textul de mai jos a fost scris la data: 2002-02-24 16:50:30, trimis la
un concurs de povestiri si se numeste "lupta cu moartea"... in text, axel sunt eu si radu e prietenul meu radu de care nu mai stiu nimic din septembrie 2003... read this:

Inaintam printre cadavrele inecate in sange, eu si Radu, si incercam sa gasim o iesire din oras, o salvare.
- Nu o sa reusim, imi spune Radu, nu o sa reusim niciodata sa scapam de orasul asta blestemat. Eu am piciorul plin de schije, tu nu ma mai poti
duce, nu vom reusi. Axel, asculta-ma, lasa-ma aici printre vechii mei camarazi, lasa-ma sa mor ca un erou... razboiul asta nenorocit... Nevasta
mea ma asteapta undeva in vestul Germaniei... copiii mei pe care nu i-am mai vazut de trei ani...
Blestemat sa fie acest razboi!
- Nu razboiul sa fie blestemat, Radu, ci soarta care a facut sa-l pierdem!


In jurul nostru erau cat vezi cu ochii numai morti, si rusi, si germani, dusmanii si fratii nostri impreunandu-si acelasi sange rosu. Inaintam
incet, eram, obosit... Nu mai mancasem de trei zile, apa din balti, amestecata cu sange, avea un gust oribil, eram doua cadavre ce se plimbau printr-un cimitir fara cruci. Din cand in cand cate unul mai
misca chinuit de ranile imense de pe corpu-i, altii se stingeau pur si simplu.
Tot ce conta in acel moment era supravietuirea. Am purtat mereu in fata ochilor imaginea tatalui meu, chipul sau nevinovat... Mi-l aduc aminte
cand a plecat in primul razboi mondial, cand
m-a sarutat la plecare si mi-a soptit la ureche "O sa vezi ca totul va fi bine. Ai grijă de mama si de fratii tai, ai grije de tine! "Dar el nu s-a mai intors. N-am aflat nici daca a murit sfartecat de gloante ca un erou, nici daca a sfarsit in vreun lagar rusesc.
Eu nu vreau sa-mi las familia fara viitor, si cred ca nici Radu nu vrea asta. Mai rup inca o bucata din camasa sa-i opresc suvoiul de sange. De ce trebuie sa fie razboiul atat de dur si atat de inuman?
In fata noastra avem poarta oarsului... inca un efort, inca un efort si suntem acolo. Intreaga noastra baterie a fost nimicita de rusi, asta dupa ce am suferit din cauza frigului si a foamei. Rusii astia... Au transformat focul in moarte si orasele in cimitire...
Ajungem sa simtim umazeala zidului de la iesirea din oras, aceeasi poarta pe care intram triumfatori acum o saptamana, neavamd habar ca acesta locuinte parasite si fumagande ascund inauntru ingeri ai mortii.
Dar nu s-a terminat aici... Era asa frumos marsul nostru prin oras...trebuia sa-mi dau seama ca rusii sunt inca aici... Vad doua garnizoane in stanga portii... nu credeam ca vom putea trece... cand, deodata, Radu ma sperie facand o miscare brusca: scoate o grenada der nu stiu unde si o arunca
intre cei doi. In cateva secunde peretii exteriori ai portii sunt zugraviti in sange soviet.
Sa traiesti totte astea, sa astepti moartea la tot pasul, sa crezi ca te asteapta un om inarmat la fiecare colt, sub fiecare obstacol: asta inseamna sa traiesti! Nu stiu daca am invatat sa iubesc razboiul sau daca il urasc pentru ca e plin de moarte, insa viata imi pare acum lucrul cel mai de pret pe care l-am avut vreodata, si daca nu lupt eu pentru viata mea, o sa lupte altii?
Cand am iesit, privirea uneia dintre garzi ne-a atintit.
- Inca putin Radu, inca putin. Nu se poate ca Dumnezeu sa te fi uitat tocmai pe tine, care l-ai iubit!
- Tot ironic, Axel, ironic ca intotdeauna. Uite, la dreapta de hambar!
- Ce vrei sa spui? ce vezi la dreapta de hambar?
Ce era la dreapta, langa hambar? O nenorocita de volga sovieta; nu credeam ca tocmai o masina sovieta ne va salva.
L-am urcat pe Radu in spate, am dus pedala de acceleratie la podea si am gonit peste campiile pline de flacari ale Russiei. La 54 Kmrevad. vest am fost gasiti de un elicopter ce transporta medicamente si raniti. Era de-al nostru. Cat de dulci au fost saptamanile ce au urmat, cat de mult m-am bucurat ca am ocazia sa-mi familia... Cred ca nu l-am dezamagit pe tata.

Astazi, nepotii imi spun ca am fost curajos, oamenii ma respecta, si, desi am pierdut razboiul, eu si Radu am castigat, am castigat lupta cu moartea.
Exista ceva pentru care sa lupti mai scump decat viata? Eu zic ca nu!