Ceasul desteptator a sunat si azi la aceeasi ora matinala...

Senatorul avea obiceiul sau de cativa ani buni. Se scula la ora cinci dimineata, isi tragea pe el echipamentul de jogging pentru a alerga cei cinci kilometri zilnici. Rareori se intalnea cu persoane pe traseul sau de jogging, special ales undeva pe aleile padurii de la marginea cartierului sau rezidential.
Ii convenea de minune ora timpurie pentru sport, aceasta ii permitea sa alerge linistit, singur, fara garzi personale. Zorii diminetii erau singura parte a zilei sale de demnitar in care se simtea cu adevarat liber, ca un om obisnuit al lumii si nu senatorul, nu omul bine pazit, monitorizat, spionat, intervievat, ascultat, inregistrat...

Senatorul stia ca are dusmani multi. Lumea politica, dar si cea straina, de sensibilitate ultra-liberala, acceptau cu greu sa primeasca lectii de cultura istorica si de onestitate de la un scriitor confirmat, istoric si jurnalist. Stia ca are dusmani, dar suporta situatia cu pe un fel de fatalism divin. Isi zicea adesea ca in fata destinului oricine devine ridicol incercand sa-l schimbe in vreun fel. Simtea insa in ultimul timp, din ce in ce mai puternic, ca un eveniment avea sa se intample, insa niciodata nu se vedea disparut de pe firmamentul politicii si nici al vietii. Se conducea dupa steaua lui norocoasa si traia intr-o relativa liniste, vecina cu indiferenta. Gurile rele ziceau "vecina cu inconstienta".

Doar la cativa kilometri departare, cu o ora mai devreme, un alt ceas desteptator suna undeva intr-un apartament de serviciu la subsolul unei ambasade. Misiunea de azi nu era una de rutina. Eliminarea intr-o tara prietena a unui adversar politic de temut intre doua tururi de scrutin nu era fara riscuri si nici fara urmari, mai ales daca operatiunea de "curatire" esua.

Meticulos, isi mai priveste inca odata trusa de aluminiu eloxat inchis la culoare. Se afla inauntru tot ce putea servi, peste fix o ora, operatiunii. O pusca automata cu laser de precizie si luneta cu viziune nocturna incarcata cu sase gloante. Un dispozitiv de marimea unei brichete era mini-baliza de localizare in timp real prin satelit. O mai verifica odata. O simpla atingere cu degetul mare pe membrana senzitiva siliconica si un led verde s-a aprins in urmatoarele trei secunde, urmat de un mesaj vocal "Please wait... You're located... Wait rescue team". Puscasul a ascultat si si-a dus imediat degetul mare in chiloti, l-a dat pe la fund si apoi si l-a scos repede si l-a scuipat scarbit. Era superstitios, nici nu se putea gandi la un esec...

Operatiunea era pregatita in cele mai mici detalii de cateva luni de zile de cand venise sub acoperire in tara. Insa, cu tot profesionalismul sau, pus adesea la incercare in "curatiri" de personalitati pe tot globul, aseara nu fusese foarte linistit la gandul ca a doua zi urma sa contribuie la schimbarea completa a cursului politic intr-o tara straina prietena.
Bause mult aseara si se culcase tarziu, dupa miezul noptii. Adormise privind inca odata un DVD cu un film de familie, turnat asta toamna, in chiar ziua plecarii lui in misiune.
Mai avea trei minute si trebuia sa plece. Isi introduce in urechi mini-castile si isi lipeste microfonul tip "timbru" pe gat, langa laringe. Apasa pe butonul de pornire a jeep-ului parcat in subsol. Apasa inca odata pe butonul "play" al telecomenzii. Pe ecranul televizorului cu plasma, incepe sa ruleze din nou filmuletul din backyardul casei familiale. Era superstitios, face un stop cadru pe imaginea fetitei lui de cativa ani, adaugand: "See you soon, sugar"...

Poarta de fier a ambasadei se deschide. Aude atunci in mini casca urarea de "Good Luck" a ofiterului care-i asigura - prin imagini satelit in "real time" monitorizarea, localizarea si recuperarea in caz de nevoie. Ii raspunde scurt "I'll get him".
Jeep-ul porneste in tromba. Mai recapituleaza inca odata ceea ce avea de facut. Revedea traseul pe care-l cunostea deja pe deasupra. Doar bariera de cale ferata industriala ar fi putut sa-i puna, eventual, o problema de timp, insa in doua luni - de cand facea acest traseu, zilnic - o singura data i se intamplase sa fie coborata bariera, iar atunci era un caz exceptional, un tren cu o incarcatura speciala, intr-o dimineata de luni.
Iar azi era sambata...

Orasul era aproape pustiu dimineata la ora patru si ceva. Jeep-ul rula cu viteza pe strazile goale.
Mai voia sa-l vada inca odata. Apasa un buton in josul display-ului computerului de bord. Imaginea aparu imediat. Dormitorul senatorului fusese "mobilat" cu camere minuscule cu viziune nocturna. Vazu un pat gol, intr-un dormitor. Nu-i venea sa creada ca senatorul presimtise sau fusese informat de serviciile secrete adverse. Cum de se sculase azi mai devreme ca de obicei? Apasa un alt buton de sub ecran pentru a avea o imagine de detaliu a dormitorului. Intr-adevar, patul era ravasit, se dormise in el. Apasa butonul pentru viziune in infrarosu si constata ca patul inca mai era cald. Nu plecase de mult, deci. Imaginea patului ii dispare imediat de pe ecran, un obstacol se interpusese intre el si obiectivul "ac cu gamalie" plasat in ghiveciul de flori de pe aplica dormitorului. El era. Fusese doar la toaleta. Facu un zoom apropiat pe ceasul desteptator de pe noptiera. Arata exact ora patru si treizeci de minute si era pus sa sune la cinci, ca de obicei. Accelereaza jeep-ul si scoate un chiot de bucurie: "Yeahhhhhhhhh".

Un zgomot puternic auzi in clipa urmatoare. Vazuse vag ceva galben care-i taiase calea. Socul il facuse sa aiba pentru o o clipa o pierdere de contact cu realitatea pe care nu o intelegea inca in totalitate. Stranse cu putere intre dinti mini-gelula cu revitalizant sintetic cu absorptie cutanata pe care o purta sub limba. Isi reveni imediat. Facuse cu siguranta un accident de circulatie. Zari un taxi complet distrus de impactul cu jeep-ul, care era de-acum proptit intr-un stalp de fier de pe marginea bulevardului. Computerul de bord ii repeta in mini-casti "Doors locked". Usile masinii se blocasera toate, pentru a proteja pe ocupant de orice intruziune din afara. Doar cineva care cunostea codul de deblocare putea deschide masina si recupera astfel pe ocupantul ei. Asa fusese prevazut in consemnul de securitate ale operatiunii in caz de accident.
Ii era de-acum clar. Misiunea nu mai putea continua. Totul esuase stupid. Vedea lume care se aduna in jurul jeep-ului. Arunca un ochi "trusei" de aluminiu eloxat si o deschide. Pune degetul mare pe membrana senzitiva. In cateva secunde aude confirmarea : "Please wait... You're located... Wait rescue team".

...

Cateva ore mai tarziu, puscasul se afla intr-o banala Dacie alba, in drum spre aeroport. I se daduse un bilet de avion pe care-l avea in buzunar. I se mai daduse o banala valiza de vinilin maron, in care i se pusesera niste haine la intamplare. Un singur lucru ii apartinea cu adevarat in valiza: un DVD pe care avusese grija sa-l ia cu el in drumul spre necunoscut. Era familia lui. Era tot ce avea mai drag in viata lui de puscas.
In mai putin de o ora urma sa ia un zbor international obisnuit de dimineata, ca un calator oarecare.

La radio se anunta, in romaneste, moartea intr-un accident de circulatie, a unui om.
Dar era linistit, calm, privind pe geam cu un aer usor morocanos, cu gandul la misiunea esuata azi dimineata.
El nu intelegea romana...


___________
(*) NOTA : Aceasta scriere este o fictiune si trebuie luata ca atare : o creatie literara. Personajele si locurile sunt imaginare. Orice asemanare cu realitatea este doar o pura coincidenta.