(*) Notă la note... Personajele ce apar sub diverse nume sau porecle în „Anii cinematografului” sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, inspirate din realitate sau combină personalități diferite, unele imaginare. Așadar, nu răspundem întru totul pentru faptele și acțiunile lor!
(*) CAER – comunitatea economică a statelor socialiste, care funcționa mai mult pe bază de troc: cubanezii ne dădeau trestie de zahăr, bulgarii ne dădeau motostivuitoare Balkancar, care se defectau la fel de des ca ale noastre, sârbii ne dădeau program TV, Vegeta și pantofi Otter (contrafăcuți, dar pe sub mână, la ociko piaț’), mongolii ne dădeau pături din păr de cămilă, ungurii nu ne dădeau nimic, din contră, ei voiau să ne ia Ardealul, redegiștii ne dădeau mașinuțe de-alea mici, care mergeau pe baterii, Multicar le zicea, sau automobile de carton, cu motor de motocicletă, faimoasele Trabant-uri. Cehii aveau bere bună, dar nu ne-o dădeau, polonezii se pârțâiau cu Fiaturile lor penibile până la noi, pe litoralul Mării Negre, coreenii ne dădeau cu tifla, iar rușii ne dădeau… peste bot. Cum așa, noi ce făceam în tot timpul ăsta?! Ce întrebare stupidă - evident, spuneam bancuri cu Bulă!
(*) Jumjaaghin Þedenbal, președintele Marelui Hural Popular al RP Mongole, este trecut în „Enciclopedia Statelor Lumii” , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, cu o formă mai elaborată a numelui său, și anume „Jumjaaghiin”. Pentru că-l iubim și ne este simpatic, îl vom alinta și-i vom spune, scurt: Jumjaaghin, fără „i”-ul de politețe.
Dar, chiar așa, ce-o mai face tovarășul Jumjaaghin Þedendbal, ex-președintele Marelui Hural? Mi-l imaginez la aproape 100 de ani, cu fața brăzdată de riduri, retras în imensitatea peisajului mongol, stând în cort și făcând negoț cu cai, prin telefonul mobil. La un moment dat, un nor imens de praf îi întunecă vederea. Dintr-un gip fițos coboară doi străinezi, ambii din Occidentul cel decadent. Filmează pentru un canal de știri sau fac un documentar, Dumnezeu știe, ei cred că au găsit un mongol autentic, „nealterat”, tovarășul J.Þ. e ospitalier și îi poftește să șadă pe preșuri. Face un semn autoritar, ca pe vremuri, și îndată răsar ca din pământ, două mongoloaice grăsălane, cu fața lată ca tipsia. Le dau străinezilor să bea vodcă cu castronul, în paralel cu câteva lecții de limbă mongolă „basic”. A doua zi, cei doi vestici pleacă fericiți, cu un reportaj beton, iar bătrânul Jumjaaghin le face cu mâna, gândind: „e băieți buni, vezi ce bine că n-am amplasat rachetele alea balistice, când mă tot bătea la cap fixistul de Brejnev!”
Însă melancolia i-a trecut repede, căci afacerile sunt la ordinea zilei. Tovarășul Þedenbal pune din nou mâna pe celular și formează numărul partenerului său de „biznis”, camaradul Jambin Batmunh, fost președinte al Consiliului de Miniștri: „Băi Jambine, la nouă fix să fii în gară, că vine trenul din China, plin cu ruși. Să le cumperi toate ligheanele de plastic, ai înțeles!?”
(*) ...îmi plăcea atmosfera. Putea fi și Alfredo Stroessner – dictatorul celei mai secrete țări sud-americane, Paraguay-ul. Ce nume mai avea și Alfred ăsta – îl visam noaptea urmărindu-mă prin junglă, într-un Jeep dotat cu machine-gun made in USA, strigându-mi prin megafon să mă predau, acuzat fiind de diminuarea producției de yerba mate, singura bogăție naturală a țării (un fel de iarbă pentru... ceai, dac-am înțeles eu bine). Putea fi la fel de bine generalul Augusto Pinochet, cel care a „rezolvat” radical situația din Chile, într-un altfel de 11 septembrie (11 septembrie 1973), „sinucigându-l” pe președintele socialist Salvador Allende, înainte ca acesta să devină un al doilea Fidel Castro. De atunci, asupra statului Chile s-a pogorât o liniște grea și binecuvântată, care ține până în zilele noastre...
(*) „Ceaușescu, fii boier, fă și tu ca Honecker”. Erich Honecker a fost „iubitul conducător” al Partidului Socialist Unit German până în 1989, când R.D.G., „primul stat german al muncitorilor și țăranilor” și vitrină a comunismului, împlinea 40 de ani. Susținător fanatic al divizării Germaniei, credea că zidul Berlinului va rezista 100 de ani. A rămas celebru prin sărutul cu care liderul sovietic Mihail Gorbaciov i-a pecetluit soarta. Mie mi se părea familiară mutra lui Honecker, semăna cu un maistor de la noi de la fabrică, care lucra la secția de acoperiri metalice, până a murit intoxicat cu cadmiu.
(*) clasa radio "Ilie Dobre" – ceată de comentatori sportivi care au intrat în conștiința națiunii datorită stilului lor sincopat și unor bâlbelor monumentale. Unul din ei a rămas celebru prin gafa (premonitorie!), comisă înainte de 1989, când, la un meci, a spus: mai sunt 15 minute până la sfârșitul partidului! Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus... "Ilie Dobre".
(*) Tovarășa Paulina Basica – ultima primăriță comunistă a Lugojului și singura care s-a instalat în fruntea urbei afișând un program negativ. A rămas celebră prin expresia: „o să le golesc eu șpaisurile la bănățenii ăștia”. Când a văzut că nu le poate goli cămările, s-a apucat să le dărâme gardurile de la grădinile amenajate în fața blocurilor. După Revoluție, a revenit la locul inițial de muncă – Fabrica de Ciorapi „1 Iunie” Timișoara, apoi și-a pierdut urma undeva prin județul Olt, la origini.
(*) „Il Renault 16 e’ un automobilo – non avete letto male: e proprio automobilo, con la o finale, come uomo. L’uomo equilibrato e saggio che viaggia rilassato, con tutte le cose di qui ha bisogno. Non c’e piu niente que lo turbi, non cambia personalita quando guida. Gli interessa solo viaggiare bene, con la gente che transporta: feschi all’arrivo, in sicurezza assoluta. Questo nuovo homo sapiens e l’uomo europeo, dalla mascolinita matura e concreta. Il suo automobilo, oggi, e il Renault 16.” Citatul, pe care l-am lăsat în limba italiană, ca să nu-i stric savoarea, l-am reprodus din „Catalogul internațional auto – Lancia – Milano, 1967”, descoperit și ăsta într-un pod de casă (acolo se retrăseseră cărțile bune), undeva pe lângă Sibiu, la Săcădate, la niște rude mai îndepărtate. Mamă, ce reclamă mai știau italienii să facă pe vremuri!
În ciuda trecerii anilor, R16 a rămas mașina visurilor mele. A propos, în zilele descoperirii catalogului, am tras o raită pe la Sibiu, unde, pe o stradă lăturalnică, am găsit un R16 abandonat, cu roțile pe „geantă” și am ținut neapărat să mă fotografiez cu el, cu l’uomo ăsta. Am și acum poza.
(*) ...la guerre froide – Războiul rece: formă de confruntare perversă, presărată cu amenințări, cacealmale, povești cu spioni și submarine atomice, umflări în pene, lozinci și bătăi cu pantoful în masa de la ONU. Pe noi, românii, Războiul Rece ne-a lăsat destul de reci, că oricum n-aveam 18 grade în cameră, iarna, la bloc. Dacă-mi aduc bine aminte, cuvântul cel mai des folosit de ambele tabere era „libertate”...
Mai târziu, termenul s-a fragmentat, încolăcindu-se ca o spirală fără sfârșit, în jurul sensului inițial: “li-ber-ta-te! li-ber-ta-te! li-ber-ta-te!” În nopțile cu aer proapăt, ecoul acesta mai răzbate, din ce în ce mai greu perceptibil, înfiorându-i pe cei ce continuă să viseze cu ochii deschiși.