M-am asezat pe pervazul ferestrei si am privit luna rotunda, stralucitoare. Lumina aceea clara si anormal de frumoasa ma atragea si totodata imi amintea de ochii ei. De fapt, ca sa fiu sincer, priveam luna tocmai pentru ca n-o puteam privi pe ea. Aveam telefonul alaturi si numarul ei il memorasem deja. Ma eschivam ori de cate ori imi luam inima in dinti; formam numarul in afara de ultima cifra. Pe aceea ma faceam ca am uitat-o si ma uitam nesigur la biletul pe care-l scrisesem, apoi puneam receptorul in furca si ma gandeam ca nu e o ora potrivita. O avea treaba, sau poate tocmai acum primeste o vizita. Cum sa fiu atat de nepoliticos incat s-o deranjez intr-un astfel de moment. Si cand treceam prin fata ferestrei, vedeam luna si ma opream macar pentru o clipa s-o admir. Cu siguranta asa trebuie sa arate ochii ei. Sunt luminosi, plini de bucurie si bunatate. Stralucitori. De fapt cred ca straluceste cu totul.

Umbla desculta prin casa si oricat de frig ar fi fost, nu si-ar fi pus nici in ruptul capului sosete. Pur si simplu nu le suporta. De obicei statea subtire imbracata, dar acum un halat alb se tara usor, fluturand in urma ei si imprastiind un parfum putin dulceag prin incapere. Parul, desi foarte lung si des, era prins intr-un coc dar tocmai faptul ca-l tinea strans, o facea mai misterioasa si mai interesanta decat daca l-ar fi lasat sa-i acopere cea mai mare parte a fetei. Nu avea nimic de ascuns.

Am s-o sun si am s-o invit undeva, ma gandeam eu. Si de ce nu as face-o? De ce sa-mi fie frica? Sunt sigur ca dupa ce m-ar cunoaste mai bine, si-ar desface parul in fata mea. Ar cadea ca o cascada in mainile mele. Atat e de matasos si moale cum n-am mai intalnit pana acum. Stiu ca este cel mai intens negru vazut vreodata. Are o aura argintie in jurul capului, din cauza stralucirii lunii ce i se reflecta in par. Si iar imi ridicam privirea spre luna. Daca ma concentram putin vedeam chipul ei desenat in interiorul lunii. Fiecare umbra imi aducea aminte de ea. Si cum sa nu fie asa cand ea era cea mai frumoasca femeie din lume?

Halatul aluneca de pe corpul ei mladios si masliniu. Trecu peste el cu o gratie uimitoare si incerca apa din cada. Era la temperatura optima pentru a te pierde chiar si pentru cateva minute in negura gandurilor. Nu ii placeau baile cu spuma; prefera petalele de trandafir care ii faceau pielea catifelata si inmiresmata. Stia ca lui ii place mirosul acela proaspat natural. Se scufunda pana la gat si inchise ochii atipind pe loc. Zgomotul apei ce curgea in cada era exact ce ii trebuia ca sa nu se simta singura dar in acelasi timp ii oferea intimitatea singuratatii de care avea nevoie.

Sunt sigur ca ea e jumatatea mea. Plina de energie si de viata. Vom dansa in noptile cu luna plina in strada. O voi tine in brate si ne vom invarti in vazul lumii ca niste copii. Nu vor exista granite sau bariere si vom fi liberi, fericiti. Viata ne va da tot ce ne dorim. Nu poate fi altfel. Am s-o sun, am spus eu sigur pe mine punand mana pe telefon, dar neindraznind sa formez ultima cifra. Si cum s-o fac cand totul e doar un vis frumos. De ce sa ma trezesc, de ce sa dau cu fundul de pamant cand pot s-o las la stadiul de poveste?

Se imbraca fara nici o graba aranjandu-se ca pentru o ocazie deosebita si iesi pe usa fara s-o incuie. Niciodata nu o incuia pentru ca nu i se parea necesar. Nu-i era frica de nimic. Trecu precum o umbra vaga printre copaci si se opri pe marginea lacului. O sa vina oare, se intreba ea. O sa se tina de cuvant? Un fior ii trecu pe spate si o facu sa-si stranga mainile in jurul taliei in incercarea zadarnica de a se incalzi. Vantul vuia aducand un miros abia sesizabil de inceput de iarna si zapada. Parcul parea rece si neprimitor la ora aceea din noapte. Nici macar un suflet nu se afla in apropiere, nimeni nu se vedea coborand pe poteca. Vino, sopti ea.

Sunt un las, asta sunt. Am format din nou numarul si am sunat o data, de doua ori, de trei ori. Apoi am inchis. Stiam eu ca doarme la ora asta. Total nepotrivit. Ce-o fi fost in capul meu s-o sun acum? Sau poate special am sunat-o pentru ca stiam ca nu voi da de ea. Da asta trebuie sa fie, asa am facut. De fapt nu vroiam sa vorbesc cu ea, pentru ca mi-e frica de propriile mele sentimente. Mi-e frica sa iubesc, atat de frica incat prefer sa stau aici pe intuneric privind luna. Stiu, stiu ca o sa pierd din cauza asta, dar poate vreau sa pierd. Sunt indragostit, dar nu vreau s-o iubesc, nu vreau sa o vad sau sa-i aud vocea. Vreau s-o visez perfecta, sublima. Si in acelasi timp tanjesc…

Doar daca mi-ai fi spus, sopti ea in intuneric. Un abur cald iesi din gura ei imprastiindu-se in aerul rece. Ochii ii lacrimau de frig, mainile si le freca neincetat. Scartaitul copacilor o nelinistea. Parea sa prevesteasca ceva rau. Nu mai te astept, spuse uitandu-se spre cer. Nu mai pot sa te astept si nici nu vreau. Pleca trista uitandu-se mereu in urma spre poteca ce serpuia printre copaci. Vantul i se impotrivea dorind parca s-o intoarca din drum. Mai intoarse pentru ultima data capul si il vazu uitandu-se la ea din departare. Ai venit, spuse ea radiind si alerga la el. Il imbratisa, il saruta si iar il imbratisa cuibarindu-se in bratele lui, adapostindu-se de ger.

M-am ridicat de pe pervaz in clipa incare norii au acoperit cerul. Nu mai avea rost sa stau acolo daca n-o puteam vedea. Zambetul ei rece mi se intiparise in minte alaturi de ochii ei acum goliti de orice sentiment. Am izbit telefonul de perete si am iesit din casa grabit fara sa stiu in ce directie o apuc, fara sa vad nimic in cale. Gerul imi taia rasuflarea, imi ardea sufletul, dar nu aveam de gand sa ma intorc. Nu la viata aceea anosta si plina de neimpliniri, nu in casa aceea pustie fara pic de iubire si caldura. Am intrat in parc si m-am uitat la reflectia mea in apa limpede. Am intins mana tulburand-o. Vantul s-a pornit brusc iar eu am cazut pe spate impiedicandu-ma de propriile mele picioare. Cerul parca se prabusi pe mine, apa rece imi ingheta sangele iar eu m-am sculat ametit si am pornit incet pe poteca spre vale. Am vazut-o asteptandu-ma exact cum mi-am imaginat-o de atatea ori. Frumoasa, dreapta, pe picior de plecare uitandu-se in urma cu sufletul plin de speranta. Si-n clipa aia stralucea asa cum nici macar luna n-a stralucit vreodata. Iata-ma, am soptit eu si ea a venit in fuga la mine. Nu-ti mai dau drumul, mi-a spus sarutandu-mi buzele inghetate. M-a luat de mana si m-a condus pe poteca pietruita de pe marginea lacului, strapungand bezna cu privirea ei agera.