Orasul X, nici mare, nici mic. De fapt, mai degrabă mic, cineva spusese odată că acolo, oriunde te-ai afla, te afli mereu în centru. Curătel, dac-ar fi să te uiti la străzi, la constructii, la cei care misună pe stradă.
Istorie - ioc. Împroprietărise cândva Cuza niste tărani, care-au destelenit locul si si-au făcut un rost. Altfel, nu prea se întâmplase nimic demn de remarcat. Doar că, la o vreme, fuseseră deportati pe-acolo niste indivizi incomozi. Dar acum, toate astea erau uitate si lumea-si vedea de mersul ei, muncită mai curând de ce-o mai mânca mâine, pe care cum să-l mai păcălească, cine ce si cu cine-a mai făcut, decât de trecutul mai mult sau mai putin glorios, mai mult sau mai putin rusinos al orăselului cu pricina.
Oamenii - ca toti oamenii. Mai buni, mai răi, mai prosti ori mai destepti, cum a dat Dumnezeu. Erau oricum o adunătură pestrită, portile orasului fuseseră multă vreme deschise si au pătruns din toate zonele, astfel că nu se mai stie acum care de unde venise si toti se cam considerau de-ai locului.
Privit din afară, ai fi zis că la el se referea Sadoveanu când vorbea de “locul unde nu s-a întâmplat nimic“. Si totusi... Si când privesti o piatră îti pare nemiscată, dar înăuntrul ei materia-si urmează rosturile - cu tot cu protoni, electroni, spini, orbitali si ce-o mai fi.

Institutul Y, nici el prea mare ori prea mic, oricum absorbantul pricipal de fortă de muncă din orasul X.
Se perindaseră multi prin el, într-o vreme, care cum venea îsi făcea stagiul si dunga! Mai lângă mama, lângă tata, mai înspre mare ori către munti. Unii au rămas - din lene, din plictiseală, ori fiindcă n-aveau unde se duce. Sunt si câtiva dintre ei care sustin că le-a plăcut. Să-i credem, din lipsă de contraargumente. Altii - nimeriseră că nimeriseră. Si, dintr-un motiv sau altul, tot acolo-i găsim si-acum. Până când? Nu se stie.

Dacă spatiul ni-l putem cât de cât imagina, timpul va trebui să ni-l imaginăm si mai si. Să zicem că actiunea se petrece în timp. Într-un timp oarecare, căci timpurile nu se schimbă, doar anii trec si dau această impresie de evolutie.

Personajul pricipal se numeste Vinovata-Nevinovată, o glumă pesemne a celor care-o botezaseră. Pentru eficientă, o vom numi pe scurt VN.
Personajele si mai principale - căci mai principale ca ele nu se poate - le vom numi, tot pentru eficientă, numărul 1, numărul 2, numărul 3 si numărul 4 - în ordinea importantei lor de sus în jos.
Vom mai întâlni si alte personaje pe care, cu respectul ce li se cuvine, le vom nominaliza la vremea lor.
În rest, în fundal, deloc insignifiantele cete de figuranti, pe care le vom numi generic - Prietenii, asa-zisii prieteni, trădătorii, hienele, prostii balului si alte creaturi grăitoare (la si altii ne putem imagina o gloată de figuranti care se zgâiesc ridicând din umeri, neîntelegând niciodată ce se petrece cu ei sau cu ceilalti, dar care au măcar bunul simt să nu emită judecăti de valore, trăind împăcati cu automultumirea lor de creaturi care nici nu stiu, nici nu vor să-nteleagă si nici nu le pasă, doar se uimesc).

Acum ne vom situa pe axa timpului, undeva la timpul t, cuprins între zero si infinit.
Si ce vedem?
Un birou mare si luxos - al cui altcuiva decât al numărului 1? - unde se adunaseră toate numerele de la 1 la 4, o hienă si-un asa zis prieten. În total sase bărbati (hiena se pretindea a fi tot de sex masculin, doar pentru că între cele două membre inferioare avea pozitionat un organ care pesemne semăna teribil cu desenul din cartea de anatomie ce prezenta organele genitale masculine, fapt ce-l îndreptătea pe el, hiena, să se autointituleze cu toată convingerea “bărbat“. Mă rog, cestie de nuantă. Sau de clasificare.).
Ce făceau ei? Îsi afisaseră morga de personaje super-principale, super-invincibile si super-irezistibile, în asteptarea unei piese ce urma să se joace si-n care - credeau ei - replicile celui de-al saptelea personaj, singurul care nu participase la repetitii si nici habar n-avea de ce se pregăteste, ar fi fost asemănătoare celor din filmele mute ale anilor trecuti, sau viitori, sau nu se stie, căci axa timpului se-ntinde doar de la zero la infinit.
N-a prea fost să fie. Personajul n-a fost chiar mut, a vorbit mai mult decât trebuie si astfel toată piesa le-a fost dată peste cap, transformându-se pe negândite si pe nesimtite din farsă tragi-comică în circ. Lipsea doar măscăriciul, însă din spirit de sacrificiu, numărul 4 - cel mai mic dintre cei mari, în ordinea importantei lui - si-a intrat repede-n rol, îngânând aprobator numerele net superioare, ajutat, fireste, de măscăriciul său - hiena cu organe genitale masculine.
Iată că-si face aparitia si personajul misterios si nepregătit - VN, v-amintiti? Fusese chemată de urgentă printr-un telefon al domnisoarei neapărat blondă, căreia cu regularitate i se zbârleste părul ca la conexiunea la 380V, ori de câte ori vine anotimpul licentelor, dumneaei fiind o abonată cu state vechi a examenului de licentă, pe care-l tot dă de vreo cinci ani buni de când si-a încheiat studiile la FF.
La salutul călduros si zâmbitor la lui VN, temperatura camerei crescuse brusc cu vreo două-trei grade, altfel nu se explică nevoia imperioasă a grupului acuzatorilor - căci rolul acesta aveau să-l joace, fiecare pe rând - de a-si da aere care mai de care către domnisoara, sau doamna cum o fi, cu pricina. Care domnisoară sau doamnă, nefiind obisnuită să fie poftită (adică poftită da, invitată era cuvântul) să ia loc, se asezase din proprie initiativă pe un scaun rămas liber, că doar nu era să jignească niste domni bine-crescuti, stând în picioare în fata lor.
Si bine-a făcut că s-a asezat, căci ce-a urmat ar fi putut doborî si-un ditamai muntele de om din picioare. Iar dânsa era plăpândă si gingasă, numai bună să-si ia zborul cum suflai nitel înspre ea. Doar că robustetea psihică pe care-o mostenise ea stie de unde, a ajutat-o să treacă nevătămată aparent prin furtuna care-a urmat, în ciuda fiarelor care-o vroiau cu orice pret umilită.



(Va urma)