Simona Cucuian
Șase că Șapte e-n concediu

Un spațiu deschis. Un cîmp sau orice altceva. Mă întind pe spate. Sînt lipită de pămînt. O privire în lungul meu. Bărbia înfiptă în stern. O mînă mai lungă. Și aici mama mi-ar spune să mă opresc. Prăjiturile sînt pentru Adi. Dar eu continuu să privesc răsucit spre mine. E un instinct de conservare. Mă asigur că am corpul întins. Că stau așa. Îmi vine în cap un joc de cuvinte. Petrecerea de pietoni. Mă descompun în dreptunghiuri albe. Pe Trecerea de Pietoni. Ceva ce nu înțeleg. Și poate nici nu ar mai trebui să îmi bat capul. Aici tata mi-ar spune să-i dau bătaie. Să merg în genunchi. Și fratele meu să mă încalece. Să-mi dea la oase și să mă tragă de urechi. Dar eu prefer să mă plimb cu tata prin casă. Eu, așezată pe labele lui mari de la picioare. Și el ca un Hopa Mitică. Cu picioroange în loc de tendoane. Cu gîtul încordat și lăsat pe spate. Înroșit pînă la dunga albă, proaspăt tunsă, a pielii. Eu, încolăcită pe burta lui. În suspans. Cu sufletul la gură. Camera care se învîrte o dată cu mama. Siguranța lucrurilor așezate pe mobila lucioasă.
- Acum am șters praful! Ce faceți? Pe voi vă doare în fund. Așa o s-o înveți și pe fiică-ta...
Tata se oprește. Eu mă duc în baie. Văd chiloții fratelui meu. Mi-i trag pe cap. Mă uit în oglindă prin găurile mari ale materialului aspru. Cînd o să vină frate-meu de la școală o să-i zic să ne jucăm de-a scafandrii. Tuburi de Deval legate în dreptul plămînilor cu irigatorul lu’ mama. Înotăm pe covor pînă la geamandura patului. Depozite întregi de mîncare. Scoici de la Mamaia, de la tratament, și pești din plastic. Vaza în formă de delfin e submarinul galben.
- O să vină Natalia pe aici. Ia și tu hainele ălea de pe scaun, că acum sună la ușă.
Tata ia hainele de pe scaun. Le așază pe fotoliul din dormitor. Le mută și le așază foarte încet și mi-e frică. O să vină mama și o să țipe. Dar nu vine. Aud vasele din bucătărie. Tanti Natalia vine să vadă de unde a luat mama rechizite așa de ieftine pentru Adi.
- De la librăria tipografiei de sub pod.
Dictando.
- Uite așa le făcea picioarele, doamna profesoară!
Da’ se poate, cum să mă dați afară. Ați spus să zicem un banc despre iarnă. Ce dacă se termină cu un lac înghețat și cu doi lupi care și-o trag în cur. Doar e oră de creativitate.
Punct.
De la capăt.
Stăm la masă cu toții. Mama e geloasă. S-a certat cu tata. N-am înțeles niciodată cine e Cornelia. Cine e ea. Nici tata nu o cunoaște.
- Tu nu poți să stai fără fustă. Doar ai început-o de la 14 ani. Nici nu-ți crescuse încă mustața. Dacă ar ști copiii ăștia...
- Las’ să știe că-s mari.
Lucram la o femeie în sat. O ajutam să dea fîn la vaci, să facă una-alta prin casă. Avea vreo 23 de ani și bărbatu-su era dus de-acasă, lucra în Sălaj. No, și într-o zi, cînd învîrteam furca în căpiță, mi-a pus mîna pe fund. Am sărit ca ars. Cred că de la avans. (Nu mai rîde, tăntălăule, ia și mîncă că dai pe tine). M-am întors și apăi m-a pupat de era să-mi scoată toți dinții din gură. Nici nu știu cînd ne-am trezit în șură. Eram un copil, da’ maică-ta asta exagerează.
- Da’ ți-a plăcut, nu??? Te știu io.
- Da-păi cum... Ce era să fac. Am fost bărbat. Oricum tu nu înțelegi nimic.
Ciorba din farfuria lui se răcește. Se uită la noi și rîde chițăit. Rîdem cu toți. Mama pornește mixerul. Pentru piure. Vocea ei e mult mai stridentă acum. Un huruit infernal. Un creier care se urcă pe pereți. Bucăți de cartofi stropesc faianța. Frate-meu scapă lingura în chiuvetă. Tata face o grimasă ridată. E totuși calm. Piureul e mai galben de data asta și mai tare. Lui nu-i place. Uleiul prăjit din tigaie turnat într-o scobitură făcută cu lingura. Mîncăm. Felul II. Dacă nu avem și desert, mama o să ne zică să luăm cîte o lingură de miere în gură. Eu n-o să vreau și ea o să se apropie de mine, de nasul meu, cu o lingură plină cu miere zaharisită. E mai mare decît simt eu că aș putea înghiți. Mi se face rău. Tata scoate o lămîie din frigider.
- Nu-i mai da, măi, dacă nu vrea. Vrei să-i iasă bube la gură, să trimită învățătoarea Sanepidul la noi? Ia și suge felia asta de lămîie. Nu mai plînge. Maică-ta asta-i nebună de legat.
- Așa, dă-i nas...Mai las-o ‘ncolo! Trebuie să mănînce miere, c-o scapă de constipație. Nu vezi că iese afară o dată pe săptămînă? Seamănă cu tine.
- Dacă copilului nu-i place dulcele, de ce i-l bagi pe gît?
Sug lămîia. Adi nu suportă să mă vadă. I se strepezesc dinții. Mă simt prost.
Mă trage de mînecă. Scap felia pe jos. Mama o ridică nervos. Adi se bălăngăne strîmbîndu-se. Își lasă corpul să-i alunece spre picioarele scaunului.
- Hai dincolo, să-ți arăt ceva.
Mergem împreună în dormitor. În spatele dulapului de lîngă fereastră e ceva. Adi încearcă să îmi arate. Îmi face semn să țin de șase ca nu cumva să intre tata sau mama în cameră. Sînt curioasă. După dulap. Un șobolan mort.
- Ia-l!
Eu fug la tata.
- Ce-i măi, tot nu ți-a trecut răul? Du-te și stai în pat că-ți trece. Culcă-te!
Nu pot să-i spun nimic despre șobolan. Mama spală vasele. Dacă-i spun, n-o să mă creadă. Acum freacă lingura de lemn cu spălătorul. E lingura cu care ne fugărește în jurul mesei pînă o bufnește rîsul. Rămîne fără putere în mîini. Renunță să ne mai altoiască cîte una la fund.
- Hai, nu te mai smiorcăi atîta. Acum apare Natalia. Vrei să te vadă așa de urîtă?
O să vină tanti Natalia și Adi o să scoată singur șobolanul. Mama o să ne bată de față cu ea.
Sună cineva la ușă. Fug în baie. Mă spăl pe mîini. Mă spăl din nou pe mîini. Aștept ca mama să închidă ușa de la bucătărie ca să ies în hol și să stau jos ciucită, să ascult ce vorbesc. Le pot vedea în oglinda din hol. Sînt schimbate. Mi-e frică ca nu cumva mama sau tanti Natalia să-și verifice machiajul drept în nasul meu. Mama tot timpul se uită în tot ce îi poate reflecta fața. Acum nu se uită în oglindă. Nici tanti Natalia nu are curaj. Oare pe unde a intrat șobolanul în casă? L-o fi adus frate-meu de afară... Că noi n-avem șobolani.
Aud vocea lingușitoare a mamei. E mîndră că a găsit rechizite ieftine. Natalia nu zice nimic.
- Nu știu dacă mai găsești așa un chilipir. Da’ cine știe... poate mai aduc luna viitoare.
- Sper. Că altfel nu știu ce-o să fac. (...) Þi-am adus niște nuci. Sînt de la Stelică, de la Vîlcea. S-a dus să-l mai ajute pe frate-meu, pe ăl mic, pe Tică.
Natalia are ștrampi negri cu model. Cad de pe ea. Undeva în dreptul gleznei materialul din nylon a format straturi. Sînt ca șuncile de pe burta lu’ mama, împachetată cu nămol.
- Ce mai face? A divorțat? Sau tot așa... cu scandal și bătaie. Ce noroc pe capu’ lui!
- Nu știu, că m-am cam săturat să-l tot aud cum se vaită.
Se închide ușa de la bucătărie. Ies în hol și mă așez jos pe covor. O aud pe mama vorbind mult mai încet.
- Fac o cafea? Ne mai ghicim și noi, ce naiba! Hai, tu... ăștia-s dincolo. Copiii s-au culcat. Silviu se uită la televizor. N-au ei treabă cu noi. Doar nu-i sărbătoare...
Peste opt puncte o să auzi o veste proastă. E o pasăre aici. Uite, arată ca un corb care ține ghearele peste inima ta. Vezi ce mare e? Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt. Asta înseamnă luna viitoare. Poate îți moare cineva... Maică-ta s-a mai dus pe la doctor? Uite aici. Pune degetul mare! Gîndește-te la ceva, pune-ți o dorință. Să nu lingi zațul pînă nu-ți spun dacă-i de bine sau de rău. Gata? Cine-i bărbatul ăsta cu litera G., îmbrăcat în alb? O să primești un dar.
- De la el?
- Da. Uite! Vezi aici, pe negru, ține ceva în mînă. Parcă ar fi un iepure. Poate te sună de Paști și te cheamă pe undeva.
- Taci tu că poate aude Silviu și mă zice lu’ Stelică...
Nu îmi place de tanti Natalia. Arată mai bine ca mama, da’ nenea Stelică e om bun. Mereu ne aduce cîte ceva. Nu merită o soție care să-l înșele. Se pregătește să plece. Mama îi dă două caiete dintre cele pe care le-a luat pentru Adi.
- Ia și tu că poate nu mai găsești pentru Geanina așa ieftine și bune. Ãștia le cer tot timpu’ la școală caiete noi. M-am săturat.
Fug repede înapoi în baie. Mama deschide ușa. Natalia pleacă.
Mama intră în sufragerie afectată. Tata moțăie la televizor.
Þipă amenințător de parcă n-ar vedea că doarme.
- Stai și dormi de parcă n-ar fi atîta treabă de făcut! Ignoră-mă tu așa că o să vezi cînd o să vin și eu tîrziu acasă sau o să lipsesc două-trei zile ca Natalia, Calița sau Lăzăreasca. Ele fete deștepte, nu ca mine. Să te-aud eu că plîngi cînd o să-mi găsesc pe unu’ care să mă țină în puf.
- Ce-ai tu, nebuno? N-ai nimic. Aia e! Mă sperii. Nu vezi că dorm? Pic de respect... Pleacă de aici. Du-te cît vezi cu ochii!
- Chiar acum. Mă îmbrac și plec.
- Du-te învîrtindu-te!
Mama intră în dormitor. Mă duc și eu să văd ce face Adi. Mă împiedic de piciorul lu’ tata. Cu unghiile ei lungi scoate isteric hainele din dulap și le aruncă peste Adi care se preface că doarme în fotoliu. Nu vreau să plece. Nu vreau să creadă că Adi doarme. Strig.
- Mamă, mi-a căzut blocul de desen după dulap!
- Spune-i lu’ taică-tu să-l scoată. Că doar ești feblețea lui...
Încep să plîng. Mama dă furioasă dulapul la o parte. Se înroșește și îi tremură buzele de nervi. Vede șobolanul. Adi fuge în bucătărie. Mama țipă. Tata sare din pat.
- Asta ne mai lipsea, să avem șobolani în casă.
- Treci mă și ia-l de aici că ne îmbolnăvim. Vezi dacă nu faci nimic... Într-o zi o să facem viermi.
Tata merge să aducă fărașul. Mama nu are răbdare. Ia șobolanul de coadă și îl aruncă pe geam. Fuge repede în bucătărie. Fug și eu. Îl vede pe Adi plîngînd într-un colț. Îl ia în brațe.
- Te-ai speriat, băiatu’ lu’ mama... Nu-i nimic. Nu era adevărat. Era din plastic, de jucărie.
Adi plînge și mai tare. Mama scoate o ciocolată din poșetă. I-o dă. Frate-meu începe să o lingă pe nerăsuflate. Geme teatral. Mă privește satisfăcut.
Tata se duce repede în dormitor. Se întoarce. Rămîne încremenit cu fărașul în mînă.
- A dispărut șobolanul. Cred că nu era mort.
Se uită la mine îngrozit. Apoi mă gîdilă și rîde.
- Șase că șapte e-n concediu!
- Bărbat de doi lei... Nu ești bun de nimic! Mai sperii și copiii.
Tata își apride o țigară.
- Doar l-am văzut, măi femeie, era acolo, după dulap.
- Nu era nimic, chiorule. Era o jucărie din plastic. Am aruncat-o pe geam.
O văd pe mama cum îi face cu ochiu’ lu’ tata. Adi rîde cu gura pînă la urechi. Se îneacă cu ciocolată. Tata îi trage cîteva palme peste ceafă și spate. (Tăntălăule, iar te-ai înecat...) Bucăți de ciocolată pe bluza mea albă, scrobită. Mama îmi trage o palmă.
- Iar îmi dai de spălat? Tăntăloaico!
Adi are fața congestionată.
Mama pleacă la ședința cu părinții. Îl amenință pe tata:
- În seara asta să nu mă așteptați că nu mai vin.
- Dar unde mergi?
- Ce te interesează? La cineva. Doar n-o să mă îngrop aici în casă.
Iese. Gheara de la gulerul ei de blană se prinde în ușă. Pe tata îl bufnește rîsul.
Nu știu la ce liceu să o dați. Păcat de ea că scrie frumos. Eu am mai păruit-o. Nu de alta da’ ca să pună mîna pe carte. Dar cînd o ascult, tace ca muta. Uitați-vă în catalog. Numai la sport și la desen are zece. Încercați la Auto sau la Steagu Roșu. Acolo nu e concurență.
- Nu vreau acolo!
Îmi vine să fug de acasă. Mai sînt două zile pînă mă mai pot înscrie. Tata și cu mama s-au dus la Economic să vadă cîți sînt pe loc. Toate actele sînt la ei. Mă gîndesc la Adi. El e la Unirea. Ne-am gîndit împreună cum să facem un fileu în casă ca să jucăm volei cu un prezervativ chinezesc umflat. Am legat o ață de cele două vaze de cristal. (Sînt de la nunta noastră, dragă, ți-aduci aminte...una de la nașa și una de la Gicu). Una era în sufragerie, pe masă, iar cealaltă era pe birou, în dormitor. Scorul era 5 la 5, cînd Adi a căzut peste fileu. Mama ne-a bătut la sînge, cu cablul de la casetofon. Tata mi-a pus crin cu spirt peste vînătăi. M-a dat apoi cu cremă Atrix. (Era pentru mama, din Libia). Două săptămîni n-am mai scos nici un cuvînt. M-am jucat doar cu păpușa blondă de la Moș Crăciun. Și am mîncat lipici pe furiș. Asta pentru că nu vroiam să mănînc. Mama gătea în bucătărie. Mirosea de îți venea să înnebunești. Ea credea că nu voi rezista prea mult.
- Haideți la masă că se răcește!
Eu nu mergeam. Nici tata nu putea să mă convingă.
- Hai că maică-ta a făcut soté de morcovi cu cartofi prăjiți. Nu trebuie să mănînci ciorbă dacă nu vrei...
NU. După ce luam o bătaie zdravănă, mă băgam în dulap cu foarfeca. Tăiam nasturii și etichetele. Cînd mi se făcea foame, furam mere de pe balcon. Le ascundeam în buzunarele de la trening. Le mîncam cu pagini de roman. În bibliotecă era un roman pe care nu-l citea nimeni. Avea coperțile ieșite cu mult în afară. Așa că nu se vedea. Nu știa nimeni că am mîncat-o pe dinăuntru. După două trei pagini, mă săturam. O puneam la loc. Aveam secretele mele pentru care tremuram ori de cîte ori o auzeam pe mama țipînd. Tremuram ca atunci cînd am venit de la grădiniță și i-am spus că m-am futut cu Ciprian Durbălău.
- Ce ați învățat azi la grădiniță? Ce-ai făcut?
Și eu îi povesteam totul. Cum Letti mi-a rupt o inimioară de la cercei. Cum am învățat să număr pînă la 20. Și cum m-a învățat Cipri să mă fut.
- CUM??? Mai spune o dată!
Am început să tremur. Mama avea fața plină de vene negre. Și parcă era gata să mă plesnească. Oare ce-am făcut rău?
- Ce ți-a făcut????
Eu nu puteam să mai vorbesc. Aveam ace în gît. Vroiam să mă închid în baie. Mama m-a prins cu putere de mînă. O fierbințeală a pielii. Inelul ieșit în afară și unghiile ei dureros de lungi.
- Ziiiiiii!
- Mi-a zis să... mergem să ne futem în baie. Să ne jucăm de-a mama și de-a tata. Am mers și mi-a descheiat șorțulețul. Mi-a spus să îi arăt chiloții. După aceea mi i-a dat jos.
- Și????
Atît.
A doua zi, mama a sunat-o pe mama lu’ Cipri. Plîngeam undeva în spatele ei.
- Dacă tu ești curvă, nu-i învăța și pe copiii ăștia la prostii. Mai trimite-ți și tu copchilul pe-afară, cînd nu mai poți fără!
Durbăloaica i-a închis telefonul în nas.
De abia după o lună, la insistențele lui tata, mama m-a lăsat din nou la grădiniță. Toți copiii știau. Cipri era tăcut și avea o zgîrietură pe față. Acum e dansator la Blue Night. Mi-a spus că lumea e a lui. Nici nu vreau să mă gîndesc ce înseamnă asta. Ce ar putea să însemne?