Personajele: BUNICA
NEPOATA (16 ani)

(Mansarda bunicii. Intră nepoata: rucsac de școală pe umăr, păr scurt, țepos, șort de blugi, căști în urechi, diverse accesorii rock. Aruncă ghiozdanul pe jos și se așază cruciș. Își trage câțiva pumni în cap, pentru concentrare, apoi ia poziția lotus și scoate un "Mmmmm" prelung, cu ochii închiși. Nemulțumită, se așază pe coate și pe genunchi, scoate vreo zece cărți din ghiozdan și începe să le pună una peste alta, în formă de scară. Când ajunge pe la al treilea nivel, cărțile cad. O ia de la capăt. Bunica, trezită de zgomot, o privește peste spătarul fotoliului, apoi vine spre nepoată.)

BUNICA: Leit Turnu' Babel, Alinuțo, maică. (Fata se sperie și piramida de cărți se strică iar.)
NEPOATA: Damn! Shit! Bunico, de ce nu mi-ai spus că ești aici, că era să fac infarct!
BUNICA: Păi unde să fiu, drăguța mea? Unde mai plec eu de-aici de sus, din porumbarul meu? Tu nu știi, Alinuțo? Eu și huhurezii... Ia zi, de ce-ai venit încoace?
NEPOATA: Voiam să-ți spun ceva, bunico.
BUNICA: Spune!
NEPOATA: Adică nu, nu voiam să spun nimic.
BUNICA: Nimic?
NEPOATA: Nimic.
BUNICA: Nu-mi spui tu mie...
NEPOATA: Nimănui. Mai ales ție.
BUNICA: Ei, comedie! De ce, maică?
NEPOATA: Să... să nu faci vreun infarct!
BUNICA: Infarct? De ce să fac infarct?!
NEPOATA: Dacă-ți spun.
BUNICA: Ce-i obsesia asta cu infarctu'? Nu fac eu infarct cu una cu două, Alinuțo! Neamu nostru-i cel mai tare, cum a fost Ștefan cel Mare. Zi-i!
NEPOATA: Ce să zic?
BUNICA: Păi ce-ai venit să zici!
NEPOATA: Nu. Nu spun. Nu spun nici moartă. Nici dacă mă calcă trenul. Nici dacă-mi tai alocația. Nici dacă.... mă pui s-ascult manele.
BUNICA: Ei, atunci înseamnă că e grav.... Spune lu' bunica....
NEPOATA: Nu. Mi-am jurat că nu spun, că n-am să... Nu. Punct.
BUNICA: Dacă zici tu că-i punct, punct să fie...
NEPOATA: ...........
BUNICA: Vezi să nu fie punct și virgulă.....
NEPOATA: Hai, buni, ți-am spus că mă descurc. Sunt destul de mare.
BUNICA: Fie. Atunci zău dacă știu de ce-ai mai suit până aici. N-ai decât!
NEOPATA: ...Bu... Buni.... adică bu... nu... adică nu.
BUNICA: Hai, dragă, spune, nu te mai izmeni atâta.
NEPOATA: Nici dacă mă tai! Mormânt!
BUNICA: Atunci să fii sănătoasă. Înseamnă că era vreun fleac.
NEPOATA (După un minut, izbucnind): Bunicooooo!.... M-a lăsaaat!..... M-a lăsat Marinicăăăă!!!!....
BUNICA: (Neavând habar de subiect.)Te-a lăsat? Marinică? Auzi, nenorocitul! Și unde-a plecat, maică?
NEPOATA: Unde să plece? N-a plecat nicăieri, nu asta am vrut să spun, bunico. Vreau să spun că... M-a lăsaaaaat!...
BUNICA: Nemernicul! Pentru cine te-a lăsat, iubita bunicii, frumoasa mea?! Aoleau, poate de când cu țepii din capu' tău, și-o fi luat și Marinică ăsta lumea-n cap, maică, că n-ai vrut s-asculți.... Ce perișor lung și frumos aveai tu când ai ieșit Miss Boboc, și ce rochiță roz, cu volănașe, parcă erai o prințesă, Alinuțo, maică....
NEPOATA: Yak! Nu-mi mai aminti! Am rupt toate pozele! Și nu m-a lăsat pentru alta, bunico, tu nici nu pricepi cine-i Marinică și faci presupuneri!
BUNICA: Cine-i, frate?
NEPOATA: Spaima școlii!
BUNICA: Nu mai spune!
NEPOATA: Și...și i-a cășunat tocmai pe mine....acu' la sfârșitul anului.... și nu s-a lăsat până.... nu... m-a... lăsat!... M-a prins la-nghesuială în ultimele zile și.... asta este. Dacă am fost proastă, m-a prins și.... uite!... m-a lăsat!
BUNICA: Aoleu! Și tu de ce te-ai lăsat? Nu te-ar fi lăsat dacă nu l-ai fi lăsat să te lase! Pricepi?
NEPOATA: Ce puteam să fac, bunico?
BUNICA: Cum ce să faci? Să te zbați, să țipi, să strigi "Miliția"! "Pompierii"! Nu să-l lași așa ca-n brânză! Rușine! Să nu afle mă-ta că face infarct!
NEPOATA: Parcă spuneai că neamu nostru....
BUNICA: Neamu nostru - neamu nostru, da nici chiar așa.
(Sună telefonul. Răspunde bunica.)
BUNICA: Alo.... (Către nepoată) Maică-ta... Da, mamă. Da, Maricico. Ia zi-i, dragă, cum e prin Spania, pe-acolo, cald? Da ce-ai, dragă, de nu vorbești? Ai prune-n gură? Nici tu nu spui? Păi de ce-ai mai sunat, dacă nu spui ce-ai să-mi spui? Noi? Bine, bine. Fii-ta? Uite... zice că... (Nepoata face gesturi disperate.) ...Nu... nu-i pe-aici. Tocmai a plecat. De ce mai bine?... Ca să-mi spui? Ce să-mi spui? Spune, dragă, odată, nu mă mai fierbe! Infarct?! Da știu că și tu și fii-ta n-aveți pic de imaginație, dragă; voi nu mai știți alte boli? Mai moare omu' și de altele, fată, uite, să vă-nvăț eu, dacă nu știți: de dambla, de gălbează, de încurcătură de mațe, ei? Altă socoteală! Voi o țineți una și buna cu infarctu'. Cum? Știi ce, dacă nu spui, nu spui și să fii sănătoasă și tu. Punct.( Trântește telefonul.) Doamne iartă-mă, ce zi! Ce nebune! Vă suciți și vă-nvârtiți și tu și mă-ta până mă ia amețeala. Nu vă scoate omu' vorba din gură nici cu cleștele. Două mute.
NEPOATA: Păi buni, eu ți-am spus...
BUNICA: Ce mi-ai spus?
NEPOATA: De Marinică...
BUNICA: A, da, de Mari... Care Marinică?
NEPOATA: De la școală...
BUNICA: De la școală, da...
NEPOATA: Ei?...
BUNICA: Aoleu! Marinică! Ticălosu' ăla! Vai de mine, Alinuțo, ce ne facem? Hai la poliție!
NEPOATA: Stai, buni...
BUNICA: Ce să stau, ce să stau? Că eu când îți spun că trebuie să le dai peste nas de la prima încercare!...
NEPOATA: Cum să-i dau, buni, peste nas lui Marinică? Că-mă bagă diriga-n consiliu și-mi dă trei la purtare!
BUNICA: Și așa, dacă zici că el te-a prins, că și tu te-ai lăsat - că eu de câte ori zic că fetele din ziua de azi prea vă lăsați cu una, cu două, maică! - și că te-a și lăsat, crezi că-ți dă mai mult? Să nu te trezești că te dă afară din școală! Vai de capul nostru! Ce ne facem, ce ne facem?! Las' c-o să mă duc eu la director, să-i spun adevărul: EȘTI O VICTIMÃ! O biată copilă neștiutoare...
NEPOATA: Chiar neștiutoare, buni, aici ai cam nimerit-o...
BUNICA: Vai de mine, vai de mine.... Da tu ești sigură... că te-a lăsat?...
NEPOATA: Mai sigură nici că se poate! Din clasa mea ne-a lăsat pe mine, pe Marinela și pe Andrada.
BUNICA: Pe toate trei?!!
NEPOATA: Pe toate!
BUNICA: (Stupefiată.) Extraordinar!...
NEPOATA: Ah, era să uit. Și pe Cosmin.
BUNICA: Și pe.... ???....Cum Doamne iartă-mă?!! Da' mai știi... în ziua de azi ?.... (Își face îngrozită cruci.) Ãsta-i monstru, nu mai e om!
NEPOATA: Monstru, bunico!
BUNICA: Corupător de ființe nevinovate! Să-și bată el joc de atâția copii, fără pic de milă!
NEPOATA: Þi-ai găsit Marinică și milă! Da eu sper să scap măcar la toamnă!
BUNICA: O să scapi mai repede, draga bunicii, că nu te las eu pân' la toamnă, acum e momentul. Să batem fierul cât e cald, că acuma se poate, nu mai e ca pe vremuri... Chiar azi o să te duc întâi la...
NEPOATA: Și ne-a amenințat că dacă până la toamnă nu ne băgăm mințile-n cap, ne mai lasă o dată!
BUNICA: Vă mai lasă o dată?!!! (Interzisă.) Nu. Asta-i crimă! Crimă cu premeditare! Crimă organizată!!!
NEPOATA: (Cutremurată și ea.) Da, bunico, crimă! Ai pus punctul pe "i". Matematica asta-i crimă, crimă organizată!!! Ar trebui interzisă!
BUNICA: Ce matematică?
NEPOATA: Matematica. Marinică. Corigență.
BUNICA: Care corigență? Care matematică?
NEPOATA: Euclidiană și neeuclidiană.
BUNICA: Ce-ai, fata mea? Sper că nu te-ai apucat de prafuri...
NEPOATA: Bunico! Chiar așa?...
BUNICA: Păi dacă vorbești în dodii?
NEPOATA: Ce-am vorbit în dodii?
BUNICA: Că te-a lăsat!
NEPOATA: Păi m-a lăsat! Marinică, profu' de mate. M-a lăsat corigentă. Ne-a lăsat pe toamnă, pe mine și pe încă trei din clasă. Crimă organizată!
BUNICA: Aha... Adică te-a lăsat... ă-ă-ă, nu te-a lăsat... î-î-î!
NEPOATA: Da, bunico, m-a lăsat corigentă, da' tu ce credeai?
BUNICA: Slavă Domnului! Mulțumesc ție Isuse și Maică Precistă! Vin' la maica mare să te pupe, Alinuțo maică!
NEPOATA: (Se duce să o pupe.) Ești super, buni! Și eu care mă gândeam c-o să mă cerți. Știam eu că pot să am încredere-n tine!
BUNICA: Să ai, scumpa mea, păi dacă-n bunica ta n-ai încredere, apoi în cine să ai?
NEPOATA: Te iubesc, buni!
BUNICA: Hai, lasă, lasă....
NEPOATA: (Se apucă din nou de făcut scara de cărți.) Îți promit eu că totul o să fie bine. Mă apuc chiar acum. Uite-aici: pregătirea psihologică.
BUNICA: Ce-i drăcia aia?
NEPOATA: Scara motivațională! Mai sus, tot mai sus, treaptă cu treaptă! Concentrare și perseverență!
BUNICA: La ce-ți trebuie?
NEPOATA: La mate. Ca să-nvăț la corigență.
BUNICA: Care... corigență?
NEPOATA: La mate.
BUN ICA: (Dezmeticită abia acum.) Tu corigentă?! Corigentă carevasăzică... La mate?!! Alinuțoooo!!!
NEPOATA: Păi nu ți-am spus? M-ai și pupat!
BUNICA: După câte meditații ți-am plătit anu' ăsta din pensioara mea amărâtă? Ai tupeul să vii la mine și să-mi spui că ai rămas corigentă??? Neobrăzato! Nerecunoscătoareo! Mi-e rău... (Se ține cu o mână de inimă și cu una de mobile.)
NEPOATA: Uite vezi, de-aia nu voiam să-ți spun.
BUNICA: Nu voiai, da mi-ai trântit-o! Nu te-ai gândit că puteam să... să... fac un infarct!
NEPOATA: Ba da, buni, că de-aia...
BUNICA: (Se prăbușește pe fotoliu.) Dă-mi un pahar de apă! (Îl bea până la fund.) Adică n-am nevoie, pleacă de-aici. Corigentă!... Ce rușine! O să vezi tu... o să vezi tu dacă te mai las eu vreodată să...
NEPOATA: Vezi bunico cum faci? Și ziceai să am încredere-n tine...
BUNICA: Da eu ce încredere să am în tine, ai? Vii și mă iei așa pe ocolite, ba că te-a lăsat....ă-ă-ă, ba că te-a lăsat...î-î-î, ba că-i laie , ba că-i bălaie... până mă faci din om neom! Îmi pare rău că n-am apucat să-i spun lu' maică-ta. Să-i fac o bucurie!
NEPOATA: Nu, buni, te rog.... Te rog, nu-i spune...
BUNICA: Că și asta nu știu de ce m-a sunat.
NEPOATA: I-a fost dor de tine.
BUNICA: Dor pe naiba. Nici nu știu ce-a vrut.
NEPOATA: Păi dacă i-ai închis telefonul? De ce i-ai închis telefonul, buni?
BUNICA: Fiindcă m-a zăpăcit și maică-ta asta, sclifosită ca și tine: ba că spun, ba că nu spun. De ascultat, n-ascultați, da când dați de dracu' veniți la mine să vărsați sacu'.
NEPOATA: Hai, buni, nu te supăra...
BUNICA: Ia să mă lăsați în pace!... Amândouă!
NEOPATA: Buni...
BUNICA: Să mă-ntrebați de sănătate nu veniți. Numai supărări știți să-mi faceți! Alea da! Cu toptanul!
NEPOATA: Hai, mă, buni....
BUNICA: Ce buni, ce buni... Te-a lăsat mă-ta pe capul meu și s-a dus după cai verzi pe pereți...
NEPOATA: Buni, știi că nu-i așa...
BUNICA: Crede că pe-acolo umblă câinii cu covrigi în coadă...
NEPOATA: De ce vorbești așa, bunico?...
BUNICA: Fiindcă sunteți două prefăcute! Vă faceți că vă pasă. Una-două, "să nu faci infarct". He, he, ați vrea voi, să fac infarct! Păi sigur... cu infarctu' ați scăpa ieftin. Pac! La groapă! Trei pomeni, și gata. Ați scăpat de mine. Curat și frumos. Lux. Uite, toate sunt gata: hainele de moarte - colo-n valiză, banii de-ngropăciune - colo-n sertar, farfurii și linguri de pomană - dincolo-n bufet, mai am să iau furculițe, că n-o să mănânc cu mâna pe lume-ailaltă, că-n nădejdea voastră... Scoate dracu' căștile-alea din urechi, nesimțito, și-ntoarce-te cu fața când vorbesc cu tine, că te cârpesc cât ești de mare!
NEPOATA: Păi dacă-ncepi cu de-astea? Știi că nu suport!
BUNICA: Ba să suporți, că sunt bunică-ta care te-a crescut!
NEPOATA: Hai, mă, buni, las-o cu textele... chestia e că... chiar nu le suport!
BUNICA: Nu suporți, nu suporți, nici tu nici mă-ta! Fete delicate, de! Da' ce vă faceți de-o dambla, ei? Iac-așa! Damblaua e cea mai tare! Ia să vă văd atuncea, hm? Să mor, de n-oi muri de dambla!! Și nu din prima, nuuuu... După vreo doi-trei ani. Trei ani luuungi, luuungi, în care să vă-ntrebați în fiecare zi dacă vă mai cunosc, dacă pricep ce-mi ziceți, dacă-mi mai revin, dacă nu... Doctori, medicamente, scaun cu rotile, boierie! Să vină mă-ta să vadă de tine... să veniți la mine la spital cu portocale... Da' ce vorbesc eu? N-o să am eu parte de-alde de-astea! N-am eu nădejde la voi. O să mă lăsați să zac aici singură și n-o să-mi aduceți nici o cană cu apă... (Suspină.) Și o să puneți o soră bețivă să vadă de mine, care n-o să-mi dea să mânânc...(Plânge de propria-i milă.) Dac-o să se-ndure mă-ta să trimită bani de soră... (Plânge în hohote.) Și tu o să te cari după mă-ta pe coclauri, dac-o s-apuci să termini școala... (La fel.)
NEPOATA: Lasă, buni, că o să-nvăț, liniștește-te!
BUNICA: Și o să vie vecinii să-mi ție lumânarea...
NEPOATA: La ce-ți trebuie lumânare?
BUNICA: Să văd pe unde s-o apuc pe lumea-ailaltă. Da să fie de ceară de albine, să nu scoată fum să mă-nnec.
NEPOATA: Gata, gata, buni, schimbă postul, c-ai dat-o pe alte alea...
BUNICA: Se găsesc la biserică unele parfumate, mmmm! Și tămâie de la Ierusalim, niște pastiluțe uite-așa mici-mici de le dai foc și...
NEPOATA: Știi ce, du-te la madam Iordache să-i înșiri ei chestiile-astea, că ea-i expertă. Abia așteaptă să-ți spună noutățile: ce sicrie au mai apărut, ce lumânări se mai poartă...ce bomboane se mai pun pe colivă...
BUNICA: (Cu aplomb.) Să știi că se pricepe! Pe ea o cheamă toată strada când e să dea colțu' câte cineva. Stai să-ți spun: când a fost cu alde generalul de vis-a-vis, ăla împușcatu' - cică la vânătoare! - de l-a adus hodoronc-tronc la București și l-a trântit rece pe masă, madam generăleasa a căzut lată și toate neamurile era puse numai pe apucate din casă, că venise ăia de la Ploiești cu camionu', ei, cine crezi c-a făcut ordine acolo? Madam Iordache! A băgat o șmotruială-n ei, mai ceva ca la garnizoană! A ieșit lux, clasa-ntâi! Ca la generali, de!... Da' scump! Madam Iordache se respectă, femeie deșteaptă, degeaba zici tu... Dai un ban, da știi că face! Chiar pe ea o s-o rog să-mi facă coliva, dacă pun un bănuț deoparte.... (Cu năduf.) Că mai mult te bazezi pe străini... (Se lamentează.)
NEPOATA: Aoleu, bunico, cum le iei...Gata, potolește-te! Uite, îți promit eu, îți promit solemn: COLIVA ÞI-O FACEM NOI!
BUNICA: (Revenindu-și.) Voi? Ha, ha, ha! Păi ce, știe mă-ta să facă colivă? Ea nu știe decât ouă prăjite și ceai la plic! Că de-aia și tac-tu... Eu am vrut s-o-nvăț. Da ea nu, că e obiceiuri depășite. La ea ce nu se bagă la microunde nu-i mâncare. Da știi ce-am să fac? Am să-mi fac eu din timp colivă, așa cum îmi place mie, cu multă nucă și cu scorțișoară și cu zahăr ca lumea, și-o s-o bag la congelator. O să fac de două ori pe an, de sâmbăta morților. Dacă mor, aveți coliva gata; dacă nu mor, o dau de pomană data viitoare. Măcar să știu c-am făcut-o pe gustul meu. Că mă-ta, cu trăznăile ei, dacă s-o-ndura să-mi facă, te pomenești că-mi face d-asta naturistă, cum îi zice?
NEPOATA: Sugar-free.
BUNICA: Ce boscorodești?!
NEPOATA: Sugar-free. Adică fără zahăr.
BUNICA: A... Sugar free, sugar free, lasă că atâta americănește știu și eu...
NEPOATA: Da să știi, bunico, că în rest coliva este foarte naturistă. E macrobiotică.
BUNICA: Macro...?
NEPOATA: ...biotică. Cereale integrale. Numai că-ngrașă.
BUNICA: Macro... biotică. ...integrale. Aha. Și-ngrașă, hm. Ei, aia să fie paguba! Da' dac-oi muri până să apuc să-mi fac eu coliva, să știi că aveți rețeta în caietul ăla gros din bucătărie, din sertar. S-o faceți dintr-un chil de grâu.
NEPOATA: (Începe un joc pe telefonul mobil.) Îhî...
BUNICA: Nu de arpacaș!
NEPOATA: (Același joc.) O.K. ...de arpacaș.
BUNICA: Grâu! Grâu!!! Are în Obor grâu d-ăla special de colivă... Scrie-acolo, să ții minte!
NEPOATA: (butonând la joc.) Yes!!..
BUNICA: Da' mie să-mi puneți zahăr mult, că pe lumea-ailaltă nu cred că mai îngrașă. Ai scris?
NEPOATA: Am scris...
BUNICA: Unde-ai scris?
NEPOATA: Aici, pe ăsta...
BUNICA: ...și vanilie.
NEPOATA: ...și vanilie, bunico.
BUNICA: ...și stafide.
NEPOATA: O.K. ...și stafide...
BUNICA: ...și un pic de esență de rom.
NEPOATA: ...și.. și... (Termină jocul.) Yeah!!!
BUNICA: ...sau mai bine coniac...
NEPOATA: Ce-ai înnebunit?!
BUNICA: Ia vezi cum vorbești cu mine!
NEPOATA: Bunico, nu! Coniac nu-ți pun!
BUNICA: De ce, fată?
NEPOATA: Că-ți face rău!
BUNICA: Te-a apucat grija?!
NEPOATA: Exact!
BUNICA: Te și cred.... O să-mi pui coniac în colivă! Un păhărel întreg!
NEPOATA: Nici să nu visezi!
BUNICA: Dacă-ți spun eu să-mi pui, o să-mi pui!
NEPOATA: Ba nu!
BUNICA: Ba da!
NEPOATA: Ba nu!
BUNICA: Ba da! O să las cu limbă de moarte! Ba mai bine o să scriu în testament!
NEPOATA: Păi da, crezi că în testament se scrie așa, orice prostie...
BUNICA: Prostie? Adică tot ce vorbesc eu pentru tine sunt prostii?!
NEPOATA: Nu toate, da asta da. Este chiar o prostie gogonată!
BUNICA: Nu ți-e rușine?
NEPOATA: Nu!
BUNICA: Chiar nici un pic???
NEPOATA: Chiar deloc! Și... să-ți iei gândul!
BUNICA: (Jignită.) Așaaa... Bineee!... Lasă... Las' că mai vii tu la mine să mă rogi ceva! Că eu pot-nu pot, fac pe dracu' n patru și-ți fac toate chefurile, dar când te rog și eu odată ceva... uite! Trebuie să-mi pun pofta-n cui! Atâta am cerut și eu.... Un strop de coniac pe colivă.... și nu d-ăla Napoleon sau Malaxa...
NEPOATA: Metaxa.
BUNICA: ...???... Nu, dragă, nu, d-ăla românescu, de-al nostru! Unirea, maică, Unirea, ca-n reclamele cu Dorel.
NEPOATA: D-ăla românesc, da? C-așa ești tu, patrioată, buni!
BUNICA: (În crescendo.) Patrioată, Alinuțo, bine-i zis, că noi, generația mea, ne-am sacrificat pentru țară, să știi. Am îndurat timpuri crunte, ca să aveți voi... Bunicu-tău avea pieptu' plin de decorații și l-a-ngropat cu onoruri militare, că era veteran de război, Dumnezeu să-l ierte! Douășpe salve de tun a tras când l-a dus la groapă, uite-așa eram de mândră, că-ntorcea tot cimitiru' capu' după noi.
NEPOATA: Și tu ești patrioată că bei coniac românesc! Foarte tare, frate! Păi bunicu' s-ar zgâlțăi de râs în mormânt să te-audă!
BUNICA: (Indignată, se lasă purtată de val.) Să-l lași pe bunică-tu-n pace! Să nu faci tu bășcălie de el, nerușinato! Bunicu-tău a fost un sfânt! Un martir și-un sfânt! Și eu, tot o martiră-am fost în felul meu... da!...
NEPOATA: Nu de bunicul făceam bășcălie, ci de tine, buni! Ești așa de haioasă!!!
BUNICA: Tu să nu-ți bați joc! Că mie nu-mi arde de nesimțirea ta! (Se repede furioasă și-i arde o scatoalcă zdravănă.) Na, copil tâmpit ce ești!
NEPOATA: Ai dat-o pe violență, da? Vezi că pot să te reclam la protecția copilului!
BUNICA: (În culmea furiei.) Ce vorbești? Ce îndrăznești să vorbești? Proasto fără margini ce ești, idioato fără pic de creier în cap! Pentru tine, nemernico, PROTECÞIA COPILULUI SUNT EU! EU SUNT!!! Eu sunt și mamă și tată și tot ce-ai vrut și tot ce vrei și tot ce-o să vrei vreodată, de când ai făcut ochi pe lumea asta și până o să intru în mormânt!!! Să nu-mi arunci tu mie vorbe d-astea fără cap! Că numai supărări îmi faci! Nu te-am făcut eu, da eu te-am crescut și eu te omor dacă-ți bați joc de mine! Să nu te mai văd în fața ochilor! Dispari!
NEPOATA: (Lăcrimează, spășită.).....
BUNICA: Marș de-nvață la... matematică!
(Nepoata se retrage într-un colț, unde începe să facă de zor poze cu mobilul de pe cartea de matematică. Moment de liniște stânjenitoare. Bunica cedează prima, bombănind.)
BUNICA: Mare lucru! Mare lucru!... Un hatâr... O plăcere nevinovată pentru o biată femeie bătrână! Da, da... Să mai crești copii... Și nepoți... Și s-ajungi la mila lor... Halal viață!... (Așteaptă un răspuns, care nu vine. Se uită pe sub sprâncene la nepoata care tot face poze din carte.) Parcă te-am trimis să-nveți!
NEPOATA: Asta fac, buni.
BUNICA: (Se crucește, fără replică. Bombăne mai departe.) Bătrânețe, bătrânețe, vai de zilele mele...
NEPOATA: Hai, buni, c-am glumit....
BUNICA: Ce-mi trebuia mie să cresc nepoți ...
NEPOATA: Hai, bunico, iartă-mă.....
BUNICA: Să n-am pic de liniște la anii mei....
NEPOATA: Hai, buni, hai să ne-mpăcăm....
BUNICA: Mai bine m-aș duce la azil... că și dacă stau acasă tot singură sunt...
NEPOATA: De ce spui așa, buni, nu vin eu pe la tine în fiecare zi.... (Se duce la bunica.)
BUNICA: Și să n-asculte nimeni ce spui...
NEPOATA: (O îmbrățișează.) Cum, bunico, da nu stăm noi aicea și ne uităm la filme, și tu-mi povestești de toate, de toți vecinii de pe stradă și de mine când eram mică și râdem și mai și plângem căteodată....
BUNICA: (Același joc.) Să nu-ți facă nimeni nicio bucurie, așa, din suflet...
NEPOATA: Ba te bucuri, bunico, trebuie să fii sinceră și să recunoști că te bucuri și când te sună mama, și când iau eu o notă bună,... da, te mai și superi, da' te și bucuri, știu eu și o știi și tu foarte bine, buni... (O pupă.)
BUNICA: (Tare.) Să n-ai tu parte nici de un strop de coniac pe colivă pe lumea-ailaltăăăă!!!...
NEPOATA: Aha! Deci aici ai vrut s-ajungi! Gata, m-am prins! Mare figurantă mai ești, buni! Uite, mai aveam puțin și-mi dădeau lacrimile! Ha-ha-ha...
BUNICA: (Prinsă cu mâța-n sac.) Uiteee... știi ce? Dacă vă zgârciți atâta la coniac.... Renunț!... Ba nu, nu renunț la coniac.... (Luminată.) Renunț la bomboane! Da! Că au cacao și-mi dă palpitații.
NEPOATA: Și coniacu-ți dă palpitații.
BUNICA: Da, da mă-ncălzește la stomac. Iarna-i tare bine...
NEPOATA: Nu, bunico, pân-aici. Coniac nu-ți pun. Poți să zici ce vrei. Ești femeie bătrână și nu-ți stă bine să umbli pe trei cărări.
BUNICA: Și dacă eram tânără îmi stătea mai bine?! Și nu sunt bătrână deloc, Alinuțo, așa să știi.
NEPOATA: Păi tu ai zis.
BUNICA: Ce-am zis?
NEPOATA: Te plângeai că ești bătrână.
BUNICA: Sunt! Adică nu sunt! Sunt foarte tânără. Pentru tine sunt foarte tânără. Că eu alerg toată ziua sus-jos, sus-jos, după tine! Când mă strigi: buni dă-mi aia, buni vreau ailaltă, hai repede-repede, ai? Și strâng zilnic după tine și-ți pun farfuria în față și-ți spăl ciorapii și alte alea, că altfel ai umbla ca o șleampătă!
NEPOATA: Păi nu zici tu că umblu ca o șleampătă?
BUNICA: Păi umbli. Uită-te la tine, cu nădragii ăia rupți și cu lanțurile alea de closet pe tine...
NEPOATA: Bunico, acuma nu mai sunt lanțuri la closet! Acu apeși pe clapă.
BUNICA: Ba pardon, eu am lanț! Mie nu-mi trebuie drăcovenii cu butoane de se strică toată ziua. Lanț cinstit, sănătos! Când tragi de el răsună toată casa, ca să știi că ai făcut lucrurile cu temei! Lanțul trebuie să stea la locul lui, nu atârnat de nădragi!
NEPOATA: "Nădragii" sunt de firmă.
BUNICA: Firma lu' dracu' și-a lu tac-su.
NEPOATA. Sunt ultima modă.
BUNICA: Moda lu' Ucigă-l Toaca.
NEPOATA: Dac-ai ști de unde i-am luat...
BUNICA: De la dracu' cu cărți.
NEPOATA: Hai, buni. Recunoaște, spune-mi sincer: cum arăt?
BUNICA: Șleampătă!
NEPOATA: (Îmbufnată.) Ei, vezi?
BUNICA: Ce?
NEPOATA: Că degeaba mă cicălești, că efectul e tot ăla. Metodele tale nu mai dau rezultate!
BUNICA: Metodele mele sunt foarte bune! Voi ați luat-o razna, nu mai arătați a fete!
NEPOATA: Da' a ce?
BUNICA: A draci bălțați!
NEPOATA: Bunico, mi se pare mie sau vorbești cam... "colorat"? Dac-aș vorbi eu așa...
BUNICA: Tu să taci! Să-ți vezi lungul nasului!
NEPOATA: De ce?
BUNICA: Fiindcă ești obraznică!
NEPOATA: Sigur, cum nu-ți convine ceva - sunt obraznică!
BUNICA: Degeaba vreau eu să te-nvăț, că nu se mai lipește nimic de tine. Ce educație aveau fetele altădată... Ce ținută, ce maniere...
NEPOATA: Nu mai ține! Nu mai merge acum ce era odată!!
BUNICA: Ascultă, ascultă la mine aici...
NEPOATA: Bunico, știi ce... eu cam am de-nvățat! Mâine-poimâine dau corigența... ( Ia cartea și mobilul. Mai face niște poze.)
BUNICA: Dracu' a mai văzut așa învățătură.... Las' că mai ai trei luni până la toamnă. Stai mai bine aici să-ți spun, să-ți spun eu cum era pe vremea mea...
NEPOATA: Aoleu! Bunico, zău, sunt aici niște formule... sunt foarte grele, buni... trebuie să mă concentrez...
BUNICA: (Suspină.) Păi cu ce sacrificii te-am crescut eu, Alinuțo, că mă-ta și tac-tu făceau naveta și te-a lăsat cu mine-acasă...
NEPOATA: Mi-ai mai zis astea de o sută de ori.... Zău așa...
BUNICA: ...că erai o prăpădenie mică-mică și-amărâtă, două kile ș-un pic, cât un pui de Crevedia...
NEPOATA: De o mie de ori!...
BUNICA: ...și ce mai stăteam de la cinci dimineața la coadă să-ți iau lapte, că mă-ta n-avea...
NEPOATA: De-o sută de mii de ori!!! Mă doare capul!
BUNICA: Ia aici o bulină! (Îi dă un antinevralgic.) ...și băgam lemne-n soba de gaze, că nu era gaze decât noaptea, cu flacăra cât unghia, lua-l-ar dracii pe Ceaușescu, că dacă dau de el cumva pe-acolo o să se sperie și dracii de ce-o să-i fac! Și lui și lu' nevastă-sa!! N-o să le-ajungă smoala și tot focu iadului...mânca-i-ar talpa iadului să-i mănânce...
NEPOATA: Aoleu!... Mă doare de-mi pleznește! Și vezi că dacă o să bei coniac, o să ajungi în iad...
BUNICA: Cine?
NEPOATA: Tu.
BUNICA: Eu? Asta-i culmea! Ce să caut eu în iad?!
NEPOATA: Păi tu ai zis!
BUNICA: Ce-am zis?
NEPOATA: Că o să te vezi cu Ceaușescu și cu Ceaușeasca-n iad.
BUNICA: Doamne sfinte! (Își face cruce.) Să mă păzească Maica Domnului. Ce să caut eu în iad? Păi ce păcate am eu, fata mamii? (Își mai face un rând de cruci.) Ce rău am făcut? Și-n plus, EU SUNT ATEE! Așa să știi!
NEPOATA: Haida-de, atee!... Adică cum?
BUNICA: Adică n-o să merg nici în iad nici în rai! Iadu' și raiu' e-n lumea asta, e cum și le face omul.
NEPOATA: Păi atunci unde-o să mergi?
BUNICA: Dracu' știe! Undeva tot o fi un locușor și pentru mine. Un loc așa... cu verdeață și răcoare....
NEPOATA: Nu: în Herăstrău nu se poate, că nu-ți dă voie primăria. Poate-n pădurea Băneasa.
BUNICA: Dar cum, dragă? Da' ce-ți închipui? Ce-s eu, Elodia, să zac așa, la nimereală prin pădure, să mă sfâșie fiarele? Păi nu mi-am luat eu loc de veci, aci-n cartier, la noi, la cimitiru' de lângă biserică? Mă lăsam așa, în voia sorții? He, he, Alinuțo, le-am socotit cu cap, ce crezi că fac eu noaptea când nu pot să dorm? Stau așa și le chibzuiesc de-a fir-a păr. Păi: mai la dreapta pe alee e generăleasa cu generalu', că și-a făcut și ea loc lângă el, după aia vine popa Gheorghe cu preoteasa, la stânga, mai încolo, e alde Stănculescu, băcanu', și chiar lângă mine și bunică-tu e... cine crezi? Madam Iordache! Chiar așa, tu! Vezi, vezi ce-nseamnă să le socotești la fix? Și stai să-ți mai povestesc... ce monument frumos o să...
NEPOATA: Buni, nu. Nu mai pot. Nu mai pot! Îmi crapă capul!
BUNICA: Mai ia și bulina-asta, da' stai aici să-ți spui...
NEPOATA: Oh, my god!... Am de-nvățat, bunico, îmi trebuie liniște... să pot să mă concentrez... Ies pe balcon. Trebuie să respir... Trebuie! Trebuie!!! (Iese.)
BUNICA: Copiii de azi... numai gărgăuni în capul lor... Ia stai... (Ia telefonul fetei, uitat pe masă, caută într-o agendă un număr și formează.) Alo, madam Iordache? Da, eu sunt, fetițo.... Nu, n-a murit nimeni.... Mă simt foarte bine, dragă, da' de ce mă-ntrebi? Uite, stăteam pe-aici cu Alinuța, scumpa de ea... Ce să facă, dragă, a lăsat-o bestia aia de Marinică.... Nu, dragă, da' cum îți închipui, că Alinuța mea e de-alea? Nu, dragă, a lăsat-o... să mai învețe nițel la matematică, poate la anu' merge la olimpiadă... Fii atentă. Mi-a venit o idee... trăznet! Facem o asociație. Noi două. Tu și cu mine! Da! Nu, nu trebuie să renunți, tot în branșă, tot în branșă.... Ascultă-mă!! E o idee de-a mea, pe-o rețetă de-a ta. Vrei, bine, nu vrei, eu tot o s-o brevetez! La registrul comerțului, da! Cum ce? Nu ți-am spus? Colivă, tu! Colivă! Nu, nu cum o fac toți proștii, fată, nu! Naturistă! Da, "bio". Ma-cro-bi-o-ti-că! Semipreparată! Cereale integrale. Sugar-free. SUGAR-FREE, pe englezește, da, da! La două aragaze și-un congelator. În pungi de-un chil. (Sună telefonul fix.) Stai așa, stai că mă sună și pe fix. Bine, bine, hai că mai vorbim, pa, pa, pa...
NEPOATA: (Apare.) Bunico, vezi că sună, poate-i mama.
BUNICA: (La celălalt telefon.) Da, Maricico, mamă. Nu, mamă, s-a-ntrerupt... Cum să-nchid? Uite, stăteam aici cu Alinuța, și vorbeam de tine, ne-aduceam aminte... Cum??? Ce să-mi spui? Nu fac dragă niciun infarct, ți-am mai spus odată! Cine? Georgică? Șefu'? Da' ce, Maricico, mamă, te-ai apucat și tu de matematică? La vârsta ta?! Păi ori te-a luat ori te-a lăsat, că nu mai înțeleg nimic! Aha.... Întâi te-a lăsat... și-acum te-a luat? Nu fac, mamă, infarct... nu fac... Felicitări și casă de piatră! Și să veniți la vară toți trei, sănătoși! Hai că.... S-a-ntrerupt!... (Îi pică receptorul.) Alinuțo, maică, cheamă Salvarea!...