poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-24 | |
Personaje:
Tu – bărbat, îmbrăcat obișnuit, pantaloni și tricou în culori închise, legat la ochi cu o eșarfă neagră. 1 – copil, 10-12 ani, bucălat, îmbrăcat lejer. 2 – tânăr 14-16 ani, grăsuț, îmbrăcat în costum. 3 – tânăr 18 ani, slab, îmbrăcat în costum. [Scena este goală. E nevoie de câteva reflectoare pentru a face jocul de lumini.] Scena I (Tu) [Tu se află undeva în margine. Un reflector luminează centrul scenei. Tu intră în lumină. Stă drept. Atent.] Tu: Legat la ochi. [își pune mâinile-n buzunare] E mai bine așa. Tu: Aseară au venit stafiile peste mine. Nu le vedeam, dar le auzeam, le simțeam cum mă cuprind. Cum îmi trimit fiori reci, de trecut, prin tot corpul. Tu: E mai bine așa. [Se uită în stânga și în dreapta, dar e legat la ochi și oricum nu vede nimic.] Scena II (Tu, 1) [1 intră în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, apoi se stinge. 1 Se vede doar în penumbră, datorită reflectorului ce-l centrează pe Tu.] 1: Salut bătrâne, de mine-ți mai aduci aminte? Tu: Tu? Tu cine ești? 1: Nu, nu, tu ești tu. Eu sunt tu de acum multă vreme. Îți mai aduci aminte? Tu: Ce? 1: De cum râdeau copiii de tine. [Începe să se învârtă în jurul lui Tu, analizându-l.] 1: De durerea. 1: Suferința. 1: Lașitatea. 1: Nesiguranța. Tu: Tu nu ești eu... [1 se oprește.] Scena III (Tu, 1, 2) [Intră și 2 în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, iar apoi se stinge. Se află de partea cealaltă a lui Tu, față de 1] 2: Ba da, și eu îmi aduc aminte. [Începe să vorbească de cum intră în scenă.] 1: Vezi, eram sigur. Tu: Tu cine ești? 2: Nu ți-a explicat el? Eu nu sunt tu. Te-ai prins? Tu: De ce să mă prind. [1 și 2 încep să se rotească în jurul lui Tu. Acesta nu vede, dar își plimbă ochii acoperiți după glasurile celor doi, încercând să perceapă.] 2: De ce ești tu! 1: De ce ai iubit fără să fi iubit. 2: De ce ai suferit fără să fi lovit. 1: De ce ai plâns cu capu-n pernă, 2: Doar pentru că nu ai știut 1: Să lovești, 2: Sau să te-mbeți 1: Sau să înjuri... 2: Să te zbați. 1: Ai încercat chiar și să pieri. 2: Nu-ți mai aduci aminte, nu? Tu: Cine sunteți voi? Ce știți voi cum e să fiu? Cum este oare să fii tu? 1: Pentru că noi... 2: Am fost și noi odată tu. 1: Dar acum numai tu ești tu. 2. Iar noi suntem... 1: Noi suntem... Tu: Da? Scena IV (Tu, 1, 2, 3) [Intră și 3 în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, iar apoi se stinge. Stă în fața lui Tu. 1 și 2 stau în drepta respectiv stânga lui Tu.] 3: Noi suntem... [Rostește de cum intră în scenă, și-și târșâie cuvintele până ajunge înaintea lui Tu.] 2: Noi suntem... [Își pleacă ochii.] 1: Noi suntem... [Își pleacă ochii.] 3: Noi suntem cei ce-am fost, dar nu mai suntem. Tu: Vorbiți prostii. Trebuia să mă lăsați aici, legat la ochi și cu mâinile-n buzunare. 1: Păi văd că tot legat la ochi ești. [Lovește cu piciorul nimicul de pe jos și-și pune mâinile-n buzunare.] 2: Lasă-l. Și scoate-ți mâinile din buzunare! 1: Da... [Își scoate mâinile din buzunare.] Haide... [Încep toți trei să se rotească în jurul lui Tu, iar acesta încearcă să-i urmărească după sunetele vocilor lor.] 2: Trebuie să știi... 3: Primul sărut. 1: Buzele ei... 2: Gustul rujului ei... 3: Prima ei atingere... 1: Respirația ei... 2: Mișcările ei... 3: Mirosul ei... Tu: Vorbiți prostii! [Devine mânios.] 1: Primul eșec... 2: Frustrarea. 3: Durerea. 1: Neputința. [Ajunge în spatele lui Tu și-i lovește funda ce ține legată eșarfa.] 2: Delăsarea. 3: Disperarea ascunsă! Tu: De ce să-mi mai aduc aminte? Ce rost mai are? 1: Păi... 2: Pentru că... 3: Trebuie să faci o socoteală. Tu [Nedumerit.]: Cum poți socoti sentimentele? 1:Vezi... 2: Care sunt... 3: Plăcute. 1: Și... 2: Care sunt... 3: Neplăcute. 1: Faci o adunare. 2: Și o scădere. 3: Și vezi. Tu: Și văd ce? [Dă din umeri.] 1: Vezi... 2: Cum... 3: Te simți acum. Tu: Și dacă iese prost. Dacă mă simt rău, pierdut. Legat la ochi? 1: Înseamnă... 2: Că trebuie... [Se opresc din rotire. 3 este din nou în fața lui Tu.] 3: Să iubești mai mult! [încep din nou să se rotească, în sens invers.] Tu: Și dacă mă simt bine? Cunoscător, eliberat? 1: Înseamnă... 2: Că trebuie... [Se opresc din rotire. 3 este din nou în fața lui Tu.] 3: Să iubești mai mult! Tu: Vorbiți prostii. Cum trebuie să iubesc mai mult și dacă mă simt bine și dacă mă simt prost? 1: Păi cam ești prost. [Râde.] 2: Lasă-l în pace. [Se uită supărat spre 1.] 3: Mereu ai fost prea blând... [Se uită atent spre 2.] 2. Și ce dacă. Eu am iubit cel mai mult. 3: Tu ai iubit și-ai plâns. 2: Și tu?... Tu n-ai mai plâns. Uite cum a ajuns. [Se uită spre Tu.] Tu: Eu tot nu înțeleg... de ce trebuie să iubesc oricum? 1: [Râde.] Pentru că... [Încep din nou să se rotească în jurul lui Tu. Tu se așază pe podea și ia niște nisip inexistent de pe jos. Începe să-l plimbe dintr-o mână în alta. Rămâne fără el și mai ia un pumn.] 2: Iubești ca să fie bine... 3: Și iubești ca să rămână bine. [Cei trei scot foarfece și taie, în trei părți, acoperământul ochilor lui Tu, iar apoi ies din scenă. Acesta clipește precum un prunc atunci când începe să vadă.] Scena V (Tu, publicul) [Tu este pe jos și privește cu ochi mijiți în jurul său. Încă nu vede foarte bine.] Tu: Cum pot eu să iubesc? Tu: Ce rost are să iubesc? Tu: Pe cine să iubesc? [Se luminează sala. Se vede publicul.] Tu: Doamne, atât de mulți... Tu: Cum pot eu să vă iubesc pe toți? [Se târâie ca o șopârlă, în patru labe, până într-un colț întunecat. Reflectorul nu-l urmărește.] Scena VI (Tu, vocile lui 1, 2, 3) [Tu este în colțul întunecat, cu genunchii la gură. Legănându-se încet. Încercând să se calmeze.] 1: Trebuie să... 2: Trebuie să... 3: Trebuie să... 1, 2, 3 [În cor, țipând, ca un tunet dumnezeiesc.]: Trebuie să iubești! Tu [puțin smiorcăit]: De ce? 1: Ca să nu ieși prost... 2: Ca să nu ieși nefericit... 3: Și la următoarea numărătoare. Tu: Să vă ia dracu’ pe toți! Scena VII (Tu) [Tu se ridică în picioare, scoate dintr-un buzunar o altă eșarfă și se leagă la ochi cu ea. Vine apoi, din nou, în lumină.] Tu: Legat la ochi. [Își pune mâinile-n buzunare.] E mai bine așa. Tu: Aseară au venit stafiile peste mine. Nu le vedeam dar le auzeam, le simțeam cum mă cuprind. Cum îmi trimit fiori reci, de trecut, prin tot corpul. Tu: E mai bine așa. [Se uită în stânga și în dreapta, dar e legat la ochi și oricum nu vede nimic.] |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate