-Vrei scrisoarea ai? Da mai bine cu limba! Hai! Ce asa se da? Netotule! Fa-o mai cu viata! Assaaa ba! Assa! Sa simti ca esti soldat al armatei romane!
-Acum.. pot avea scrisoarea?
-Deseara la apelul de 8 o voi citi in fata companiei! Sa stie si ei ce dobitoc si fraier avem in unitatea noastra!
Copilul incepu sa planga si nu se putu opri sub nici o forma. De la o vreme plangea cu lacrimi mari cat fluviul Dunarea si noptile devenisera lungi, foarte lungi pentru el.
Poti sa plangi ca o fetita, il lua de mana si-l duse la geam:
Vezi gardul ala? Ala de duce la drum? Ei, tu o sa treci gardul ala doar cand am sa vreau eu! Doar atunci! Si dupa cum vad tu o sa-l treci cu picioarele inainte, adica mort!
Apelul de ora 8.
Ca la un semnal curtea unitatii se umple de oameni in verde si nebunia incepe in adevaratul sens al cuvantului. Fiind vara ,la unitatile militare se dau sticle cu apa minerala , cate una pe cap de soldat dar nimeni poate bea atata apa, nimeni. Normal ca atunci cand te saturi de un lucru iti vin idei. Soldatii arunca sticlele pe platou, in colegii lor mai slabi, le arunca aiurea si curtea geme de sticle de plastic, 2 litri.Ca raspuns la plictiseala unii isi fac treaba mica chiar cand ofiterul de serviciu coboara steagul, normal in hizlelile celorlalti, lovesc cu pumnul pe la spate, aprind hartii prin spatele neatentilor si doar urletele caporalului Timaru ii domoleste.Ei stiu ca gradatul e nebun si le va face viata amara daca il supara.
Se termina apelul si caporalul striga:
-La dormitoare fuga marss! Dumitrescule tu nu! Stai drept! asa se sta drept ba? asa te-a invatat mata acasa? Te-a parasit aia de la Bucuresti ba! Ha , Ha, Ha! Te-a lasat de izbeliste ba! Fraiere! Esti un fraier ba! Culcat! Vrei sa citesti? Taraste-te! Taras ma! Taras ma, mai iute, mai iute!Taras ca te bat de te omor auzi? Jur pe ce am mai sfant ca te joc in picioare!