Bucovina.Sat bătrân, printre dealuri, lângă o veche mânăstire.Seară de vară fierbinte.
Pe o buturugă lipită de gardul unei căsuțe, o bunică și doi nepoței, sub un măr,tăceau privind de-a lungul uliței pustii și plină de colb. Clopotele mânăstirii vibrau aerul înserării, când zgomotul unui motor care se apropia a murdărit liniștea. Din curte, a ieșit lătrând o cățea și s-a repezit cu lătrat furios către automobilul în viteză, înconjurat de nori de praf.Bunica și-a acoperit gura și nasul cu un colț al baticului cenușiu, copii cu pălărioarele. Un schelălăit, apoi frâna mașinii din care a coborât o doamnă, s-a uitat la bara de protecție și dacă tot venea de la mânăstire, a suduit: “A dracului javră!”. S-a scuturat de praf, a intrat în mașină și dusă a fost, pierdută în norii de praf.
Copii s-au repezit în uliță, de unde se târa însângerata, cățeaua lovită de mașină. S-a așezat pe o parte, la picioarele bunicii, privind-o cu ochii durerii. A început să tremure tot mai puternic, s-a încordat și cu efort gemut din tot sufletul ei, a născut doi pui, s-a răsucit capul spre ei și Dumnezeu i-a luat sufletul.
S-a întâmplat doar în câteva minute.Cei doi copii, plini de praf, stăteau încremeniți. Unul a întrebat: ” Mamaie, ce-i aia javră?”. Bunica a murmurat: ” Un animal fără Dumnezeu!”.
Apoi, bunica a început să strige pis, pis, pis până a apărut o mâță tărcată, cu burta atârnată fleoșcăită, pe care bunica a luat-o cu blândețe în brațe și i-a pus botul lîngă cei doi căței abea fătați, care parcă mieunau orbecăind în iarbă. Pisica a început să-I lingă, așa că, după ce i-a curațat, bunica i-a luat și i-a dus în cotețul cățelei, urmată de pisica care-i adoptase.
Copii priveau în tăcere. Bunica le-a spus: “ Ea și-a pierdut puii acum trei zile, pe ploaia aia mare, dar mamele rămân mame !”
Bunica a luat o săpăligă, s-a dus în spatele troiței de peste drum și a săpat o groapă în care ce-i doi copii au așezat cățeaua, după sfatul bunicii. Peste micul mormânt, bunica a pus o rădăcina de flori albastre de ”Nu mă uita”. Copii au întrebat-o: ” Nu ar trebui să-i punem și o cruce din bețe?”. Sprijinindu-se de marginea troiței, bunica le-a răspuns cu glas stins: ”Crucea e doar pentru noi, maică !”
Pe uliță a apărut o mică cireadă de vaci, din care s-a desprins una și s-a oprit în poartă.” Bine ai revenit fetițo !”, a zis bunica. A dus-o în grajd, si după ce și-a spalat mâinile cu apa de ploaie din hârdăul de sub burlan, a muls într-o ulcică lapte și l-a dus la pisică. Copii o urmăreau, ca puii de rață.
S-au întors toți trei pe buturuga de sub măr și priveau spre norii roșii ai asfințitului. Oftând, bunica a murmurat ca pentru ea: ”Dumnezeu nu știe să râdă și nici să plângă, dar ne iubește așa cum suntem!”
Clopotele mânăstirii chemau la vecernie.