poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9263 .



Unul pentru toți
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lucipop ]

2011-06-12  |     | 



Unul pentru toți

( parodie fără resentimente cu personaje reale)

În parc este o noapte cu lună plină. Dinu are barbă falsă și scoate cu lopata pământ dintro groapă de lângă o bancă. Pe bancă este un geamantan voluminos... Apare Boe cântând: Frumoasa meeea...iubita meeea...adoratooo!

BOE Ce faci?!... Îți îngropi banii?... Dacă mă uit atent... fără barbă... te recunosc!... Ești Dinu coruptul! Vin de la un chef și numai de politică nu ne-a ars. Te surprind domule Dinu în postura asta, înseamnă că este de rău. Traian a câștigat alegerile! Vorba lui bunica: Un român adevărat.
DINU Sceleratul! Cum te cheamă tinere?
BOE Boe.
DINU Dragul meu Boe, nu peste mult ... ( se uită la ceasul de pe mână) ... este patru... se luminează pe la șase... și pe la nouă îl validează parlamentul, deși după opinia mea tot invalid rămâne. Odată ajuns la Cotroceni... în jur de doisprăzece, mă dă în urmărire generală.
BOE Înseamnă că până la amiază poți ieși din țară. Ce mai aștepți?
DINU Pasărea mălai visează! Ce ofrandă aduc vameșii pe altarul puterii? Mă rețin amabili la o cafea. Se face doisprăzece, urmează arestarea televizată și intrarea cu ghirlande pe poarta închisorii! Dar de banii mei nu se atinge nimeni. Spune-mi Boe, cât să-ți dau?
BOE Am cunoscut-o în noaptea asta pe Nuța. Unica. Declar sus și tare. N-am nevoie de banii tăi. Jură-mi că ești nevinovat.
DINU Jur.
BOE Atunci, dacă ești curat ca lacrima, ca și cleștarul în bătaia lunii, te ascund la bunica. N-are televizor. Îi zicem că ești cel mai bun prieten al meu și-ai fugit pe geam din casa unui soț răzbunător, care te caută prin tot orașul cu toporul!
DINU Dumnezeu mi te-a scos în cale dragă Boe!
Dinu își sărută geamantanul și-i zice: Nu cădem noi în mâinile lui Traian!
BOE Îngropă-ți banii aici. Un amant fugit, are numai hainele de pe el. Și acelea, sumare.
DINU Așa-i cum zici! Dacă se supără bunica? O trezim la ora asta.
BOE Problema nu este s-o trezim. Problema este cum o adormim!
Dinu adâncește groapa cu mult elan. Din când în când, exclamă: Sceleratul!...Lîngă el, Boe cântă: Frumoasa meeea...iubita meeea...Nuțaaa!...

_ _ _ _ _



În casa bunicii lumina este aprinsă. Bunica , Dinu cu barbă și Boe.

BUNICA Ați auzit? La radio. A câștigat Traian. Un român adevărat. Acuma să-l văd pe Dinu.
DINU Sceleratul.
BUNICA Bravo! Sceleratul!
BOE Du-te bunico și aranjează-i camera. De politică îi arde cu un soț feroce pe cap?
Bunica iese.
BOE Mor de curiozitate domnule Dinu. Se zice că imediat după revoluție ai fost prieten bun cu Traian.
DINU Am fost. Þine cont. Nu ne-am mai văzut și vorbit de douăzeci de ani. Atunci, în nouăzeci, el cu Iliescu m-au corupt să preiau petrolul. Și acuma, ca să-l voteze românii, mă face hoț. Îți povestesc, mă descarc și eu... Marțea trecută, seara, stau liniștit la televizor. Aștept serialul "Crimele din Midwey". Până la film ce vezi în plină campanie electorală pentru președenție? Prin ce teatre ține discursuri candidatul Adrian, pe ce stadioane trezește națiunea din somnul ei de moarte candidatul Traian. Eu mâncam un sendvici. Și zic din fotoliu către Traianul din televizor: " M-am săturat Traiane dragă de muncă și transpirație, vino cu ceva nou!"...Era să-mi pleznească inima când îl aud la microfon: "Avem un mare corupt, care în haosul de după revoluție a pus mîna pe petrolul țării. De la el ni se trag toate relele de astăzi! Vă jur că pe Dinu îl așteaptă în mandatul meu pușcăria!"... Ce sendvici?!...Ce film?!...Îmi iau din sertar actele de proprietate pe petrol, barba falsă și sar fereastra!... Găsesc chirie la marginea Voluntarilor. Seară de seară, până la duminica asta fatidică a votării, frecventez birtul "Trei păduchi". Imediat după anunțarea câștigătorului... sceleratul!...pe la doișpe noaptea...câte ore au trecut de-atunci?... ( se uită la ceasul de pe mână ) ... patru și jumătate... cine se așează la masa mea?
BOE La ce masă?
DINU La masa mea din birtul "Trei păduchi." Nu ești atent! ...Un individ din Kazan, venit la noi după chilipiruri. " - Măi omule, îi zic, te văd străin după fizionomie, știi cu cine ai de-a face? Eu sunt Dinu cu petrolul. Dacă vrei, ți-l vând cu suma asta!"...Se gândește un moment și oftază : " Doamne ajută, îl cumpăr!"... Îi dau pe sub masă actele, îmi împinge geamantanul cu bani, nu ne-am văzut, nu ne-am cunoscut.
BOE Și dacă Adrian câștiga alegerile?
DINU Sunt ca ciobanul din Miorița. Dacă Adrian câștiga, aveam aceeași soartă, dar fără zurgălăi, discretă, ca un abur ce dispare...
BOE Vino-ți în fire. Am un prieten bun. Și-a făcut o relație serioasă la vama Arad. Iau cât pot de repede legărura cu el.
DINU Boe, vrei să vezi un bărbat în toată firea plângând de recunoștință?
BOE Am oroare de exagerări.
DINU Sceleratul!
Intră bunica.
BUNICA Sceleratul!

_ _ _ _ _



Boe se-ntâlnește cu Nuța. Cei doi se îmbrățișează exagerat de patetici.

BOE Cum te verific dacă pot avea încredere în tine?
NUÞA Dă-mi un milion pentru un Chanel șase. Chanel șase îmi cumpăr.
BOE Și dacă-ți spun unde l-am ascuns pe Dinu? Coruptul?
NUÞA Secret contra secret.
BOE La bunica.
NUÞA Știi cine-i tatăl meu? Fir de nisip ce ești! Generalul Șofron.
BOE Comandantul poliției?! Omul la brâu cu trei pistoale!
NUÞA Și la gât cu trei cranii mici. Posesorii lor mi-au făcut curte. Vezi unde duce dezamăgirea mea? Ia seama. Te compari cu mine? Mergem în parc și povestim. Ce ne-am spus până acuma au fost titlurile capitolelor.
BOE În parc?
NUÞA Ai alergie la iarbă, la copaci?
BOE Azi noapte, venind de la chef, am dat peste Dinu, își îngropa geamantanul cu bani. Un geamantan pe măsura lui Ursus din Quo Vadis. Știi unde? În parc. Vom sta pe banca ce se găsește la un metru de cea mai mare avere din țară. Ce păcat că s-a fumat în secolul trecut trabucul Monte Cristo! Mă răzbunam pe tine cu vârf și îndesat.
NUÞA Ca să ai un motiv, primește cadou un pupic otrăvit!

_ _ _ _ _


În casa bunicii. Boe, Nuța și Dinu cu barbă.

NUÞA Domnule Dinu, mi-a povestit Boe. Fii liniștit, până ești în mâinile noastre, nu ți se clintește fir de păr.
DINU Sunt dat de la doisprăzece în urmărire generală! Simbolizez răul ce macină țara noastră de douăzeci de ani! Sceleratul!
Intră bunica.
BUNICA Sceleratul! Pentru ce-ai făcut dumneata, toată lumea închide ochii, așa-i sîngele, se-aprinde din senin, dar pentru criminalul de Dinu nu ajunge Traian, trebuie adus Vlad Þepeș!
Dinu cade în genunchi.
DINU Doamne Tatăl nostru care ești în ceruri, îndură-te de mine!
NUÞA Bunico? Ai inimă?!
BOE În fața dumitale se găsește Dinu. Nu-l vrei, iese în stradă și-l linșează poporul. Ies împreună cu el. Ne linșează pe amândoi.
NUÞA Pe toți trei!
Dinu își dă barba jos.
BUNICA Boe, Nuța...v-am crezut mai deștepți...Singurul meu nepot...Bată-te să te bată domnule Dinu că ești mai cu moț decât toți românii!
DINU Sunt un cetățean fără merite deosebite. V-aș povesti cu multă plăcere cum am intrat în posesia petrolului, dar am jurat de trei ori să tac.
BUNICA Așa umblă vorba, că l-ai vândut unui străin.
DINU Da, l-am vândut! Ce era să fac?
BUNICA Domnule Dinu, cu Traian am votat, cu el mai votez de o mie de ori. Nu te-a acuzat fără motiv.
DINU Jur pe ce-am mai sfânt dacă am făcut ceva necurat.
BOE Aprobăm.
NUÞA Jurăm pe obiecte laice.
BUNICA Cu cât l-ai vândut?
DINU La prețul pieței.
BUNICA Zi-mi o sumă.
BOE Lasă-l bunico, nu-l mai presa și tu!
BUNICA Și unde-s banii?!
DINU Vedeți voi unde a vrut să ajungă? Nu mă las păcălit cu una cu două.
BUNICA Lumea este rea. Ești dat în urmărire generală.
BOE Calmează-te bunico. Știți voi cine este tatăl Nuței? Generalul Șofron. Comandantul po-li-ți-ei!
DINU I-ați spus despre mine?!
BOE Sigur că i-am spus. Deocamdată îți face cel mai mare serviciu posibil. Se face că plouă, că nu exiști pentru el.
DINU Mulțumesc. Aș dori mult, arzător, să iau legătura cu dânsul. Are în permanență ușa deschisă la președinție. Vreau o întâlnire cu Traian. Aici, cu toți de față, ca martori. Nimic nu mă chinuie mai tare decât întrebarea: De ce mă prigonește?!...Ies fără barbă pe stradă, lumea mă recunoaște și-mi sucește capul!...Boe!...Dacă trebuie, îi cad generalului Șofron în genunchi.
BOE Iar exagerăm domnule Dinu.
BUNICA Nuța dragă, vorbește tu personal cu taică-tău să-l aducă pe Traian în casa mea...dacă vrea pe viitor un trai bun cu votanții din cartier.
DINU De-ați ști! Din patriotism am acceptat preluarea petrolului. Sper că sceleratul va recunoaște. Dacă i-a mai rămas un pic de bun simț.

_ _ _ _ _


În cabinetul prezidențial, Traian stă la birou și citește adâncit niște hârtii. Intră generalul Șofron, comandantul poliției.
COMANDANTUL Să trăiești domnule președinte. Felicitări pentru confirmarea de azi dimineață.
Traian nu-i răspunde, citește în continuare hârtiile.
COMANDANTUL Îmi iau angajamentul să păstrez ordinea! Aud că l-ai dat înainte de prânz pe Dinu în urmărire generală. Peste capul meu. Mi-ai știrbit autoritatea!
TRAIAN Îți dau două zile să-l prinzi. Nu mi-l aduci, adio și n-am cuvinte. Ai grijă de viitorul tău.
COMANDANTUL Așa îl iei pe om?!...În loc de bună ziua îl ameninți?...Cu cine mă confunzi? ...Nu ți-e rușine, ți-aș putea fi tată!...Tu ești președinte, mă?!...Atunci, comportă-te ca atare!
TRAIAN Interpretezi greșit. N-am avut intenția de-a te jigni.
COMANDANTUL Dar ce intenție ai avut?
TRAIAN De-ai ști cu ce problemă gravă mă confrunt!
COMANDANTUL Puțin respect.
TRAIAN Este la mijloc o miză extraordinară!
COMANDANTUL O fi, dar ce-ți închipui, că un urmărit se prinde în termen?
TRAIAN Ia măsuri și prinde-l în două zile!
COMANDANTUL Nu promit nimic. După vasta mea experiență, atâta pot zice: Cum ți-e norocul. Și de ce în două? Nu în patru, nu în cinci?
TRAIAN Pentru că altfel, sunt un om nenorocit.
COMANDANTUL Domnule președinte, o mână spală pe alta... Știu unde se ascunde Dinu!... Fica mea, unica mea fică și viitorul meu ginere îți cer o mare favoare. O discuție sinceră cu Dinu. A ajuns un om terminat. Þi se rupe inima când îl vezi. Nu vrei, îți pun demisia mea pe masă. Oricum ies la pensie, așa că nu mă sperii de nimic.
TRAIAN Oameni de ăștia-mi trebuie. Dintr-o bucată!
COMANDANTUL Toți pensionarii vorbesc pe șleau!
TRAIAN Nici gând! Cere-mi altceva.
COMANDANTUL Vai de mandatul dumitale dacă admiratorii care te-au votat își schimbă opinia! Se va duce vorba în toată țara că ești laș!
TRAIAN De ce ți-e frică nu scapi. O întâlnire cu Dinu...În prezența martorilor?
COMANDANTUL Categoric.
TRAIAN O accept. Cu o condiție. După toată discuția, dacă ajungi la concluzia că am făcut ce trebuia, îl arestezi!
COMANDANTUL Bate palma!
Cei doi își strând mâinile.


_ _ _ _ _



Acasă la bunica. Pe un fotoliu se înghesuie Boe cu Nuța. Cei doi, în mare formă spotivă, se hârjonesc.Pe canapea stau țepeni, comandantul și bunica. Dinu este în picioare.


COMANDANTUL Ai emoții?
DINU Nu știi la ce să te aștepți din partea unui scelerat.
BUNICA Domnule Dinu, niciodată nu m-am înșelat asupra unui om. Dreptatea și adevărul au chipul lui Traian.
Intră Traian cu barbă falsă. Și-o dă jos.
TRAIAN Și la așa alegători inteligenți, așa președinte! Bună ziua la toată lumea! Bună fie-vă inima!
BUNICA Să ne trăiești o mie de ani domnule președinte, ce ne-am face fără dumneata?
DINU Am muri de prostie.
TRAIAN Odată cu anii, unii se înveninează.
DINU Tu vorbești? Care m-ai făcut criminal la radio și televizor? Ies pe stradă, lumea mă recunoaște și-mi sparge capul.
TRAIAN Zici că poporul nostru are tendințe criminale?!
DINU Zic.
TRAIAN Ce fel de patriot ești tu?!
BUNICA Domnule Dinu, nu ai ce te lua la întrecere cu Traian. Te atrage și te duce unde vrea el. Impută-i ce ai de imputat și gata povestea!
DINU În nouăzeci, tu m-ai dus la Iliescu!
TRAIAN Te-am dus că îmi erai prieten.
BUNICA Lămuriți-ne și pe noi.
TRAIAN Vezi domnule comandant, acolo am ajuns, să divulg secrete de stat!
COMANDANTUL Domnule președinte, poate că peste nu știu câte miliarde de ani, viața pe pământ se stinge...
BUNICA Și eu am citit, ieri, în "Libertatea".
COMANDANTUL Poate se stinge, dar în noi, fii sigur, merită să ai încredere veșnică! Crede-mă!
TRAIAN Te cred.
COMANDANTUL Atunci, dă-i drumul fără frică!....

_ _ _ _ _



În cabinetul prezidențial, Iliescu stă la masă și citește niște hârtii. Intră Traian urmat de Dinu. Cu toții sunt mai tineri cu douăzeci de ani.

TRAIAN De ce m-ai chemat domnule președinte și mi-ai zis să-l aduc pe cel mai bun prieten?
ILIESCU Lasă garda jos Traiane. De aceea, vreu să te familiarizezi cu problemele statale, cum îți prevăd un viitor strălucit.
TRAIAN Ce are de-a face prietenul meu Dinu cu familiarizarea?
ILIESCU Pe tine, laudele nu te abat, te lasă rece. Îi zic lui Adrian o vorbă bună, se roșește ca oul de Paști și se bâlbâie pierdut. Mi-a venit azi dimineață o directivă de la Bruxelles. Poftim Traiane, citește-o cu voce tare.
Iliescu îi dă o hârtie lui Traian.
TRAIAN (citește) ... Ați rămas în urmă cu privatizările. Debutați cu un exemplu răsunător. Petrolul.
ILIESCU Vezi ștampila? În colțul din stânga.
TRAIAN O văd.
ILIESCU Ești martor. Să nu-mi aud vorbe că este o închipuire de-a mea!
TRAIAN Domnule președinte, cu tot respectul, de ce nu i-ați bătut Bruxellesului cu pumnul în masă: Ce privatizări?! Poporul nostru vrea să rămână în continuare cu serviciile la stat!
ILIESCU Mai ai multe de învățat Traiane. Când acuma trei, patru secole, în plin proces de hibernare, murmura ceva în barbă sultanul și domnitorul nostru nu-l auzea, că se întinsese și el lângă popor pentru un pui de somn, ce măsură lua Istambulul? Îi desfunda urechile cu securea.
TRAIAN Mai nou i se zice implozie.
ILIESCU Schimbă situația?
TRAIAN Coloana infinită. Secretul ancestral.
ILIESCU Ssssst...Taci...Iarăși a venit momentul zero. Flăcările s-au stins, ne-am încolăcit și picotim. Să vină peste noi cine și ce-o vrea!
TRAIAN Dar Bruxellesul, domnule președinte, ce metode are?
ILIESCU Aparținem de ei numai de-un an. Poate greșesc, nu o lua de bună, îmi dau și eu cu părerea, după niște observații mai vechi...Merge prin anii șaptezeci președintele Papadopulos la Bruxelles, că grecii sunt cu Bruxellesul din șaizeci și ceva. Se întoarce după trei zile acasă, agățat de brațul unei arhitecte arătoase. Om la optzeci și trei de ani. Peste două săptămâni, îi cântă popa la cap. M-am gândit mult. Eu așa zic. I-au pus ceva în ceai. Ca și Moscova, Bruxellesul nu te lucrează pe față.
TRAIAN Am auzit. Moscova venea cu aparate ronghen defecte.
ILIESCU Cu ele.
TRAIAN De ce m-ai chemat domnule președinte cu cel mai bun prieten al meu?!
ILIESCU Vor privatizare, să le fie de bine, le dăm privatizare. Praful și pulberea se alege de țara asta!
TRAIAN Petrolul?
ILIESCU Da. I-l dăm prietenului tău. Vrei Dinule petrolul?
Iliescu scoate din birou niște hârtii și le pune în fața lui Dinu.
DINU Sunt nebun?! Mă omoară lumea!
ILIESCU N-ai frică. Pregătesc înainte terenul. Ce și cum, ăsta-i mersul Uniunii!
DINU Nu mă încurc!
ILIESCU Ia-o ca pe o datorie patriotică. Îi prevăd lui Traian un viitor strălucit. Jură Traiane: O să am grijă ca de ochii din cap de Dinu!
TRAIAN Jur.
ILIESCU Mă scoți și pe mine dintr-un mare impas . Sunt, recunosc cinstit, un om rigid. Dacă mă cheamă la ordine Bruxellesul că n-am început privatizările?...și mă întorc în țară sub papucul unei femei stridente? Tot coșmarul ăsta-l am!... Vă zic de pe acuma, dacă-mi rămâne un strop de luciditate, pun fără ezitare mâna pe funie!
TRAIAN Fii om, Dinule!
ILIESCU Dinule! Calcă-ți pe inimă și dă exemplu. Că așa este nația noastră: Până nu se zmulge unul din grămadă, acolo, pe loc pierim! Cum se zmulge un reprezentant, ferească Dumnezeu, se aude în spatele lui tropotul de tătari să pună și ei mâna pe ceva. O să vezi tu!...


_ _ _ _ _



Aceeași cameră a bunicii. Pe fotoliu, Boe cu Nuța s-au potolit. Comandantul cu bunica au luat pe canapea poziții lejere. Dinu cu Traian stau în continuare în picioare.

DINU Ați văzut? Ați auzit? Sunt curat ca lacrima? Sunt. Cine și-a trădat prietenul și jurământul?
TRAIAN Nu-mi rămâne decât să dau totul pe față. Fără să mă gândesc la consecințe. Marele secret al mandatului meu, pe care l-am primit cu o săptămână înainte de-a ajunge președinte!

_ _ _ _ _



În cabinetul prezidențial, cu nouă zile în urmă... Iliescu stă la birou și citește niște hârtii. Intră Traian.

ILIESCU Traiane, vrei cu adevărat peste o săptămână să te vezi președinte?
TRAIAN Candidez de florile mărului, bat cu discursuri orașele că nu am ce face în timpul liber?!
ILIEESCU Răspunde prin da sau nu.
TRAIAN Da.
ILIESCU Fă-mi atunci plăcerea și citește directiva asta pe care tocmai am primit-o de la Bruxelles.
TRAIAN (citește) Poporul dumneavoastră domnule Iliescu, are altă mentalitate decât ale noastre. V-am primit în rândurile Uniunii și după mulți ani fericiți, acuma, că am dat cu toții de greu, șușotiți despre criza voastră, de parcă n-ar fi generală, că își are originea în prima mare privatizare, cea a petrolului, făcută imediat după căderea cortinei de fier, se subânțelege, dictată de către noi. Din păcate, vi s-a format pe această temă o convingere fixă și insondabilă, fără șanse de schimbare. V-am răsfoit istoria. Ne-am lovit cu groază de Lăpușnean Vodă și tragicul Moțoc...Percep cetățenii români privatizarea petrolului, ca pe o hoție curată? Caută în arhive și găsește-l pe cel care a intrat în posesia lui. Dacă nu s-a dus între timp, fie-i țărâna ușoară, la pușcărie cu el. Ai la dispoziție zece zile, dacă este valabilă varianta a doua, să-l arestezi cu tam-tamul de rigoare.
Traian mototolește hârtia și o aruncă jos.
TRAIAN Deși nu l-am văzut de douăzeci de ani, îmi trădez prietenul? Pe Dinu?! Îmi trădez jurământul?
ILIESCU Ești singurul care te apropii de anvergura mea. Cu cine ieșim pe viitor în fața Bruxellesului?...Nu sunteți capabili să rezolvați o problemă simplă, nu-i nimic, avem pe cine trimite în țara voastră pentru a o duce la bun sfârșit. Fanarioți, comisari, inspectori șefi!...mă înțelegi?...pentru că suntem o națiune incapabilă de măsuri drasnice, eminamente delicată. Avem un bun simț exagerat, care nu ne lasă să-i zicem vecinului nici măcar fă-te încolo, darămite să-i dăm ordine.
TRAIAN Ãsta-i un tablou ideal.
ILIESCU Sigur că-i ideal. Să pricepi. De aceea zic, treci și examenul ăsta, adică n-ai mamă n-ai tată, ești politicianul suprem pe care ne putem baza. Scoate-l pe Dinu în față. Bate fierul până-i cald!...Până ies scântei!...Fără milă!...


_ _ _ _ _



Se revine în casa bunicii.

TRAIAN M-am lăsat înduplecat. Acuma îmi pare rău, deși este prea târziu pentru a îndrepta lucrurile. Am rămas fără prieten.
COMANDANTUL Să nu te-aud că te necăjești. De-aceea ești președinte, interesele superioare primează.
BUNICA Þine-o tot așa!
DINU Îmi putea-i da măcar un telefon. Vezi mă prostule că dacă ai fost cap de listă, te-am luat în colimator.
TRAIAN Joacă-te tu cu Bruxellesul. Domnule comandant, fă-ți datoria. Arestează-l. Mergem direct la televiziune.
Comandantul îi pune lui Dinu cătușe. Boe cască gura să zică ceva, dar comandantul îi face semne energice să tacă.
COMANDANTUL Sunt probleme statale. Fără sentimente.
Traian, urmat de Dinu și comandant ajung la ușă.
TRAIAN La revedere și scuze pentru deranj.
BUNICA Domnule președinte!...dă-o dracului de treabă!...nu-i deajuns că ne oropsesc alții, trebuie să ne cocoșim și noi între noi?
TRAIAN La urma urmei de ce vă dați cu toții peste cap pentru Dinu?!
BUNICA Boe este singurul meu nepot.
NUÞA Nici nu se compară. Boe este iubitul meu.
COMANDANTUL Nuța mea, lumina mea!
BUNICA Boe, de ce l-ai adus pe Dinu la mine acasă?!
BOE Ies duminică noaptea de la chef în al nouălea cer de fericire, starea de catharsis pentru ignoranți, că am cunoscut-o pe Nuța. Pe stradă, vine la mine un câine. Cum n-aveam ce să-i dau de mâncare, bag mâna în buzunar după ceva mărunțiș. Mă apucase o bunătate întinsă până la stele. În starea aceea l-am cunoscut pe Dinu.
TRAIAN Nu mi-o lua Boe în nume de rău...ori să crezi cumva că te persiflez...dar...ciudat!...tocmai în momentul ăsta...trec și peste mine niște valuri... de regrete...de vinovăție!...Dinuleee! Prietene regăsit!
Traian se repede la Dinu și-l îmbrățișează.
TRAIAN Dezleagă-l comandante!
COMANDANTUL Domnule președinte, nu te lăsa târât de sentimente! Dai cu piciorul în douăzeci de ani de antrenamente să fii politicianul pe care-l visăm cu toții?!
TRAIAN Prietene drag! Cum luam noi doi restaurantele la rând!...Gata, m-am hotărât! Faimoasele mele răsuciri cu osutăoptzeci de grade! Mergem la o bere. Ce mai aștepți comandante? Dezleagă-l.
COMANDANTUL Domnule Dinu, dacă i-ai fost prieten adevărat, demonstrează. Potolește-l! Se compromite!
DINU Crezi că eu rezist efluviilor sentimentale?!
Traian cu Dinu se îndreaptă spre ușă. Comandantul se pune în fața lor.
COMANDANTUL O singură rugăminte am. Fiți incognito măcar. Puneți-vă amândoi bărbile.
TRAIAN Nici o barbă. Mi-e rușine de prietenul meu?! Deschide cătușele și dă-te la o parte.
COMANDANTUL Facem un compromis. Îi scot cătușele dacă vă puneți bărbile.
TRAIAN Fie.
Comandantul îi scoate cătușele lui Dinu. Dinu cu Traian își pun bărbile, se prind de după umeri și ies din casă cântând: Ca-șaaa beau oameniii buni, deee sâmbătă pânăăă luni...
COMANDANTUL Vezi bunico ce-ai făcut? N-ai putut tăcea?!
BUNICA Crezi că Traian se îndoaie după cum bate vântul?...Cu un scop a făcut-o.
COMANDANTUL Suntem o nație bolnavă de scenarită.
BUNICA Nu știu încă ce a urmărit, dar a profitat din plin de moment. Prea-i cusută cu ață albă. Jos pălăria dacă a reușit să vă păcălească!...

_ _ _ _ _



În parc este o zi senină. Pe banca lângă care este îngropat geamantanul lui Dinu, stau Boe, Nuța, comandantul și bunica.

COMANDANTUL Însorită zi.
BUNICA Nu mișcă frunza.
NUÞA Plouă invers. Pământul emană o pace luminoasă care prin înălțare se curbează graniță albastră. Nu plagiez pe nimeni. Este un citat din suplimentul de duminică al Adevărului. Tu cu ce vii?
BOE Eu?... Nu-mi pot închipui cum se luptau acuma câteva secole pe-o vreme lenoasă ca asta....Își ridicau săbiile cu încetinitorul deasupra capului, căscau să-și rupă fălcile și-apoi cădeau lați pe iarbă, sforăind!
BUNICA Ai auzit comandante? La câtă poezie și lene avem, nu nepotul și fica fug de bani că banii își fac cruce și-o iau la picior când îi văd.
COMANDANTUL Așa-i la vârsta lor. Cu mâinile întinse după închipuiri. Peste o vreme fugi după aceleași închipuiri, dar care au luat chipul banilor!
BUNICA Înseamnă că dacă rezultatele sunt aceleași, omul rămâne și el neschimbat.
BOE Neschimbat până în momentul solemn când te stingi senin cu o hârtiuță în mână pe care scrie : Ai trăit bine!
Se apropie de ei Dinu, fără barbă, ținând în mână o lopată.
NUÞA Dar un om de excepție se va stinge altfel. Cu mâna pe un geamantan mare. Cînd urmașii îi vor deschide geamantanul, din el va ieși...ce va ieși Boe?...
BOE Fantoma dictatorului. Cum ai îndrăznit Dinule să înstrăinezi averea poporului! Nu vei mai urca la judecata cerească! Am derogare. Cobori cu mine direct la cazanele clocotitoare!
NUÞA Ferice de cei cu reumatism!
BUNICA Îi auzi comandante. Oare, de noi doi cum își bat joc?
Dinu ajunge în dreptul lor.
DINU Bună ziua tuturor.
COMANDANTUL Ești abătut domnule Dinu. Nici nu-i de mirare după ce noapte groaznică ai avut.
DINU Vi se pare.
BUNICA Ba da. Dezamăgit.
BOE Melancolic!
DINU Ceva, ceva...zici tu Boe...melancolic.
BUNICA Haideți să schimbăm placa până nu ne apucă pe toți plânsul.
NUÞA Un plâns zguduitor.
BOE Ba nu. Discret.
NUÞA Vreau un plâns care să umple parcul!
BOE Un plâns tip sirenă de salvare. Mulțumită?
NUÞA Cine reușește performanța asta își poate rezema capul de sânul meu primitor!
Boe începe să imite o sirenă de salvare.
COMANDANTUL Sunteți normali? Vine un polițist și mă vede cu voi. Vreți să intru în pământ de rușine?!
BUNICA Domnule Dinu. Mulțumesc de invitație dar mie nu-mi trebuie terasă și bere. Atâta dorință am . Povestește-mi. Ați ieșit cu Traian din casa mea foc și pară pe băutură. Unde v-ați dus?
DINU Am luat un taxi și ne-am dus la "Potcoava de aur". Nu-i nici un secret, acuma douăzeci de ani era restaurantul nostru preferat. De-acolo porneam în turnee.
BOE Ce turnee?!
DINU Crezi că ne-ajungea un local? Le luam la rând!...

_ _ _ _ _



La o masă din restaurantul Potcoava de aur, stau Dinu și Traian. Amândoi cu bărbi.

TRAIAN Mă ocup eu. Anunț prin niște telefoane anonime toate televiziunile că la nouă seara, fix, Dinu se va prezenta la poarta secției de poliție numărul opt.
DINU De ce la secția opt?
TRAIAN Au cele mai mizerabile condiții de încarcerare. Celule cu igrasie, păienjeni, goange, furnici și veceuri înfundate. O putoare că-ți rupe nasul.
DINU De ce supliciul ăsta Traiane?
TRAIAN Tu faci ce zic eu. Altfel, n-are rost să-mi răcesc gura de pomană.
DINU Continuă.
TRAIAN Þine minte trei cuvinte. Sunt complect nevinovat. La orice întrebare îți pun ziariștii, tu invariabil, ca robotul, ce răspunzi?
DINU Sunt complect nevinovat.
TRAIAN Intri în secție. Microfoane, camere, blițuri! Scoți buletinul și zici: Sunt Dinu!
DINU Sunt Dinu!...Dar pentru ce mă arestează?!
TRAIAN Că ești Dinu. Dormi la secție. Televiziunile fac turul arestului cu condițiile sanitare amintite. Trece o noapte cumva, dacă și Bacovia a rezistat pe patul lui de scânduri ude. Dimineața, iarăși trimit televiziunile să te filmeze cum ieși din secție. Cu o mână îți strângi pantalonii la brâu să nu-ți pice, în cealaltă ai pantofii, cureaua de la pantaloni și cravata. Traversezi strada în ciorapi, cu privirea pierdută în zare. Sunt complect nevinovat!...
DINU Dar pentru ce mă eliberează?!
TRAIAN Pentru că nu există nici un act oficial de urmărire generală, de acuzare, de arestare! Nu există!...
DINU Dacă nu există nici un act, de ce trebuie ca în cea mai neagră noapte a vieții mele, să-mi fac nevoile la secția opt, ghemuit pe un veceu turcesc, cu crampe la stomac din cauza blițurilor?!
TRAIAN De-aceea. Să-ți speli păcatele. Și polonezii l-au închis pe Volacek, sinonimul tău cu petrolul. Celulă igenică, ce gândaci, pica guvernul dacă aparea așa ceva, program riguros de pușcărie, respectat la secundă. Dar știi pe cât l-au închis? Pe douăzeci de ani. Poporul nostru, fiind mai repezit, te ia de ceafă, te bagă de trei ori cu nasul în mizerie și-ai scăpat!...

_ _ _ _ _



Se revine în parc.

COMANDANTUL Totul este bine când se termină cu bine!
DINU Boe a observat că sunt melancolic. Se putea și fără umilința secției opt. Am rata o șansă unică. Un popor celest. Campion al iertării.
Trece pe lângă ei un cetățean. Îl observă pe Dinu.
CETÃÞEANUL Domnule Dinu. Cu toții trecem prin încercări grele. Important este să scapi. Felicitări. Respectele mele. Sănătate și fericire!
DINU Mulțumesc. La fel și dumneavoastră și familiei dumneavoastre!
Cetățeanul își vede de drumul lui.
DINU Un pic de răbdare vă rog, să-mi dezgrop geamantanul și apoi mergem pe terasă.
COMANDANTUL Domnule Dinu, cineva a umblat la valiză! Se vede că pământul a fost proaspăt răvășit. Nici n-a apucat să-l usuce soarele.
DINU Nu vă faceți probleme. Traian a avut și el niște cheltuieli cu alegerile. Binențeles, le câștiga cu ochii închiși, dar nu se face, a oferit cetățenilor baloane, stegulețe, câte o halbă de bere. Mi s-a plâns aseară, când m-a condus către secția opt, de cheltuielile pe care le-a făcut și-i strâmtorat cu criza asta, familia și-a închis laboratorul de înghețată. I-am explicat unde mi-am depozitat geamantanul, du-te, zic, și-ți ia cît ai nevoie, fără jenă, m-ai înțeles? Foarte bine, s-a bucurat Traian, am cățel, mîine dimineață, la prima oră îl duc în parc să se dezmorțească. Tu haide mai târziu, colo pe la doisprăzece, doamne ferește dacă suntem văzuți împreună.
BUNICA Domnule Dinu, dau eu câte o bere, nu mai umbla și dumneata la geamantan. Lasă că ți-l dezgropi după ce te întorci.
COMANDANTUL Scoate-l domnule Dinu cât suntem cu toții de față, Doamne ferește dacă se întâmplă ceva între timp și te avem pe conștiință?
Dinu își înfige lopata în pămîntul reavăn. Sapă, sapă până dă de ceva. Se apleacă și scoate din groapă o sticlă goală de bere. Dinu privește lung sticla. Exclamă : Ursus! Berea noastră preferată!... Fără un cuvânt de rămas bun, cu sticla într-o mînă și lopata în alta, se duce.
BOE Ce lecție am învățat astăzi pe pielea domnului Dinu bietul. Că exagerările pot merge de la zero în sus, dar și de la zero în jos.
BUNICA Așa să fie?!... Sceleratul!
COMANDANTUL Care dintre ei? Asta-i dilema cumplită a națiunii noastre. Că unul din doi este sfânt. Celălalt hoț. Dar care-i unul, care-i celălalt?! Cine este cel pe care-l ridic în slăvi? Dar încătușatul?
BUNICA Nu-ți bate capul Șofroane. Dumnezeu este sus și-i deosebește. Eu una, cu Traian votez încă de-o mie de ori. Dacă, imediat după Traian, a venit la cufăr Dinu, mâncala-ți fript și să-l compromită, din răzbunare, l-a îngropat în altă parte, noi fiind martorii care vom povesti și va afla toată țara, mă înțelegeți?
BOE Sceleratul. Unul dintre ei!
NUÞA În mod sigur!
Se întoarce în fugă cetățeanul care la salutat pe Dinu.
CETÃÞEANUL Unde-i domnul Dinu?!
BOE După o pompă. I-sa dezumflat ceva.
CETÃÞEANUL Am vrut să-l invit la o bere. Nu vă supărați.... dacă doriți și dumneavoastră...Parcul are un cerșetor, pe domnul Piți. A găsit azi noapte o valiză plină ochi de milioane. De la capătul parcului, nu se vede, nu se aude până aici. A venit fanfara desfințată a cefereului, două tarafe populare, și... dați-mi voie să-mi fac cruce...O caravană de tiruri cu bere. Întinse pe un kilometru.
BOE Exagerările noastre. Poate că sunt numai vreo zece camioane.
CETÃÞEANUL De la capătul parcului până în fața Operei, ce distanță este?! Vorbesc prostii?... Tir în spatele tirului, alt tir și altul și altul...haideți și admirați-le...nici într-o sută de ani nu se reușește performanța asta!!!...Cetățenii nu îndrăznesc deocamdată, le este nu știu cum să servească...se plimbă evazivi de-a lungul tirurilor și-i agasează pe șoferi cu o unică întrebare: " Pe bune? Chiar pe bune?!" ...Veniți vă rog...profitați... până nu se înghesuie întreg orașul și cum sunt oamenii noștri, rup prelatele de pe tiruri!
Cetățeanul se întoarce și o ia la fugă.
BOE La Sarmisegetuza, s-au găsit puse circular 365 de pietre. Toată lumea pe spate că dacii aveau un calendar la fel ca al nostru. Peste un an se reiau săpăturile și se mai găsesc încă trei pietre identice. S-a dus calendarul?...Cu mari regrete, s-a dus. Mă bucur domnule Șofron că nu ai avut dreptate. Adică, din doi români, unul este hoț și unul sfânt. După ultimele date, situația stă așa: Din trei români, doi sunt cinsti și unul norocos!



SFÂRȘIT






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!