Draga Tamara, te-ai gandit vreodata ca suntem niste papusi de carpa trase de sfori invizibile de catre alte papusi de carpa care la randul lor... Imi devine din ce in ce mai clar ca facem parte dintr-un spectacol al carui scenariu a fost scris dinainte. Sunt sigur ca daca si tu ai beneficia de atata liniste de cata beneficiez eu in celula, ai auzi aplauzele de la final, asa cum le aud eu, ca pe o ploaie torentiala. Sau e doar ploaia care-mi bate-n geamlac? Bineinteles ca sunt si spectatori nemultumiti, carora nu le-a placut reprezentatia, dar pana si nemultumirea lor e trasa de sfori. Unul dintre spectatori striga-n gura mare ca finalul a fost ratat. S-a gasit un nime` sa-mi critice mie piesa. Incerc sa dau aplauzele mai tare dar vocea individului razbate de sub ele. N-am ce sa-i fac. E pe alta frecventa. Si daca are dreptate si chiar am ratat finalul? Oare mai am dreptul la inca unul? Tamara, am sa-ti povestesc si tie cum a fost si sa judeci tu daca am ratat sau nu finalul.
Dupa ce Murgeanu, zis si Tactilul, a scos in seara aceea, la bere, obiectul de plastic, paralelipipedic, de marimea unei carti de vizita si ne-a spus ce reprezinta a urmat un moment de tacere. Vorba vine tacere, ca se auzea pana si fosnetul gandurilor din capetele noastre, ganduri ce colcaiau ca niste serpi prin frunze uscate, nu mai vorbesc de sirenele de politie, de salvare si de pompieri din fundal (cine avea timp sa le-auda?), de zgomotul cuburilor de gheata in pagarul cu wisky de la masa din spate, sau ghioraitul de mate al barmanului.
Giculanu si-a pus la loc ochiul de sticla pe care-l pescuise cu dintii din paharul de bere si a zis solemn: "Factorul de umiditate e aproape de 100%. O sa ploua sigur in noaptea asta". "Giculane, las-o dracu`de prognoza meteo si hai sa vorbim de lucruri seroase. Obiectul asta de plastic se introduce asadar in fanta oricarui bankomat si blocheaza in interior cartea de banca a individului venit sa-si scoata banii. Omul formeaza apoi codul personal si tot ce-o sa-i apara pe ecranul monitorului o sa fie un mesaj de eroare, pentru simplul fapt ca masinaria nu va fi in stare sa citeasca informatiile de pe card. Dupa ce persoana va pleca injurand sistemul bancar canadian, iesim si noi din ascunzatoare, recuperam cardul si scoatem banii." "Pai si cum aflam codul sau personal?", intreba Giculanu, incercand sa gaseasca o fisura in planul de beton al Tactilului. "Asta da intrebare de 100 de puncte", zice Murgeanu satisfacut. "Pai tu de ce crezi ca te-am luat in echipa, pentru ochiul tau frumos? Nu ziceai tu ca ai lucrat la studioul Sahia, ca operator de imagine?" Giculanu incepu subit sa dea usoare semne de nervozitate si musca din buza paharului cu bere. "Tactilule, nu era vorba de studioul Sahia, ci de Palatul Pionierilor, si n-am fost operator de imagine, ci sunetist." Tactilul insa isi urma discursul sau nestingherit de zgomotul de sticla pisata. "Asa ca o sa ne folosim de expertiza ta in domeniul filmului, vom cumpara o camera de filmat minuscula, cu emitator, din aceea care se foloseste pentru supraveghere, costa doar cateva sute de dolari, iar tu o s-o instalezi in maximum treizeci de secunde deasupra bankomatului. Mardare va face in asa fel incat imaginea de pe camera sa fie transmisa pe ecranul laptop-ului profei de franceza, ca tot zice el ca se pricepe la calculatoare. "Si rolul tau care va fi, Tactilule?" intreba Giculanu muscand cu pofta din ceea ce mai ramasese din paharul de sticla. "Eu voi fi capul limpede. Voi supraveghea desfasurarea actiunii din duba mea Ford, in care se va afla si cartierul general. Daca ne miscam repede putem sa facem 3-4 bankomate pe noapte, in diverse locuri din Montreal."
Ce mai, pe scurt draga Tamara, in cateva luni ajunsesem spaima bancilor din Montreal. Se scria despre noi cu litere de-o schioapa in primele pagini ale cotidianelor de mare tiraj: "Spargatorii de bankomate sunt de neoprit", "Banda lui Mobus loveste din nou" si altele de genul asta. Asta cu "Banda lui Mobus` " a fost bineinteles ideea lui Murgeanu, care ne-a pus sa scriem "Mobus" cu carioca mov pe geamul bancii dupa fiecare actiune. "E cool, si-o sa le dam o paine si ziaristilor". In doar sase luni nivelul de trai ne-a crescut vizibil. Giculanu si-a schimbat ochiul de sticla chioara cu unul de diamant de 14 carate, tactilul a inceput sa vina la cursurile de limba franceza cu un Mecedes ultimul tip, iar profa si-a facut implant de silicoane prin toate partile moi ale corpului de-ai fi zis ca-i " Sex bomb" din melodia lui Tom Jones. In ceea ce ma priveste pe mine mi-am cumparat o casuta de vacanta pe malul unui lac la vreo 40 de kilometri de Montreal, si-un iaht cu care ieseam in larg la fiecare sfarsit de saptamana. Si logistica pe care o foloseam a evoluat intre timp. Fiecare aveam acum o minuscula casca in ureche, iar duba Tactilului se transformase intr-un mic studio tv ambulant. Ce mai, incepuse sa ne placa grozav ceea ce faceam. Ziua la cursurile de limba franceza si noaptea cu duba pe strazile Montrealului. Bineinteles ca am fi putut sa ne oprim. Am si discutat asta la un moment dat si-am decis in schimb sa ne extindem si la alte orase, cat de cat apropiate de Montreal: Ottawa, Quebec, Toronto. Acum cand stau si ma gandesc in linistea celulei incep sa-i inteleg pe politicienii nostri corupti: "Inca doua trei mandate si ne oprim"

va urma