poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-14 | |
Încă simt parfumul puternic și dulce rămas ca o parafă pe pielea mea...îl simt întruna și mă pierd sub cenușia lui boare. Ai lăsat asupra-mi un val fumuriu de iubire, ca o țigară ce fumegă neîncetat fără ca scrumul să cadă...rămâne la final aceeași formă, însă e perisabilă, o singură adiere o doboară...ca și iubirea uneori.
M-ai ars de câteva ori atât de profund încât pielea mea înnegrită s-a transformat într-un cauciuc ieftin, negru și plin de cute... M-ai mângaiat fin și ai rămas cu funingine caldă pe mâna ta albă și răcoroasă ca gheața din paharul meu de lichior. Atingerea ta m-a sfărâmat aproape și mi-a uscat venele deja subțiate, mi-a plămădit cu tutun inima ce devenise o schelă mecanică fără simțiri de vreun fel. Am rămas cu un rictus rigid și animalic pe chip, imagine greu de înțeles, însă simplu de imitat...Mă chinui acum din toate forțele mele lăuntrice să-mi schimb grotesca expresie, însă mă dor cumplit mușchii și simt cum se sfarămă obrajii plini de tutun și scrum. Părul meu e acum mai negru ca niciodată și pare că plânge ca o salcie putrezită la marginea apei mâloase și cu frunze moarte...Curge câte-un ram și omizile urcă din ce în ce mai sus să niminească ultimii muguri rămași, dar și aceia acoperiți cu pânze groase de păianjen. Părul meu lunecă mult pe spate și e lung până la coate și parcă plânge... Mâinile mele, ciudate epave, se încolăcesc ca un șarpe speriat ce-și caută casa și, plin de noroi, zvâcnește în bălțile de smoală de pe cărări. Stau în genunchi și simt din ce în ce mai mult cum oasele se sfarămă în mine și cum mă voi prăbuși în ghimpi uscați plini de bălegar și muște. Ochii mei nu văd culoarea, ci doar forma ta și te imploră să mă învii din nou. Vreau să-mi revăd pielea rozie și elastică, mâinile curate și lungi lângă corp, părul meu-dulce podoabă, chipul să-mi revină la aceeași stare de seninătate, sânii mei să nu fumege mereu, ba să-i văd tari și fermi...eu întreagă să fiu iar prințesa ta, tu din nou să mă iubești și să-mi șoptești calde vorbe de alint. Ia-mă iarăși în lumea noastră...nu mă lăsa să fumeg în zadar...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate