SECVENTA 1. EXT. SEARA. SCARI IN FATA UNUI TEATRU

Pe scările principale ale unui teatru de capitală un tânăr gras, castaniu cu părul lung, cu barbă, îmbrăcat în blugi cu sacou, având un buchet de trandafiri roșii, se agită uitându-se în stânga și în dreapta. Citește afișele cu spectacole din spatele lui, aranjează părul mișcat de vânt, scoate ceasul de buzunar verificându-l des, tresare de fiecare dată când o fată trece prin dreptul scărilor, apoi revine la ticurile lui.

SECVENTA 2. EXT. SEARA. SCARI IN FATA UNUI TEATRU

După o perioadă o fată urcă scările și vine la el. Drăguță, cu ochelari cu ramă groasă neagră, puțin plinuță.

ANDREEA
Mihai?

MIHAI
Da. Andreea?
Zâmbesc, își dau mâinile și îi dă florile.

MIHAI
Astea sunt pentru tine. Îmi pare rău că nu sunt maci dar e foarte greu să-i găsești în octombrie.

ANDREEA
Nu-i nimic, da știu. Sunt foarte frumoase, roșii. Aici se aseamănă.

MIHAI
Numai la culoare.

ANDREEA
E încă devreme, vrei să ne mai plimbăm?

MIHAI
Te rog.




SECVENTA 3. EXT. SEARA. STRAZI

Coboară amândoi scările și pornesc pe o serie de străzi întortocheate. Mihai se uită atent unde calcă, cu o mână în buzunar, sacoul desfăcut. Pare relaxat, zâmbitor, încercând totuși pe furiș să-i studieze chipul. Andreea ține buchetul cu ambele mâini de parcă ar ține un copil la piept, zâmbitoare, cu unele stângăcii.

ANDREEA
Spune-mi cine ești, tu știi totul despre mine iar eu nu știu mai nimic.

MIHAI
Nu știu totul despre tine. Păi ce să spun.

ANDREEA
Era să fim colegi…

MIHAI
Da. Parcă ne-am și întâlnit?

ANDREEA
Nu, nu cred. Pe unde vrei să mergem?

MIHAI
Unde vrei, nu prea știu zona.

ANDREEA
Ah știu, mergem la un anticariat drăguț. Are cărțile așezate la fereastră și ți le vinde la geam.

MIHAI
Ce tare.

ANDREEA
Mie îmi place foarte mult, e și un bătrânel simpatic care vinde.

MIHAI
Îmi plac bătrânii.

ANDREEA
Mai ești student la chimie sau ai terminat?

MIHAI
Mi-am luat licența anul acesta, sunt la master aici la Universitate.

ANDREEA
Mi-am făcut o mulțime de nervi azi.

MIHAI
Ați avut arhitectura azi nu?

ANDREEA
Da. Trebuia să alegem o clădire și să-i facem o prezentare, numai că eu am făcut-o în imagini. Mi-a făcut o gură profesoara că nu trebuia așa, că nu știu ce… numai puteam. Nici n-am înțeles ce nu-i plăcea.

MIHAI
Așa face o știu, o abordare diferită nu le place.

ANDREEA
M-am săturat că toți sunt așa, orice aș face nu e bun. Da se enervase și mă critica, iar eu…

MIHAI
Critica e bună câteodată, e constructivă.

ANDREEA
Ba nu-i adevărat. În plus nu avea nici o bază, nu critica imaginea mă critica pe mine, prostia de a nu înțelege. Toți fac așa acolo.

MIHAI
Da, nici eu nu sunt de acord cu critica omului nu a lucrării. Apropo ce părere ai de poezie că nu mi-ai dat răspuns.

ANDREEA
Ah… era… am făcut o serie de observații când am citit-o și m-am gândit să ți le trimit dar m-am răzgândit.

MIHAI
Trebuia să le trimiți mă interesa părerea ta. Oricum a fost prima poezie pe care am scris-o, mi s-a părut destul de bună și am scris-o pe loc în timp ce vorbeam cu tine asta mi s-a părut extraordinar.

ANDREEA
Da…

MIHAI
Þi-a plăcut poza cu pânza lui Jackson Pollock de pe site?

ANDREEA
Îmi place ce-a făcut Pollock.

MIHAI
Aia e a mea. Am pus intenționat numele lui Pollock ca să aflu o părere obiectivă. De fapt e primul pictat în genul acela, nu mi-a ieșit prea rău.

ANDREEA
De scris ai mai scris de când am vorbit?

MIHAI
Am scris non-stop de atunci, am pictat, cum ți-am zis mi-ai pornit ceva în mine care mă scoate din pasa asta. Cum ți-am spus sunt geniu când am chef.

ANDREEA
Mihai, ești deprimat?

MIHAI
Da sunt. Știu că pare ceva la modă.

ANDREEA
De asta te și întreb.

MIHAI
Sunt deprimat de ceva timp, vine și pleacă, dar acum de când am vorbit am putut să lucrez din nou. Tu?

ANDREEA
Am fost foarte deprimată când m-am mutat în București, nu-l suportam. Dar de la o vreme am început să descopăr Bucureștiul interbelic și mă simt mai deprimată când plec acasă.

MIHAI
Ești din Târgoviște, nu?

ANDREEA
Da.

MIHAI
Primul simpozion la care am participat a fost la Târgoviște.

ANDREEA
Ce simpozion?

MIHAI
De chimie. Da prima vizită țin minte a fost cu școala prin clasa a patra la Turnul Chindiei.

ANDREEA
Da, păi e un fel de turn Eiffel.

Amândoi zâmbesc apoi se opresc lângă o fereastră deschisă.

SECVENTA 4. EXT. SEARA. STRADA (LANGA CLADIRE)

Se opresc lângă o clădire tip vilă care are un mic anticariat la parter. Cărțile sunt puse la fereastră una peste alta cu cotorul spre stradă. Un geam este deschis și înăuntru se întrezărește la lumina unui bec pe jumătate consumat un bătrân care așează niște cărți. Bătrânul are părul alb, destul de ciufulit, cămașă și cu bretele negre. Mihai stă cu capul plecat încercând să citească diferite titluri iar Andreea se uită la el. După un schimb de priviri cei doi se întorc și pleacă. Camera rămâne pe loc și îi vedem îndepărtându-se.

SECVENTA 5. EXT. SEARA.IN FATA TEATRULUI

În fața teatrului, mai multe grupuri de oameni care discută între ei, cei doi așteaptă deschiderea ușilor. Cei doi se uită fiecare în altă parte parcă evitând să se privească. Mihai scoate ceasul din buzunar și verifică ora (ceasul este unul de buzunar cu lanț de culoare aurie).

ANDREEA
Pot să mă uit la el?

Mihai îi arată ceasul fără să i-l dea.

ANDREEA
E vechi?

MIHAI
Da îl am de ceva timp.

ANDREEA
Nu, adică e din epocă?

MIHAI
Din păcate nu.

ANDREEA
Am și eu unul la fel dar e vechi.

MIHAI
Am văzut unul la un bătrân când am fost la cimitirul Bellu.

ANDREEA
Vreau și eu să merg, dar nu știu cum să ajung.

MIHAI
Poate mergem că oricum nu l-am găsit pe Bacovia. Am fost cu un prieten care e filozof și eram la costume de parcă eram Martorii lui Heidegger. (amândoi râd)

ANDREEA
Intrăm? (arătând cu capul spre ușa de la intrare)

SECVENTA 6. EXT. SEARA. TEATRU

Camera rămâne la baza scărilor cu fața se intrarea în teatru. Cei doi urcă scările, Mihai caută și scoate biletele din interiorul sacoului, Andreea merge foarte aproape de el. Îl vedem pe Mihai dând biletele, apoi după ce le verifică femeia i le dă înapoi și îi arată cu mâna o direcție. Cei doi ies într-un pas mai grăbit și merg de-a lungul teatrului (camera îi urmează).

ANDREEA
Nici nu mi-am dat seama că asta-i Sala Mare și mi-ai și zis că e la Amfiteatru.

MIHAI
Nici eu nu am băgat de seamă.

Apoi coboară niște scări și intră prin altă intrare.


SECVENTA 7. INT. SALA AMFITEATRU

Camera pornește din spate și înaintează până la primul rând unde se oprește. Sala goală, doar cei doi în primul rând. Scaunele au culoarea roșie, iar scena este una mică, cu două scaune, o masă de lemn cu o lumânare aprinsă, în centrul ei.

ANDREEA
La ce lucrezi?

MIHAI (bucurându-se de întrebare)
Am început lucrul la o nuvelă care are legătură cu povestea unei fete din Sena. Foarte frumoasă sunt încântat de ea.

ANDREEA
După ce o termini pot sa o citesc?

MIHAI
Desigur, dar mai durează că eu scriu mai întâi pe hârtie și apoi transcriu.

ANDREEA
Așa e mai bine.

În acest punct camera a ajuns chiar în spatele celor doi.

MIHAI
În timp ce scriam mi-a venit o întrebare foarte bună pe care personajul principal o pune unui veteran de război.

Andreea se uită la el.

MIHAI (uitându-se la ea)
Oare orbii din naștere pot visa?

Scena se termină cu cei doi uitându-se unul la altul, în ochii Andreei se pot vedea sclipiri. Lumina se stinge.

SECVENTA 8. INT. ZI. GARSONIERA

O cameră mică, ordonată, cu un pat într-o parte, șifonier, televizor, o masă cu un calculator pe ea. De lustră agățate cu ață mai multe frunze de stejar destul de uscate. Pe pereți două imagini cu zei egipteni. Mihai stă pe pat citind o carte (Amerika – Franz Kafka). Sună telefonul mobil, se ridică de pe pat și de-a lungul întregii convorbiri se uită pe fereastră, care dă într-un parc.


MIHAI
Da.

ELENA
Bună, ce faci?

MIHAI
Ce să fac, pe aici prin cameră.

ELENA
Ai fost la școală?

MIHAI
Da. Am terminat-o cu Andreea.

ELENA
De ce măi mamă?

MIHAI
Mi-a zis că nu simte nimic și mai bine să terminăm acum până nu ne implicăm prea mult emoțional.

ELENA
Îmi pare așa de rău, ce să-ți zic, tu o iubeai?

MIHAI
Eh, nu pot să zic că o iubeam, dar îmi plăcea de ea.

ELENA
Bine că a fost corectă fata și ți-a zis de la început.

MIHAI
Da. Vezi că vin de joi acasă. Numai pot să stau în orașul acesta, trebuie să mă calmez.

ELENA
Vino acasă, te liniștești și pe urmă vedem noi. Acum ce faci?

MIHAI
M-a sunat Florin că vine pe la mine, poate mergem prin parc.

ELENA
Numai fi supărat, dacă nu te-a plăcut nu te-a plăcut, o să găsești una care o să te placă.

MIHAI
Știu, nu e vorba de asta dar începusem să scriu și acum, alb.

ELENA
Hai lasă, vi acasă și te liniștești

MIHAI
Bine, hai că mai vorbim. Pa.

ELENA
Pa, pa.

Închide telefonul îl aruncă pe pat, se uită pe geam și apoi urlă fără sunet, lăsând capul în jos.

SECVENTA 9. EXT. ZI. PARC

Un parc cu lac, având pod peste el, cu barcă cu vâsle care se plimbă cu doi oameni care adună gunoaiele din el. Mihai merge pe pod se oprește la jumătatea lui, se duce spre margine și se uită. Se uită la cei doi din barcă, la copaci, la apă. Vântul îi mișcă părul. Pleacă și se așează pe o bancă în fața unei fântâni arteziene dezafectate. Apare Florin, un tip de statură medie, slab, cu părul lung, ochelari, semănând cu un poet. Îmbrăcat la sacou cu pălărie și cu geantă.

FLORIN
Îmi cer scuze că am întârziat dar era aglomerație la metrou.

MIHAI
Nu-i nimic.

Florin se așează pe bancă.

MIHAI
Ce mai faci? Ai fost la Fundație?

FLORIN
La Fundație? Nu am mai fost de o lună acolo, mă duc la Filozofie.

MIHAI
M-am despărțit de Andreea.

FLORIN
De cine?

MIHAI
De fata perfectă, ști că-ți vorbeam de ea.

FLORIN
Noi nu suntem făcuți pentru ce vor ele.

MIHAI
Cum poți să iubești un om care e îndrăgostit de altcineva, chiar dacă acea persoană a murit de mai bine de o sută de ani?

FLORIN
Nu știu, noi trebuie să găsim…

MIHAI
O găsisem. Eram eu la feminin, la muzică, la cărți, pasiunea aceea pe care am observat-o pentru destine tragice.

FLORIN
Erați mai buni de frați

MIHAI
Totul stă la nivelul capului

FLORIN
Ah…

MIHAI
N-am mai scris poezii de atunci, le scriam una pe zi, i-am și scris una pe loc.

FLORIN
Poate nu era poezia de tine.

MIHAI
Mi-a zis că dacă vreau să rămânem amici. Sigur, dar știam că atunci ne vedem ultima oară.

FLORIN
Nu există prietenii între un bărbat și o femeie. Dragoste, ură, dar prietenie niciodată.

MIHAI
Chiar că suntem de pe planete diferite.

FLORIN
Cum adică?

MIHAI
Nici p-asta n-o ști? Ce te făceai tu dacă nu stăteam în anii facultății împreună?

FLORIN (râzând)
Îmi scoți ochii cu chestia asta cât mai trăim.

MIHAI
Cum faci tu cu banii care mi i-ai împrumutat atunci.

Florin caută în geantă, scoate un pachet de țigări și aprinde una.

MIHAI
Tot mai fumezi?

FLORIN
Nu așa de des, trag dintr-un pachet vreo’ săptămână.

MIHAI
Mă simt ca atunci când mi-au murit bunicii. Ei au avut o viață frumoasă, s-au plimbat în tinerețe cu motocicletele, erau mai mulți din sat care aveau și se plimbau din stațiune în stațiune, au văzut toată țara. Au făcut o casă împreună, s-au iubit toată viața, au trăit. Câte îmi povesteau, ce petreceri erau înainte de venea tot satu’, în curte la mese… Știu că-mi rămâne casa și grădina, n-am nici frați nici surori, dar nu știu ce să fac. Sunt blocat, ei cum au reușit de au trăit? Eu ce fac de acum încolo?

FLORIN
Continuă să trăiești, ce să faci.

MIHAI
Am mai pictat câteva pânze săptămâna trecută. Mie îmi plac, le am acasă, ți le arăt când mai ne vedem. Te-ai mai văzut cu Cristina?

FLORIN
A fost răcită și încă e de fapt, am stat și am îngrijit-o în week-end, nici n-am mai plecat acasă. I-am dat antibiotice, i-am făcut frecție, am stat i-am citit că se plictisea în cameră toată ziua și azi s-a simțit mai bine. A plecat că se întâlnește cu o prietenă de-a ei. I-am zis că o luăm cu ambulanța dacă nu stă cuminte, treaba ei.

MIHAI
Poate răcești și tu.

FLORIN
Cum să răcesc, păi eu sunt muntean. Sper să nu mă sune, i-am zis că vin la tine, dar cum o știu eu o să se plictisească.

Din geanta lui Florin se aude o alertă de mesaj pe telefonul mobil.

FLORIN
Sper că nu e ea.

Scoate telefonul și citește mesajul.

FLORIN (uitându-se la Mihai)
Da, cum ți-am zis, vine la mine într-o oră. Ori s-a plictisit ori i-e rău. Îmi pare rău dar trebuie să plec.

MIHAI
Nu-i nimic, mai ne vedem noi. Ah, să nu uit să-ți zic. Cu cât caut mai mult cu atât găsesc mai multe asemănări între mine și Jeni Acterian. Am aflat unde a stat până la 21 de ani și e chiar lângă mine, doar pe partea cealaltă a parcului. În plus ea era din Constanța și eu am fost conceput în Constanța. Dacă erai budist îmi ziceai ceva de reîncarnare.

FLORIN
Poate că o să apară și unu care o să se potrivească cu tine.

MIHAI
Chiar..

FLORIN
Mai ai să-mi dai și mie niște bani? Poate are poftă de ceva, de portocale… și să am.

MIHAI
Cât vrei?

FLORIN
20-30.

Mihai scoate din buzunarul de la pantaloni un teanc de bani din care pică două lame de ras noi. Florin se apleacă, le ridică se uită la ele și i le dă înapoi.

FLORIN (puțin panicat)
Ce-s cu astea?

MIHAI
Un omagiu pentru Sylvia Plath. Într-o perioadă avea în buzunare un set de lame.

FLORIN
O prostie.

Florin se ridică în picioare, i-a trei bancnote de la Mihai.

MIHAI
Cu ceilalți sunt 60..

FLORIN
Mai aveam să-ți dau? Să-mi vină bursa că nu mi-a venit. Bine, hai că am plecat. Salut.

MIHAI (își dau mâinile)
Pa, pa.

Mihai rămâne pe bancă și se uită la Florin cum se îndepărtează.

SECVENTA 10. EXT. ZI. STRADA

Mihai iese din parc, merge pe o stradă mai largă cu capul uitându-se după numerele de la case. Trotuarul e aglomerat, mulți pietoni trec în viteză pe lângă el, se aud zgomote de mașini, claxoane, toate par a-l intimida. E îmbrăcat în blugi, tricou negru, cămașă descheiată, bască neagră trasă într-o parte, are o geantă tip poștaș. Face stânga pe o stradă lăturalnică unde după ce observă numărul unei case (nr. 22) se oprește în dreptul porții ei. Strada e fără pietoni, umbroasă.

SECVENTA 11. EXT. ZI. CURTE

Casa e cu etaj, se întrezărește o grădină în spate, ambele fiind părăsite. Intră în curte și se uită la casă, cercetând fiecare detaliu, se duce în grădină unde se așează pe o bancă. Casa are puțină importanță, camera rămâne pe fața lui care se luminează de o bucurie interioară. Din acest moment intrăm în punctul lui de vedere al realității. Chiar dacă casa și grădina arată deplorabil el le vede ca noi.

SECVENTA 12. EXT. ZI. GRADINA

Grădina e verde și luminoasă. La umbra unui copac pe o pătură este o fată tânără care citește o carte. Lasă cartea plictisită de ea, se întoarce pe spate și vede deasupra ei, în copac,un măr. Se ridică, îl culege și îl vede pe Mihai stând pe bancă cu spatele la ea. Se duce la bancă, stă în spatele lui cu mâinile rezemate de bancă uitându-se la el.

SECVENTA 13. EXT. ZI. GRADINA

Pe toată durata scenei camera rămâne fixă, în cadru fiind banca în întregimea ei și cei doi văzuți din fața. Mihai se comportă de parcă ar fi singur.

MIHAI (cu glas tare)
Poate ai stat pe banca asta. Poate ai plâns aici, poate ai râs. Ce carte ai citit aici? Ai trăit, eu trăiesc tot cu boala asta. De ce mi-ai dat Doamne luciditate? Să văd că nu contează nimic? Că nu existăm? Numai pot, mai bine eram prost și trăiam fericit. Văd lucrurile atât de clar și înțeleg… Ultima oară când am fost fericit a fost în copilărie. Eram cu bunicul, stăteam pe iarbă cu fața spre nori. Știam că bunica, părinții sunt acasă, că toți suntem bine. Norii albi și albastrul mi-au rămas în minte și acum., atunci am realizat cât sunt de fericit. S-au dus, atâta talent se duce și el. Nu știu ce mă împiedică, nu-l văd dar îl simt și mă face plat. Două suflete chinuite în aceeași grădină, tare mult a-și fi vrut să te cunosc.

Scoate din geantă un revolver și îl pune pe bancă lângă el, e îndreptat cu țeava spre fată. Fata îl atinge cu un deget și îl rotește spre el.

MIHAI (uitându-se la mâini)
Uite-Þi Doamne marele scriitor, marele poet.

Mihai întoarce capul și parcă ar vedea fata, uitându-se ochi în ochi.

Imaginea se albește. SFÂRȘIT.