Spre care lumi ma duc si spre ce abisuri? Un cantec cosmic fluiera in mine un dor. O raza de lumina isi aduna aripile si ma lasa tremurand de fericire. Cu genele ghicesc poteca sarutarilor de maine. Si-a inflorit pe buza mea atata vraja si parca sunt un framantat divin.
Desi cerul e atat de greu de stele si atarna uneori pana la pamant, am ales sa fiu cu steaua de sub Carul Mare, care licăreste mult mai subtil, intre atatea lumini. De cand o stiu, nu vad decat calea iubirii si din cand in cand umbrele norilor. Mi-am luat si clopotei de gatul pasilor de cal inaripat pe drum, precum poemele de pietre nestemate. Nu ma pot odihni cat am clipe de tamaie si de in curat, si merg in iubire tot mai departe...
Draga stea, ti-ai pierdut mintile vreodata? Caci eu pot rezista la orice, cu exceptia tentatiei de a te iubi. Cand te privesc imi adie in urechi clipocitul de izvoare planetare, vor veni norii sa ne cunoasca. De acum o sa ne mestece fericirea. Cand am rasarit am invatat de la tine cum se traieste prin iubire nemurirea. Cel care poate iubi, face ca mine. Cel ce nu poate, invata.
Intelege-ma, si iubeste-ma, stea necazatoare, chiar nu-mi trebuie conversatie! Hai sa uitam regula jocului, sa umplem apa vie, ca maine, acelasi azi si ieri iti va umbla in fanul cosmic precum un distins paianjen! Acum, iti astept in prag racoarea iubirii. Nu avem in drumul vostru nici o alta tinta si cucerim nemarginirile trairii. Vom avea gura moale si calda, vom cere ajutor si lunii, cu jaraticu-i ascuns. Pe orbitele acelea sunt lumile noastre, doua mărgele intens albastre. Febra iubirii tale imi aprinde veioza vietii pana la starea de flacara si pot sa ignor pana si influenta exercitata in psihicul nostru astral. Da-mi fapte de iubire din palma, a pasarilor noastre hrana, da-mi picioru-ti inelat sa il sarut ca pentru totdeauna...!
Ramai cu mine toata seara, sa fim plini de scama norilor, cu toate curcubeele pe stanci, sa ne atasam, sa ajungem la echilibrul absolut. Intre noi, lumea va sta nemiscata ca o padure de sute de ani si voi veni inaintea ta precum un fluture sfios ce zboara in zari albastre. Vai, cand zbori intru iubire, sangele se usca si te vindeci de pacat! Doar roua de pe trandafiri va veni cu mine de pe pamant, sa inlocuiasca posibilele lacrimi ale noastre.
Trăiesc în altă lume si am plecat pe un drum si stiu unde mă îndrept. Mi se ilumineaza toate sensurile in piept. Mi-i foame si vreau sa traiesc, sa plang dupa iubirea stelei dragi! Oricine esti, sfanta stea, a mea vei fi pentru vecie! Aurorele se inghesuie sa vina la nunta noastra, iar Nerostitul, Nerostitul deja ne si cunoaste.