poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7640 .



1, 2, 3 și Tu
scenariu [ Teatru ]
Legat la ochi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tezeu ]

2007-07-24  |     | 



Personaje:
Tu – bărbat, îmbrăcat obișnuit, pantaloni și tricou în culori închise, legat la ochi cu o eșarfă neagră.
1 – copil, 10-12 ani, bucălat, îmbrăcat lejer.
2 – tânăr 14-16 ani, grăsuț, îmbrăcat în costum.
3 – tânăr 18 ani, slab, îmbrăcat în costum.

[Scena este goală. E nevoie de câteva reflectoare pentru a face jocul de lumini.]

Scena I (Tu)
[Tu se află undeva în margine. Un reflector luminează centrul scenei. Tu intră în lumină. Stă drept. Atent.]
Tu: Legat la ochi. [își pune mâinile-n buzunare] E mai bine așa.
Tu: Aseară au venit stafiile peste mine. Nu le vedeam, dar le auzeam, le simțeam cum mă cuprind. Cum îmi trimit fiori reci, de trecut, prin tot corpul.
Tu: E mai bine așa. [Se uită în stânga și în dreapta, dar e legat la ochi și oricum nu vede nimic.]

Scena II (Tu, 1)
[1 intră în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, apoi se stinge. 1 Se vede doar în penumbră, datorită reflectorului ce-l centrează pe Tu.]
1: Salut bătrâne, de mine-ți mai aduci aminte?
Tu: Tu? Tu cine ești?
1: Nu, nu, tu ești tu. Eu sunt tu de acum multă vreme. Îți mai aduci aminte?
Tu: Ce?
1: De cum râdeau copiii de tine. [Începe să se învârtă în jurul lui Tu, analizându-l.]
1: De durerea.
1: Suferința.
1: Lașitatea.
1: Nesiguranța.
Tu: Tu nu ești eu...
[1 se oprește.]

Scena III (Tu, 1, 2)
[Intră și 2 în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, iar apoi se stinge. Se află de partea cealaltă a lui Tu, față de 1]
2: Ba da, și eu îmi aduc aminte. [Începe să vorbească de cum intră în scenă.]
1: Vezi, eram sigur.
Tu: Tu cine ești?
2: Nu ți-a explicat el? Eu nu sunt tu. Te-ai prins?
Tu: De ce să mă prind.
[1 și 2 încep să se rotească în jurul lui Tu. Acesta nu vede, dar își plimbă ochii acoperiți după glasurile celor doi, încercând să perceapă.]
2: De ce ești tu!
1: De ce ai iubit fără să fi iubit.
2: De ce ai suferit fără să fi lovit.
1: De ce ai plâns cu capu-n pernă,
2: Doar pentru că nu ai știut
1: Să lovești,
2: Sau să te-mbeți
1: Sau să înjuri...
2: Să te zbați.
1: Ai încercat chiar și să pieri.
2: Nu-ți mai aduci aminte, nu?
Tu: Cine sunteți voi? Ce știți voi cum e să fiu? Cum este oare să fii tu?
1: Pentru că noi...
2: Am fost și noi odată tu.
1: Dar acum numai tu ești tu.
2. Iar noi suntem...
1: Noi suntem...
Tu: Da?

Scena IV (Tu, 1, 2, 3)
[Intră și 3 în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, iar apoi se stinge. Stă în fața lui Tu. 1 și 2 stau în drepta respectiv stânga lui Tu.]
3: Noi suntem... [Rostește de cum intră în scenă, și-și târșâie cuvintele până ajunge înaintea lui Tu.]
2: Noi suntem... [Își pleacă ochii.]
1: Noi suntem... [Își pleacă ochii.]
3: Noi suntem cei ce-am fost, dar nu mai suntem.
Tu: Vorbiți prostii. Trebuia să mă lăsați aici, legat la ochi și cu mâinile-n buzunare.
1: Păi văd că tot legat la ochi ești. [Lovește cu piciorul nimicul de pe jos și-și pune mâinile-n buzunare.]
2: Lasă-l. Și scoate-ți mâinile din buzunare!
1: Da... [Își scoate mâinile din buzunare.] Haide...
[Încep toți trei să se rotească în jurul lui Tu, iar acesta încearcă să-i urmărească după sunetele vocilor lor.]
2: Trebuie să știi...
3: Primul sărut.
1: Buzele ei...
2: Gustul rujului ei...
3: Prima ei atingere...
1: Respirația ei...
2: Mișcările ei...
3: Mirosul ei...
Tu: Vorbiți prostii! [Devine mânios.]
1: Primul eșec...
2: Frustrarea.
3: Durerea.
1: Neputința. [Ajunge în spatele lui Tu și-i lovește funda ce ține legată eșarfa.]
2: Delăsarea.
3: Disperarea ascunsă!
Tu: De ce să-mi mai aduc aminte? Ce rost mai are?
1: Păi...
2: Pentru că...
3: Trebuie să faci o socoteală.
Tu [Nedumerit.]: Cum poți socoti sentimentele?
1:Vezi...
2: Care sunt...
3: Plăcute.
1: Și...
2: Care sunt...
3: Neplăcute.
1: Faci o adunare.
2: Și o scădere.
3: Și vezi.
Tu: Și văd ce? [Dă din umeri.]
1: Vezi...
2: Cum...
3: Te simți acum.
Tu: Și dacă iese prost. Dacă mă simt rău, pierdut. Legat la ochi?
1: Înseamnă...
2: Că trebuie...
[Se opresc din rotire. 3 este din nou în fața lui Tu.]
3: Să iubești mai mult!
[încep din nou să se rotească, în sens invers.]
Tu: Și dacă mă simt bine? Cunoscător, eliberat?
1: Înseamnă...
2: Că trebuie...
[Se opresc din rotire. 3 este din nou în fața lui Tu.]
3: Să iubești mai mult!
Tu: Vorbiți prostii. Cum trebuie să iubesc mai mult și dacă mă simt bine și dacă mă simt prost?
1: Păi cam ești prost. [Râde.]
2: Lasă-l în pace. [Se uită supărat spre 1.]
3: Mereu ai fost prea blând... [Se uită atent spre 2.]
2. Și ce dacă. Eu am iubit cel mai mult.
3: Tu ai iubit și-ai plâns.
2: Și tu?... Tu n-ai mai plâns. Uite cum a ajuns. [Se uită spre Tu.]
Tu: Eu tot nu înțeleg... de ce trebuie să iubesc oricum?
1: [Râde.] Pentru că...
[Încep din nou să se rotească în jurul lui Tu. Tu se așază pe podea și ia niște nisip inexistent de pe jos. Începe să-l plimbe dintr-o mână în alta. Rămâne fără el și mai ia un pumn.]
2: Iubești ca să fie bine...
3: Și iubești ca să rămână bine.
[Cei trei scot foarfece și taie, în trei părți, acoperământul ochilor lui Tu, iar apoi ies din scenă. Acesta clipește precum un prunc atunci când începe să vadă.]

Scena V (Tu, publicul)
[Tu este pe jos și privește cu ochi mijiți în jurul său. Încă nu vede foarte bine.]
Tu: Cum pot eu să iubesc?
Tu: Ce rost are să iubesc?
Tu: Pe cine să iubesc?
[Se luminează sala. Se vede publicul.]
Tu: Doamne, atât de mulți...
Tu: Cum pot eu să vă iubesc pe toți?
[Se târâie ca o șopârlă, în patru labe, până într-un colț întunecat. Reflectorul nu-l urmărește.]


Scena VI (Tu, vocile lui 1, 2, 3)
[Tu este în colțul întunecat, cu genunchii la gură. Legănându-se încet. Încercând să se calmeze.]
1: Trebuie să...
2: Trebuie să...
3: Trebuie să...
1, 2, 3 [În cor, țipând, ca un tunet dumnezeiesc.]: Trebuie să iubești!
Tu [puțin smiorcăit]: De ce?
1: Ca să nu ieși prost...
2: Ca să nu ieși nefericit...
3: Și la următoarea numărătoare.
Tu: Să vă ia dracu’ pe toți!

Scena VII (Tu)
[Tu se ridică în picioare, scoate dintr-un buzunar o altă eșarfă și se leagă la ochi cu ea. Vine apoi, din nou, în lumină.]
Tu: Legat la ochi. [Își pune mâinile-n buzunare.] E mai bine așa.
Tu: Aseară au venit stafiile peste mine. Nu le vedeam dar le auzeam, le simțeam cum mă cuprind. Cum îmi trimit fiori reci, de trecut, prin tot corpul.
Tu: E mai bine așa. [Se uită în stânga și în dreapta, dar e legat la ochi și oricum nu vede nimic.]


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!