Nu te cunosc! Dacă ai venit să-ți vând cele din urmă (așa am auzit că se zice) descoperiri, noutăți, idei sau alte chestii care CREZI că te interesează, dacă citești acest text pentru a găsi cine știe ce descoperire milenară, dacă crezi că vorbele mele te vor schimba, atunci oprește-te!
Probabil TU ești cititorul, acela care strâmbă din nas la cine știe ce cuvânt care nu-i place, care deschide o revistă pentru a o închide imediat, fără să găsească nimic important, fără să vadă nimic, fără să citească; probabil că vei arunca acest text departe de tine, fără a te opri măcar o clipă. Sau, poate că mă înșel! Nu ar fi pentru prima dată...
Acum (să nu crezi niciodată în cineva care-ți spune asta!) ai să vezi ceva extraordinar. Și ai să deschizi cutia craniană (a cui?) pentru a înghiți, fără „să rumegi” ceva ce eu, scriitorul (a se citi „semnatarul”) am găsit să spun. Și o vei închide fără să știi, după trei secunde în care vei simți trei (sau poate patru) bătăi de aripi de fluture în stomac. Apoi vei striga la trecătorii din parc (cei care nu au aflat), iar ei te vor privi cu ochii lor mult prea normali. Atunci (nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, poate că și acum, poate niciodată...) vei fugi de lume (care?) și te vei ascunde într-o gaură de șoarece. Sau poate mă înșel?
Apa care ți se va scurge prin mâini ar trebui să te curețe... Și vei deschide lumea, cu o minte nouă, ștergându-te pe față cu vorbele mele... ATUNCI (cu siguranță) vei înțelege ceea ce ai citit, ce ți-am spus până acum, vei putea înțelege într-adevăr delirul meu și vei vedea că NICIODATÃ nu mă înșel!
Sst! Uită-te lângă tine! Dacă nu vezi pe NIMENI, atunci m-ai înțeles!