Coloana manifestanților a ajuns la Borvizul de Sus. Înaltul Comitet Comunal Întărit dezbate, în sesiune cu ușile închise, privatizarea vilelor de vacanță, a joagărului și a fabricii de îmbuteliat apă minerală. Organizatorul șef, Georgeta, Dorin, Ghiuță Leapșă- reprezentantul Guvernului, așteaptă ora la care este anunțată sosirea martirului, după încăierarea cu poliția de la București. Posesorii Mercedesurilor s-au împrăștiat prin comună, nerăbdători să vadă cu o clipă mai devreme proprietățile scoase la licitație. Atmosfera de sărbătoare răzbate de peste tot. Steaguri tricolore, bannerul de deasupra uliței principale cu „Bine a-ți venit!”, mausoleul ridicat ad-hoc din scânduri de brad, pentru primirea martirului neamului, chiar lângă monumentul eroilor din primul Război Mondial, fațada căminului cultural este acoperită cu lozinca „Începe marea privatizare, Dumnezeu e cu noi!”. Sosirea martirului întârzie. Ghiuță Leapșă dă semne descurajare:
- Ãsta o fi murit și noi stăm aici ca proștii.
- Dorin, am putea telegrafia să ni-l trimită prin poștă?
Dorin dă evaziv din cap:
- Ultimul cadavru expediat astfel de la București spre Debrețin a ajuns la Dorohoi. Și nu cel așteptat, ci un cadavru exhumat fiindcă purta același nume. Dumneavoastră nu știți cum funcționează Poșta Română. E vorba de un om. Viu sau mort, nu-l putem lăsa pe mâna Poștei. Nu se știe când ajunge și, dacă ajunge, este cel comandat.
- Și-atunci, explodează Ghiuță Leapșă, ce facem? Îi rugăm să ni-l trimită pe fax? Nici nu știm dacă la Borviz există fax. Asta-i țara!
- Avem două posibilități, intervine împăciuitor Georgeta. Facem rost la repezeală de-un alt martir sau îl recuperăm pe ăsta prin Serviciul de Urgență.
- A rămas și cu lozinca de 500 de parai pe el, răbufnește scârbit Ghiuță Leapșă. Dacă așa sunt toți martirii!...
- Sunt și mai răi, spune Dorin cu tristețe în glas.
Georgeta simte mâhnirea din vocea acestuia.
- Dorin, să nu plângi, dragul de tine, facem noi rost de alt martir.
- Nu se poate, dovlecel, e știre de presă. Iar eu sunt ziarist. Un ziarist nu minte niciodată în necunoștință de cauză, întâmplător sau din greșeală.
- Lasă, Dorin, trece, o să vezi.
- Mă tem că e prea târziu, dovlecel. Xenofon din Efes a murit la 35 de ani. Lucrețiu la 25. Alexandru Macedon la 33... Dacă Alexandru cel Mare a murit la 33 de ani, ce pretenții să am eu?
Ușile înalte de la intrarea în Primărie se deschid larg pe acordurile melodiei „C-așa-i românul”. Primarul, cu eșarfă tricoloră peste inimă, ridică mâinile în semn de salut. Este urmat de suita dregătorilor. Din părțile laterale apar simultan orchestra, alcătuită din acordeonist, țambalagiu, taragotist și fete îmbrăcate cu fote, ii și năframe peste părul prins în codițe; duc în mâini platouri cu pâini, sare, butelci de rachiu. De după căminul cultural vin grupuri de oameni împodobiți cu clopuri colorate, cămăși cu mâneci largi, chimire, ițari și cizme - corul comunal. Primarul scoate o foaie de hârtie din buzunar și, înainte de a-și începe discursul, caută din priviri ceva ce nu găsește.
- Nu-l văd pe martirul neamului! Noi am pregătit un mausoleu, ce-i drept numai din scânduri deocamdată, și un paragraf întreg în discursul meu. Dorin se simte vinovat și explică:
- Vine și dumnealui. A rămas să-și facă formele de înhumare. În câteva ceasuri va fi aici. Prin fax, poștă sau pe catafalc.
Primarul oftează cu reproș și începe să citească:
- Domnule reprezentant al Guvernului, dragi cetățeni liberi ai tripourilor țării, preaiubite greviste, stimați concetățeni... Am promulgat astăzi un act istoric. Prin el dăruim o parte din PIB-ul străbun, avuție pământească trecătoare, vile, joagăr... și primim în schimb lumină. Lumina civilizației. Lumina mondializării. Lumina viitorului. Avem în față trupul unui martir - privește cu înțeles la organizatorul șef ... Mă rog... N-avem în față trupul unui martir...
Îngână: așa, așa... Caută rândul de început al altei idei. O găsește și continuă:
- Suntem în pas cu țara. Ca să împlinim această năzuință milenară a colegilor țărani, zilieri, intelectuali, n-am stat cu mâinile-n sân...
Câteva chicoteli aluzive cu trimitere la sâni în rândul asistenței cu platouri și sticle de rachiu rup firul discursului. Primarul reia cu subînțeles:
- N-am stat cu mâinile în sân, nu mai chicotiți acolo că știu ce spun. Nu e vorba de sâni de muiere, am urmat îndemnul Guvernului, am făcut reformă la sânge, șomajul a atins într-un singur an, într-o singură zi, procentul de 80%. Am trecut la restructurări exemplare. Sută la sută. Deși... nu era nevoie. Liber consimțit. Până la sfârșitul acestui an...
Se emoționează. A pierdut rândul.
- Și nu vă mai hliziți!
Găsește rândul.
- Nivelul de trai va suferi o scădere de 60%. Numa’ cu 5% sub cel prevăzut în programul de guvernare. Va fi rău, deci va fi bine. Suntem fruntea pe județ la macrostabilizare și, dacă am avea și foamete, m-aș încumeta chiar la o întrecere pe țară.
Din pricina vântului ochii i se încețoșează instantaneu cu lacrimi și nu mai distinge literele. Dă nemulțumit din cap, își freacă nasul acolo unde ar fi trebuit să fie ochelarii.
- N-am avut ochelari? Să-mi aducă cineva ochelarii! Așa... Ca s-aducem șomajul unde este astăzi la nivelul pe țară credeți c-a fost ușor? Dumnezeu să-l ocrotească pe dascălul nostru, e și gropar, nu doar dascăl și când e beat e mai mult gropar, invers, când e gropar e mai mult beat. Îl ținem beat și-l trecm în șomaj ca gropar. Așa am procedat și cu cămătarul. Cu ăsta cum a fost? I-am zis răspicat în Consiliu: ori afaceri, ori administrație publică. Că și el era și cămătar și magaziner. L-am restructurat ca magaziner...
- Mie chiar mi-s dragi oamenii ăștia, șoptește Georgeta, sensibilizată de lacrimile din ochii primarului. Și eu sunt emoționată. Cum văd lacrimi, cum mă podidește plânsul.
- Rachiul e natural. Butoiul e neînceput, constată Dorin.
- O să fie bine, nu crezi, Dorin? Dacă butoiul e neînceput o să fie și mai bine. S-o țină tot așa și nivelul de trai va scădea nu cu 60 %, cu mult mai mult. Cu 70 %. Vor fi în fruntea strategiei naționale. Îi ajutăm și noi și domnul Ghiuță cu Guvernul, nu sunt chiar singuri.
Dorin încuviințează:
- Iese și Maher din închisoare, nu vor mai avea nici tractorul după care se ascunde Chelbasa. Separația puterilor în stat are la bază solidaritatea și coeziunea socială.
- Ce-ar fi, Dorin, să rămânem cu ei?, se alintă ea. Partidul nostru va fi dat bir cu fugiții, îi șterpelim frumos maousoleul și ne mutăm în el.
- Îhî, ne vom înhuma seară de seară, dovlecel și apoi, bătrâni amândoi, tot ne vom mai picheta din când în când, până la ultima evaziune fiscală.
- ... Și totuși, se aude glasul primarului, n-am spus chiar totul: primul ministru a promis reformă pe pâine; ei bine, ca să organizăm petrecerea de astăzi noi, colegii mei și cu mine, adică grupul de lucru, am introdus lozinca reformei pe mămăliguță.
- Și copiii?, îndrăznește Georgeta.
- Copiii?, se miră Dorin. Ce copii? A, copiii noștri. Copilul nostru va fi reforma, dovlecel.
- Dorin, simți cum mă excit?
- Te iubesc.
- Dorin, hai s-o ștergem în mausoleu. În mausoleul nostru de scânduri. Și luăm și vaca să ne-ncălzească cu răsuflarea ei.
- ... M-așteptam să fiu întâmpinat de domnul Dorin Faimă, se aude, din nou, vocea primarului. Lipsesc atât el cât și căruța. Urma ca domnul Faimă să vină cu o căruță de bani. Noi ne-am făcut treaba și-am iscălit.
Organizatorul se apropie de urechea primarului, care întoarce capul în direcția unde se află Dorin. Urechea prinde a se zbate imperceptibil, cu pudicitate de gazdă. Imaginea căruței de bani se leagă de chipul lui John Wayne. Chipul reporterului îl face să bată în retragere. Își astâmpără urechea cu o lovitură scurtă a degetului arătător schimonosindu-și totodată gura într-un tomnatic zâmbet flăcăiesc. Se dezlipește de grup și se-ndreaptă spre Dorin. Îl îmbrățișează ca după o îndelungată absență.
- M-a rugat domnul Maher să vă înmânez telegrama asta. Am primit-o acum vreo oră. O ține desfăcută în mână. Nu vă alarmați, n-am citit-o decât eu și polițistul, pe care tocmai l-am privatizat. E de-al nostru. Chiar voiam să mă sfătuiesc cu dumneavoastră. În legătură cu privatizarea polițistului aș vrea să vă-ntreb: firma de la ușă a rămas tot aia veche, nu știm ce să facem: să-i zicem Poliția SRL Mânzu, după numele omului sau, simplu, Poliția Privată.
- Poate simplu Polis ar fi mai nimerit, propune Dorin. Polis se spune în limba turcă. Dar sună istoric, bizantin. În greacă înseamnă oraș.
- Da, dar... încearcă să protesteze primarul.
- Nu vă lăsați pradă prejudecăților, îl încurajează fata pe primar. Ce dacă-i pe trucește? Sictir nu-i tot din turcă? Și există bine - mersi. Și sună super chiar.
- Polis sună frumos, chiar fain de tot, își permite primarul o apreciere estetică. E vorba de muierile noastre. Or să-ncurce morfologic O-ul din Polis cu U. Sunt date dracului când e s-o ia morfologic. Știu să se bucure de viață. Îi face semn paznicului să se apropie. Moșule, trimite pe cineva să vadă ce-i cu toaca aia. Cum ne-a fost vorba? Să toace repede, c-a-nceput sindrofia. Și spune-i să toace cu dicție. Cu dicție și fără neologisme. Sunt lucruri cu care nu se glumește.
- Un moment, intervine un manifestant, țeapăn în costumul de gală, întors în grabă de la inspecția vilelor. Domnu’ Faimă, ce-ai zice de două vorbe... Dacă ești, într-adevăr, domnu’ Faimă.
Organizatorul șef apare protector:
- Domnul Faimă are altă agendă de lucru momentan. A primit o scrisoare de la Maher în procedură de urgență.
- Măi, măi! Faci pe șeful cu mine? Te-ai făcut singur șef. Care-i durerea ta? Știi că ai tupeu?
- Tupeu?, se simte înțepat Ghiuță Leapșă. Știi ce însemna pe vremuri să ai tupeu? Să scuipi în supa cuiva și să strigi în același timp:”Heil Hitler!”
- Ești tâmpit! Ce treabă am eu cu Hitler? Vreau să vorbesc cu barosanul. Ne lași?
- Vă las eu, propune Dorin.
- Stai, bre! Uite, îmi prezint scuze. O clipă. N-am alergat degeaba până aici. Primarul înțelege și se retrage discret urmat de Ghiuță Leapșă, care bombăne nemulțumit: asta-i societatea civilă de astăzi.
- Mai întâi spune-mi o chestie, barosane. Ești reporter pă bune?
- Pă rele.
- Bine, pă rele, da’ pă bune?
- Io sunt pă bune, intervine Georgeta. Nu e luată în seamă.
- Spune-mi, barosane, știi cui îi revine terenul de vânătoare cu cabana Împușcatului? Ai înțeles despre ce vorbesc?
- Am înțeles, dar nu știu despre ce e vorba, recunoaște Dorin. Domnul Maher s-a ocupat de repartiția vilelor.
- Nu te supăra, îmi trebuie cabana cu TOT terenul de vânătoare.
- Nu mă supăr, de ce să mă supăr?
- Cât?
- Cât nu mă supăr?
- Jucăm transparent, adică deschis, sau futem pisici? Fii atent aici. Lasă metaforele cu mine. Cu șmecherul de Ghiuță scoteam treaba cu 200.000 de parai. Numa’ că tipul, după cum ai văzut, nu-mi place. Altă treabă. Îți dau 250.000. Nici un cent mai mult.
- E un deziderat, constată Georgeta. Fundamentați-l.
- Am zis nici un cent în plus.
- Ați înțeles greșit, spune Dorin. Nu e nevoie de ceva în plus. Rugămintea era să precizați ce înseamnă: comision, mită, șpagă, bonus, bacșiș, sponsorizare? E important. Sunt bani buni.
- Ești poet?
- Exersez când am ocazia.
- 500. Mă coști 300.000 de parai în plus.
- Nu uit, promite reporterul. Vă rog, totuși, să rețineți. Nu sunt încă poet. O să mă consult cu domnul Ghiuță. Aparține nobilimii mijlocii și se pricepe la comisioane.
- Sunt primii noștri bani câștigați din poezie!, exclamă Georgeta după plecarea individului. 300.000 de dolari sunt bani.
- Cinci.
- Cinci, dar numai trei ca poet.
Dorin a deschis telegrama. Textul redă întocmai dictarea scrisă de un scrib din stafful lui Maher. „Poețică am vorbit cu țepe mamulici care e un bandit dăștept stop mia plăcut a zis că ești un diversionist de milioane și că tea făcut redactor sef stop până la urmă tot tea concediat stop da numai după ce lam despăgubit regește cu un procent de patruzeci la sută din contractul cu care te voi vinde dacă te vând stop esti al meu poețică stop vezi să nu ieși din cuvântul meu stop nai mamă nai tată cum scrie la biblie stop isus na recunoscuto nici pă măsa când aia a venit după el stop dumnezeu știe ceo să faci cu fata ta că nam terminat de citit toata evanghelia stop sigur e că ce era important am citit da daco fi altfel te anunt stop nam ințeles exact ce e cu maria magdalena stop dacă e ce cred eu e bine stop fără femei viața nu e viață stop îl înțeleg pe isus deși scribălăii sau ferit să redea și scenele tari stop vezi co să dea năvală peste tine tot felul de indivizi de ispravă care sunt escroci stop iale banii la toți că de restul mă ocup eu stop ține minte poți să vinzi aceiași vilă de câte ori ți se propune la fel și joagărul și fabrica de buteliat apa stop nu refuzi nimic stop așai că țiau plăcut oamenii mei de la borvizu mai frumoși nici nu există stop sunt prea frumoși ca să nu le luăm tot stop mai mult de două mii să nu le dai o căruță de bani stop ie adevărat că vor să repare monumentu și atâta face mam interesat eu stop din comisioane îți cumperi ziaru tău stop am trimis bonusuri în pixuri și brichete pentru toți ștabii deacolo stop
ps ai un prieten genial adica io țiam zis că o să fie năbușită răscoala șiașa a fost șiacum toți cred că sunt profet punct
ps la ps poate nai reținut esențialu nai mamă nai tată ca isus punct”
- Uau!, chiuie Georgeta, care a citit scrisoarea o dată cu Dorin, pe după umărul acestuia. Telegrama cântărește pe puțin zece grame, Dorin. Inclusiv sigiliul de ceară rupt de primar. Nu știam că Maher e atât de bogat.
- Scrisoarea lui Maher e clară de mă cutremur .
- Ne cutremurăm amândoi, Dorin. Începe tu.
- Dacă mai mulți dau comision pentru aceeași vilă, le luăm banii. Ești atentă?
- Sunt cum vrei tu, Dorin.
- Dacă vor cere toți cabana și parcul de vânătoare ale Împușcatului, ce facem cu restul vilelor?
- Genial! Bravo, Dorin!
- Ce vor face în acest caz oamenii ăștia care-și pun atâtea speranțe că de azi înainte vor mânca reformă pe mămăliguță? Probabil există o soluție, dar eu nu o văd.
- Dorin, tu crezi în comision?
- Sunt ateu practicant.
- Nu contează, tot un drac. Pardon. Ai observat că maimuțele - păianjen au în gât mărul lui Adam? Poți să-mi explici ce caută mărul lui Adam în gâtul unei maimuțe - păianjen care a trăit înaintea lui Adam?
- Pot.
- Dorin, nu poți. L-a văzut cineva pe Adam ăsta?
- Eva.
- Și ea n-a văzut că avea măr de maimuță în gât?
- N-avea de ales, dovlecel. Pune-te în locul ei. A văzut, dar ce era să facă? Să sacrifice împuirea pe pământ?
- N-a văzut, Dorin. Uite, Eva stă așa, vezi? Închipuie-ți că sunt cu fața-n sus și tu, tu cum stai? Așa. Stai, nu mișca! Văd ceva? Nu văd.
- Văd eu, în schimb, își anunță din nou prezența candidatul la cabana de vânătoare și la terenul Împușcatului. Văd că-i îmbulzeală mare pe vila mortului. Barosane, ești om de cuvânt? Nu mă faci.
- Dacă nu mă face pe mine, îl asigură Georgeta, cu atât mai puțin vă face pe dumneavoastră.
- Zău?! Unde te-ai născut?
- Eu?, se miră Dorin. Eu am fost copil sărac. N-au mai fost locuri la oraș și m-am născut la țară.
- La țară? La cine?
- Am stat în gazdă la mama.
- Vedeți șeful ce gafă era să faceți?, îi reproșează Georgeta. Sunteți de aceeași parte a baricadei , nobili de țară, dragii de voi. Dacă vreți să-mi faceți curte vă dau voie. Dragul domn Ghiuță, tot nobil de țară, îmi face. Cunoaște o grămadă de formule din matricea construcției europene. Miroase frumos și râgâie cu mâna la gură. Dar dacă nu vindea Societatea Telefoanelor nu ar fi avut nici bani de acatiste.
- 550, avansează „țeapănul” oferta definitivă. Batem palma? Ai grijă de el, o povățuiește pe Georgeta. A călcat în căcat. E băftos.
- Sunt și alte semne la fel de norocoase, conversează Dorin, bine informat.
- Ãla cu purcelușul, cu puță dublă, și de băiat și de fată, așa-i Dorin?
- Nu știu, se miră boss-ul, ce-i asta?
- Nu mă faceți să-mi pierd încrederea și în economia subterană, îl previne Georgeta. Cum nu știți?
- Știu ceva, dar n-am reținut că era vorba de un purceluș.
- E o poveste mai lungă, intervine Dorin. Inițial, așa a fost. Dar până la urmă... În sfârșit, e complicat.
- Acum ați început, nu mă lăsați neterminat. Spuneți-mi ce-i cu porcul.
- Cum să fie? Un moș de vreo 80 de ani, din Subcarpații Meridionali, a cumpărat trei purceluși de la cumnatul său. Toți erau născuți în aceeași zi. Aceeași mamă și, mai mult ca probabil, același tată - porc. Cu toate astea, primii doi erau grăsuți și, omenește vorbind, arătau ca niște porci. Cel de-al treilea, nu. Era porc, dar n-arăta a porc.
- Ei cum...?
- N-arăta nici a om. Nici a vițel, miel sau cățel. Ca orice animal care se depărtează de la standard a costat mai puțin. Pe jumătate cât ceilalți doi. Ca să se constate că la mijloc era vorba chiar de o minune. Purcelușul sau purcelușa, luați-o cum vreți, era și băiat și fată. Și lucrurile nu se opresc aici. Medicul a constatat că vietatea, de unde părea să aibă două sexe, n-avea nici unul.
- Măi, măi, zice barosanul, voi vreți să-mi furați vila!
Apare vicele, dar pe fața lui nu poate fi citit nici unul dintre sentimentele participantului la o mare sărbătoare.
- A fost bătut domnul Ghiță Leapșă, anunță el abătut. Doi revoluționari dintre domnii patroni și-au adus aminte nitam - nisam că reforma a eșuat anul trecut din vina guvernului și l-au luat la bătaie pe domnul reprezentant. În semn de protest au ocupat vila, unde au intrat în greva foamei. Și nu dau voie la nimeni să se apropie; doar șoferilor care îi aprovizionează pentru grevă.
- Ghiuță Leapșă, îl corectează Georgeta, nu Ghiță. Dacă tot a fost bătut, să beneficieze măcar de numele său adevărat.
- Vila mea!, scrâșnește șeful, privind cu reproș către Georgeta și Dorin. Și ăștia vor să-mi ia vila. Știi cumva cum îi cheamă, îl întreabă pe vice.
Vicele nu le cunoaște numele. Tot ce știe e că amenință că nu vor ieși de-acolo până nu vine șeful Guvernului.
- Dragii de ei!, exclamă Georgeta.
- Încă doi martiri, numără Dorin. Și cu cel pe care-l așteptăm de la București, trei. Providențiala treime.
- Mda, bombăne șeful. Nici eu nu mai știu, martirii ăștia rămân vii sau trebuie omorâți?
- De la caz la caz, încearcă Dorin un răspuns. În general se ard de vii, sunt trași pe roată... contează mult stadiul de dezvoltare a tehnicii torturii.
Își face apariția paznicul. Poartă în tolbă o veste bună, căci privește hâtru, provocându-i pe cei din încăpere:
- Ce-i, mă?, îl ia la rost vicele. Vorbește!
- Ma-her!, anunță paznicul, cu voce de clip promoțional.
Georgeta îl privește pieziș. Vede că paznicul e amețit și totuși, dicția scârțâie.
- Sunteți sigur că nu-i Ma-ria Tereza?, îl imită ea.
- Astâmpără-te, puștiule, râde Maher, ivit în dreptul ușii. Tu trebuie să fii Maria Magdalena. Nu te-am citit până la sfârșit, dar mă pricep câtuși de puțin. Poartă un costum de tweed peste cămașa de mătase cu imprimeuri care imită zeghea. Aerul proaspăt din curtea pușcăriei i-a înviorat obrajii.
- Bon jur, popor!, se adresează celorlalți. Faceți puțin loc, adică valea! Am o vorbă cu copiii ăștia. Ei, fraților, zice o dată rămași singuri. Iată-ne împreună. N-o să rămân mult. Viața de-afară mă sleiește de tot cheful de viață. Mai mult de două zile nu rezist și pe una am și consumat-o. Idiotul de avocat care a obținut eliberarea mea a lucrat beton și acum, ca să mă întorc la bulău, betonul ăsta trebuie spart în capul unor procurori care nu înțeleg că am rău de libertate.
- Cât mai costă azi un zdupuit, domnule Maher?, se interesează Georgeta.
- Nu mă ameți, puștiule, refuză Maher orice deviere de la gândul care-i gâdilă orgoliul. Nu de bani e vorba acum. Ai bani, ai carte, nimic nu-i scump. Am să vă spun eu una nemaipomenită, îi anunță el înfoindu-se. Niște savanți de-ăștia, ruși, au făcut o descoperire de miliarde. Toate geniile omenirii s-au născut din mame sub 29 de ani și din tați cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani. Einstein, de pildă, mă-sa când l-a fătat avea 21 de ani și tat-su 32.
- 63 % dintre oamenii planetei se nasc așa, îi atrage Dorin atenția. Și numai 37 % altfel.
- Nu ține, respinge Maher diversiunea. Știu și eu, multe aschimodii s-au născut din mame de 28 și tați de 32 sau 33. Primele două condiții nu sunt valabile decât dacă între părinți diferența de vârstă este cuprinsă între zece și 11 ani. Exact ca la Einstein și ca la mine.
- Maher, izbucnește Georgeta, uitând regulile politeții. Îți dai seama, dacă te-ai fi născut tu înaintea lui Einstein!?
- Ce?
- Ce-ai fi inventat! Așa, n-am rămas decât cu Legea relativității.
- Să trecem peste, puștiule.
- Dar ești sigur, Maher? Vreau să zic, informația...
- Sută la sută. Poate chiar mai mult. Știu de la un baștan din guvern. Fiin’că-i arde buza după genii, guvernul a pus toată populația pe calculator. Așa m-au dibuit. La Gherla, peste 70 % suntem genii. Ceea ce nu înseamnă că e inflație de genii. Știți care-i șpilu’? La noi, mai toate geniile sunt în pușcării, sunt alcoolici sau au murit. Două genii le scapă: un impiegat de mișcare de la Ciulnița și un ortac din Băiuț.
- E și bine e și rău, meditează Dorin. E rău fiindcă, deși s-ar cuveni, nu poți muta pușcăriile la guvern. Dacă s-ar face schimbul, am crește nivelul de inteligență la guvern, dar am lovi nedrept, poate chiar mortal, în instituția numită Pușcărie.
- Stop!, îl întrerupe Maher. Sunt aproape în guvern. Ca membru al guvernului nu pot închide ochii la ce se petrece aici. La jaful ăsta... Au plătit?
- Puteam obține mai mult, face Dorin pe cunoscătorul. Abia ne încălzisem.
- Ați strâns măcar două milioane?
- Aproape.
- Îți ajung să faci ziarul tău?
- Pentru început ajung. Mai ales că sunt bani negri. Negru - cernoziom.
- Iată cum faceți, îi grăbește Maher. Banii ăștia sunt jegoși al dracu’. Trebuie spălați. Cum? Aici e cuiul. Cum. Metodele astea de le zice mioritice nu-s bune nici pentru opinci. Vom folosi metoda olandeză, fraților. O știți, nu?
- O, da! Metoda olandeză, aprobă Georgeta. Dar care dintre ele, Maher? Olandezii au 4387 de metode.
- -Cum 4000, se zăpăcește Maher?
- Îm, poate cu una sau două mai mult, se corecteză Georgeta.
- -Asta, ultima.
- Pe ultima s-ar putea să n-o cunoaștem, intervine conciliant Dorin.
- Puștiule, nu mă mai întrerupe! V-am pregătit o valiză diplomat. După ce v-ați ginit bine în ea, v-ați convins că nu lipsește nici un parai, o-nchideți cu cifru și notați numărul pe fundul valizei. Cu ea în brațe vă-nfățișați cuviincios la Poliție.
- Nu-i un ocol inutil?, face Dorin o încercare de eficientizare. Eu știu oricum drumul la Gherla, am putea merge direct.
- Am io moacă de unul care merge pe ocolișuri?, îl sancționează Maher. Taci și-ascultă. Cu valijoara în brațe dați buzna la Poliție. Sunteți reporterași, veți fi crezuți. Le luați fața-ntâi. Cum că ați găsit o valijoară, c-o fi, c-o păți... Și-așa, într-o doară, că e posibil ca cifrul cu care se deschide să fie tocmai numărul văzut de voi pe spate. Tare, nu? Voi n-ați avut curajul s-o deschideți de frica unui buuum! Faceți gură, doar sunteți reporteri. Ca valiza să fie deschisă în prezența voastră. Numărați banii, faceți un inventar și semnați. După 21 de zile reveniți. Dacă între timp nu s-a prezentat „păgubașul”, conform legii, banii vă revin de drept. Bani legali, curați ca mama.
- Bravo, Maher, dragul de tine! Rămâne să găsim niște polițiști bătuți în cap. Două milioane de verzișori cu lugu - lugu? Dar dacă sunt bătuți în cap, oameni suntem.
- Cred c-ar fi nimerit să ducem valiza la Poliția din Olanda, e de părere Dorin. Știind despre ce e vorba, că au mai pățit-o, polițiștii olandezi e posibil să nici nu ne mai lase să așteptăm 21 de zile, mai ales dacă le arătăm și biletele de întoarcere.
- Bă copile, bă poețaș, drept cine mă luați? Ce v-am spus io e sculă Zeiss. Faceți cum am zis! Și-acum la treabă! Mergem să-i șutuim pă ăia din vila ocupată, pă urmă îi luăm la goană pă toți, îl umflăm pe Chelbasa în drum și valea! Ne-așteaptă revoluția. Reforma. Istoria. Scrie-mi un text ca lumea, copile, pentru ocazii d-ăstea. Străbuni, istorie, neam, patrie... Chesti - trestii.
- Chelbasa!, se mustră Georgeta, lovindu-se cu palma peste frunte. Am uitat de Chelbasa. I-o fi foame, n-are vila lui, doar cu dolarii lui Dorin în buzunar... Doamne, nasol e să fii sărac!
Fruntașul în cursa pentru cabana Împușcatului intră în odaie exuberant și fericit.
- Þi-am pregătit o surpriză, dragă colega.
- Mie? Tu? Surpriză? Dragă colega? Eu cu tine, dragă colega?! Ce surpriză?
- Ascultă...
- Să nu-mi spui că l-ai convins pe primar să treacă tractorul pe numele meu.
- Nu. N-aș zice, la un moment dat, da, a avut o tresărire...
- L-ai bătut?
- Mulțimea... d-aicea până-n deal sus, e tot o muzică și o zbânțuială. De la încheierea colectivizării forțate, pă onoarea mea, aia de acu’ 50 de ani, zice lumea, n-a mai fost așa o horă. Colectivizare - privatizare. Nu degeaba românu-i născut poet. Și-atunci, ca și-acum, l-au snopit pe primar, da’ pentru o căruță. Nu voia s-o dea în binele cauzei...
- Acum l-au caftit pentru tractor, i-o ia înainte Dorin. Iată, privatizarea face un pas înainte. Cel puțin din punct de vedere tehnic.
- Asta e, Maher. Fără un ideal, o cauză mare, nu poți face nici colectivizare, nici privatizare.

Capitolele precedente pe www.sentinta.ro

1. www.sentinta.ro/articole/presa/talente/view/merge-treaba-merge

2. www.sentinta.ro/articole/presa/jurnalisti/view/merge-treaba-merge-hartuirea-sexuala-cucereste-romania

3. www.sentinta.ro/articole/presa/jurnalisti/view/merge-treaba-merge-iii-talharul-nationalist

4. www.sentinta.ro/articole/presa/jurnalisti/view/merge-treaba-merge-iv-greva-spontana-la-gherla

5. www.sentinta.ro/articole/presa/jurnalisti/view/merge-treaba-merge-v-eliberare-conditionata