Mult prea intelectual

20:25 PaDaS

Soare ademenitor și omniprezent, tu cel mai sus punct al nostru, cel ce este prezent în mai toate rugile noastre, fie prin simbol, fie prin lumină, fie prin înălțime te poreclesc acum ,, mult prea intelectual’’, te privesc dăunător și te rog să faci acum pe bunul samaritean … mai adu o viață pe lumea asta, poate așa vei aplana conflictul din al meu suflet … te rog acum să-ți schimbi menirea ta de antropofag, așa vei sălășlui pe lumea asta nesemnificativă o persoană ce să aline al meu suflet, dovada tristeții e simplă, e singurătatea, e apăria ce zilnic e prezentă-n ai mei ochi, poate vor mai vedea și ei vreodată, căci s-au săturat de atâtea brezăi , de atâtea trupuri fără suflete, chiar și brebenei adunați au început a se ofili, ca și a mea viață de altfel… congenital a fost sortit vieții mele acea persoană, dar acum mă întreb de ce nu o văd, de ce nu apare …cât să mai aștept! … de ce mi-a promis o ploaie cu confete când nici măcar ea nu există pe lumea asta, oare acele confete sunt doar în a mea imaginație, conformist de când mă știu, am văzut viața prin ai tăi ochi, uneori ai fost mult prea intelectual, atunci am luat așa cum era , am fost orb, am crezut că totul e de tine lucrat, e totul pus la punct …atunci cum de nu văd confete, cum de sunt privat de a mea mireasă, răspunde… era de așteptat al tău răspuns dar tu ai tăcut mult prea intelectual, ai tăcut mai tot timpul iar într-un final ai zis … ,,E mai aproape decât crezi tu’’ … la fel mult prea intelectual al tău răspuns puțin dubitativ dar asta aducea o speranță, am căutat dar am găsit numai aparențe, totul futil, mă simt înrudi cu dorul prelung așternut pe suflete deșarte, degeaba tot arunci sclipiri de fericiri menite să-mi sece lacrimile, e superficial, e lepră peste vise, e iarnă dar ne e cald, e totul invers, acum înțelegi puțin mai bine, poate ar fi timpul să cobori aici la noi, să facem schimb, doar o clipă să pot fi tu, dar nu te-aș putea lăsă iubitul meu intelectual, ești mult slab pentru viața mea, te-ai stinge într-o clipă, ai muri precum fericirea unui om abandonat în deșert, ești mult prea intelectual pentru a înțelege ce e dragostea , osebesc două vieți, una ce poartă o culoare alb-negru, o linie continuă, poleiați cu osmiu, neatinși de iubire, solitari, poate puțin superficiali dar fericiți, a doua clasă o văd tare tumultoasă, o văd agitată, totul e o tornadă ce-i ridică spre extaz dar și opusul, mă văd pe mine dar nu-i de bine, de ce sunt picador și nu matador, de ce iubesc și nu sunt iubit… același răspuns, mult prea intelectual…. GATA .. bottom line totul e fetid, e pervers și e mai tot timpul împotriva sufletelor noastre, dar gândul spre reușită ne face să mergem mai departe, unii față de alții suntem mai romantici, mai timizi, mai singuri, mai iubitori, mai veseli, dar toți avem nevoie de cineva, dacă nu e persoana pe care tu o dorești în clipa aceea, răspunsul este simplu, persoana respectivă e sub nivelul tău, a ta jumătate există ..nu trebuie decât s-o întâlnești, atunci când vei deveni puțin nebunatic, vei face stuffuri pe care nici nu te-ai gândit că ești în stare vei ști că ești pe drumul front line, în cazul unui răspuns a’la pattetic … era scris sale și nu ai văzut …asta e tot ..e mult prea intelectual pentru noi a înțelege … e însăși viața ce ne-o alegem


Semnat
Soneta Dragostei