Sub clar de lună, El și Ea:

EL: Într-o zi și-n altă noapte, tot ce vezi și auzi tu nu va mai fi. Nu va mai fi paharul gol și singur din fața ta, nici buzele tale mici...
EA: La ora aceea târzie, nu pot vedea decât mâna și râma izbită cu capul de peretele tăcerii.
EL: Þine-mi vorba strâns in inima ta, să nu se piardă în tăcere... Să nu se rătăcească între necuvinte...
EA: Mâna cu care apeși peste tăcerea luminoasă o voi cuprinde-o într-o bună-zi... O voi ține, și mă voi juca cu ea și cu noi, și-apoi voi plînge puțin...

Paharul cu lacrimi de pe masă e pe jumătate plin și pe jumîtate gol. Tăcerea ce urmează mai stoarce 2 lacrimi dulci, gustate de Timp și de Vreme.

EA: Să bem!
EL: Vom face totul, tot ce se poate, și tot ce nu. Uite, iau stiloul și îți trimit o întrebare despre orice. Răspunsul tău îl voi considera răspuns pentru cealaltă întrebare.
EA: Atunci, nu-ți voi mai răspunde, fiindcă răspunsul meu va fi fad. Am un răspund albastru și unul verde. Pe care nu-l alegi?
EL: Niciodată nu mi-a plăcut griul... Mănînc mereu cu mâna și respir cu plămânii din tine. Cu inima în pungă, mă întorc mereu din drum.
EA: Să mergem să vedem ciorile de pe cerul alb, să vedem cum stau ele suspendate între timp și noi!

El și Ea pleacă, fără să se țină de mână, pentru ultima dată. Prăpastia din fața lor dispare, ciorile aleargă vesele spre paharul plin.

S-a umplut încă un pahar...
Să bem!...