIRANDA
-O să ne spună imediat, acasă.

IOANA
-Doar nu crezi, că va veni acasă! Știi foarte bine că la orice problemă, se retrage în biroul lui și coace el ceva.

MIRANDA
-Cineva o să se întoarcă în orice caz, cu veștile bune.

La ușă se aude ciocănind.

IOANA
-Ai avut dreptate!

MIRANDA
-Mă duc eu, stai aici.

PANAIT (intră valvârtej)
-Omul ăsta, este inconștient, domnule! În starea lui, să plece… unde este?

MIRANDA
-Nu știu, spune-ne dumneata.

PANAIT
-Am crezut că este acasă. Când am ajuns la spital, plecase deja.

IOANA
-Și Matei?

PANAIT
-A, plecat acasă valvârtej la părinți, să se asigure că nu a ajuns Gunariu înaintea lui.
MIRANDA
-Păi bineînțeles, cine altcineva trebuia să se bage, decât Gunariu, în toată povestea asta! În loc să stea liniștit, să-și rezolve copii treaba… nu, el pleacă la război bine merçi, poftim!

PANAIT
-Lăsați doamnă, că grija lui nu a fost prea mică! Trebuie să recunoașteți ceea ce este în sufletul dv.

IOANA
-Mamă, îmi pare rău că v-am făcut să suferiți atâta. Oare o să mă puteți ierta vreodată.

MIRANDA
-Noi te iertăm, tu vezi ce faci cu Matei, pentru că el este cel mai supărat, în toată povestea aceasta.

IOANA
-Am să mă duc chiar acum la Matei, să rezolvăm problema, mamă.

PANAIT
-Dă-mi voie să te conduc Ioana, este de datoria mea, să am grijă de cel mic.

IOANA
-În sfârșit, dar numai până la ușă.

PANAIT
-Pe cuvânt de cercetaș!

MIRANDA
-Am să merg și eu cu voi, poate mă lăsați la biroul lui Gunariu, în drumul vostru.

PANAIT
-Doamnă, sunt onorat să vă conduc.

MISELUL

Actul II
Scena I

De data aceasta suntem la biroul lui Gunariu. Este o încăpere elegantă, dar modestă în același timp. Un birou ce tronează partea stângă a scenei, în fața căruia se află o măsuță scundă și un fotoliu.
În partea dreaptă se află barul, cu tot felul de sticle și câteva pahare. Gunariu stă liniștit în fotoliu, citind pe o filă. În birou intră valvârtej Miranda, împreună cu Panait.

MIRANDA
-Uită-te și tu, doctore! El e gata să plesnească și a venit la muncă!

PANAIT
-Stați liniștită doamnă, acum suntem aici.

GUNARIU
-Păi, de ce să stea liniștită, doctore? Are probleme!

MIRANDA
-Da, am mari probleme…

GUNARIU
-Normal, pentru că… toată ziua șu, șu, șu,… da, altceva nimic!

PANAIT
-Stați liniștit, domnule Gunariu, să nu faceți vreun accident. Ați trecut cu bine de primul.

GUNARIU
-Decât să pățesc o așa rușine, mai bine accident!

MIRANDA
-Cred că ți s-a urcat tensiunea din nou Gunariule, nu mai gândești limpede, e clar acuma!

PANAIT
-Eu zic să vă calmați amândoi și să ajungeți la un consens.


GUNARIU
-Păi, cum să mă calmez? Eu aștept un nepot și n-am un pârlit de tată! Unde mai pui, că e și laș pe deasupra!

MIRANDA
-Asta rămâne de văzut!

PANAIT
-Da, așa este!

GUNARIU
-Ce tot spuneți acolo! Matei când a aflat că va fi tată, în loc să mă ia în brațe, să accepte felicitările mele, nu a știut pe unde să fugă mai repede.

MIRANDA
-Da, ce să spun! Că tu, tare l-ai mai luat în brațe pe tata! Și… uite că Ioana este o fată bună, pentru Dumnezeu!

PANAIT(arată cu mâna către Miranda)
-Da, are dreptate!

GUNARIU
-Auzi, doctore! Tind să cred că…

MIRANDA
-După ce că-ți are grijă de pielea tăbăcită, mai faci și scandal!

GUNARIU
-Tot n-am înțeles, ce-i cu Matei?

PANAIT
-S-a dus Ioana la el. Sunt absolut sigur că vor veni împreună aici, pentru că știu unde suntem și toate se vor limpezi.

GUNARIU
-Domnule doctor Panait! Auzi mă, doctore! Eu nu știu! De fapt nu mai înțeleg, de ce ești tu aici?!

MIRANDA
-Pentru că ai nevoie de îngrijiri medicale, asta în caz că n-ai observat.

GUNARIU
-Alo! Doctore mamoș, chiar nu naște numeni acum, momentan!
MIRANDA
-Doctorul are grijă de tine și acuma uite care este răsplata.

PANAIT
-Stați liniștită, doamnă!

MIRANDA
-Auzi mă Gunariule, dar când nu mai aveai aer, la spital, de ce l-ai sunat imediat, că doar nu nășteai?

GUNARIU
-Pentru că…

PANAIT
-Trebuie să-l credeți doamnă, este încă sub acea emoție.

MIRANDA
-Este încă… auzi, dar tot nu înțeleg ce-ai avut tu cu băiatul?

GUNARIU
-Ai să înțelegi imediat, ce Ioana va intra singură, cu lacrimile șiroind pe obraji.

MIRANDA
-Da! Auzi mă, telepatule, păi dacă știai răspunsul de la început, de ce l-ai mai mișcat pe săracul copil?!

GUNARIU
-Am sperat că Matei este un om de onoare, dar m-am înșelat.

PANAIT
-Poate că v-ați înșelat, domnule Gunariu…

MIRANDA
-Păi normal că s-a înșelat! Este un băiat bun, face parte dintr-o familie respectabilă.

GUNARIU
-Eu sunt un băiat bun, eu fac parte dintr-o familie respectabilă și mai ales mi-o apăr!

MIRANDA
-Mă rog!
GUNARIU (își dă capul pe spate punând mâna la piept)
-Ah!

PANAIT (sare ca la comandă)
-Domnule Gunariu, mai bine ar fi să vă întoarceți la spital. Sunt sigur că veți primi îngrijirile necesare, acolo.

MIRANDA
-Gunariule, să nu-mi faci vreo prostie. Sunt aici, alături de tine.

GUNARIU
-Ei na, doctore! Nu mai poate omul să dea benga, că hop, vine și nevasta alături de el.

MIRANDA
-Nu ți-o lua în cap, am spus că sunt aici, nu…

GUNARIU
-A, deci nu mă urmezi!

PANAIT
-Mai devreme sau mai târziu, toți vom face și acest pas, dar deocamdată nu e necesar să ne grăbim.

GUNARIU
-Ai dreptate doctore, câtă dreptate ai!

PANAIT
-Auzi patroane, mai bine mi-ai da voie să-ți aduc un cardiolog. E un amic de-al meu, îmi e dator vândut.

GUNARIU
-L-ai bătut la poker, cumva? Cardiologii sunt pisălogi doctore, fă așa, stai liniștit, ia medicamente, ehe…

MIRANDA
-Poate că Panait are dreptate, n-ar fi mai bine să ai un doctor de specialitate, care să te ajute în caz de…

GUNARIU
-N-am nimic! Sunt doar într-o pasă proastă, atâta tot.


PANAIT
-Păi da, numai că astfel de pase se rezolvă la spital.

MIRANDA
-Uite cum facem, așteptăm să vină Ioana și după aceea mergem cu toții la spital.

GUNARIU
-Bine și așa! Numai să am puterea, nu pot să stau în pat, când știu că fata mea are nevoie de ajutor.

MIRANDA
-Păi și eu, ce sunt?

GUNARIU
-Nu spuneai tu că sufereai de insomnie și auzeai una, alta! Păi, de ce nu m-ai trezit la timp Miranda că-i arătam eu lui! Acum…

PANAIT
-Toate se vor rezolva, o să vedeți.

GUNARIU
-Pentru tine nu mai e nimic de lucru doctore, ne-am trezit târziu, amice!

MIRANDA
-Lasă, dragă! Stai liniștit! Ce dacă-ți legeni și tu nepotul pe genunchi! Nu vezi că mai ai puțin și dai colțul, e timpul pentru toate acestea.


Scena II

În același birou, de data aceasta la birou se află Miranda. Gunariu intră împreună cu Panait, se arată protector față de Gunariu, care are colțul la cămașă afară din pantaloni, haina deschisă, iar cravata largă la gât, atârnă precum un ștreang la cămașa descheiată.

PANAIT
-Luați loc, domnule Gunariu.

GUNARIU
-Sunt sănătos tun! Ai văzut?


MIRANDA
-Ia ziceți, domnule Panait!

PANAIT
-Păi, ce să zic? L-am dus o fugă la cabinetul prietenului meu…

GUNARIU
-Varsă tot… așa!

PANAIT
-I-a făcut o injecție…

GUNARIU
-Două sau trei, parcă!

PANAIT
-Mă rog! Și-a mai amintit că mai avea ceva de băgat în fundul… și a mai încărcat seringa cu ceva…

GUNARIU
-Vezi, vezi!

MIRANDA
-Eu văd, dar tot nu înțeleg ce ți-au băgat… în ce zici tu acolo, că ai renăscut cu totul frate.

GUNARIU
-Chiar dacă ți-ar spune Panait, pe limba lui păsărească, tot n-ai înțelege.

MIRANDA
-Cred că da!

GUNARIU
-Lasă asta, mai bine mi-ai spune dacă au venit copiii, ce s-a rezolvat?

MIRANDA
-Păi, dacă veneau, mă mai găseai aici?

PANAIT
-Oricum, poți să stai liniștit acum domnule Gunariu, doctorul dumitale este aproape, doar la două case de biroul dumitale.


GUNARIU
-Altfel nici n-aș fi acceptat să plec de aici, doctore.

Se aude ciocănind în ușă.

MIRANDA
-Stați liniștiți, dau eu drumul, secretara e liberă de câteva zile.

GUNARIU
-E liberă de tot, dragă!

MIRANDA
-Acum îmi dau seama, de ce te doare inima!

Ciocănitul la ușă se repetă.

GUNARIU
-Auzi dragă, te duci sau…

MIRANDA
-Cred că e Matei, a venit să-și ceară scuze pentru…

GUNARIU
-Ce să spun!

PANAIT (se duce către ușă)
-Lăsați, mă duc eu.

În scenă intră Valeriu, urmat de Panait.

VALERIU
-Bună ziua!

MIRANDA
-A! Bună ziua!

GUNARIU
-Da ce…

MIRANDA
-Da zi și tu, ceva! Nu sta așa!


GUNARIU
-Nu avem… program cu publicul! Doctore, nu i-ai spus domnului…

PANAIT
-Domnul este un prieten de-al Ioanei, domnule Gunariu, nu este în calitate de client.

GUNARIU (se scoală brusc de pe fotoliu)
-Păi de ce nu mi-ați spus așa! Luați loc domnule…

VALERIU
-Valeriu, mă numesc domnule!

GUNARIU
-Exact, un prieten de-al Ioanei.

Valeriu dă să se scoale stingherit din fotoliu.

GUNARIU
-A, nu! Te rog rămâi acolo, soția mea tocmai pregătea o băutură, nu-i așa!

MIRANDA (se scoală la fel de grijulie)
-Da, imediat domnilor!

VALERIU
-Tocmai vroiam…

GUNARIU
-Doar trebuie să ne spui și noi vom căuta un mijloc de…

VALERIU
-A, nu! Vroiam să vorbesc cu Ioana și Matei pentru o excursie, cum am găsit casa închisă am venit aici să vă întreb mai întâi pe dumneavoastră dacă…

GUNARIU
-Nici o problemă domnule, este ca și rezolvată.

MIRANDA (îi întinde lui Valeriu paharul, acesta dă noroc stingherit cu Panait, observând că Gunariu nu are pahar)
-E, cu mașina! Nu-l băga în seamă, te acompaniază domnul doctor!


VALERIU
-Mă gândeam la o excursie în nordul Moldovei, pe la Mănăstiri.

GUNARIU
-Este locul de care are nevoie, poate…

VALERIU
-Poftiți!

PANAIT
-Domnul Gunariu, tocmai vroia să spună că este excursia de care are nevoie Ioana, pentru a se odihni.

MIRANDA
-Da, este atât de extenuată!

GUNARIU
-Nu știu de ce, dar am așa o presimțire că Matei este cam bolnav. Te-ar deranja dacă el nu ar merge cu voi?

VALERIU
-Cum?… Ioana n-ar accepta să plece fără Matei, în ruptul capului!

PANAIT
-Poate că, acum este momentul, să-ți dai seama, că Ioana…

VALERIU
-Știam eu!

GUNARIU (din spatele fotoliului, schimbă semne cu Panait)
-Perfect!

MIRANDA
-Ce știai, că n-am înțeles?

VALERIU
-Știam… că are ochi și pentru mine.

Toți răsuflă ușurați.

GUNARIU (face semne către Panait)
-Normal, nu!

PANAIT
-Bineînțeles, adică… de ce să nu te vadă, ce!

MIRANDA (către Gunariu, între ei)
-Eu ies, e prea bătut săracu, am crezut că…

PANAIT (tot către ei)
-S-ar putea să fie singura salvare a Ioanei.

GUNARIU (între ei)
-Sunt de acord cu tine, doctore.

MIRANDA
-O să-i spun Ioanei, despre intenția ta Valeriu.

GUNARIU
-Stai dragă, ce-l grăbești așa, nici n-a gustat din paharul ce i l-ai dat!

PANAIT
-Serviți, domnule Valeriu!

VALERIU
-Îmi pare rău, dar tocmai mi-am amintit că trebuie să închei niște acte pentru tata și nu prea se asortează cu…

GUNARIU (către sală)
-Salvat la timp, tocmai când era gata a fi abandonat.

MIRANDA
-Dar tu, lucrezi cu tăticu…

VALERIU
-Îl mai ajut, îmi spune că odată și odată se va pensiona și atunci…

PANAIT
-Vrei nu vrei, va trebui să te ocupi singur de afacerile familiei.

VALERIU
-Da, chiar așa!

GUNARIU
-Aha, acum pricep!

VALERIU
-Pe mine vă rog să mă scuzați, trebuie să plec.

GUNARIU
-Atunci când afacerile te cheamă, nu ai răgaz!

PANAIT
-Câtă dreptate aveți, domnule Gunariu! Dați-mi voie să-l conduc pe domnul Valeriu, la afacerile dumnealui.

GUNARIU
-Bună ziua, domnule Valeriu!

MIRANDA (întinde mâna pe care Valeriu o sărută)
-Bună ziua, domnule!

VALERIU
-Bună ziua! Mulțumesc pentru tratație și poate îi spuneți Ioanei despre excursie.

GUNARIU
-Negreșit.

Valeriu iese însoțit de Panait.

MIRANDA
-Ce mocofan! Cum Gunariule, tu ai accepta ca ginere…

GUNARIU
-Sunt sigur că aș fluiera și-n biserică dacă ar fi nevoie…

MIRANDA
-Da, poate nu-i nevoie!

GUNARIU
-Numai ca viitorul meu nepot să aibă tată.

MIRANDA (după o mică pauză)
-Da, ai dreptate! Dar de Matei ești chiar așa de sigur că…

GUNARIU
-Cred că Valeriu, o să facă față.

MIRANDA
-E chiar atât de grav?

GUNARIU (pune mâna la inimă)
-Nu, a început să mă mai lase!

MIRANDA
-Până la urmă cred că ai dreptate, Valeriu este un băiat liniștit. Face și acte!

GUNARIU
-Iar începi!

MIRANDA
-Păi n-ai zis că te-a mai lăsat!

PANAIT (intră abătut)
-Nu cred că ar trebui să ne facem prea mari iluzii.

MIRANDA și GUNARIU
-Cum, și tu?!

PANAIT
-E așa, cam nașpa!

GUNARIU
-Da face acte, mânca-l-ar tata pe el!

PANAIT
-Eu cred că a vrut să se eschiveze, poate că a văzut că suntem pe el.

GUNARIU
-În cazul acesta este un băiat deștept.

MIRANDA
-Nu cred că a observat absolut nimic.

PANAIT
-Eu am mai încercat să-l pistonez puțin și mi s-a părut că…

MIRANDA
-Hai mă, doctore! Știu că n-ai familie, dar nici chiar așa!

GUNARIU
-Miranda, pregătește-te că plecăm în excursie.

MIRANDA
-Unde?

GUNARIU
-Cu copii ăștia dragă, trebuie să-i apropiem cumva!


MIRANDA
-Auzi, da de ce nu-i apropii tu pe părinții nepotului tău, dragă? De ce?

PANAIT
-Doamna Miranda, să o luăm mai ușor, tocmai a trecut de o criză gravă. Dacă vrea excursie…

MIRANDA
-Cum și tu Panait? Te-ai dat de partea lui Gunariu!

PANAIT
-Eu țin la fel de mult…

GUNARIU
-Ia zi mai departe, așa… zi că-mi place!

MIRANDA
-Ce vrei să spui, dragă? Omul acesta…

GUNARIU
-M-a salvat de la moarte, tra, la, la…

MIRANDA
-Bine, cum vreți voi! Atunci să mergem în excursie, dacă asta te face să te simți mai bine.

PANAIT
-Să nu ne pripim, domnule Gunariu, poate…

GUNARIU
-Să mergem copii, timpul meu poate expira și asta e grav.

Scena III

Pe scenă este o bancă, la marginea unui covor de iarbă verde. Pe fundal se vede grilajul de protecție al Dâmboviței. Pe bancă Ioana plânge de zor, ceva mai departe este o tufă, după care stă ascuns Valeriu.

VALERIU (după tufă, către sală)
-Știam eu că Ioana a crezut toată povestea mea. Dar, de ce plânge? E atât de frumoasă!

În scenă intră mai înâi Panait, urmat tiptil de Miranda și Gunariu, mascați la rândul lor de o tufă pe partea cealaltă a scenei.

PANAIT
-Haideți veniți, ușor… ascundeți-vă după tufa asta.

GUNARIU
-Doctore, n-am știut că ai talent de detectiv. După ce se termină toată povestea aceasta, să-mi aduci aminte să deschid o firmă…

MIRANDA
-Ce firmă, băieți! Dacă nu le știam povestea copiilor ăștia…

GUNARIU
-Are dreptate, toată povestea o știe din pahare de cristal.

MIRANDA
-Păi vezi, Gunariule!

GUNARIU (către Panait)
-Da, apropo’ tu de unde o știi că… eu am fost…

MIRANDA
-Normal că la muncă, nu!

GUNARIU
-Nu, lângă tine… când ascultai!

MIRANDA
-A, da! Chiar lângă mine!

PANAIT
-Păi, mi-ați spus-o la spital… în timpul comei!
MIRANDA
-Vezi dragă, mai sunt bune și crizele astea…

PANAIT (către Miranda)
-Era cât pe ce!

MIRANDA (către Panait)
-Panait, taci din gură mai bine și vezi ce faci cu fata, până ce nu află mai multe, din gura aia bogată a ta!

GUNARIU
-Acu e acu! De ce stă priponit după tufa aia și nu se duce la ea să-i spună…

PANAIT
-Nu mai am eu 18 ani, că-i spuneam eu, mamă, mamă!

MIRANDA
-Să așteptăm, poate-și face curaj.

GUNARIU
-Aveți răbdare copii, încă n-a semnat actele alea!

MIRANDA
-Bună glumă, n-am ce zice!

PANAIT
-Dar dacă m-aș strecura încet lângă Valeriu și l-aș împinge…

MIRANDA
-Direct în Dâmbovița!

GUNARIU
-Și nepotu’!?

MIRANDA
-Păi da! Și nepotu’, numai atât știți să ziceți!

GUNARIU
-Ba bine că nu! Dacă-mi spuneai mai devreme, îi dădeam omului ăsta de treabă și nu mai pierdea timpul după noi!


PANAIT
-Linitiți-vă! Ioana tocmai a simțit ceva.

GUNARIU
-Dumnezeule, dacă mă găsește aici? Cum pot eu să explic toată scena aceasta?

MIRANDA
-Ei, na! Ce să spun!

PANAIT
-Ai avut și tu nevoie, și!

GUNARIU
-Aici după tufiș, așa în grup! Mă rog!

PANAIT
-Am mâncat cu toții prune!

GUNARIU
-Aha!

MIRANDA
-Da, unde se duce Ioana? Ia tăceți!

Ioana se deplasează către parapet.

GUNARIU
-Asta nu se poate, eu ies!

MIRANDA
-Stai aici mocofanule, are cine s-o salveze!

GUNARIU
-Cum?

PANAIT
-Tăceți vă rog și ascultați. E pașnică.

IOANA
-Uite, dacă ar fi ascultat povestea lui Valeriu cu atenție, ar fi aici să-i sar de gât, sunt la fel de disperată precum…

Miranda plânge înfundat, Gunariu ascultă înmărmurit.

PANAIT
-Hai motologule, du-te la ea!

GUNARIU
-N-avem nici o șansă, cred că a fost prins la montă artificială băiatu’!

PANAIT
-O să-l împing de la spate, ca pe…

GUNARIU
-Normal! De-abia când o să vadă cine a uitat borcanul cu miere deschis, atunci să te ții!

MIRANDA
-Mai taci din gură! Tu… pleci în fiecare zi cu capacul la serviciu!

GUNARIU
-Normal! Poftim, ce vrei să spui?

PANAIT
-Eu mă duc!

GUNARIU
-Să n-o faci așa de tânăr, că-i păcat, ascultă-mă pe mine!

PANAIT
-Ai dreptate, domnule! Mi-a zis și mama, să n-o încep de mic, că-mi strică creșterea!

MIRANDA
-N-aș putea spune, ba din contră!

GUNARIU
-Poftim! N-am înțeles?!

MIRANDA
-Șșt, taci din gură, să nu faci vreo criză de atâta vorbă, vorbește Ioana!

IOANA
-Avea dreptate Valeriu, luciul apei, este atât de plăcut.

GUNARIU
-Domnule, este o fată sensibilă!

MIRANDA
-Dacă nu taci!

PANAIT
-Eu mă duc…

GUNARIU
-Mai bine te făceai veterinar! Văd că te grăbești la monta artificială, nu știi că cea naturală este mai bună?

PANAIT
-Fie, bine! Dar să nu…

MIRANDA
-Da ce mama… face băiatul ăla acolo!

PANAIT
-Poate că…

GUNARIU
-Ãsta se rezolvă singur, după tufiș!

MIRANDA
-Că tu, oi fi făcut-o altfel… când mă ademeneai…

PANAIT
-Aoleu!

GUNARIU (către Panait)
-Când cățeaua e în călduri, trebuie să fii prudent, ascultă-mă pe mine!

PANAIT (către Gunariu)
-Știu, altfel poți face o criză!

GUNARIU
-Mi-ai luat vorba din gură, doctore! Ești un om priceput, n-am ce zice!

MIRANDA
-Asta pot să ți-o confirm și eu!

GUNARIU
-N-am înțeles!

MIRANDA
-Nici nu trebuie, dragă!

PANAIT
-Ia, tăceți! Parcă dă să se miște Valeriu.

VALERIU
-Nu, mă duc și-i spun că…

IOANA
-Uite, acum dacă ar veni Matei la mine, aș sări de gâtul lui, precum fata din povestea lui Valeriu.

VALERIU
-Da nu pot, cum aș putea să trec peste… filfizonul de Matei, pe Ioana, el o place.

IOANA
-Cred că Valeriu este un băiat sensibil, cât de rău îmi pare că am râs de el atunci, puteam măcar să-i vorbesc frumos.

VALERIU
-Da, până la urmă, nu este decât o fată singură, pe malul Dâmboviței.

IOANA
-Numai Matei este de vină, el m-a îndemnat să fac glumele nesărate, pe seama lui Valeriu.

GUNARIU
-Începe să pipăie momeala!

MIRANDA
-Hai băiatule, du-te la ea!

PANAIT
-Niciodată n-am crezut că voi fi atât de emoționat.

MIRANDA (se uită galeș către Panait)
-Doctore!

GUNARIU
-Alo! Stați cuminți, măcar așteptați să-i rezolvăm pe copii ăștia și după aia!

PANAIT
-Cum!?…

MIRANDA
-Gunariule, cred că ți-a afectat ceva, criza aceea!

GUNARIU
-Da! Sunt gata să recunosc…

PANAIT și MIRANDA
-Cum, și tu!

GUNARIU
-Că, am fost afectat! Ce aveți cu toții astăzi?

MIRANDA
-A! Este el, credeam că…

PANAIT
-Ai dreptate Miranda, el este!

GUNARIU
-Îmi pare bine că v-ați hotărât. Acum domnule Panait, cred că este cazul să te apuci de treabă.

MIRANDA
-Nici nu mă gândesc!

PANAIT
-Aici, după tufiș?

MIRANDA
-Taci, doctore! Eu nu știu cum te bagi în femei, așa de… lovit, aoleu!

GUNARIU
-Ei, vezi nevastă, mai ziceai că... de ce fac crize!

MIRANDA
-Ia, tăceți să-i mai auzim pe copii!
VALERIU
-Dacă aș avea puterea să-i spun tot ce simt pentru ea, ar fi mult mai ușor.

GUNARIU
-Normal, așa, apucă-te de treabă băiete!

IOANA
-Matei niciodată nu cred că m-a iubit, doar m-a vrut în patul lui. Și eu, care am crezut în toate poveștile…

Miranda plânge, Panait oftează.

VALERIU
-Totdeauna am fost un laș, sper ca de data aceasta să n-o dau în bară. Fie ce-o fi! Eu mă duc la ea și-i spun tot adevărul.

MIRANDA
-Pe unde o fi umblând Matei? Mai are puțin și se cuplează cu molâul ăsta!

GUNARIU
-Păi și ce! Nu-i bine?

MIRANDA
-E bine, dar după aceea tot restul vieții, ce-or să facă?

GUNARIU
-Ce-am făcut și noi! O să-și găsească un doctor bun și după aceea marina e-n floare!

PANAIT
-Aproape că-mi vine să plâng!

MIRANDA și GUNARIU
-Cum, și tu!

PANAIT
-A, nu! De fericire!

GUNARIU
-Aha, știam eu!

Valeriu iese din ascunzătoare cu prudență.

GUNARIU
-Fii mai bărbat, flăcăule! În curând vom avea un nepoțel.

MIRANDA
-Șșt, liniște! Acum este mai frumos.

PANAIT
-Da, da, da! Are dreptate!

GUNARIU
-Auzi, știi ce! Nu ți-e rușine să te uiți la copii mei?

MIRANDA
-Ai dreptate Gunariule, haideți să ne retragem și să-i așteptăm acasă liniștiți.

PANAIT
-Măcar să-i dau un pic de vânt sau…

GUNARIU
-Nu-i nevoie, uite-i!

Ioana sare de gâtul lui Valeriu și-l îmbrățișează cu lacrimi în ochi. Gunariu, Miranda și Panait se retrag ușor, precum au intrat.



Scena IV

Așezarea este din primul act, acasă la familia Gunariu. Soțul Mirandei stă pe canapeaua mică și soarbe dintr-o cană cu gălăgie.

MIRANDA
-Auzi, nu poți să o faci mai ușor?

GUNARIU
-Fii dragă serioasă, o să-i auzi când or să intre sigur. Ioana o să-l roage insistent…

MIRANDA
-Iar el o să refuze, gândindu-se la Matei.

GUNARIU
-Auzi, sper să nu-i faci probleme ginerelui meu, soacră!
MIRANDA
-Nici nu știu ce să spun!

GUNARIU
-Adică, după ce că-i un bărbat de nota 10, o să-l mai omori și cu gura ta! Auzi…

MIRANDA
-Totuși povestea cu Matei, mi se pare cusută cu ață albă, dragule!

GUNARIU
-Adică! Ce vrei să spui?

MIRANDA
-Numai tu ai auzit tot ce a ieșit din gura lui. Trebuia să mi-l aduci acasă, să-l întorc și eu puțin la grătar.

GUNARIU
-Auzi, dacă tu crezi că grătarul meu nu a fost bun…

MIRANDA
-Chiar acum, am să-i dau telefon acasă, să mă conving. Sper că n-ai nimic împotrivă!

GUNARIU
-Ba din contră, chiar te rog!

MIRANDA (formează la telefon)
-Alo! Bună ziua! Miranda sunt la telefon! Da domnule Matei, mama Ioanei!

GUNARIU
-Da, cea cu paharul de porțelan!

MIRANDA
-Taci dragă! Alo! Domnule Matei, n-ați mai venit deloc pe la fiica mea.

GUNARIU
-Păi n-a venit pe la…




MIRANDA
-Iar! I-ați transmis domnului Gunariu, tot ce aveați de spus! Da, numai că Gunariu a rămas cu toate pe care dumneata i le-ai zis, în spital și aș dori să le aud și eu.

GUNARIU
-Corect! Dă-i, să aibă!

MIRANDA
-Dragule! A, îți pare rău că a trebuit să oprești relația cu fiica mea. Dar ce ți-a făcut? Poveștile de adormit copii cu femei gravide, nu sunt de interesul dumitale. Da, am înțeles! Atunci domnule Matei, află că eu n-o să fac infarct, la nesimțirea dumitale!
Miranda închide telefonul, este nervoasă.

GUNARIU
-Frumos, n-am ce zice! Hai Miranda, măcar o criză mică! Promit să nu-l mai sun pe mamoș, dragă!

MIRANDA
-Dar pe cine?

GUNARIU
-Direct salvarea, ce să mai!

MIRANDA
-Înseamnă că vei fi alături de mine, nu-i așa dragule!

Se aude o ușă deschizându-se și Ioana insistă să intre Valeriu. Totul se petrece în afara scenei.

IOANA
-Hai domnule Valeriu, poftiți înăuntru, n-o să vă mănânce nimeni! Vom discuta una, alta!

VALERIU
-Nu vreau să vă supăr părinții domnișoară, mai ales că tatăl dumneavoastră este bolnav. Știți foarte bine cum sunt inimile.

IOANA
-Da domnule Valeriu, mai ales atunci când o ai dată altcuiva.


MIRANDA
-Ah! Sărăcuța de ea, încă îl mai iubește pe Matei.

GUNARIU
-Normal, carnea lui crește în ea!

MIRANDA
-Taci, șșt! Parcă vorbește și el ceva.

GUNARIU
-Ar fi cazul, am și eu ceva acte de încheiat!

MIRANDA
-Acum, cine este soacra?

VALERIU
-Ioana, știi… demult am vrut să-ți spun, zâmbetul tău, are ceva aparte pentru mine și-mi pare foarte rău că n-am avut curajul să fim mai apropiați, Matei…

GUNARIU
-Normal, că Matei…

MIRANDA
-Taci, dragă!

IOANA
-Matei, Matei… de ce?

VALERIU
-Pentru că tu, pe el îl iubești Ioana.

GUNARIU
-Dacă cedează, suntem mâncați de vii!

MIRANDA
-Taci Gunariule, abia se aude prin ușile astea!

IOANA
-Suntem într-o țară liberă Valeriu și ca atare, ne putem exprima la fel.

GUNARIU
-Așa fetița tatii, arată că ești…
MIRANDA
-Auzi, n-ai tăcut!

VALERIU
-Știu și sunt de acord cu tine, dar eu sunt…

IOANA
-E cazul…

GUNARIU
-Nu se poate! Nu poți fi un domn, tocmai acuma!

MIRANDA
-Mai încet!

VALERIU
-Ochii tăi nu mai strălucesc ca altădată, Ioana.

GUNARIU
-Normal!

IOANA
-Sunt doar puțin obosită, dar să intrăm domnule Valeriu. Este urât din partea mea să vă țin la ușă, putem discuta în liniște…

GUNARIU
-Dacă mai zice de Matei, îi sparg capul, cu mâna mea!

VALERIU
-De ce nu, de altfel, ce aș avea de trădat, decât…

IOANA
-Sunt sigură că…

MIRANDA
-Fă-te că ești liniștit dragă, vin copii! Ai grijă să nu ataci din prima, lasă-l să fiarbă!

VALERIU
-Scuză-mă Ioana, dar mi-am amintit că am ceva de lucru la birou.

GUNARIU
-Tocmai când vroiam să fiu liniștit!
Tot de la intrare se mai aude o voce, a lui Panait, ce dă peste cei doi copii, ca din întâmplare.

PANAIT
-Bună copii! Ce faceți aici?

GUNARIU
-Aha! Așa da!

MIRANDA
-Iată o persoană care știe să apere maternitatea. Nu îi cade inima în buzunar.

GUNARIU
-Adică, ce vrei să spui?

MIRANDA
-Taci, dragă! Strici totul.

VALERIU
-Eu tocmai plecam, mi-am amintit că am ceva de lucru, domnule Panait!

IOANA
-Dar e aproape trecută ziua, nu-i așa, domnule doctor?

PANAIT
-Acum că suntem aici cu toții, ce-ar fi să ne destindem cu un pahar, din barul domnului Gunariu, că doar n-o crăpa de sărăcie! Ce zici, domnule Valeriu?

VALERIU
-Șiu și eu!

GUNARIU
-E grav! Omul ăsta a simțit capcana!

MIRANDA
-Nu-i scapă lui Panait, e mult prea bun!

GUNARIU
-Da, de unde știi?


MIRANDA
-Puțină decență, ia… șșt!

IOANA
-Acum este aici și domnul doctor, nu o să înșeli pe nimeni. Și-apoi, eu sunt cea care acceptă…

GUNARIU
-Normal, porumbița cu coada-n voltă!

PANAIT
-Haideți să bem un pahar cu toții, cred că sunt acasă și părinții Ioanei.

VALERIU
-La urma urmei, ce atâta muncă! Mă voi scula mai de dimineață.

GUNARIU
-Cred că o să-mi placă băiatul ăsta.

MIRANDA
-Aveam o mică îndoială, da’ ăsta chiar îi face actele lui tac-su!

GUNARIU
-Ai grijă cu gura aia a ta, că vreau să le facă și pe ale mele!

Toți trei intră în scenă, urmând salutări amestecate. Ioana se duce cu lacrimi în ochi și-l îmbrățișează pe tatăl ei.

IOANA
-Tată, cum te mai simți? Mi-am făcut atâtea griji!

GUNARIU (între ei)
-Acum mai bine, văzând că nu ai venit singură acasă?

IOANA (între ei)
-Tată, Valeriu este un băiat foarte bun, dar nu știu dacă poate accepta situația mea și nu-l pot minți.

GUNARIU (între ei)
-Uneori în viață, trebuie să facem compromisuri, pe care numai noi le vom ști toate dedesubturile.


IOANA (între ei)
-Tată, dacă ai ști cât mi-e de teamă.

GUNARIU (între ei)
-Suntem o armată aici să te apărăm. Lasă totul în seama noastră, logodna este ca și asigurată. Eu n-am pierdut niciodată o luptă.

MIRANDA (vine cu tava plină de pahare)
-Vă rog, domnilor, Ioana, îndrăzniți!

IOANA
-Eu…

PANAIT (între ei)
-Poți să ciocnești cu noi, te rog! Nu trebuie neapărat să bei!

IOANA (ia paharul)
-Așa este.

VALERIU
-Pentru ce bem?

Toți rămân stupefiați, pe scenă se așterne liniștea, preț de câteva secunde.

IOANA
-Pentru faptul că ai acceptat să rămâi aici cu noi în această, deja seară.
Pentru fluturi care zboară,
Nebuniți de faruri albe,
Proști se duc loviți să moară,
Pentru strălucinde salbe.

Cortina cade ușor, închizându-se total la terminarea ultimelor versuri.
SFÂRȘIT

Buzău
15 Aprilie 2008.
Dragoș NONCIU
Dedic această piesă familiei mele.
Soția mea Georgeta și fiul meu Andrei,
ce ne unește viețile tulburi.
Dragoș NONCIU