Motto: "Cum este omul o eroare a lui Dumnezeu? Sau Dumnezeu o eroare a omului?"

FRIEDRICH NIETZCHE



Stateam la un pahar de vodca intr-unul din birturile unui cartier nu tocmai bun din orasul... Imi place sa observ lumea. Fel de fel de oameni puteai vedea aici: batrani cu parul nins si cu privirea ratacita si uneori impaienjenita de lacrimi innecandu-si amarul in bautura ieftina, scandalagii care sub influenta alcoolului sareau la harta cu oricine, tineri, in special studenti, care neavand venituri, faceau una lata acolo unde isi permiteau, curve grase si fara dinti in gura care pentru un pahar cu lichior iti faceau ce vroiai, oameni simpli, muncitori care veneau aici sa se destinda si foarte multe alte categorii de cetateni ale acestui oras.
De obicei ma puneam singur la o masa retrasa de unde puteam vedea toata incaperea si-i observam luand notite pentru ca mai tarziu sa le dezvolt in filozofii de doi bani. Nu de putine ori mi-a fost dat sa stau de vorba cu cineva, mai bine zis sa intre cineva in vorba cu mine. Le faceam pe plac, simtindu-ma bine ca macar cu atat ii pot ajuta pe bietii amarati.
Astazi s-a intamplat, insa, ceva cu totul deosebit, care mi-a produs o revelatie. Ca de obicei mi-am comandat o suta de vodca si m-am asezat la o masa mai retrasa, scotandu-mi carnetelul din buzunar. Atmosfera era de birt dintre cele mai de joasa speta: galagie venita din discutii la un volum constant, sonorul televizorului si radioului acoperindu-se unul pe celalalt, fum de tigari ieftine si fara filtru de te usturau ochii, miros de tot ffelul de bauturi varsate pe jos imbinat cu cel de transpiratie, si pe deasupra un micut orb, cersetor canta melodii religioase cu o voce sonora dar falsa inaintand ajutat de o fetita care ii facea loc prin gloata de betivi.
Cum nimeni nu-l baga in seama pe bietul handicapat, ma pregateam sa-i dau ceva din putinul pe care il aveam in momnentul in care va ajunge la mine. Patronul, si barman in acelasi timp, cu un cap mare care facea cute de grasime la ceafa, tuns scurt, l-a luat pe sus pe baietel si l-a imbrancit afara despartindu-l de micuta care incepuse sa planga. Tocmai cand vroiam sa trec de la postul de simplu observator la unul activ am fost tras de maneca...
-Ramai aici, totul se va rezolva de la sine!
Vocea venea de la un batran care se asezase langa mine fara sa-l vad din cauza atentiei cu care urmaream actiunea. L-am ascultat din instinct cu toate ca vroiam in continuare sa intervin. M-am uitat spre el, ma fixa cu doi ochi caprui si vioi. Parul, la fel ca barba erau in totalitate albe si lungi. Barba ii ajungea pana la brau iar parul era pieptanat pe spate si se revarasa pe umeri in bucle albe.
Eram mirat de atitudinea aproape sadica a batranelului, care altfel parea simpatic, dar nu stiu de ce, l-am ascultat in continuare.
-Cine sunteti, daca-mi permiteti? l-am intrebat.
-La fel ca si tine un obsevator, dar in special al celor ca tine. Asta nu inseamna ca pe ceilalti nu-i vad, ba din contra, pentru ei am intervenit de cateva ori asa cum ai vrut sa intervi si tu adineauri dar nu a iesit niciodata bine. Insa tu si foarte putini altii sunteti rari si m-am gandit ca trebuie sa purtam o discutie. Te-am ales pe tine primul.
Deveneam curios si in acelasi timp ma simteam stanjenit. Exista cineva care ma urmarea la fel cum urmaream si eu pe altii. Bun proverb "Fiecare nas isi are nasul lui".
-Eu sunt cineva care pentru tine nu exist, sau cel putin nu exist inca. De aceea am venit sa-ti schimb anumite principii, continua batranul ridicandu-se in picioare si intingandu-mi mana:
-Dumnezeu.
-Aaaaa, da!? Atat am reusut sa spun. Era prea de tot si simteam ca nu este o gluma. Il aveam in fata pe cel a carei existenta o negam atat de asiduu. Gandurile au inceput, treptat, sa redevina coerente iar pulsul mi-a revenit la normal. Eram oarecum pregatit pentru asa ceva. Imi inchipuisem de mai multe ori o cearta cu Dumnezeu, daca acesta ar fi existat si daca as fi avut ocazia. Dar bine-nteles mi se parea imposibil, in primul rand pentru ca nu credeam in existenta lui si in al doilea rand, cine sunt eu ca sa mi se dea o asemenea importanta.
-Nu trebuie sa-mi raspunzi, stiu cine esti, continua batranul care ramasese cu mana intinsa, trezindu-ma din sirul de ganduri de la mine din creier.
Am dat peste cap bautura si am inceput sa vorbesc si eu. Eram calm si imi revenisem complet.
-Mi-ai zis ca pentru mine nu existi inca. Ce sa inteleg prin asta?
-Da. Te-ai prins repede, mai repede decat credeam eu. Esti unul din cei care-mi negati exisistenta si acum esti stupefiat, PROBABIL, de aparitia mea aici.
Probabil, gandeam eu, daca a folosit acest termen inseamna ca nu este atotstiutor, deci ceva este putred aici.
-De ce ai venit sa-mi schimbi convingerile, esti atotputernic, daca vroiai oricum eram al tau, l-am atacat eu in felul meu.
-Nu este chiar asa usor pe cum pare. Esti pe o parte pe care nu pot actiona, si pe care pentru binele tau si al altora ca tine ar fi bine sa o lasati si sa ma urmati pe mine.
Incepusem sa ma intreb ce se intampla. Daca nu as fi avut impulsul ce venea din interiorul meu si care nu m-a inselat niciodata, as fi zis ca cel din fata mea este un impostor sadea
-Fa-ma sa inteleg! Nu reprezinti suprematia in univers? Nu hotarasti legile lui? Nu poti opri soarele in loc?
-Ba da, dar asta pentru ca oamenii vor aceste lucruri. Iti spun cinstit, daca nu ar vrea nu as putea nimic.
-Asa se explica nereusita actiunilor tale pe pamant? Potopul? Fiul tau Iisus? Si multe altele?
-Da.
-Ha, ha, ha! De fapt nici nu existi, am rabufnit sigur pe mine cum nu mai fusesem de multa vreme.
-Daca nu treci de partea mea nu vei mai avea nici un viitor. Dupa moarte nu vei mai exista fara ajutorul meu, stii asta?
-Asta imi si doresc, I-am raspuns ridicandu-ma de la masa. Iti doresc succes ca sa nu fiu badaran, din spirit de fair-play, dar existenta ta este doar o notiune de timp.
L-am lasat cu o privirre speriata in ochi. Eram OMUL care l-am speriat pe DUMNEZEU. Atunci am avut o revelatie, Dumnezeu era de fapt creatia omului, doar pe cei care credeau in el putandu-i manui dupa propria lui vointa.
Oamenii din cauza slabiciunii lor au format zei inca de la inseputul existentei lor. Acesti zei din cauza puterii OAMENILOR, s-au materializat, au prins viata, dar odata cu trecerea lor in nefiinta nu mai exista nimic, nu are cine sa-i mai sustina. Viata este una singura si omul stie acest lucru dar nu vrea sa si-o recunoasca, din aceasta cauza tinteste spre nemurire si ii este frica de moarte.
Exista doar VIATA, MOARTEA si OMUL, iar omul are sanse sa elimine moartea doar atunci cand isi va da seama ca el este propriul lui Dumnezeu.