Personajele:

Aurolacul
Bâlbâitul
Bețivul
Femeia
Măștile
Profesorul
Prostituata
Tânărul
Þiganul


Tabloul I

Personajele intră în scenă pe rând, vădit stânjenite, neobișnuite cu situația. Lumina cade doar asupra personajelor, restul decorului scufundându-se în întuneric. Fiecare poartă o tăbliță de identificare la gât, ca la poliție, pe care sunt mâzgălite niște date cu creta. Ajungând în centrul scenei, personajul se oprește, se întoarce cu fața la public și se prezintă succint. În acest moment se declanșează blițul, apoi personajul ne arată profilul și blițul se declanșează din nou.

Intră un băiat pirpiriu, înveșmântat într-un fâș uriaș, murdar și rupt pe alocuri. Pe cap poartă un fes negru de lână, iar în mână strânge o pungă de aurolac. Nu are mai mult de 13 ani.
Aurolacul: Am nouă frați, împrăștiați în toată țara: Sibiu, Iași, Târgu-Mureș … ( aici se oprește, trage o gură din pungă, apoi continuă ) Eu îs ăl mai mic. Frate-meu, Ilie, mă ține pe lângă el, îl mai ajut să ciordească. De gabori nu mi-e frică, că-s minor și n-au ce-mi face. ( trage o nouă gură din pungă, apoi părăsește scena )
Intră bâlbâitul, așezat într-un scaun cu rotile și învelit într-o pătură zdrențuită. De marginile scaunului atârnă niște plase din rafie, de asemenea rupte. Nu i se ghicește vârsta.
Bâlbâitul: Ãăă… ( se înroșește ) …îîî… ( gesticulează ) … da…mmm… ( pleacă )
Apare bețivul, un om de 50 de ani, buhăit și unsuros. E îmbrăcat într-un costum uzat de blugi, o șapcă de baschet îi acoperă părul, iar în picioare poartă adidași de culori diferite.
Bețivul ( împleticindu-se ): Cu apă ruginești, mă. Ascultați numa’ ce spun io. ( sughite ) Io cu bere mă întrețin. La o adică merge și o votcă. Nu refuz nici o țuică. ( sughite ) Io nu-s mofturos. ( iese clătinându-se )
Intră o femeie la vreo 45 de ani, îmbrăcată într-o bluză subțire și o fustă peticită. Dârdâie. În brațe are un bebelaș care scâncește.
Femeia ( copilului ): Taci cu baba, taci cu baba. ( spre public) N-am țoale, n-am papuci, n-am familie, n-am nimic. ( plânge ) N-am noroc, n-am noroc. ( iese )
Intră 5 personaje cu fețele vopsite în aceeași culoare, ținându-se de mână. Patru sunt zdrențuite și murdare, ele vor juca rolul căutătorilor prin gunoaie, iar unul poartă halat și papuci de casă, el va juca pe rând rolul locatarilor.
Măștile ( într-un glas ): Fără identitate. ( pleacă )
Intră profesorul, adus de spate, cărunt, slab, purtând niște pantaloni vechi de stofă și un sacou ponosit. Ochelarii îi sunt legați de urechi cu elastic. Se sprijină într-un baston scorojit, pe care îl folosește și pentru a căuta printre resturile din tomberoane. Are peste 70 de ani.
Profesorul ( își duce mâinile la ochelari, orbit de lumina puternică ): Cine sunteți dumneavoastră? ( speriat ) Ce doriți de la mine? Unde mă aflu? O tempora, o mores! ( se dă câțiva pași înapoi, temător, apoi pleacă grăbit )
Intră tânărul, ponosit și aerian, cu un fular lung fluturându-i în jurul gâtului.
Tânărul ( prezentându-se ): 28 de ani ( face o scurtă pauză ), îndrăgostit. ( dă să iasă, dar aude zgomotul unor tocuri înalte, în scenă intră o damă cu un fizic de invidiat , iar el se oprește prostit, privind-o fascinat din margine )
Prostituata ( fardată strident, cu umerii acoperiți de o superbă blană roșie ): 20 de ani ( își aranjează provocator fustița extrem de scurtă ), la produs din iulie. ( zâmbește seducător ) Cei cu gipane și lovele mă găsesc pe centru. ( Când se declanșează blițul, ia o poziție de poză, apoi iese trimițând bezele în stânga și în dreapta. Tânărul o urmează ca un cățel, împiedicându-se. )
Apare țiganul, trăgând după el un cărucior în care a îngrămădit ușa îndoită a unui automobil, un grătar de fier și câteva capace de canal. Îmbrăcămintea lui e în ton cu a celorlalți, uzată și peticită.
Þiganul ( strigă ): Fier veeechi! Fier veeechi! ( pleacă )


Tabloul al II-lea

În centrul scenei două tomberoane mari atrag imediat atenția spectatorului. În colțul din stânga se înalță blocuri ( machete de carton ), iar în dreapta se ghicește șoseaua. Din când în când se aud claxonări, înjurături, portiere trântite, frânări bruște, zgomotul obișnuit al unei străzi circulate. Scena e plină de hârtii și peturi turtite, împrăștiate de rafale sporadice de vânt. În această atmosferă de mizerie și dezordine, o mulțime jerpelită și pestriță își așteaptă rândul la containere. Unii stau în picioare, alții pe jos, unii tușesc, alții vorbesc. O lumină sumbră, tristă și rece cade pe chipurile lor murdare. Câte un locatar în halat și papuci de casă rupe monotonia, traversând scena și deșertând gălețile, ceea ce provoacă o adevărată agitație printre năpăstuiți.

Bâlbâitul, profesorul și câteva măști, își așteaptă zgribuliți rândul. Deodată se aud niște ciocănituri, la început slabe, apoi tot mai intense. Oamenii se strâng unii în alții, înghesuindu-se. Printre picioarele lor se poate observa ridicându-se încet capacul unui canal, iar de sub el răsare capul... bețivului. Iese frecându-se la ochi și întinzându-și oasele, ca după un somn lung.
O mască: Noroc!
Bâlbâitul: Bbb...
Profesorul ( strângându-i mâna ): Ce mai faceți? Cum ați dormit?
Altă mască: Cam târzior! Nu prea ești în formă azi!
Bețivul ( căscând ): E duminică, mă! ( cască din nou) Ce, voi nu știți că duminica bogătanii nu se scoală cu noaptea-n cap? ( se așează la coadă) Și dacă se trezesc, nu coboară ei imediat cu gunoiu’ mă! Aprind televizorul, își beau cafeluța, ascultă muzică, deh, de-ale lor.
O mască: Are dreptate bețivul. Duminica nu prea e marfă. Vineri în schimb, toți își fac curățenie, toți aruncă...
Bețivul: Sunteți proști, mă! Vineri vin oamenii obosiți de la lucru, numa’ de curățenie nu le arde. Sâmbăta e ăl mai rentabil. Se trezesc bogătanii la 9, odihniți, bine-dispuși, dau o fugă până la piață, își umplu portbagajele, se întorc, fac mâncare, curăță frigideru’, aruncă ce nu le trebuie și mai trăim și noi. ( nostalgic ) Într-o sâmbătă am găsit io un spirtuleț... ce aromă... o frumusețe, mă.
Bâlbâitul ( dă aprobator din cap ): Aaa...
Altă mască: Ba luni e ! Domnii îs leneși, nu coboară ei sâmbăta numai pentru gunoi. Luni coboară oricum, că merg la lucru, așa că rezolvă două deodată.
A treia mască: Ba marți!
A patra mască: Ba joi!
Profesorul: Quot capita, tot sententiae.
A treia mască ( nu înțelege): Ce spune?
Bețivul ( face semn că nu e în toate mințile ): E dus cu pluta.
Prima mască: Ba vineri!
Vocile se suprapun și nu se mai înțelege nimic. Apare aurolacul.
Bețivul ( către el ): Da’ tu cine ești, mă? Ești nou?
Măștile ( foarte curioase, toate într-un glas): De unde ești? Cine ești? Cum ai nimerit aici?
Aurolacul: De la conducte.
Bețivul: Lângă depou?
Aurolacul: Îhî...
Bețivul: E cam departe? Îs mulți acolo?
Aurolacul: Departe, da’ cald. Ard țevile ca reșou’. Încălzim apă pe ele, frigem și clisă. ( trage din pungă ) Vara ni-s puțini, da’ acu’ ne-am înmulțit, că-i frig.
Bețivul ( amenințător ): Și ce cauți aici, mă? Ai venit la bidoane, să ne furi locu’?
Aurolacul ( enervat ): Da’ ce? Îi bidonu’ tău?
Bețivul ( tăios ): Bă, voi ăștia de la margine, toți veniți spre centru’, mă. Ne furați locu’ de muncă, mă! Ne aglomerați!
Aurolacul ( indignat ): Da’ ce? Noi n-avem dreptu’ la muncă? Care-i diferența, moșule? Buletinu’? Că nici pe-ăla nu-l ai, pun rămășag. ( tot mai nervos ) Și voi de unde sunteți? Că doar nu v-ați născut acilea, în vilele astea? Nu tot de la margine venirăți?
Profesorul ( împăciuitor ): E loc pentru toată lumea.
Bețivul ( supărat că nu-i ia nimeni partea ): Poate că voi aveți stomacurile pline, mă, de vorbiți așa. Da’ pe mine mă ustură gâtleju’ ăsta, că n-am pus nimic în gură azi. Taică-meu avea o vorbă: “ Frunză verde de dai n-ai, ia nu da, să vezi cum ai.” Și dacă ne mai înmulțim mult, o să crăpăm de foame și sete cu toții. Vă place sau nu, io vă spun numa’ adevăru’, mă! Adevăru’, care vă zburlește păru’!
Un locatar traversează scena, aruncă gunoiul, apoi se retrage. Toți ascultă fascinați zgomotul resturilor rostogolindu-se în tomberonul gol, apoi îl privesc cu invidie pe bâlbâit, căruia-i venise rândul să cotrobăie.
Prima mască: Ce-a aruncat? Pită?
A doua mască: Coji de cartofi.
Prima mască: Bune și astea pentru porci.
A doua mască: Îs bune chiar de-o tocăniță.
Profesorul ( visător ): Sau niște cartofi franțuzești.
A doua mască: Ce, nu-s românești? Noi nu mai avem nici cartofi în țara asta! Rușine! Tot aducem de la străini.
Prima mască: Nu-s și ceva cartoane sau cauciucuri? Să ieșim și noi din frigu’ ăsta.
Prima mască încearcă să profite de neatenția celorlalți și să se strecoare în față.
Bețivul ( observându-l ): Uite-l și pe ăsta! Vrea să ne tragă pe sfoară! Huo!
Profesorul ( revoltat ): Este eminamente imoral!
A doua mască ( cu indignare ): Stai la rând, afurisitule!
Prima mască: Afurisit e taică-tău! Las’ că-ți arăt eu ție, lepădătură!
Cele două măști se apropie una de alta, gesticulând amenințător.
A doua mască ( șuieră printre dinți ): Am să te strivesc!
Prima mască: Ce-ai spus?
A doua mască: Þine-ți clanța!
Prima mască: Gura!


- va urma -