poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-24 | |
Întuneric înăuntru, întuneric în noapte. Doi ochi deschiși larg țintind același întuneric, care parcă poate lua diverse forme, în funcție de coșmarul pe care tu îl traversezi. În urechi bătăile inimii, pulsînd viață, sau poate doar oboseală. Iar în fereastră ploaia șiroind, completînd un decor și așa de sfîrșit de lume. A fost noapte, și a venit dimineața. Noroasă. Epuizantă. O dimineață în care e musai să te comporți firesc. E musai să gîndești. Să TE gîndești. E musai să lucrezi, să scrii, să citești... O dimineață în care trebuie să te reobișnuiești și cu aroma cafelei, și cu discuțiile din jurul tău, și cu telefoanele care sună continuu, și cu problemele unui oraș de care brusc te simți străină dar care pare a te asimila împotriva voinței tale...
E o dimineață ca oricare alta, și totuși nimc nu mai aduce cu ziua de ieri. Sau cu zilele săptămînii trecute. E o dimineață în care tu ești alta. Te simți străină de tine și de tot ce e în jurul tău. Ai vrea să fugi, să lași în urmă tot ce ține de viața ta de pînă acum, și realizezi că ăsta e ultimul lucru pe care l-ai putea face. Ești de fapt prizoniera propriei tale vieți. Lanțurile sînt dureros de grele, și ți-a pierit pînă și dorința de a încerca să te eliberezi. Nici măcar nu știi ce poate fi mai rău...să încerci să mergi mai departe, sau să te oprești și să spui simplu că ai obosit? Singurul lucru de care ai acum nevoie nu e nici măcar cafeaua aromată care îți alinta pînă acum diminețile. Ai nevoie doar de o mînă care să te oblige să faci primul pas spre mîine. În teorie e ușor. Dramatismul vine însă din faptul că nu lași, nu poți lăsa pe nimeni să se apropie de tine, indiferent de intențiile persoanei în cauză. Ești închisă în tine ca într-o scoică, și nu vrei să ieși pentru că orice contact cu exteriorul poate ucide și ce a mai rămas viu în tine. Nu știu de cîte ori traversezi iadul în felul acesta într-o viață de om. Nici măcar nu știu ce mi-aș dori acum cel mai mult. Nu mai simt și nu mai vreau nimic. 23 Septembrie 2004
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate