Intr-o zi m-a atins un inger. Era soare afara si nu l-am putut vedea, l-am simtit doar strecurandu-se in sufletul meu. Intotdeauna m-am intrebat cum arata ingerii. I-am vazut in icoane, in carti, in reviste si toti erau blonzi si aveau aripioare. Nu stiu de ce, dar inca de la inceput am avut convingerea, ca ingerul meu arata altfel. L-am simtit ascunzandu-se adanc in inima mea si nu stiu sa va spun cand anume m-am indragostit de el.

Un timp, am tinut vestea ferecata bine, in cele din urma insa, ingerul m-a descoperit. De altfel nici nu era greu pentru el, stia tot ce se petrece cu mine. Simtea cand sunt trist, ori vesel, cand sunt furios, ori somnoros si se amuza de gafele mele. Intr-o zi, cand ma asteptam mai putin, i-am auzit glasul cristalin.
- Pe cat esti de mare, pe atat esti de copil. Doamne, cat poti fi de distrat!

Cand a aflat ca sunt indragostit, ingerul m-a intrebat.
- Cum poti sa te indragostesti asa, hodoronc-troc, de cineva pe care nu-l vezi? Ce-ai sa faci daca descoperi ca sunt rea, ori urata?
- Un inger nu poate fi nici rau si nici urat.
- Dar sunt mica, incap intr-un colt al inimii tale, imi sopteste ingerul.
- Iar eu sunt mare si sunt indragostit de tine, raspund bosumflat si ma inchid in mine.

Mai tarziu, il strig pe infundate, dar glasul cu care ma obisnuisem atata vreme, nu-mi raspunde. Strig inca odata si simt in coltul ochilor usturimea lacrimilor. ‘A fugit ingerul meu..’ zic in sinea mea, dar n-apuc bine sa-mi termin gandul ca si aud glasul bine-cunoscut.
- Si mai spuneai ca esti mare.. Imi raspunzi la o intrebare?
- Iti raspund.
- Ce-ai face daca ai ramane singur pe Pamant, singur intr-o padure verde?
- As lua o ramura de soc, as face-o fluier si-as invata pasarile sa doineasca. Atunci n-as mai fi singur, asta raspund ingerului si-n aceeasi clipa in fata mea a aparut ‘ea’.

O privesc uimit. Imi intinde dreapta si-mi sopteste ceva. N-o aud, n-am fost atent, ori a vorbit prea incet. Intind si eu mana, ii simt caldura. Nu spun nimic - ma simt stingher, mic si egoist, imi vine sa intru in pamant de rusine.

Glasul ei rasuna iar in mintea mea.
- De ce gandesti asa? Ai dorit sa ma cunosti cu riscul de a ma vedea mica si urata. Acum sunt in fata ta - nu stiu cum ai reusit. Probabil cuvintele tale au rupt o vraja, sau poate..

Nu raspund nici acum, o privesc si atat.
- Ma mai doresti mireasa, cum gandeai cand locuiam in inima ta? Vad ca nu raspunzi, stiu si de ce. Ma vezi frumoasa si-ti este teama sa nu ma pierzi, sa nu suferi iar. Voi, oamenii, aveti impresia ca stiti intotdeauna totul.. Crezi ca m-as fi cuibarit in inima ta, daca nu te-as fi cunoscut? Ori daca nu as fi tinut la tine? Dragul meu, drag..