poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-21 | |
există unele momente in care iți este foarte frig,in ciuda căldurii de afară..
alteori te simți parcă imbătat fără să fi băut vreun strop de alcool. sau totodată te dor toate,fără să fi-nțeles ce-nseamnă greu. există apoi un timp sortit momentelor fericite si apoi altul menit suferințelor. de ce însă nu știm să apreciem cele șaizeci de secunde în care trăim un minut? de ce nu putem înțelege timpul înainte să zboare de tot? și de ce nu mai știm să credem în măsura în care putem? ca un om dintre oameni ma simt pierdut atunci cînd nu știu ce începe și ce nu vine deloc.. ca o ființă prea slabă trăiesc așteptarea căutînd.dar nu știu să-i recunosc culoarea. ca o mica parte din existență vreau să mă bucur că m-am născut să trăiesc. uneori însă nu îmi mai doresc să fiu nici om,nici ființă,nici parte din tot. vreau doar să fiu cele șaizeci de clipe care nu trec decît dependente de minutul următor. o nouă dimineață e șansa cea mai bună de a fi tu ,nebun,îndrăgostit de ceea ce poți să oferi. uneori iți este teamă că noaptea iți va trăda dragostea și nu vei mai ști să primești. atunci începi din nou să rogi o minune frumoasă să ți se împlinească.. ca si cînd cineva ar veni pe nevăzute,te-ar strînge de picioare si te-ar ridica ușor. ai sta acolo preț de cîteva secunde,minutul în care vei vrea să te întorci. se întîmplă acum un cumplit paradox-primești ceea ce niciodată nu ai gîndit să ai și totuși nu ști cum să reacționezi.. sunt sentimente umane mult prea noi,la care nu te așteptai.. sunt gînduri care însă nu îți aparțin decît ție,în rest,nimănui, căci nimeni nu mai ințelege. se poate însă să vrei să arăți care este culoarea sentimentului tău uman și săruți copilul pe ambii obraji,atunci cînd prea obosit adormea. ce rămîne din tine cînd ești prins în acel minut care se cheamă acum trecut? copil neștiutor, care se bucură de fiecare formă de existență, pentru ca vrea să se bucure de el în fond. cine era acel copil? o urmă umană.. un om parte din oameni.. existența împărțită pe jumătate. paradox neințeles.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate