Soneria ușii metalice își arătă din plin forța.
― Acum, acum! strigă locatarul. Cine-o fi la ora asta? E aproape două dimineața...
Ușa se deschide, iar în prag stă o femeie tânără.
― Nu ești gata, Mihai? Telt ne așteaptă.
― Lucia, spuse surprins bărbatul, despre ce vorbești?
― Hai, Mihai, în cinci secunde să fii gata! Plecăm spre Telt, a treia planetă ce gravitează în jurul Soarelui Vestic din galaxia Niliopiei, Universul-al-treilea paralel cu universul nostru. E următoarea noastră misiune.
― Misiune? La ora asta? Și unde? În Universul-al-treilea... universul al treilea paralel cu universul nostru?! Uau!! Nu am fost niciodată acolo. În cinci secunde sunt gata, Lucia.
Dar abia după cinci minute bărbatul apăru gata îmbrăcat și pieptănat, din spatele unui panou.
― Scuze! spuse el. Aparatul meu de înviorare refuza să mă pregătească. Susținea că el e programat să execute comenzi doar de la 4 dimineața în sus, așa că a trebuit să-i schimb programul.
― Bine, bine. Acum urcă. Trebuie să ajungem pe Telt la prânz, spuse femeia, arătând cu mâna spre o navă de două persoane.
― Cum, atâta drum facem până acolo?
― Nu, dar pe Telt e deja ora 11,30. Vom ajunge acolo în jurul orei 12 și 10 minute. Distanța e doar de 50 de milioane de ani lumină. Þine-te bine, plecăm!

***

― Uau!! spuse bărbatul imediat ce păși pe pământ teltian. În ce oraș suntem?
― După aparatul meu de Inolcuțiune Materială, se pare că suntem în orașul LUS, oraș cu suprafață de 514 mii de kilometri pătrați, capitala Telt-iei.
― Super! Hai să-l vizităm puțin.
― Din păcate, nu avem timp. La ora 12,30 suntem așteptați la C.N.S.T..
― C.N.S.T.?
― Compania de Nave Spațiale Toron.
― A... păi așa spune!
― Ia să vedem, eu..., o, nu!
― Ce e? Ce s-a întâmplat, Lucia?
― Aparatul de Inolcuțiune Materială s-a stricat. Cum vom găsi noi C.N.S.T.-ul în LUS-ul ăsta gigantic?
― Nu poți să-l repari?
― Nu știu, voi încerca. Oricum, nu vom fi gata la timp.
― Dar dacă mă duc să întreb pe cineva?
― Crezi că poți?
― Da. Tu stai aici și vezi ce poți să-i faci. Dacă dau de ceva, vin și-ți spun...
Astfel Mihai începu să cutreiere LUS-ul. De multe ori încercă să vorbească cu teltienii – ființe ciudate, cu trei ochi, trei guri, un nas și patru mâini – carem neștiind pământeana, dădeau din umeri. Din toți patru deodată. La un moment dat, vede o femeie care semăna cu o pământeancă, dar, după trăsăturile fizice, și-a dat seama că este o anheliană, o locuitoare a planetei Anhelia, planetă pe care fusese și el și învățase limba.
― Domnișoară, nu știți cumva unde este C.N.S.T.-ul?
― Ba da, Mihai, stai chiar în fața lui.
― Mulțumesc, dar de unde știți...
Imediat ce primi răspunsul, Mihai rămase trăznit. În fața lui nu se mai afla nimeni.

***

Cinci minute mai târziu, Mihai și Lucia se aflau în biroul domnului Toron.
― Detectivii intergalactici?
― Da, domnule, chiar noi.
Mihai privește pe fereastră. E deschisă, iar priveliștea e minunată.
― Iată de ce v-am chemat. O femeie, pe nume Andaluzia, a furat de la noi cinci miliarde de tone de alimente, a cincea navă din convoiul de 300 de nave cu hrană pentru planeta Telt. O vrem înapoi! Iată și poza hoaței.
Pentru a doua oară în ziua aceea Mihai rămase surprins. În poză era chipul anhelienei. Și, minune, alături de domnul Toron se afla chiar ea, Andaluzia.
― Cum ai...
― ... ajuns aici? preluă aceasta. Am zburat.
― Mihai, ce faci? întrebă Lucia.
― Sssssst! se repezi acesta la ea.
Apoi, întorcându-se către Andaluzia:
― Și cum ai...
― ... reușit să mă fac nevăzută?
― Da. Credeam că...
― ... anhelienele au o singură putere? Nu te-ai înșelat. Dar, vezi tu, eu sunt doar pe jumătate de origine anheliană. Mama mea era din Catarsia. De la ea am moștenit încă o abilitate. Așa că am două puteri: zborul și invizibilitatea.
― Și de ce ai...
― ... furat? Să știi că nu am furat din viciu. Poporul meu era înfometat și trebuia să fac ceva, pentru că teltienii au votat împotriva noastră, când am cerut provizii de la Marele Comandament al Universurilor...
Pentru a treia oară Mihai rămase surprins.
― Deci nu ești o...
― ... răufăcătoare? Judecă singur.
Mihai întoarse hotărât privirea spre Toron:
― Îmi pare rău, domnule, dar nu vă putem rezolva cazul.
― Cum, Mihai?
― Lucia, eu decid soarta misiunii. Te rog să mă urmezi. Ne întoarcem pe Pământ.
Spunând acestea, Mihai porni spre ușă, lăsându-i pe Toron și pe Lucia uimiți. În spatele lor, Andaluzia zâmbea mulțumită.