Vrei să cunoști senzațiile unui îndrăgostit? E simplu, privește-le de aproape în timp ce le trăiești! Îndrăgostitul își înalță capul să adune păianjenii de pe cer și îl alege pe cel mai frumos, cel care se potrivește sufletului său. Are aceeași stare ca și poeții care vor să fie citiți de o minoritate și cunoscuți de o majoritate. Dar uită că un curcubeu care rămâne prea mult timp pe cer, nu mai este privit de nimeni. De fapt, poetului îi place privighetoarea, îndrăgostitului magnolia.
Când ești îndrăgostit conștiința nu te mai domnește, dar ai mobilul interior care îți spune că pentru a clădi înalt, trebuie să sapi adânc în suflet. De înălțime îți dai seama abia când devii greierul ce privește prima dată cerul după ce a fost răsturnat pe spate de o furtună. Pe de altă parte, cel mai bun sistem de adâncire a relației dintre doi parteneri este cum să se cârmuiască pe ei înșiși, cum să își vadă de puritatea sentimentelor lor. Nimic nu e întâmplare, nici zvâcnetul în trup, nici clipa cea înaltă! E o cuibăreală ca un val grăbit în celălalt, o strângere, sau o înghesuire în inefabil, o audiție a celuilalt. Pentru bărbatul îndrăgostit, femeia iubită este muzica rătăcită în carne. E foarte important faptul că fiecare om când e îndrăgostit nu aude decât muzică la care ce pricepe.
Nu există sumă de zerouri la doi îndrăgostiți, ci doar îmbinarea existențelor palpabile. Însă întâmplarea iubirii e o cauză a unui efect necunoscut, iar adevărul matematic nu îl știe nimeni dinainte; nu poți intui dacă se merită să continui, să consemnezi un fapt pozitiv, sau invers. Cel mai mare neadevăr pentru tânărul care iubește este adevărul înțeles greșit. De aceea dacă apelăm la logică în iubire cu siguranță vom face greșeli. Nu există înțelepți în iubire, căci înțelepții trăiesc într-o lume de nebuni. În schimb, preferi să gândești alături de cei dragi și să vorbești sau să îți alungi cu vorba doar dușmanii, sau pe cei ce te invidiază.
Îndrăgostitul are prin iubire forța cea mai mare a lumii și izvorul cel mai delicat pentru poezie... Fără dragoste e un orfan de toate. Toți oamenii sunt trecători dar nu toți trecătorii știu să se îndrăgostească. A simți înseamnă să ai siguranță în tot ceea ce faci. Îndrăgostiții când simt profund își confecționează vâsle din vise și insula li se ivește în față, în forma ei reală. Și să vezi atunci cum le bubuie inima precoce! Sufletul lor simte ca o mare ce împresoară o urmă nevăzută de nimeni în nisip. Până și acei îngeri nostalgici din tărâmuri sfinte vin să le citească urma, ca ruga îndrăgostiților să nu li se întoarcă goală. Cât e de aici și până acolo, până la îngeri? Să fie aceleași minți, aceeași gamă?
Măsurarea intensității trăirilor unui îndrăgostit nu este în funcție de timp, ci de buna folosire a potențelor iubirii. Este îmbogățit doar de cel care îl face să simtă altfel decât ceea ce vede în fiecare zi. Frumoși și curați, îndrăgostiții se întâlnesc înfometați și se mușcă unul pe altul, lăsându-se răniți de plăcere, își beau tot sângele. Stând la început de anotimp fermecat, doi îndrăgostiți nu se despart niciodată așa cum s-au separat apele de uscat. Ei sunt în comuniune și stau fericiți cu gândul ca vor ajunge împreună în viața cealaltă.
Orizonturile și drumurile îndrăgostitului sunt așa de diferite sub același cer! Drumul i-a fost dat pentru a călători în iubire, nu pentru a ajunge la destinația vieții, iar orizontul pentru a spera întru mai departe. Și dacă mâine poate să iubească cel care n-a fost îndrăgostit niciodată, e un mare pas făcut de omenire pe drumul spre progresul întregului univers. Așa că, îndrăgostitule, săvârșește lucrurile grele ale iubirii acum, cât sunt ușoare, că ești tânăr și odată vei spune "noapte bună"...!