- continuare -

ACTUL 3
Iubirea dintre Apollo și Cassandra, sau mai bine zis încercarea de iubire.

Scena 1
Apollo, Cassandra, Hecuba, Medeea (o altă femeie cu puteri magice, prietenă bună a Cassandrei)


Apollo
(în grădina Palatului regelui Priam, în foișorul în care Cassandra sta gânditoare, în așteptarea lui Apollo)

Ce minunată ești Cassandra
De când te-am cunoscut
Nu mai am ochi pentru alta
Gândul meu e de neconceput
De a mai sta în lipsă-ți
De a-ți mai duce dorul
E ceea ce tu simți?
Sau îmi amăgesc fiorul?

Cassandra

Vai tu Apollo, ce mult am așteptat
Am crezut multe, dar s-au spulberat
În clipa când tu dar, ai apărut în față-mi
Acum m-am liniștit, pe loc tu învață-mi
Ale mele simțuri așa cum ai promis
În schimb îți dau iubirea
Nu am nimic de zis.

Apollo
(apropiindu-se de Cssandra)

Vai ce miros și ce parfum emani
Ești floarea vieții mele
De vreo trei-patru ani
Dar nu am îndrăznit în visurile grele
Să te am mai aproape
Acum curajul geme
Căci nu pot fără a concepe
A mai trăi o clipă, glasul meu să te cheme.
Ești floarea vieții mele
Ești rază de lumină
Ești steaua dintre stele
Ești zâmbet de sulfină.

Cassandra
(îndepărtându-se de Apollo)

Frumos ce spui Apollo, dar nu mai amâna
Pe loc de mă învață, să fiu eu cea mai cea
Dintre toate cele ce sunt pe acest Pământ
Te rog, dar drag Apollo, fă-mi acest legământ.

Apollo
(ridicându-se în picioare, într-o poziție solemnă)

Vei fi cea mai renumită, din câte să tot fie
Vei fi apreciată, dar mândră numai mie.

(în continuare, cei doi purced la a transmite Cassandrei toate cele necesare, pentru ca aceasta să capete darul de a deveni cea mai renumită prezicătoare a viitorului)

(pe seară, când „lecția” era pe teriminate, apare Hecuba, mama Cassandrei)

Hecuba
(apropiindu-se de foișor)

Vai ce onoare, și ce plăcere încântătoare
Mă-nclin la tine Apollo, căci e cunună mare
Ceea ce tu vrei a face, cu fiica mea în stare
De ceea ce Pitia și Sibila, vor fi fără de cale.

Apollo
(făcând o reverență politicoasă către Hecuba)

E doar plăcerea mea, îi dau totul de va vrea
E o iubire mare, pe care de o pot
O voi păstra în suflet, o voi expune tot
Cât buna mea Cassandra mă va considera
Al ei pe veci să fiu, să mă iubească-n toate
Voi fi iubit și soț, dar îi voi fi și frate.
Nici nu gândești Hecuba, ce port în al meu suflet
E ea iubirea mare, e gând și cu mult cântec
E răsărit de soare și e apus de lună
E miezul de vulcan, ce scapără și tună.
E univers pierdut
E alfa și omega
Cel pământean, demult
E totul și mai mult
E tot ce poate da
E viața mea, acum și-n veci, Cassandra.

Hecuba
(gânditoare)

De tu spui acestea, e clar că o iubești
Dar când vom da noi vestea
Pentru o nuntă ca-n povești?

Cassandra
(cu privirea ațintită la mama sa, Hecuba, dar cu coada ochiului zărindu-l și pe Apollo)

Ea va fi dată vestea
Îndat` ce eu voi fi, minunea pământeană
Ce poate într-o zi, a prevesti și-o rană
Atunci noi doi, eu și Apollo
Ne vom uni în zei, vei fi și tu acolo.
Nu mai e mult de stat, timpul s-a îngustat
Și va veni ea clipa
Când ne unim în noapte
Un eu și-un el cu fapte
Nu ne vom frânge aripa
Ne vom porni pe văi
Pe munți și-n alte zări
Și vom fi doar văpăi
Vai câte căutări.

(Hecuba se retrage, iar în lăsatul serii Cassandra și Apollo, încă mai discută despre intențiile bivalente de viitor)

(curând pleacă și Apollo. La scurt timp, alături de Cassandra vine Medeea, prietena sa cea mai bună)

Medeea
(apropiindu-se de Cassandra)

Ce minunată ești, exprimi raze de soare
În seara nopții care, e tot mai așezată
Să fie oare soarta, sau dragostea curată
Sau este oare gândul, de-a fi nemuritoare?



Cassandra
(cu un zâmbet larg)

De vor fi amândouă, cu drag eu le primesc
Dar de nu încă, cu grijă mă gândesc
Căci e mai bine-a fi, cea mai stimată floare
Ce poate să prezică, idei nemuritoare
Decât să zac ursită, lângă Apollo care
Vrea sau nu vrea e trist, iubirea ce mă doare
Căci nu poate a fi, viață mereu, în toate
Decât de tu vei fi, zeu chiar și după moarte.
Dar cum eu sunt, aici un pământean
Mai bine poate am, un semen de din neam.

Medeea

Tu nu gândești ființă atotcuprinzătoare
Că ce e mort sub soare, mai are trebuință
Acolo în etern, unde doar cu stăruință
Stă el Apollo singur și fără așteptare
Când se va lumina, de noaptea cea profundă
Tu poți a fi atunci, tot scufundată-n undă
Și vei putea a da, cu forța ta ce darul
A zămislit în tine și a umplut paharul.

Corul
(se aude pe fundalul grădinii regale, a regelui Priam)

Prințesa noastră este
Pe veci amorezată
E timp să dăm de veste
Că o va face lată.
Cunună ea să pună
Pe fruntea-mpodobită
Cu gânduri ce se-agită,
Vor fi de vreme bună.
***
Mâine vine-o nouă zi
Va fi iarăși soare
Vor fi clopote zglobii
Vestesc ziua care
De va fi să fie bine
Va fi nuntă mare
El și ea s-or ține
De mână-n strigare
Căci în taina nopții
Când dorm chiar și hoții
Se va pune gând
Și cu legământ.

Un soldat
(mergând tot agale pe străduțele pietruite ale cetății și mirosindu-i în eter a mare sărbătoare)

Ce nuntă, ce ospăț
Vor fi în cetate
Ce veselie, ce dezmăț
Le voi vedea pe toate.
Voi fi acolo negreșit
Voi fi apărător de vază
Și chiar de nu am chefuit
Mă-ntorc voios acasă.

Un elev
(mergând haihui pe stradă)

Școala este viața mea
Viața nu e școala
Voi scăpa curând de ea
Va fi scurtă boala.

- va urma -