Prezentul trecutului ma infioara la fiecare pas. Lumina nestinsa a albului inflacarat aduce cu fiecare rama verde o lacrima tulbure pe obrazul timid al cersetorului sfintit de mana sfrijita a necunoasterii.
Alungind cu fiecare suflu imaginatia-mi molipsitoare, visez, dorm dar nici eu nu stiu ce fac- suflul insangerat inspira un miros batatorit de tutun ieftin... Dar nu fumez- poate tacerea si presiunea gandirii murmurate deschide o cale intre real si intunericul roz.
Zambesc cu lacrimi moi, ce-mi imbiba buzele cu un gust patratos! Da... cred ca de fiecare data stau pe colturi! Imi place si chiar sufar sa fiu mereu pe langa. Privesc abatut spre mazgalituri ieftine, aranjate cu mult dichis in juru-mi, intr-o lume atat de ieftina incat iti dai seama ca cea mai mare porcarie ascunsa a aratat-o cel mai bun... pentru ca "dementii" iti umplu lumea spirituala, ti-o deschid, tu ii alungi si iarasi pasesti nestingherit pe-o frunza-n cararea ta, lunga, frumos colorata si impopotonata asa cum iti place tie si nu vezi ca are sa cada... Si-atunci trezindu-te inabusit iarasi ai sa strigi prietenilor dementi sa te ajute si iarasi sa cheme curva aia din colt si sa toarne pe tine vin... si toate astea intr-o umbra nestinsa a amarului nesupus- mangaind aripile negre ale propriului tau copil Speranta... si... iarasi vei cere!